
-----------------------------------
Mircea Pteancu
18 Mar 2018 01:14

Ora Pamantului 2018- Astronomy Day -ISAN
-----------------------------------
''Societatea Pentru Astronomie Culturala'' anunta pentru data de 24 Martie a.c. o sesiune de observatii publice la Timisoara cu ocazia actiunii ''Ora Pamantului'':

http://www.astronomieculturala.ro/index.php/activitate/evenimente/14-ora-pamantului-2018

Mai organizeaza cineva actiuni similare ?
Ca sa fie clar , este vorba despre actiuni de popularizare pentru publicul larg , de Astronomie urbana , asa numitele ''Sidewalk Astronomy'' inventate de John Dobson.

Pentru ''Astronomy Day'' am gasit o planificare pe Wikipedia care indica pentru 2018 data de 21 Aprilie pentru editia de primavara si cea de 13 Octombrie pentru editia de toamna,

https://en.wikipedia.org/wiki/Astronomy_Day

''Astronomy Day'' a fost  initiata de catre Doug Berger in 1973.
La Arad , Astroclubul ''Galaxis'' a organizat prima actiune ''Astronomy Day'' la 9 Mai 1992 in colaborare 
cu Muzeul Judetean Arad.
Si alte cateva actiuni similare ,in anii care au urmat.

Nu am stiri despre ISAN dupa moartea lui John Dobson.

Tanarul meu coleg si prieten Armand intentioneaza sa faca niste actiuni gen ''Sidewalk Astronomy'' iar in aceste conditii e foarte probabil sa ma trezesc si eu din letargie si sa ma alatur. 

Voi ce stiti , ce intentii aveti ?

Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
18 Mar 2018 18:58


-----------------------------------
Deci sa inteleg ca nimeni nu face nimic ?
Sau ca... toata lumea nu face nimic ?
Grea dilema... :roll: :P 

(Hmmm , sa-mi reiau sobrietatea academica ce ma caracterizeaza...inteleg ca sinapsele romanilor sunt blocate pe actuala lupta dintre statul paralel si statul vertical).

Sa reiau : niste actiuni sunt planificate pentru ''Ora Pamantului''.
Aveti informatii despre actiuni Astronomy Day in Romanica ?
Dar despre actiuni ISAN ?

Mircea

-----------------------------------
Erwin
18 Mar 2018 23:13


-----------------------------------
Astro Fest 2018 organizat de Știință și Tehnică și alții va avea loc în 19-20 mai. Alte acțiuni similare încă nu cunosc. Probabil voi participa în calitate de astro amator al grupului "Ia cu stele" din București. 

Succes și cer senin tuturor!

-----------------------------------
Mircea Pteancu
19 Mar 2018 14:53


-----------------------------------
Erwin

Multumesc pentru raspuns , succes la ''Astro Fest'' si sper sa ne povestesti cum a fost.

Mircea

-----------------------------------
V. Istvan
19 Mar 2018 16:53


-----------------------------------
E interesantă ideea, pentru 24 martie.
Să vedem, dacă găsim ca partener o instituție din Mureș, ca să nu facem o "astronomie pe trotuar" pe domeniul public, unde necesită autorizație.

-----------------------------------
V. Istvan
19 Mar 2018 20:41


-----------------------------------
Se mi&#537;că lucrurile în Tg. Mure&#537;.
Tocmai punem la cale, cu conducerea &#536;colii Gimnaziale nr.7, un eveniment pentru public, "astronomie pe trotuar", pentru seara zilei de 24 martie. 
Am mai făcut un eveniment similar în vara anului trecut, tot acolo, &#537;i a ie&#537;it foarte bine.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
19 Mar 2018 21:12


-----------------------------------
Bravo Istvan , succes si voua  si asteptam cu interes sa vedem cum a mers , Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
21 Mar 2018 19:42


-----------------------------------
Acesta este planul nostru :

https://armandpopa2.wixsite.com/galaxis/single-post/2018/03/20/Astronomie-urbana-la-Arad

Speram ca vremea va fi ingaduitoare cu noi.

Mircea

-----------------------------------
V. Istvan
24 Mar 2018 22:50


-----------------------------------
La Mure&#537; a ie&#537;it aproape perfect. Era cer senin până pe la ora 21. Am apucat să vedem Venus înainte să apună, Pleiadele, chiar &#537;i nebuloasa Orion. Vedeta serii era desigur Luna. Au fost montate două telescoape, de 150/750 &#537;i de 200/1200. S-au format cozi lungi în fa&#539;a instrumentelor, or fi fost vreo 80-100 de persoane, în bună parte copii.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
25 Mar 2018 00:02


-----------------------------------
Felicitari Istvan !
Fotografii ati facut ?
Daca da , ar fi placut sa le vedem.

La Arad a trebuit sa reprogramam pentru maine seara din cauza timpului nefavorabil.

Ma tem ca nici timisorenii nu au dus-o mai bine , norii au venit la noi dinspre Sud , dinspre Timisoara.
In cursul serii , cand am pregatit telescopul de 125mm F/6.9 ''pentru defilare'' , am putut observa craterele selenare in lumina de zi.

Mircea

-----------------------------------
Erwin
25 Mar 2018 09:04


-----------------------------------
La București nor și ceață, deși ieri după masă s-au văzut un pic razele Soarelui printre nori, semn că mai există acolo ceva... Din țară cei de la Astro Bârlad au fost activi, am văzut imagini pe FB. Precis și alții, așteptăm să apară.

Later edit:
Se pare că și la Timișoara acțiunea a fost o reușită! Felicitări membrilor Societății pentru Astronomie Culturală și astrocluburilor locale!

-----------------------------------
Mircea Pteancu
26 Mar 2018 00:07


-----------------------------------
Erwin

Alatur si eu felicitarile mele pentru toti cei care au organizat observatii publice cu ocazia ''Orei Pamantului''.

Reamintesc faptul ca scanteia care a declansat acest topic a fost nota trimisa de catre Marc Frincu ,presedintele ''Societatii Romane Pentru Astronomie Culturala''.
Nota anunta observatii publice prin telescop cu ocazia ''Orei Pamantului'' , multumim pentru initiativa , noi ne-am alaturat cu mare bucurie.

La Arad , Armand a anuntat reprogramarea actiunii pentru aceasta seara, Duminica 25 Martie ac.
La observatii au participat Armand cu reflectorul sau TCM de 76mm si subsemnatul ''cu ratusca cea urata'' ,reflectorul de 125mm F/6.9.
Deplasarea am facut-o cu automobilul lui Armand si tot el a facut toate fotografiile , fapt pentru care-i multumesc .

Campania lui Armand din spatiul virtual a starnit interesul publicului , o buna parte din public fiind format din persoane avizate care au venit anume pentru aceste observatii.
Am beneficiat de cer cat de cat senin cam o jumatate de ora , dupa aproximativ o ora norii au ascuns Luna.
Iar noi ''am strans tabara''.

Singurul obiect vizibil prin si printre norii cirrus a fost Luna , vizionata in ambele telescoape.
In mod intentionat ne-am instalat telescoapele la trei metri de felinarul public pentru a demonstra ca obiectele foarte luminoase se pot vedea chiar si in asemenea conditii vitrege.
Apoi observand din conditii mai bune , vom demonstra ''fara drept de apel'' impactul distrugator pe care-l are iluminatul public irational asupra vizibilitatii astrilor.

Publicul a fost format din persoane de toate varstele , unii dintre participanti au facut fotografii afocale ale Lunii , folosind telefonul.
Apreciem ca numarul de participanti din partea publicului a fost undeva intre 70 si 100 de persoane.
Multi dintre ei s-au declarat incantati de ceea ce au vazut.

Dupa ce Luna a fost ascunsa ''definitiv''  de norii grosi , am aratat unora dintre participanti detalii arhitecturale ale Catedralei Catolice , vizibila la cateva sute de metri.
Armand mi-a prezentat valiza pentru binoclul sau iar eu i-am prezentat binoclul Hapo Lord 3.6x40mm.
La finalul actiunii , Armand si cu mine am vizitat asa-numita ''Platforma a fanfarei'' de pe digul Muresului ca posibil loc de desfasurare a unor viitoare  observatii telescopice.
Dupa care ,am mers multumiti acasa.
Data viitoare va fi si mai bine ,Doamne ajuta!

Mircea

-----------------------------------
V. Istvan
26 Mar 2018 20:05


-----------------------------------
Poza de la părin&#539;i, de la ac&#539;iunea din Tg. Mure&#537;.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
26 Mar 2018 23:27


-----------------------------------
Multumesc Istvan si ,inca odata , cele mai sincere si prietenesti felicitari !

Vreau sa multumesc televiziunii TV Arad pentru reportajul pe care l-au difuzat Luni 26 Martie ac la ''Stirile zilei'' despre modesta noastra actiune de popularizare a Astronomiei.
Stirea a fost prezentata corect , cu profesionalism , fara exagerari si derapaje gen ''astrologie'' si ''super Luna''.
E un lucru rar in massmedia  actuala , felicitari postului nostru local TV Arad.

Puteti vedea stirea aici , pe pagina FB a astroclubului ,creata de Armand.

https://www.facebook.com/astroclub.galaxis/

In activitatile ''sidewalk astronomy'' poti avea tot felul de surprize.
Cativa copii , foarte grabiti sa priveasca Luna prin telescop , atunci cand parintii i-au ridicat in brate , au apucat tubul telescopului si l-au tras spre ei.
Noroc ca am fost pe faza si am salvat astfel ''ratusca cea urata'' de la cateva trante , deci sa fiti pregatiti pentru asemenea intamplari.
Ceea ce mai inseamna ca nu puteti parasi telescopul nici un minut , cat timp publicul este in preajma.
Vorbim insa despre popularizarea Astronomiei nu-i asa !?
Nu asta asigura viitorul hobby-ului , copiii ahtiati dupa intalnirea cu Cosmosul ?

Aceste intalniri ale Astronomiei cu publicul larg vin si cu surprize de alt gen.
Duminica seara , doi dintre participanti au fost ceea ce numim ''boschetari''.
Unul dintre ei a fost rezervat dar celalalt a fost de-a dreptul exaltat de ceea ce vedea in ocular.
Prietenul sau , care era grabit , abia a reusit sa-l smulga de la ocular.
Ceea ce m-a uimit insa de-a dreptul a fost modul absolut firesc  in care a focalizat  imaginea folosind focuserul elicoidal pentru a vedea cea mai buna imagine.
Poate in ''cealalta viata'' a avut telescop , poate a fost astronom amator ...
Poate imaginile  selenare  vazute Duminica vor aprinde in el dorul si scanteia care sa-l duca iar acasa.
Doar Cel de Sus stie !

Mircea

-----------------------------------
mihai leahul
27 Mar 2018 11:24


-----------------------------------
Am urmarit cu deosebita placere scurtul reportaj de la Arad! Toata stima d-l Mircea si Armand Popa.
Dealtfel si  pentru V. Istvan!

Spor!

-----------------------------------
Mircea Pteancu
27 Mar 2018 15:10


-----------------------------------
Multumesc frumos Mihai pentru cuvintele frumoase !
Daca vom fi sanatosi si daca va fi cat de cat senin , vom mai face asemenea actiuni.

(Disclaimer : prin ''a fi sanatosi'' m-am referit strict  la partea fizica.
Astronomul amator are prin definitie niste scurt-circuite la cutiuta ...care om normal isi petrece week-endul in frig, aratand Luna trecatorilor !? Si inca  gratis!!!:shock: 
Glumesc , iata ca exista si acest fel de oameni !).

Scriind insa randurile de mai sus ,mi-a venit o idee.
Stim cu totii legenda despre cum haiducii se faceau ''frati de cruce''.
Haideti sa ne facem si noi ''frati de stele''.
Luna Aprilie este plina cu tot felul de zile cu semnificatie astronomica.
Ce ar fi daca toti cei care avem telescoape , sa  invitam vreun prieten, vecin sau coleg de serviciu si sa-i  aratam cateva obiecte ceresti mai spectaculoase ?
Nu toata lumea are rabdarea si nervii pentru a interactiona cu persoane necunoscute in buricul targului.
Eu inteleg acest lucru.
Dar avem cu totii cunoscuti care n-au privit niciodata prin telescop.
Nu trebuie sa fie nici zece , nici douazeci.
E suficient daca este doar un prieten sau coleg de servici.
Haideti sa-i  facem legatura cu Universul...sa devenim ''frati de stele''.
Apoi un rand scris aici ,poate si o poza despre un asemenea ''botez astral'' ar fi extrem de bine venite.

Sunt curios ce parere aveti despre ideia mea ...

Mircea

-----------------------------------
V. Istvan
27 Mar 2018 16:31


-----------------------------------
Ideea cu botezul astral e faină.
Uite că nu știam și deja am făcut nenumărate astfel de "botezuri".
Am dus telescopul la diferite întruniri, tabere, weekend-uri, am adus și la serviciu, tot mereu încerc să ademenesc cunoscuți când ieșim sub cer...

-----------------------------------
Mircea Pteancu
27 Mar 2018 18:28


-----------------------------------
Multumesc Istvan , am sperat ca pot conta pe tine.
Vom face si noi ,la propunerea lui Armand , observatii telescopice  pentru elevi.

Cer senin ,Mircea

-----------------------------------
Erwin
28 Mar 2018 14:24


-----------------------------------
Foarte bună inițiativă, Mircea! Succes tuturor! Am făcut și voi mai face la rândul meu astfel de acțiuni.

-----------------------------------
StarChild
29 Mar 2018 16:06


-----------------------------------
Cu putina intarziere, o scurta preznetare a ce "sa-a intamplat" in Timisoara, de Ora Pamantului:

desi trebuiau stinse luminile in oras, primul gospodar al satului, scuze adica primarul orasului, a hotarat ca asa ceva nu se face...si toate becurile au ramas aprinse. Asta a fost primul handicap. Daca nici autoritatile nu au fost suficient de cooperante, atunci nici vreme nu s-a lasat mai prejos, a fost innorat, dar prin pelicula de nori si uneori prin ferestre printre nori am putu vedea Luna.
Per ansamblu nu a fost un eveniment ratat, doar ca nu a fost exploatat la maxim
Au fost multi vizitatori, de toate varstele care au avut ocazia sa vada Luna prin diverse instrumente:
- un Mak102,
- live view printr-un Canon atasat la un obiectiv catadioptric cred ca 500F8,
- un Dobson200F6,
- un Newton 200F5 (sau F6?) pus pe EQ5,
- liveview pe telefon de la o camera ASI atasata la obiectivul Zenit 58F2

Am apreciat ca fiind pozitiv zgomotul de fond de genul "wow!, ai de mine!... pfoai!... mai vreau sa vad !..." de aia zic ca evenimentul a fost gustat de vizitatori.

Poze de la eveniment:

[url=https://www.google.com/url?q=https://www.facebook.com/media/set/?set%3Da.1875244462507351.1073741832.1618977724800694%26type%3D1%26l%3D56967f707e&sa=D&source=hangouts&ust=1522414321421000&usg=AFQjCNHIg2pBrZ6dBsTrNCQVHIKsN-QkgA]link Facebook - ora Pamantului Timisoara 2018

-----------------------------------
Erwin
29 Mar 2018 19:41


-----------------------------------
Bravo timișorenilor! 

L-am întrebat pe un membru de la AB dacă nu au organizat nimic din cauza vremii și a zis că Ora Pământului este un eveniment dedicat naturii și nu astronomiei... N-am mai avut replică. Asta este. Să sperăm că AstroFest-ul din 19 mai va avea condițiile corespunzătoare. Azi a fost prima zi cu cer senin după două săptâmâni de nori și viscole siberiene.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
29 Mar 2018 23:57


-----------------------------------
StarChild

Multumesc pentru prezentare , ma alatur si eu lui Erwin ,bravo timisorenilor !
Trebuie sa-l intelegi pe dl. primar (care se vede ca-i foarte secundar) , chiar vrei sa taie doua ore iluminatul public si sa micsoreze profitul ''baietilor destepti'' !?
Pe de alta parte , faptul ca nu s-au stins felinarele a dat ocazia de a testa observatia astronomica in cele mai adverse conditii.
Daca ar fi fost senin , sunt sigur ca Luna, stelele duble ,M44 si M35 ar fi facut un spectacol pe cinste in telescoape.


Erwin 

Ba io cred ca ai avut replica dar ai pastrat-o pentru tine... :D 

Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
19 Apr 2018 12:54


-----------------------------------
''Fratele meu de stele'' Armand Popa a anuntat pe Internet actiunea de '' astronomie urbana / sidewalk astronomy'' pe care astroclubul nostru a planificat-o pentru Sambata 21 Aprilie.
Mesajul este cel din afisul atasat ,publicat atat pe situl ''Galaxis'' cat si pe pagina FB a astroclubului:

https://armandpopa2.wixsite.com/galaxis/evenimente

https://www.facebook.com/astroclub.galaxis/


Vineri 20 Aprilie va avea loc vernisajul unei expozitii colective de pictura la care participa si confratele nostru Csillag Attila , multe din creatiile sale avand tematica astronomica sau ''space -art''.

Iar pentru seara de Vineri 20 Aprilie ,avem programata o sesiune de observatii ''la cer negru''...pentru cunoscatori ! :D 

Mai misca cineva in front ?

Cer senin ,Doamne ajuta , Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
21 Apr 2018 16:36


-----------------------------------
Iata un articol pe ''aradon.ro'' despre Ziua Astronomiei la Arad intr-un articol foarte la obiect de Eugen Rogojan,articol care mi-a fost semnalat de catre Armand , multumesc amandurora.

http://www.aradon.ro/ziua-astronomiei-in-municipiul-arad/2024337

Pe de alta parte , am primit de la Marc Frincu , presedintele SRPAC urmatoarea nota :

..........................................................................................................................

''SRPAC va organiza la Timisoara si la Cluj doua actiuni paralele pe 21 aprilie, ambele la Iulius Mall.

Timisoara: intre 19:30-21:30 la Iulius Mall Timisoara pe terasa FoodCourt

Cluj-Napoca: intre 19:00-22:00 in Iulius Park (langa Iulius Mall Cluj).


Voi da anunt pe Facebook SRPAC referitor la actiunile de la Arad.

Cu stima,
Marc Frincu  ''

..........................................................................................................................

Vernisajul de pictura astronomica nu a mai avut loc.

Sesiunea de observatii de Vineri 20 Aprilie insa s-a desfasurat cu mare succes.
S-au facut observatii cu trei telescoape de 8 inch si o luneta de 70mm .
Au fost observate zeci de galaxii si alte cateva obiecte ceresti.
Voi reveni cu amanunte.

Doamne ajuta , cer senin si succes tuturor , Mircea

-----------------------------------
Erwin
21 Apr 2018 18:37


-----------------------------------
Galaxii din oraș?! :shock: Bravo!!  

Din București nu vezi nimic, abia câteva stele mai strălucitoare, noroc cu Luna sau ceva planete dacă se zăresc. Acțiunile se desfășoară într-o parcare de lângă Biblioteca Națională feeric luminată de felinare puternice care nu pot fi stinse din cauza pericolului public... jandarmii nu vor să-și asume paza locației. De parcă lumea care vine să se uite prin telescop n-are decât gânduri sinistre... :(

-----------------------------------
Mircea Pteancu
22 Apr 2018 22:36


-----------------------------------
Multumim Erwin , sesiunea de Vineri noaptea , la care au participat Armand , Csaba , Nicu si subsemnatul , s-a desfasurat in padurea Ceala.
Asa cum am planificat si anuntat.
Acolo am  observat cele 40 de galaxii si alte cateva obiecte.

Sambata 21 Aprilie ac intre 20:30 si 23:00 am sustinut o sesiune de observatii publice  ''sidewalk astronomy'' impreuna cu Armand Popa ,pe platoul din fata Primariei  Arad.
Armand a folosit newtonianul TCM de 76mm F/9 iar eu am folosit ''Ratusca cea urata'' de 125mm F/6.9.
Am reusit sa prezentam publicului Luna in faza si stelele duble-multiple Castor si Mizar , iluminatul public impiedicand efectuarea  altor observatii.
Am avut un public de cel putin 150 de persoane , o mare parte fiind copii.
Dar dupa cum se vede in poze , am avut participanti de toate varstele ,inclusiv de varsta a treia.
A fost de-a dreptul imbucurator faptul ca ne-au contactat parinti care au nevoie de indrumari cu privire la modul de utilizare a unor telescoape - lunete sau reflectoare - deja achizitionate.
Am avut si participanti care doresc sa achizitioneze telescoape Dobson si cu care sa inceapa in viitorul apropiat observatiile astronomice.
Sau ce poti sa faci decat sa te bucuri atunci cand faci cunostinta cu un baiat de 13 ani care are deja cunostinte serioase de Astronomie si iti spune foarte clar ca '' doreste sa vada galaxia lui Bode'' ?
Si ,vazand cum cautam Castor , isi scoate telefonul , porneste o aplicatie si imi arata pozitia relativa a Lunii fata de obiectul cautat !?
Mai multi participanti si participante la observatia publica si-au manifestat dorinta de a adera la astroclub.
La observatii au participat nu numai aradeni ci si timisoreni , un grup de studenti tunisieni si o familie din Germania.
Fara falsa modestie , credem ca aceasta actiune a fost un succes.
Ii felicitam si le multumim tuturor celor care au participat la actiunea Astroclubului Galaxis.
Ne vom stradui sa fim utili in continuare tuturor aradenilor care si-au manifestat  interesul pentru Astronomie. 

Mircea

-----------------------------------
Erwin
23 Apr 2018 21:39


-----------------------------------
Felicitări, Mircea și Astroclubului Galaxis care, după mulți ani s-a "reactivat" în public cu succes!

-----------------------------------
Mircea Pteancu
23 Apr 2018 22:22


-----------------------------------
Multumim frumos Erwin !
Intregul  merit este al lui Armand si al calitatilor sale organizatorice.
Fara implicarea lui ,toate acestea nu se intamplau.

Cer senin ,Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
27 Sep 2018 21:11


-----------------------------------
Astronomii amatori din Arad si membrii ai Astroclubului ''Galaxis'' participa la actiunea ''Noaptea Cercetatorilor '' sub egida ''Societatii Romane Pentru Astronomie Culturala'' ,cu sprijinul  Universitatii ''Aurel Vlaicu''  si al Atrium Mall  Arad.
''Noaptea Cercetatorilor''  este o actiune in care suntem invitati  cu mic,cu mare , sa cunoastem fascinanta lume a cercetarii stiintifice.

https://docs.wixstatic.com/ugd/c9353b_e863860812cd46dcba7bf7117914a47e.pdf

Vino si tu Vineri seara , pe 28 Septembrie 2018 la Atrium Mall Arad pentru a deveni cetatean al Stiintei , pentru o seara de experimente si aventuri stiintifice !
Cercetarea stiintifica este un bun comun , vino sa-l impartasim tuturor si , mai ales , tinerei generatii , celor care vor fi cercetatorii lumii de maine.  

Actiunea ''Noaptea Cercetatorilor'' se va desfasura intre orele 17:00 -22:00 la Atrium Mall .
''Societatea Romana Pentru Astronomie Culturala'' va derula activitatea  ''Timpul Soarelui : cum construim un cadran solar'' de la ora 17:00 sub indrumarea prof. Camelia Kallos.
Activitatea ''Cerul mai aproape prin telescop'' ( observatii astronomice practice prin telescop) va incepe de la ora 19:30 pe terasa Atrium Mall sub indrumarea ing. Mircea Pteancu.''

Sa nu uitam : la ora 21:00 va avea loc o tombola (evident cu premii stiintifice !) dar numai cine vine la Atrium Mall si participa la ''Noaptea Cercetatorilor '' poate castiga !
Sa luam acum niste merinde pentru cuget : '' Intelept nu este cel care cunoaste toate raspunsurile ci cel care cunoaste toate intrebarile''!

-----------------------------------
Mircea Pteancu
05 Oct 2018 20:13


-----------------------------------
Am povestit aici cum au decurs lucrurile la Arad ,la ''Noaptea cercetatorilor'' :

http://observoergosum.blogspot.com/2018/09/noaptea-cercetatorilor-beascientistbees.html

Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
21 Apr 2019 14:53


-----------------------------------
Vineri 19 Aprilie , Armand Popa si subsemnatul am participat la o sedinta publica de observatii astronomice.
Locul ales pentru observatii a fost Parcul Reconcilierii din Arad.
Publicul a fost format din copiii ''Scolii de Duminica'' a Asociatiei ''Calea Mantuirii'' de pe langa Catedrala Veche Arad.

http://www.caleamantuirii.ro/

Au participat si parinti ai copiilor precum si aradeni interesati de Astronomie si care au aflat despre actiune de pe pagina FB a Astroclubului Galaxis.

Armand a utilizat noua luneta Celestron 102mm F/5 ,primita printr-o generoasa donatie despre care vom vorbi in amanunt alta data.

Eu am  utilizat stravechiul meu dobsonian de 125mm F/6.9 pe care-l numesc - cu multa afectiune , ''Ratusca cea urata''.

Am inceput in jurul orei 21 ,in crepuscul cand au fost facute niste poze de grup.
In poza urmatoare il vedem pe moshu' Mircea predicand despre frumusetea cerului instelat.
Armand a facut fotografiile si de aceea el nu apare in ele.
Imi place mult fotografia pe care am denumit-o ''Trecut si viitor'' , aluzie la grupul statuar din spatele lunetei.
In ultima poza vedem la lucru luneta lui Armand.

Obiectele observate au fost :Luna ,prin filtru verde si oranj , stele duble si multiple precum Alcor-Mizar , Cor Caroli , Castor si Algieba , roiul stelar deschis Messier 44 /Praesepe ,roiul stelar sferic Messier 3 si galaxia M81.

La pregatirea actiunii a participat Emil Pasculescu ,un veteran astronom amator aradean.
In cursul serii l-am cunoscut pe fotograful freelance Wilhelm Doru care s-a alaturat actiunii noastre cu un teleobiectiv performant.
Puteti vedea cateva fotografii semnate Gombos Wilhelm Doru pe pagina FB a astroclubului unde veti gasi, desigur, link spre pagina artistului.

https://www.facebook.com/astroclub.galaxis/

Speram sa colaboram in viitor cu Doru deoarece Armand este foarte interesat de astrofoto si are nevoie de indrumare.
Iar Nicu Balica si-a construit si dotat un observator dedicat exclusiv astrofotografiei. 

Intre participanti a domnit o ''atmosfera'' foarte prieteneasca iar actiunea a fost apreciata ca fiind una reusita.
Multumesc si pe aceasta cale profesorilor de la asociatia ''Calea Mantuirii'' pentru colaborarea fara cusur.
Ambele parti au cazut de acord sa mai facem asemenea activitati in viitor.

Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
18 Sep 2019 00:12


-----------------------------------
Pe 27 Septembrie se va desfasura ''Noaptea cercetatorilor''.

https://www.noapteacercetatorilor.eu/

Pe 5 Octombrie se va desfasura Intl.Observe the Moon Night.

https://moon.nasa.gov/observe-the-moon/annual-event/overview/

Organizeaza/participa  cineva ?

Un punct de vedere strict personal :

Sunt niste bune ocazii de a face Sidewalk Astronomy  /Astronomie Citadina (nu-mi place deloc termenul ''de trotuar''),de a populariza Astronomia,de a va face cunoscut clubul de Astronomie.
Iar daca nu exista unul, sa-l infiintati.
Astronomia se face la ocular ,la telescop, nu aveti nevoie de prezidii,cotizatii,comisii si comitete si alte fanfaronade, sedii si observatoare.
Ingredientele necesare si suficiente pentru Sidewalk Astronomy/Astronomie Citadina :un telescop functional, vreo doua oculare (pot fi si Super ) ,rabdare,empatie si - mai ales - dragoste de stele.

Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
26 Sep 2019 14:53


-----------------------------------
Invit onor audienta sa isi intoarca putin atentia de la frecangeala si ghionturile ocazionate de  planeta Nibiru si de extraterestrii lui Stitchin , unde ploua cu interventii si comentarii ,in speranta ca isi va reaminti ca acesta este un site de Astronomie si ca aceasta ne-a adus impreuna,pe acest forum.
Certurile pline de inteligenta ca cea de mai sus si negustoria de la ''Vinde'' sunt cele care obtin insa toata atentia pe forum iar Astronomia nici una.

Asadar ,daca cineva este interesat de Astronomie ...

Maine se va desfasura ''Noaptea Cercetatorilor''.
Aradenii  interesati de stiinta sunt invitati sa participe la numeroasele activitati din timpul zilei.
Pe noi ne veti gasi Vineri , de la ora 17 la Atrium Mall ,la standul Societatii Romane Pentru Astronomie Culturala ,unde se vor desfasura mai multe ateliere (confectionare cadrane solare,machete astronomice).
De la ora 22:00 vom face observatii astronomice  prin telescop in parcarea Lidl ,peste drum de Atrium.
Sunt invitati si asteptati tinerii (de toate varstele ) interesati de stiinta si,mai ales, de Astronomie.

Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
29 Sep 2019 19:09


-----------------------------------
''Noaptea cercetatorilor'' s-a desfasurat Vineri 27 Septembrie,conform planificarii.

In Atrium Mall s-au desfasurat atelierele SRPAC de ''terraformare'' si cel de gnomonica /construire cadrane solare.
Pacla atmosferica a venit singura ,fara sa fi fost planificata dar nu a reusit sa impiedice efectuarea observatiilor practice din parcarea supermarketului Lidl ,de peste drum de prima locatie.

De la ora 22 s-a alaturat si Sergiu Ancateu ,astronom amator si membru al Astroclubului Galaxis ,cu luneta sa Levenhuk 70x400mm.


Multumesc d-lui presedinte SRPAC Marc Frincu pentru invitatie si sprijin,  d-nei profesoare Camelia Kallos pentru colaborare , d-lui Viorel Ardelean de la Universitatea ''Aurel Vlaicu'' pentru coordonare,d-nei manager Lidl pentru permisiunea de a face observatii din parcare , colegului de astroclub Armand Popa pentru publicitatea pe pagina FB a astroclubului ,colegului Sergiu Ancateu pentru participarea efectiva la observatii.

Mai multe detalii si poze aici :

https://astroclubgalaxis.blogspot.com/2019/09/astronomia-la-noaptea-cercetatorilor.html

Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
16 Oct 2019 23:42


-----------------------------------
Astroclubul Galaxis Arad a reusit  sa participe la ''International Observe the Moon Night'' pe 8 Octombrie.
Pe 5 Octombrie vremea a fost nefavorabila.
Aici puteti citi descrierea actiunii :

https://astroclubgalaxis.blogspot.com/2019/10/international-observe-moon-night-la.html

Mircea
