----------------------------------- IACOB DUMITRU 25 Iul 2007 20:24 ASIMETRIA ----------------------------------- Undă sau particulă? Cândva această întrebare era extrem de sâcâitoare. Epoca de mare nedumerire pare a fi luat sfârșit. Succes total sau numai unul aparent? De regulă, stingerea unui „conflict” declanșează un nou „conflict” (de idei, desigur). Noile speculații poartă astăzi denumirea de: • Plenum cosmic; • Energie de punct zero; • Boson. Lista termenilor noi introduși de teorii din ce în ce mai sofisticate poate continua. Interesant este faptul că revoluționarele teorii nu reușesc să elimine „bătălia” pentru descoperirea unor particule așa-zis elementare. Eu consider că aceste teorii au incorporate în ele o eroare fundamentală de interpretare și anume: Ele admit simetria și inclusiv izotropia ca pe o posibilă soluție teoretică. ----------------------------------- Abel Cavași 25 Iul 2007 22:22 ----------------------------------- Iacob, nu prea este frumos din partea noastră să scriem topicele cu majuscule, chiar dacă avem convingerea neclintită că subiectul tratat este de o importanță infinită. Cred că fiecare dintre noi punem preț pe subiectele pe care le deschidem, dar asta nu ne permite să dăm frâu liber într-un asemenea hal tendinței noastre de a ne impune concepția. Cât despre rolul asimetriei (pardon, ASIMETRIEI :)) în cercetarea teoretică, eu consider că teoriile procedează prin a descompune asimetria în mai multe simetrii. Altfel spus, atunci când constatăm că un sistem este asimetric, mintea noastră îl descompune în mai multe sisteme, fiecare dintre ele simetrice, astfel încât asimetria dispare. Ți-am mai spus, nu putem trata întreaga realitate ca un bloc unitar; suntem nevoiți să o studiem separat, limitându-ne la simetriile ei. Tu poți? Ce vrei să spui cu asimetria ta? Ce aduce ea nou în Știință? Poți deduce ecuațiile lui Maxwell făcând niște calcule prin folosirea unui eventual parametru numit „asimetrie”? Poți aduce ceva mai mult în Fizică decât teoriile despre care vorbești în frazaaceste teorii au incorporate în ele o eroare fundamentală de interpretare și anume: Ele admit simetria și inclusiv izotropia ca pe o posibilă soluție teoretică.???? Arată-ne și altceva decât vorbărie goală! Arată-ne vreo formulă, ceva, care să ne demonstreze că asimetria ta este atât de necesară (încât trebuie scrisă cu majuscule)! Despre ce asimetrie vorbești? Despre asimetria unui măr, a unui trapez, a Galaxiei noastre? Fii (muuult) mai explicit! Asimetria nu există în sine, ci este un atribut. Nu poți găsi șapte kilograme de asimetrie într-un anumit loc și s-o iei s-o duci în altă parte. Dacă te referi la asimetria Universului, atunci ce asemănare și ce deosebire faci între asimetrie și neomogenitate? De ce nu ar fi de-ajuns să spui că Universul este doar neomogen, nu asimetric? ----------------------------------- Abel Cavași 26 Iul 2007 00:30 ----------------------------------- Există vreun câmp care produce rotații?Ba tocmai că asta este simetrie, nu asimetrie. Dacă ar fi fost asimetrie, am fi putut afirma că: • Există cel puțin un punct ciudat, o dreaptă ciudată și un plan ciudat față de care să se poată stabili o distribuție perfect simetrică a parametrilor fizici; • Există cel puțin un punct fix în Univers. Iar a treia propoziție nu argumentează nici ea asimetria deoarece, de exemplu, elicea este o curbă strâmbă și totuși simetrică. ----------------------------------- IACOB DUMITRU 26 Iul 2007 06:30 ----------------------------------- Desigur că neomogenitatea este o caracteristică de bază atât a Universului în ansamblul său cât și a fiecărui element de volum ce intră în componența sa. Un spațiu etern neomogen ne oferă permanent perspectiva elementului mișcare. Altfel spus, mișcarea a fost, este și va fi, asigurând în felul acesta o anumită consistență mediului pe care tocmai îl definește. Mai precis este vorba de structura ca și forme descrise de traiectoriile permise de un spațiu neomogen. Nu întâmplător, domnul Radu a descoperit o anumită logică a distribuției galaxiilor în decursul unei perioade lungi de timp (logică ce din fericire se poate extinde și la nivelul intim al materiei). Pentru a înțelege mai bine, fiind forba și de conturarea eternă a unor forme, am căutat să pun un accent deosebit pe aspectele geometrice ale fenomenului spațiu (spațiu este întotdeauna neomogen, deci plin de forme, structurat). Acesta este un motiv extrem de serios pentru a mă determina să interpretez neomogenitatea din perspectiva omniprezentelor forme asimetrice. O să revin cu amănunte. ----------------------------------- Doru Dragan 26 Iul 2007 09:30 ----------------------------------- O sa incerc din nou sa-l "traduc" pe dl Iacob pentru ca sunt din ce in ce mai deacord cu parte din ideile pe care le expune si pentru ca asa cum oricine isi poate da seama, modul de exprimare al dansului e cel putin neobisnuit. In primul rand dl Iacob nu vorbeste despre vre-un model ci despre realitatea fizica. De aceea afirmatia ca "elicea e stramba dar totusi simetrica" nu are nici un rost. La intrebarea "ce e asimetric un mar, o para, trapezu sau Galaxia?" raspunsul e evident (in stilul de pe-acum clasic) asimetria e o omniprezenta. Din pacate asa cum dl Iacob a demonstrat (empiric), nu exista o bucatica oricat de mica din realitatea fizica care sa "scape" de asimetrie. In cea mai mare parte cred ca e vorba despre o asimetrie de masa, ceea ce pare a fi un fapt destul de important. De aceea termenii asimetrie si neomogenitate par a fi echivalenti cel putin intr-o prima aproximare. S-ar putea ca termenul asimetrie sa fie insa mai extins. ----------------------------------- IACOB DUMITRU 26 Iul 2007 20:38 ----------------------------------- Aveți perfectă dreptate domnule Dragon. Este deja consacrat faptul că, o traiectorie curbă provoacă sentimentul unei atracții, unei interacții, unei schimbări de stare, unei informații suplimentare. Deși traiectoria curbă este simbolul unei aproximații, putem transforma acest traseu într-un reper fizic, într-o speculație de nădejde și de ce nu, într-o informație utilă, într-o ipoteză de lucru. Mergând mai departe pe baza acestui raționament și apreciind raza de curbură ca pe un parametru fizic, este normal să presupunem că această rază își va modifica secvențial atât direcția cât și dimensiunea (altfel caracterul asimetric ar fi doar un slogan), a se înțelege aici că originea razei de curbură poate fi apreciată ca și reper fizic aflat într-un relativ repaus, etc. Având în vedere detaliile acordate pe larg în articolele mele, nu doresc să lungesc acest mesaj. Dacă Universul ar fi definit de o singură rază de curbură, atunci informațiile găzduite de acesta ar fi pe cât de puține tot pe atât de inutile, caracterul asimetric fiind practic imposibil de verificat experimental. O informație neverificată rămâne totuși o informație neconfirmată, o informație fără valoare, o informație care își anulează singură titlul de informație, deci un nonsens. Fotonul ar putea fi considerat un astfel de spațiu dacă…. Că veni vorba de foton, am amintit pe undeva pe acest site de un experiment imaginar în care, acum mai bine de 12 miliarde de ani, doi fotoni porneau din blokstarturi într-o direcție comună (pe fondul unei distribuții omogene a materiei și inclusiv pe fondul unei raze de curbură infinită). Imediat după „decolare”, cele două particule aveau să „intre în plasa” spațiului curb, deci a razelor de curbură extrem de mari dar finite. Deoarece imaginea de blokstarturi sugerează ideea de vecinătate, de intimitate, de finitate în raport cu infinita rază de curbură a spațiului omogen, nu e greu să presupunem că deși diferite, razele de curbură specifice traiectoriilor fotonilor vor avea (în decursul îndelungat al timpului și cu o mică aproximație) o origine comună. Ca și consecințe directe: • Cele două traiectorii se vor depărta în decursul timpului; • Originea comună și implicit centru de greutate simbolizat de acest statornic reper (aflat într-un prelungit repaus relativ) va figura întotdeauna la periferia Universului; • Un eventual observator al zilelor noastre (obișnuit cu ideea traiectoriilor drepte) va interpreta distanța dintre cele două traiectorii ca fiind, în linii mari, aceeași pe parcursul întregului și extrem de lungului pelerinaj. ----------------------------------- lucia lucia 28 Iul 2007 22:29 ----------------------------------- Traiectoriile fotonilor sunt geodezicele. Pe spațiu plat putem vorbi de paralelism. Pe spațiu curb, ba. ----------------------------------- IACOB DUMITRU 29 Iul 2007 08:46 ----------------------------------- Așa este, dar unde mai găsim astăzi spațiu plat? Glumeam, de parcă ar putea exista spațiu plat. Un spațiu omogen nu poate exista, spațiu înseamnă structură, iar structura înseamnă neuniformitate, dar să revenim la oile noastre. Deci, în trecutul extrem de îndepărtat, pe la 12 miliarde și ceva de ani înaintea erei noastre, „sărmanele” geodezice (că bine le mai ziceți) își începeau o lungă carieră. (un lung proces de metamorfozare). Aliniate ca la paradă (căci acestea erau posibilitățile unui presupus spațiu omogen) clădeau convingerea unui mănunchi nelimitat și neînfrânt de trasee. Și totuși, presupusul paralelism nu avea să țină mult. De fapt, el nu ținuse deloc, ideea de paralelism fiind sprijinită doar de ideea de micșorare a decalajului (ecart dintre geodezice) pe măsură ce încercăm să privim înapoi în timp, spre o așa-zisă origine ca și moment zero. Mai mult decât atât, privind și analizând situația în ansamblul ei, într-un spirit eminamente relativist (a nu ne gândi aici la simpla însemnătate a relativității einsteiniene), suntem gata să observăm, așa după cum și domnul Dragon a făcut remarca pe acest site: "Liniile" fac parte din geodezicele spatiului. In locurile unde spatiul se curbeaza, ni se pare ca se produce o miscare de rotatie. Care va să zică „rotație”, ce îți e și cu rotația asta!!! Dar cariera relativ lungă a geodezicelor ne aduce în prim plan ideea planului longitudinal și mai puțin pe aceea a planului transversal, ceea ce vrea să însemne că fenomenul de rotație tinde să se estompeze. Mai mult decât atât, o analiză în purul spirit relativist ne permite să afirmăm că: • acolo unde densitate de linii este mai mare, rotația este mai rapidă; • la începuturi, densitatea de linii era maximă; • deși nu se intersectau, geodezicele par să își regăsească unul din capete într-un punct relativ comun; • viteza de rotație relativ mare de început ne dă dreptul să afirmăm că: Inițial, rotația rapidă scotea în prim plan așa-zisul plan transversal. Ce schimbare de situație!!! P.S. Ca să nu uit: Rotație mai rapidă = densitate mai mare de linii = masă mai mare = putere de influiență mai mare. ----------------------------------- raduM 29 Iul 2007 08:59 ----------------------------------- Ca să continui :wink: : deformare a geodezicei presupune de asemenea - scurgere mai rapidă / mai lentă a timpului - torsiune a spațiu-timpului - "tensiune" - asemenea celei mecanice - a spațiului, deci energie mai mare, deci posibilitate de acumulare a materiei. Formare de structuri. Amplitudinile deformărilor respectă o lege de puteri cu exponent 1.9, ceea ce înseamnă ierarhizare a structurilor după modelul Charlier. ----------------------------------- IACOB DUMITRU 29 Iul 2007 09:21 ----------------------------------- Aveți perfectă dreptate domnule Radu. Eu vroiam să subliniez doar faptul că: Concentrarea, colapsul promovează ideea de omogenitate și implicit de deficit de informație, pe când expansiunea, densitatea relativ scăzută promovează ideea de relativă izolare, de neuniformitate, de diversitate, de bogăție de informație. P.S. Razele de curbură amintite în mesajul anterior descriu suprafețe egale în unități egale de timp, restul este istorie, sau mai bine spus, începutul unei istorii (științifice desigur). ----------------------------------- IACOB DUMITRU 29 Iul 2007 19:13 ----------------------------------- Și pentru că imaginea razei ce descrie unghiuri egale în unități de timp egale mi se pare a fi una dintre cele mai elocvente descrieri ale fenomenului Univers, este bine de știut că, caracterul oscilant i se datorează următoarelor două inacceptabile perioade: • perioada descrierii unghiului de la "0" la "e" radiani; • perioada descrierii unui unghi egal sau mai mare de "2π”. Practic, Universul este obligat să evolueze între cele două limite accesibile, limite impuse de caracterul asimetric.