
-----------------------------------
mns
22 Mar 2018 12:07

Scurtare tub luneta 80/ f=600 pt binoviewer
-----------------------------------
Ziua buna.

Cum zice si topicul, m-am apucat (deja) sa scurtez tubul micului refractor pe care il detin (un acromat Starsky D 80 mm f 600) pentru a putea fi folosit cu binoviewer. A decis asta caci am achizitionat la un pret OK un bino Seben, similar la constructie cu cel Orion, Celestron etc. Probabil un pic mai jos in calitate, dar... e binoviewer de incepator.

Am scurtat tubul cu vreo 40 mm deja, si cu diagonala pe 2", si un ocular Radian de 12 mm, abia ajunge in focus la capatul cursei focuserului. 
Nu mai tin minte la ce valoare ajungea in focus inainte de a scurta tubul.

Cu binoviewer nu ajung in focus, ar mai trebui scurtata calea optica.
Eventual as putea scurta calea optica daca folosesc o oglinda diagonala pe 1,25" sau o prisma cu adaptarile care trebuiesc. Nu detin niciuna dintre cele enumerate mai sus, doar 2 diagonale pe 2".

Bineinteles ca mai pot scurta tubul si mai mult, dar nu as vrea sa o fac daca nu trebuie, vreau sa folosesc luneta si fara bino.

Poate m-am grabit (cu siguranta am facut-o) si va cer acum parerea pt rafinarea proiectului.
Poate ma poate ajuta un coleg din zona Arges cu o diagonala pe 1'25 de imprumut cateva minute, sa vad daca cu o diagonal dpe 1.25 ajunge in focus.


De asemenea, daca va pot fi de ajutor, pot sa fac prelucrarea mecanica la tuburi pt colegii din zona, daca il insemnati inainte.
Poze diseara in postul n# 2.

Toate cele bune si cer senin!
Tudor

-----------------------------------
Manu72
22 Mar 2018 16:21


-----------------------------------
Pentru bino foloseste o diagonala de 1.25 - de preferat una cu inel de compresie sau mecanisme mai solide de strangere.
Nu ai nevoie de oglinga de 2". Bino-ul ofera o apertura utila de 18-21mm, iar o diagonala de 1.25 este mai mult decat suficienta. In plus diagonala de 1.25 are o cale optica cam cu 30-40mm mai scurta decat cea pe 2" si nu este nevoie sa tai prea mult din tub.

PS. Ai fi putut sa eviti cu totul scurtarea tubului prin folosirea unei celule barlow inainte de bino.

-----------------------------------
sang
22 Mar 2018 17:31


-----------------------------------
pe format 1.25", diagonala cu prisma are lungimea traseului optic de aprox. 65 mm, +/- 2 mm in functie de model.
 Cea cu oglinda, 75 - 85 mm. Iti recomand pe cea din urma datorita raportului focal <8 al refractorului tau.

-----------------------------------
mns
23 Mar 2018 00:00


-----------------------------------
Multumesc pentru raspunsuri.

Despre barlow citisem cateva chestii, dar barlowul care il am eu, un 3x Omegon nu mergea OK cu setupul meu, in sensul ca daca il foloseam ca atare, nu statea bine bino in focuser (prea sus) iar celula nu se potriveste pe filetul de barrel al bino-ului.
In plus ar fi facut ca telescopul sa aiba o lungime focala echivalenta mai mare, ceea ce nu era scopul meu.

In legatura cu oglinda diagonala, chiar vroiam sa incerc sa vad daca va merge asa, dar neavand una de 1.25", am facut proba cu ce aveam, adica diagonala de 2"

Voi sta potolit pentru moment pana ma conving ca o diagonala pe 1'25 poate rezolva problema de scurtare a caii optice.

Intre timp va pun cateva poze cu "rig-ul" de scurtare.

Seara excelenta.

-----------------------------------
saiph
23 Mar 2018 16:44

Re:
-----------------------------------
Vezi ca sunt niste [url=https://www.astromart.com/classifieds/details.asp?classified_id=773449]Barlow-uri mai lungi, dar au factorul de marire 2x. 
Am luat si eu unul si i-am adaptat celula la nasul de 1.25" al binoviewerului (de microscop, dar adaptat la astro) si merge foarte ok. Lungimea initiala Barlow-ocular, cu tubul original, e in jur de 12cm, ceea ce se apropie suficient de mult de drumul optic prin binoviewer, deci nu va induce cresterea factorului de marire cu mult peste cel nominal, dar vei putea intra cu el in focus mult mai usor.
Vezi ce model gasesti ca, spre exemplu, cel pe care-l am era pe filet Brandon (M30x0.8mm), si-ti va trebui probabil un mic inel adaptor (gasesti de-a gata la Agena).
