----------------------------------- tudor 03 Mai 2018 12:13 ----------------------------------- Swarovski Habicht 8x30w si Zeiss Dialyt T* 8x56 M-am gandit sa nu scap ocazia de a scrie cateva impresii despre aceste binocluri, chiar daca le-am avut in mana pentru foarte putin timp pe timp de zi. Stiu, chiar daca sunt pupile de iesire si puteri diferite le-am comparat cu Nikon Monarch 5 10x42, pentru ca acest Nikon a devenit un fel de etalon al meu in a estima alte binocluri. Swarovski Habicht 8x30w de cum am pus mana pe el m-a impresionat calitatea de top si robustetea lui. Este un binoclu porro fabricat in 2017 care se fabrica cam din anii 60 pana in ziua de azi. Normal ca au fost aduse imbunatatiri cu fiecare generatie. Ultima generatie care se fabrica si astazi notata "W", aduce binoclul porro la standardele moderne din punct de vedere optic si mecanic. Este un binoclu cu design de Zeiss clasic porro 8x30, juri ca este din anii 70, foarte mic si compact rezistent la apa si umplut cu nitrogen!!! Pare un batran clasic pe exterior, dar are o optica tanara foarte performanta. Unii au estimat ca are o transmisie a luminii foarte mare de 96% !!!! Este extrem de sharp cu un contrast extraordinar. Chiar daca este un 8x, a putut sa imi arate pe timp de zi aproximativ aceleasi detalii vazute cu Monarch 5 10x42. Poate datorita contrastului ridicat al Zwarovski-ului, Nikonul mi s-a parut ca are detaliile mai putin contrastante chiar daca la distante mari arata putin mai multa informatie fiind un 10X. Zeiss-ul Dialyt 8x56 avea si el un contrast si rezolutie buna, asemanatoare cu ale Nikonului dar totusi rezolutia la prima vedere era cea mai slaba dintre cele trei. Culorile prin Dialyt aveau o tenta destul de puternic galbuie dar linistitoare. Zwarowski in comparatie cu Nikon avea o usoara tenta rece (albastra). Marele minus al Zwarovski-ului este distanta de privit la oculare de doar 12mm, insuficienta pentru purtatorii de ochelari. Zeissul avea o distanta de privit buna de privit cu ochelari. Deasemenea Zeiss-ul este un binoclu roof mare, avand lungimea aprox 25cm si greutatea 1kg. Cu Soarele in fata/sus se observau in Swarovski doua "semilune" gri incetosate in partea de jos a ocularelor, aceste reflexii fiind absente la Monarch 5. Aberatiile cromatice foarte asemanatoare cu ale Monarch-ului adica in centru absente si spre margine medii parca un pic mai estompate la Swarovski. Focusul la Swarovski merge in limitele normale, un pic mai greu datorita garniturilor de etanseizare, dar e ok. Zeiss Dialyt T* 8x56 este un binoclu roof voluminos cu un design militar, dar care are imagini luminoase si placute, precizez ca acest binoclu nu prea l-am folosit pentru ca atentia mi-a fost indreptata mai mult spre Habicht. Swarovski Habicht 8x30w este o bijuterie cu un finisaj de top si rezolutie exemplara dar pacat ca are un eye relieful de 12mm si relfelxiile puterice in anumite unghiuri fata de Soare.