[IACOB DUMITRU]

Vati gandit vre-o data ca ideiile, sentimentele, actiunile au forma, miros, culoare (uneori aproape imperceptibile). Vati gandit vre-o data ca imaginile si toate celelalte perceptii ale noastre nu sunt nimic altceva decat configuratii ale unui proces aflat intr-o permanenta remodelare, reevaluare.

Din moment ce nu exista posibilitatea unui contact direct, de ce mai cautati un faptuitor pe care sa il atingeti cu degetul? Nu vedeti ca influentele reciproce sunt “sarea si piperul” lumii ce ne gazduieste? Nu vedeti ca aceste interferente dau contur informatiilor noastre?

Realitatea este ca mediul inconjurator reprezinta imaginea unui permanent dialog si de ce nu, la nivelul intregului Univers, imaginea unui monolog.

[Ovidiu Bufnila]

Foarte interesant. Ai putea dezvolta?

[IACOB DUMITRU]

Desigur ca asi putea dezvolta acest subiect, dar imi este frica ca nu m-asi mai putea opri. Si totusi, mi-a placut foarte mult ideea dumneavoastra cu Universul valurit.

Multi ar putea crede ca prin aceasta idee faceti referire doar la un Univers Fizic.
Tot atat de multi ar putea crede ca de fapt va referiti la un Univers al faptelor sociale.
Oare cat de multi ar putea percepe faptul ca prin ideea valuririi doriti sa abordati subiectul confluientei universale.

Strat cu strat, interferand pe carari mai mult sau mai putin ocolite, se suprapun roadele unui aluat comun.

Daca acesta structurare informationala nu ar fi de tip “Babilonian” (adica cu sansa sigura de a se prabusi), orice bucla si inclusiv orice val nu si-ar mai gasi resursele de a supravietui.

Daca nu vom scapa din vedere ca si prabusirea este un deziderat cu sansa sigura de prabusire, atunci vom putea admira in voie noianul de valuri si de informatii ce ne dau contur.

In concluzie:

Orice diversitate este o dovada sigura a unui numitor comun.

Aceasta ultima afirmatie este uluitor de asemanatoare cu mult mai cunoscuta afirmatie:

“La inceput a fost cuvantul”.

Cum oare ar putea exista “cuvantul” fara diversitatea unui intreg limbaj?
Cum oare ar putea exista un limbaj fara liantul sau “cuvantul”?

Cum si cel mai mic cuvant (ca liant al unui limbaj) poarta toate prerogativele unui dialog, atunci nu ne va fi greu sa intelegem omniprezenta convorbirilor ce ne definesc lume in care traim.

Comunicarea inseamna inainte de toate informatie si deci, in aceasta ordine de idei, suportul informatiei este tot informatia (ca si cand, suportul dialogului ar fi tot dialogul).

[Ovidiu Bufnila]

Interesant, extrem de interesant. Ai putea sa aduni aceste idei interesante intr-o suma de eseuri si sa le publici? Desigur, trebuie sa te bati pentru aceste idei si sper ca vei avea curajul de a o face. Avem nevoie de un nou mod de a gandi.

Bravo Iacob.
Ma bucura prezenta ta.

[Ovidiu Bufnila]

Intr-un oras oarecare din Romania se intampla in aceasta clipa o ghidusie: intr-o institutie un tip a fost prins la mijloc. Il lucreaza toata lumea. S-a pus nashpa cu sefu cel mare, cu maharu. Maharu a dat ordin ca omu sa fie ras, tuns si frezat. Omu a inceput sa aiba tot felu de probleme. Cu alte cuvinte, o sa fie ras. Asa merge Istoria. E valabil si in Astronomie.

Intr-o buna zi, cate un om de pe planeta Pamant, din varii motive, intra pe invers cu Sistemu. Si omul moare in cele din urma. Nu e ca in filme. Pur si simplu moare, tigrilor.

Daca intr-o buna zi intrati in conflict cu vreun Sistem, oricare ar fi acela, incercati sa va gasiti rapid ICAN-ul si sa deveniti luptatori ICAN. Numai un luptator ICAN poate invinge un Sistem Pervers si Abil.

Daca nu ati aflat cum arata un om infrant de Sistem, OK, va spun. Arata ca dracu: e dezamagit si plictisit, gras si LEGUMA, suspicios, dus cu pluta, scenarist intre scenarist paranoic sau, mai nasol, e sub forma de tablita scrisa cu negru.

Imi sunteti dragi pentru ca sunteti anecdotici, haiosi si nepretuit de liberi. Va doresc sa ramaneti asa toata viata.

Daca insa vreun Sistem de pe lumea asta o sa puna ochii pe voi, atunci incercati sa nu va pierdeti cu firea, incercati sa va salvati viata in toate formele ei, incercati sa va bateti pe viata si pe moarte.

SISTEMELE sunt Cei Mai Perversi MANIPULATORI.

Povestea spune ca nu poti scapa viu din Actele Manipulatorii ale unui SISTEM. Unii insa au scapat. Oamenii aceia sunt cei mai buni.

Asta va doresc, sa devenit Cei Mai Buni. Sa fiti Cei Mai Buni deslusitori ai Imagologiei indiferent care va fi aceea.

Cu asta va spun la revedere si va transmit cele mai bune ICAN-uri.

[Ovidiu Bufnila]

[Ovidiu Bufnila]

[IACOB DUMITRU]

Citesc, citesc, o simplă ficţiune. Ma uit în jur, o altă ficţiune. Privesc în ea adânc, tot mai adânc şi mă descopăr. Aşi vrea să ajung la mine, dar Doamne cât de greu îmi este. Mă concentrez. Încet, încet, elimin fictivul ce mă leagă de lumea din afară. Îmi uit pe mama şi pe tata, îmi uit copiii şi colegii, uit freamătul din jur şi la final încerc să sting lumina...

În zadar Încerc să lepăd viul ce în mine cheamă a sa obarşie străveche. În zadar îcerc să lepăd răul şi binele din mine, când de fapt constat ca sunt umbra unei simple umbre.

[Ovidiu Bufnila]

[lucia lucia]

Nu aveti ce sa reconstruiti, poate doar sa continuati.
Caci ceea ce n-a fost distrus nu are nevoie de reconstructie.
Marile sensuri le gasiti pe peretii pesterilor, pe sarmanele reprezentari care vor a ne vorbi din vechi manuscripte... pe ignorate petroglife si pe coperte de carti hilar folosind simboluri ce nu apun.
Au apus? ha-ha...(ma faci sa rad, marite Zeus si nici un zambet n-a-nflorit pe fatza mea, de cand ma stiu!) ce suntem noi, care avem amintiri limitate la cateva (putine chiar) mii de ani, cine suntem sa spunem ca o stiinta e inca stiinta sau ca a apus?
Undeva, intre Pliocen si Pleistocen (mai exact in Miocen) a aparut (D. stie daca atunci sau pate ca nu) o fiinta ciudata pentru noi, Omul-care-poate-manui FOCUL. Asta se intampla vre-o PATRU SUTE DE MII DE ANI in urma.
Noi. Acesti noi, acesti visatori cu parul sur migrand de la newtoniene conceptii pana la praguri einsteiniene, acesti NOI, mereu. Dar aceia? Aceia carora - credeti-ma - nu le pasa ca dupa cine stie cate mii de ani de la ei, se naste o Lucie, un OB, sau alta creatura batand campii... Aceia pe care n-avem motive sa-i desenam, pentru ca a lor primitiva conceptie ne depaseste... aceia nu au nevoie de reconstructie. Poate, de recunoastere. Dar noi nu putem recunoaste nimic.