[IACOB DUMITRU]

Domnule Spencer, in primul rand doresc sa va multumesc. In al doilea rand voi incerca sa raspund la intrebarea dumneavoastra.

Neomogenitatea absoluta a mediului inconjurator scoate in evidenta un dezechilibru permanent. Daca acest dezechilibru nu este intotdeauna atat de evident, nu putem spune ca el nu exista in fiecare moment. Deci, chiar si “initial” existau abateri in acest sens si implicit diferente de “potential”.

Efectul Hubble reprezinta proprietatea care oglindeste probabil cel mai bine (prin faptul ca pare a fi un fenomen relativ lent si lesne de imaginat) traseul valoric generat de existenta permanenta a dezechilibrelor.

Inversand ordinea de accesare a speculatiilor teoretice, putem spune ca orice manifestare, oarecum izolata dintr-un context, urmeaza sa ilustreze filmul unor abateri valorice.

Fotonii sunt cele mai elocvente exemple in acest sens. Ei constituie primele entitati ce pot fi cu adevarat cat de cat delimitate dintr-un context mai larg. Primii pasi ai procesului de structurare coerenta a spatiului si implicit a materiei incep cu ele.

Din momentul in care le este descoperita calitatea de adevarate servomotoare cuantice (datorita unei precizii deosebit de mare in functionare – pierderi foarte mici ale intregului sistem fotonic) se poate discuta si despre recunoasterea mecanismului de functionare al intregului Univers.

Practic, fotonul se remarca, in primul plan al observatiei, prin etalarea unor abateri intr-un ritm relativ rapid al preschimbarilor valorice. Totusi, fiind si primii pasi ai unui proces de aproximare, principiul de functionare fotonic nu admite existenta unor abateri mari ale ciclului de functionare (descoperit in planul doi al obsevatiei). Altefel spus, abaterile de gradul doi sunt foarte mici (neglijabile).

Nu acelasi lucru se poate afirma si intr-un asa numit plan trei al observatiei cand, odata cu scurgerea indelungata a timpului contabilizarea abaterilor secundare unisens scoate la iveala un mesaj din ce in ce mai evident si demn de luat in seama. Acesta din urma este recunoscut ca si efect Hubble (efect de imbatranire).

Armonia de ansamblu este marcata tocmai de conservarea permanentului dezechilibru ca urmare a respectarii unui principiu unic de functionare, chiar daca acest principiu pare sa fie mereu altul de la o scara valorica la alta scara valorica, functie de diversele planuri alese ale observatiei.

Influienta acestui efect asupra formulei de exprimare a valorilor specifice interactiei gravitationale o veti putea remarca in curand (in articolul “Interactia gravitationala” – articol din seria “Armonia Universului fizic”).

[Doru Dragan]

D-le Dumitru, vedeti ca produceti confuzii in mintea unor copii deja confuzionati. Spencer a inceput si el sa confunde conceptele abstracte matematice cu realitatile fizice. D-le Spencer, am putea oare sa punem semnul egalitatii intre capra si varza? Eu cred ca nu! Dar daca totusi o facem cu o obstinatie demna de o cauza mai buna, sa nu ne miram cand o sa ne-mpunga varza.

[IACOB DUMITRU]

Deja ne impunge domnule Dragon.

[Spencer]

[IACOB DUMITRU]

Domnii mei, singura cauza care genereaza toate celelate efecte este calitatea de neomogenitate absoluta a spatiului (aceasta este singura solutie care poate fi comfirmata teoretic). Unicitatea unei solutii este un motiv clar de a o considera deja pusa in aplicare neconditionat, operanta (activa).

Daca ne gandim ca toate efectele fizice sunt guvernate de un principiu unic menit sa asigure conservarea acestei calitati, nu mai are nici un rost sa ne poticnim la definirea cauzei si a efectului.

Haideti sa facem un efort de gandire si sa depasim nivelul mediocru al analizei de genul : “Cine a existat mai intai, oul sau gaina?”.

[alexconu]

Cum am mai spus-o in cateva randuri in topic-uri de genul asta: sunt in totalitate de acord cu dragon! aici poate mai mult decat oriunde

[IACOB DUMITRU]

Asta nu este un motiv sa ne plafonam.

Intotdeauna este loc de mai mult si mai ales de mai bine.

[Doru Dragan]

Eu sunt deacord ca unele raspunsuri nu se afla intotdeauna pe soseaua principala. Se mai gasesc unele solutii pe strazi secundare, pe drumuri de tara sau pe poteci. Dar nu chiar peste camp(ul electromagnetic).

[IACOB DUMITRU]

Domnule, despre campul electromagnetic nu se stie chiar atat de multe pe cate se pare. Spre exemplu:

Nu se stie cu exactitate daca in planul longitudinal au loc dilatatii sau contractii ale spatiului (concomitent cu cele din planul transversal fireste).

Nu se cunoaste nici macar care este suportul acestui camp electromagnetic.

Aceste amanunte devin extrem de importante in momentul in care ele definesc un principiu fundamental. Daca solutiile pentru clarificare lor exista, nu vad motivul pentru care ar trebui sa ne fie rusine de ele.

[zoth]

este foarte dificil pentru oricine, cred, sa intervina in acest punct al discutiei. s-a plecat initial de la big-bang si s-a ajuns la reconstruirea turnului babel, fiecare vorbeste pe limba lui dar nimeni nu intelege nimic.
va propun o convergenta a discutiilor pe subiectul topicului, cu mai putine contrari plecate din orgoliu, altfel nu vad ce s-ar putea obtine.
dragon, in mare parte ai dreptate in ce spui, multa lume poate fi derutata de o asemenea discutie, dar sa nu uitam in acelasi timp ca daca vrei sa intelegi un fenomen in general, trebuie sa citesti mult, si apoi inarmat cu multa rabdare si putere de concentrare sa incerci sa-ti definesti fenomenul respectiv, asadar acest subiect cel putin nu mi se pare deloc a fi un subiect de promenada.
cat priveste pe domnul Iacob, daca nu renuntati la limbajul strict matematic pe care il folositi riscati sa vorbiti mai mult singur.
personal ma infurii si in ziua de azi cand imi aduc aminte de neputinta mea de a intelege spatiile k dimensionale predate la cursurile de matematica, 100% abstract, 0% intuitiv.

revenind la subiect, am o intrebare in legatura cu big bang-ul.
se spune ca nu exista notiunea de "inainte de big bang" lucru ce ne duce cu gandul ca timpul este finit. cum se poate conjuga notiunea de timp finit pe un spatiu infinit?
cum poate fi definit conceptul spatiu-timp in aceasta conjunctura?

[IACOB DUMITRU]

In conjunctura expusa de dumneavoastra conceptul spatiu-timp nu se poate defini. Nici nu poate fi vorba despre existenta unui spatiu infinit. Inainte de a utiliza notiunea de finit si infinit trebuie sa ne punem intrebari cu privire la unitatea de masura utilizata, atat pentru timp cat si pentru spatiu.

Dupa cum se stie, aceste etaloane nu par sa existe sub forma unui absolut (reper sigur ce se poate delimita cu precizie maxima dintr-un context). Orice sistem perfect inchis al unei stari de fapt este arunct in afara realului (pe motivul lipsei totale de informatie cu privire la existenta sa).

Dupa cum bine se poate observa, existenta realului este strans legata de perceperea sa. Asta inseamna ca in urma informatiilor ce ajung la noi ne facem o imagine cu privire la insemnatatea lor. Desigur ca aceste aspecte par sa aduca in discutie doar notiunea de calitate.

Nu trebuie sa uitam totusi faptul ca existenta unei informatii reale este decisa de claritatea ei sau altfel spus, de coerenta mesajului receptionat. Aici isi intra in drepturi elementul cantitate. Cand vorbim de coerenta facem apel la o scara de valori. Acest lucru inseamna ca deja evenimentul a fost delimitat cat de cat dintr-un context mai larg si deci finit din punct de vedere temporal si evident spatial.

Desigur ca aceasta discutie se poate lungi aproape la nesfarsit. Ideea este ca fiecare eveniment poate fi inclus in galeria informatiilor coerente (reale). “Un numar extrem de mare de evenimente” poate fi considerata o afirmatie aberanta in absenta unui etalon absolut in ceea ce priveste durata si totusi odata castigata, calitatea de eveniment nu se mai pierde.

Din pacate, calitatea si cantitatea sunt doua notiuni ce se completeaza reciproc asa incat, este practic imposibil sa faci referire la una fara sa o aduci in discutie si pe cealalta. In fond, intreg universul este un imens si real camp numeric.

Pentru detalii suplimentare cu privire la acest mecanism de percepere al raportului spatiu-timp va recomand lecturarea articolului “Servomotorul cuantic” si de ce nu, exercitarea unor intrebari suplimentare chiar pe acest topic.

[zoth]

asadar, daca luam in considerare ca teoria "exploziei de initiere a universului" este corecta, ne confruntam cu un spatiul-timp finit.
de ce mai este necesara atunci notiunea de infinit privitoare la spatiul fizic?
daca aceasta explozie genereaza o referinta spatiotemporala," in ce" a avut loc ea?, "in ce" se dilata universul? cumva intr-un spatiu matematic infinit? sau pur si simplu nu exista nimic "dincolo", ceea ce nu se poate percepe nici nu se poate defini?

[Forever_Man]

Am citit intr-o carte, o chestie cam ciudata. Se spunea ca defapt galaxiile nu se indeparteaza una de alta, in sensul ca se misca prin spatiu, ci ca ele stau nemiscate in spatiu, si spatiul e cel care se extinde, indepartand astfel galaxiile unele de altele. Daca e asa, inseamna ca spatiul tot largindu-se va distruge in cele din urma si particulele elementare.

[IACOB DUMITRU]

Notiunea de infinitate poate fi utilizata in orice situatie dar cu multa prudenta. Mult mai intelept ar fi sa utilizam notiunea de spatiu deschis. Cum nu poate fi vorba de o precizie maxima in determinare, nu putem vorbi decat de spatii deschise.

Pe de alta parte, infinitatea spatiului atrage dupa sine si ideea nepermisa de simetrie fizica absoluta (undeva in nemarginit va exista cel putin o copie fidela a oricarei stari de fapt).

Incercand sa ma limitez cat mai mult la subiect trebuie sa spun ca ideea de volum o datoram unui permanent si coerent defazaj temporal. Evenimentele si implicit densitatile de evenimente sunt decise chiar de aceste abateri ale vitezei de scurgere a timpului.

Aceasta omniprezenta modificare a vitezei de scurgere a timpului, pentru fiecare portiune spatio-temporala in parte, constituie aluatul si campul de actiune al intregului Univers.

Permanenta redistribuire a acestui “fluid temporal” face ca noi sa percepem elementul spatiu alungindu-se sau contractandu-se numai intr-o singura directie. Orice existenta a unui asa-zis centru de simetrie fiind exclusa atunci si redistribuirea haotica a fluidului temporal este exclusa.

Legea de redistribuire controlata reprezinta un act de contabilizare si un motiv extrem de bine motivat de a asemui universul cu un imens camp numeric.

In aceeasi ordine de idei, legea de redistribuire controlata a valorilor vitezei de scurgere temporala aduce in prim plan imaginea unui element de lungime de-alungul caruia valorile se afla distribuite si redistribuite in mod monoton crescator sau descrescator.

Incercand sa rupeti aceasta inlantuire de valori veti putea vedea ca sunteti obstructionati de inexistenta solutiei teoretice a repaosului absolut (a simetriei perfecte). Ca si indestructibile stari de fapt, aceste inlantuiri valorice poarta denumirea de particule elementare.

Deoarece subiectul este foarte amplu, va rog sa reveniti cu intrebari suplimentare (sau sa cititi cu foarte mare atentie seria de articole “Armonia universului fizic”).

[ARMANDO]