
-----------------------------------
URANUS7
13 Apr 2018 15:58

Reuniunea Nationala astronomy.ro 2018
-----------------------------------
Ca in fiecare an, odata cu venirea Primaverii, ne gandim sa mai organizam o noua  Reuniune Nationala astronomy.ro, unde fiecare dintre noi poate veni cu instrumentele astro personale, poate cunoaste mai bine alti membrii ai comunitatii dar poate chiar impartasi din experientele sau cunostintele sale din domeniul Astronomiei sau Astrofotografiei.

Am vorbit cu cativa dintre mai vechii participanti care mi-au spus ca este riscant sa organizam reuniunea in jurul lunii Mai din cauza frecventelor turbulente atmosferice si a nebulozitatilor specifice perioadei.

Daca nu aveti nimic impotriva, ne vom gandi pentru un Weekend din luna August sau chiar inceputul lui Septembrie. Orice alta idee este binevenita dar trebuie sustinuta democratic aici. :) 

Am avut deja solicitari pentru inscrierea in tebelul de participanti asa ca vom incepe inscrierile inca de pe acum, pentru cei care pot veni in orice Weekend. 

Incepand de azi astept propuneri privitor la data pe care o vom stabili astfel incat si eu sa pot organiza din timp toate cele necesare. 
Locatia, deocamdata cea mai buna pentru un numar mare de participanti, ramane tot Lisa.

Reamintesc ca nu ne propunem sa facem acolo capturi pentru premii de gen APOD din cauza conditiilor obiective de acolo, ci doar sa exersam in conditii mai bune decat anii trecuti, sa comunicam intre noi, sa ne sfatuim unii pe altii pe diverse subiecte de profil si de ce nu, sa facem cateva comunicari stiintifice legate de realizari personale in cele doua domenii: Astronomie, Astrofotografie. 

Astept asadar propuneri, sugestii si cereri din partea dumneavoastra, a tuturor membrilor aastronomy.ro.

Cer senin tuturor ! 

  :) 

Gabriel

-----------------------------------
catalin dumitru
14 Apr 2018 15:37


-----------------------------------
Cred că ar trebui încercat &#537;i un sfâr&#537;it de august .Ma gândesc chiar la 31-08 _2-09 , asta dacă nici Luna nu va fi prea înfiptă in noapte.

-----------------------------------
URANUS7
14 Apr 2018 23:41


-----------------------------------
Catalin,

ai mai jos tabelele cu faze pentru lunile August si Septembrie.
Nu stiu daca sfarsitul lui August ar fi cel mai potrivit.
Probabil 10 August sau 7 Septembrie ar fi cele mai potrivite dar desigur se pot face si derogari cum ar fi 17 August sau 14 Septembrie caci luna este in crestere si dispare repede seara. 
Cred ca 17 August, 7 Septembrie sau 14 Septembrie sunt cele mai potrivite, corelate cu perioadele de concediu sau inceputul anului scolar.  :)

-----------------------------------
StarChild
15 Apr 2018 09:28


-----------------------------------
Salutari!

La mine e o vara aglomerata, august n-am cum deloc. As prefera weekendul 14-15-16septembrie ptr intalnirea de la Lisa. Teoretic as putea si weekendul 7-8-9septembrie daca nu mai merg la mare, dar prefer 14-16sept.

O primavara faina va doresc!

-----------------------------------
Erwin
15 Apr 2018 11:29


-----------------------------------
Și pentru mine e OK în 14 septembrie, în august fiind lună de concedii e mai greu de adunat lumea, mai sunt și taberele tradiționale de Perseide.

-----------------------------------
catalin dumitru
15 Apr 2018 11:31


-----------------------------------
După jumatea lui august eu de obicei o tulesc la mare , cred că &#537;i al&#539;ii fac la fel a&#537;a că probabil tot septembrie va fi .
 Din ce &#537;tiu eu despre zona asta , de pe la fo&#537;ti colegi meteorologi , &#537;ansele să prindem înnorat sau ploaie scad serios pentru prima jumătate a lunii septembrie  in compara&#539;ie cu cealaltă jumatate. A&#537;adar , cu cât mai spre începutul lunii , cu atât mai bine .

-----------------------------------
URANUS7
15 Apr 2018 12:21


-----------------------------------
Asteptam, in spirit democratic ... si alte pareri ... desi a lui Erwin pare a fi cea mai buna. Dar nu vreau sa influentez. :P

-----------------------------------
Stille
15 Apr 2018 13:02


-----------------------------------
Eu sigur nu as putea veni in weekendul 17-18 august. In rest, sper sa ne vedem pe acolo

-----------------------------------
psemil
15 Apr 2018 13:07


-----------------------------------
Eu as putea doar in  wekendul 14-15 septembrie... in august nu am nici o sansa sa ajung. 
E si un avantaj in acel weekend deoarece, Luna aproape de patrar seara ne-ar permite sa testam telescoapele la vizual si la mariri mai mari. In plus la ora 22 este deja apusa...

-----------------------------------
cspopescu
15 Apr 2018 21:08


-----------------------------------
In august nu reusesc nici eu sa ajung. 
Prefer in luna septembrie.

-----------------------------------
URANUS7
16 Apr 2018 00:07


-----------------------------------
O facem deci in Weekend-ul 14-15 Septembrie iar cei care s-au exprimat deja pentru acest Weekend, vor avea  un loc bun in tabel conform prioritatii lor.  :P 

Daca vor fi alte pareri cred ca ar trebui sa fie foarte bine fundamentate, de acum incolo. :) 

Ma apuc usor de tabel si o pregatesc pe patroana.

Cer senin tuturor si astept si cereri pentru tabel !

-----------------------------------
jimao22
16 Apr 2018 22:30


-----------------------------------
Hai sa mai punem inca un week-end, de exemplu cel de dinainte.
Asa, ca sa avem intre ce alege. Sunt multe elemente de comparatie. De exemplu e luna noua inainte cu o saptamana. Incepe scoala in 14-15, deci multi vor fi ocupati cu copiii, etc

-----------------------------------
URANUS7
16 Apr 2018 23:27


-----------------------------------
OK!

Discutiile se vor purta asadar numai pentru cele doua week-end-uri din acest moment.

Cine este pentru 7-8 Septembrie si cine pentru 14-15 Septembrie? Pareri?

Eu personal sunt pentru oricare dintre ele.

Cei care au intervenit aici, mai sus, au vre-o restrictie pentru varianta 7-8 Septembrie?

-----------------------------------
Stille
17 Apr 2018 06:58


-----------------------------------
Is ok cu ambele

-----------------------------------
StarChild
17 Apr 2018 08:38


-----------------------------------
Eu prefer 14-16sept  :D

-----------------------------------
gabi
17 Apr 2018 16:04


-----------------------------------
7-8 septembrie.

-----------------------------------
cspopescu
17 Apr 2018 21:43


-----------------------------------
Prefer in weekend-ul 7-9 septembrie.

-----------------------------------
jimao22
17 Apr 2018 21:58


-----------------------------------
Pentru mine este egal, dar Matei Conovici mi-a spus ca poate DOAR in 7-9 septembrie. Dupa aia intra in munci agricole si nu mai poate defel.

-----------------------------------
Erwin
17 Apr 2018 22:47


-----------------------------------
Eu pot veni în oricare weekend dar trebuie să se adune mai multe păreri și să decidem și în funcție de vreme ceea ce nu se poate de acum. Evident va trebui să facem și compromisuri dacă vrem să ne putem strânge, cum am făcut și în alți ani, ca să poată participa și cei care vin cu un know-how și experiență deosebită.

-----------------------------------
URANUS7
18 Apr 2018 13:05


-----------------------------------
Sustin si eu punctul de vedere al lui Erwin, nu pentru alte motive decat ca mi se pare si logic si foarte benefic pentru comunitate. Intalnirile directe sunt impulsionate mult de cei cu experienta deosebita iar noi nu trebuie sa-i eliminam ci dimpotriva, cu riscul unor compromisuri, sa-i aducem acolo, langa noi. 
De ei avem nevoie in primul rand. La fel si mie: imi e perfect egal in care dintre weekend-uri vin dar nu mi-e egal daca prin alegerea facuta pierdem ocazia de a beneficia de experienta unor oameni de valoare. 

N-am vorbit mai sus despre conditiile meteo, ca si cum nu ele ar putea face alegerea cea mai transanta daca stim din timp cum va fi cerul in cele doua weekend-uri. :P 


Oricum, deocamdata eu fac tabelul si in principiu, cei care au fost si anul trecut si care nu au avut obiectii de facut (despre confort) vor fi cazati in aceeasi camera si cu aceiasi colegi.
Am incercat si incerc mereu sa tin seama de preferintele fiecaruia, cu multa migala. 
Tabelul provizoriu va fi foarte curand afisat, dupa ce voi mai afla daca unii dintre cei care au mai fost data trecuta mai vor sa vina.

Mai este timp destul pana in Septembrie. Noi sa fim sanatosi ! 

Cer senin !!! :) 

Gabriel

-----------------------------------
Stille
18 Apr 2018 15:31


-----------------------------------
In caz ca sunt mai multi doritori decat locuri de cazare disponibile, ma intreb daca cei de la pensiune au si ceva spatiu de pus corturi? Pentru ca daca da, mie nu-mi mai trebuie obligatoriu camera :)

-----------------------------------
URANUS7
18 Apr 2018 15:37


-----------------------------------
Nu se pune problema locurilor libere. Nu am ajuns inca pana acolo. Patroana are si spatii de rezerva de la alti patroni invecinati cu care colaboreaza. La corturi stiu sigur ca are alergie si noi nu vrem s-o suparam. :) 

In principiu, cine doreste sa vina, sa-mi trimita mesaj la PM, daca vine singur sau cu alte persoane.

Cer senin!

-----------------------------------
zoth
19 Apr 2018 21:32


-----------------------------------
Anul asta prin bunavointa lui Gabi sper sa ajung si eu la Lisa.
Weekend-ul 7-9 septembrie ar fi ok si pentru mine.

-----------------------------------
Erwin
20 Apr 2018 17:36


-----------------------------------
Super, Silviu! Poate reușește să vină și domnul Mircea Pteancu anul ăsta, dacă mai eram prin zona aia îl aduceam eu însă poate vine cu Armand? 

Pentru cei care nu au mai fost: 

- este o reuniune axată pe schimbul de experiență în primul rând, cunoaștere și socializare
- pe locul al doilea sunt observațiile astro vizuale și fotografice, dacă timpul permite
- să veniți echipați cu ce aveți, nu contează deloc nici experiența anterioară nici dotarea tehnică 
- dacă aveți oarece probleme cu un instrument, accesoriu sau setup, aduceți-l, poate îi dăm de capăt împreună
- întrebați orice legat de astronomie fără jenă, noi vom răspunde după posibilități. :D

Cer senin!

-----------------------------------
URANUS7
20 Apr 2018 21:55


-----------------------------------
Bun venit Silviu, la Reuniunea Nationala ! :)
Acum ca balanta s-a aplecat spre weekend-ul 7-9 eu zic sa-i comunic patroanei aceasta perioada saptamana viitoare cand va astepta de la mine un telefon in acest sens. :) 

Daca din nefericire acel interval va fi cu nori multi, avem inca posibilitatea pana pe 27-29 August, sa schimbam pentru 14-16 AUgust. Asta insa numai daca majoritatea va dori.

Ramane asadar perioada 7-9 August pentru Reuniunea Nationala - 2018. 

Iata aici tabelul provizoriu care va mai putea suferi mici modificari pe parcurs:

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1jfe9WUoUH7qQPt3ZtPUqmiFCNpZUfOgKX-nRT_eHGbU/edit#gid=1150653945

Odata cu negocierea tarifelor, in tabel vor aparea si preturile pentru cazare si masa.
Desi inflatia a crescut de anul trecut pana acum, voi cauta sa tin pe loc vechiul tarif, adica
 200 lei pentru:
2 nopti de cazare, 2 pranzuri "bogate", o cina la fel de bogata si 2 mic-dejunuri "eco". :)

 Pentru orice sugestie/cerere legata de inscriere sau repartizare, rog sa ma contactati pe PM.

Cer senin !   

Gabriel

-----------------------------------
Mircea Pteancu
21 Apr 2018 16:02


-----------------------------------
Erwin

Multumesc pentru gandul bun , Mircea

-----------------------------------
zoth
21 Apr 2018 16:08


-----------------------------------
Tavi, Gabriel, va multumesc  :) 
Si eu sper sa vina toti cei cu care am converat aici pe forum, inclusiv Mircea, ca sa ne cunoastem si direct.

Cer senin tuturor!

-----------------------------------
Ucenicul Astronom
23 Apr 2018 21:13


-----------------------------------
Bună, mai ave&#539;i loc si pentru un Ucenic!?
M-ar interesa să particip la întâlnirea voastră anuală!

-----------------------------------
Erwin
23 Apr 2018 21:29


-----------------------------------
Sigur, cred că și pentru mai mulți "ucenici"! :)

-----------------------------------
Ucenicul Astronom
23 Apr 2018 21:56


-----------------------------------
Ok, super!
Deci cum ocup &#537;i eu un loc, mă înscriu pe tabel în ordinea cronologică?

-----------------------------------
URANUS7
23 Apr 2018 22:20


-----------------------------------
Ok, super!
Deci cum ocup &#537;i eu un loc, mă înscriu pe tabel în ordinea cronologică?

Nume, prenume la mine pe P.M. 
La Lisa toti avem un nume real. ;)

-----------------------------------
jimao22
23 Apr 2018 22:31


-----------------------------------
Ucenicul sta cu mine si cu Matei in camera. Vezi cum faci...

-----------------------------------
Stille
24 Apr 2018 07:49


-----------------------------------
Pana la urma e august sau septembrie? Lista spune una, forumul spune alta.

-----------------------------------
URANUS7
24 Apr 2018 08:24


-----------------------------------
Reuniunea Nationala - 2018 : 7-9 Septembrie 2018


-----------------------------------
Stefan Pop-Cot
24 Apr 2018 22:56


-----------------------------------
Buna seara. E perfecta perioada! M-am trecut in tabel :)

-----------------------------------
catalin dumitru
25 Apr 2018 20:46


-----------------------------------
Hop &#537;i eu ! 
Cine mă trece in tabel are de la mine o sticlă cu vin !!!

-----------------------------------
Stefan Pop-Cot
25 Apr 2018 21:04


-----------------------------------
Sa fie rosu, demisec :) Beciul Domnesc de exemplu

-----------------------------------
URANUS7
25 Apr 2018 21:14


-----------------------------------
Hop &#537;i eu ! 
Cine mă trece in tabel are de la mine o sticlă cu vin !!!

Catalin, tu esti deja trecut, inca de la inceput, in tabel. 
Nicio grija. Te asteptam toti cu bucurie. :) 

Cer senin !

-----------------------------------
Stefan Pop-Cot
25 Apr 2018 21:30


-----------------------------------
A, da, nu vazusem. Nu mai primesc vin :))

-----------------------------------
Erwin
26 Apr 2018 16:13


-----------------------------------
Cu vin, fără vin, toți sunt bineveniți! Mai puțin cei care nu vin.  :lol:  :lol:

-----------------------------------
URANUS7
01 Mai 2018 20:16


-----------------------------------
E bine de retinut acest cont, pentru plati Lisa.
Deja cineva mi-a trimis niste bani inca de acum, ca sa fie sigur :) 
Urmeaza in cateva zile sa aflu exact pretul sejurului iar dumneavoastra va trebui sa platiti in acest cont de la Banca Transilvania.
Pentru cei care fac plati de la alte banci, ar trebui sa plateasca in plus comisionul care este de 3-4 lei (sorry). Altfel ar trebui sa suport  eu pierderile si nu cred ca merit asemenea situatii. :P 


 CORBAN OCTAVIAN GABRIEL 

RO13BTRL04801201S87579XX 

-----------------------------------
catalin dumitru
12 Mai 2018 18:53


-----------------------------------
Salutare na&#539;iune !
Am o mică întrebare pentru cei care s-au plimbat prin &#539;ară mai mult decât mine . 
Mă bate gândul să lipesc sejurul pe litoral de întâlnirea de la Lisa &#537;i având alergie la coloanele infernale de ma&#537;ini , am gândit că a&#537; putea ajunge în Bra&#537;ov trecând prin Buzău &#537;i întorsura Buzăului . 
&#536;tie careva dacă traficul pe drumul ăsta e mai decongestionat vinerea decat cel din valea Prahovei ? 
În felul ăsta mi-ar fi mai convenabil să mă întorc de la mare prin Giurgeni , după care să o ard înspre Buzău &#537;i mai departe prin întorsura Buzăului , spre Bra&#537;ov . 
Sau la început de septembrie nu mai contează !?!

Mul&#539;umesc!

-----------------------------------
Nicu Balica
13 Mai 2018 14:03


-----------------------------------
Va salut,
Va rog sa ma treceti si pe mine pe lista de cazare
Maria si Nicu Balica
Toate cele bune!

-----------------------------------
URANUS7
13 Mai 2018 17:38


-----------------------------------
Va salut si eu!
Ok. S-a rezolvat.  :) 
Sper ca in maxim o luna se va stabili si pretul pentru fiecare persoana. Este timp suficient pana pe 7 Septembrie.

Toate cele bune!

-----------------------------------
Erwin
19 Mai 2018 22:51


-----------------------------------
Cătălin, drumul de la Buzău la Brașov l-am parcurs acum câțiva ani, nu este foarte aglomerat dar nu este nici foarte bun, nu cunosc starea actuală, posibil să mai fie gropi sau lucrări însă merită parcurs pentru zona Lacului Siriu cu un peisaj deosebit, pe marginea drumului se pot vedea niște formațiuni geologice foarte interesante, cred că sunt unice în țară. Sigur, dacă nu ai văzut vulcanii noroioși sau "babele" de la Ulmet se merită să te abați un pic din drum.

-----------------------------------
URANUS7
20 Mai 2018 22:01


-----------------------------------
Reuniunea Nationala - 2018 : 7-9 Septembrie 2018 

Am vorbit cu patroana despre pretul pe persoana a sejurului (cazare+masa).
Deoarece inflatia si pretul produselor alimentare au crescut destul de mult fata de anul trecut, s-a luat in considerare un procent global de 15% pentru crestere, care va fi batut in cuie desi inflatia e de asteptat sa creasca in continuare pana in 7 Septembrie. 

Pentru fiecare persoana s-a estimat asadar o valoare de 230 lei, masa si cazare.

Am rugat-o pe patroana sa mai refaca toate calculele, in special pentru meniuri si mi-a promis sa-mi dea un raspuns Martea viitoare. Personal. eu nu cred ca va mai micsora pretul care si anul trecut fusese destul de scazut (200).
Reamintesc, mesele oferite vor fi:  Sambata - mic dejun, pranz, cina.    Duminica -  mic dejun, pranz.
Mic dejunul, foarte bogat,  este alcatuit din produse traditionale Eco, de Ardeal, dupa cum deja marea majoritatea dintre dumneavoastra stiu acest lucru. 

Asadar este deja timpul ca sa trimiteti avansul de 100 RONI pe contul meu BT (pentru cei care nu pot lua contact direct cu mine) iar cei care au posibilitatea, pot trimite chiar suma intreaga pe acelasi cont. 
Va fi mai greu, dupa venirea din concediu, sa va ganditi la acest subiect. ;) 

Cei care vor avea de platit lichidarea sumei, adica 130 Roni, vor aduce banii la sosire, pe 7 Septembrie.
==============================================
Datele contului meu, reamintesc, sunt:

CORBAN OCTAVIAN GABRIEL 
RO13BTRL04801201S87579XX             adica Banca Transilvania. :) 
==============================================
Avansul, este foarte important sa fie platit repede deoarece va asigura comanda meniurilor.
Eu voi actualiza riguros,  "la zi", platile participantilor, pe tabelul Reuniunii, adica aici:

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1jfe9WUoUH7qQPt3ZtPUqmiFCNpZUfOgKX-nRT_eHGbU/edit#gid=1150653945

Daca se plateste direct la Banca Transilvaniei, transferul banilor este gratuit.
Daca se plateste prin Internet Banking, de la alta Banca decat BT, comisionul va fi de ~ 4-5 lei, deci va trebui adaugat sumei ca sa nu fiu eu obligat (fara vina) sa-l platesc. :)
Cei cu care ma pot intalni in Bucuresti, pot sa-mi dea direct banii, ca sa scape mai usor. 

Cel putin pana la jumatatea lunii August, temporar, nu se mai poate face nicio inscriere!!!
Cabana 3 este in reconstructie si daca nu va fi terminata pana in Septembrie, persoanele repartizate deja acolo vor fi relocate intr-o cabana apartinand altui patron.
In orice caz, nu  se mai poate pune problema inscrierii unei perechi (sot/sotie sau el/ea) nici macar in August deoarece camerele disponibile pentru 2-3 persoane sunt foarte limitate si deja ocupate, la acest moment.

Cer senin!

Gabriel

-----------------------------------
Stille
21 Mai 2018 15:15


-----------------------------------
Doua intrebari:

1) mai vine cineva din Moldova si are loc in masina pentru doi oameni fara prea multe bagaje? :D
2) daca raspunsul la 1 e negativ, mai are cineva din Bucuresti loc in masina? Nici eu, nici prietenul meu nu conducem, si cand am incercat sa fac un itinerar de trenuri/autobuze care sa ma lase in Lisa mi-am pus mainile in cap

-----------------------------------
jimao22
21 Mai 2018 22:50


-----------------------------------
In principiu, daca nu vine altcineva cu mine in afara de Matei, va pot lua eu din Ploiesti (e chiar mai bine).
Dar sa ne apropiem de eveniment mai mult...

-----------------------------------
rabeir
10 Iun 2018 14:04


-----------------------------------
Salutari
As veni &#537;i eu, dacă nu mai sunt camere aduc cortul. De masa voi avea nevoie oricum.
Va rog o confirmare de plata pentru 2 adul&#539;i si un copil in func&#539;ie de disponibilitatea camerelor.
Mul&#539;umesc,

-----------------------------------
URANUS7
10 Iun 2018 18:04


-----------------------------------
Salutari
As veni &#537;i eu, dacă nu mai sunt camere aduc cortul. De masa voi avea nevoie oricum.
Va rog o confirmare de plata pentru 2 adul&#539;i si un copil in func&#539;ie de disponibilitatea camerelor.
Mul&#539;umesc,

Salut,   :) 

Din partea mea as inscrie cat mai multe persoane dar chiar patroana m-a atentionat sa nu mai fac inscrieri deocamdata, deoarece nu stie unde sa mai bage oamenii. A 3-a cabana a ei, care a luat foc mai demult, de la un fulger, este in renovare si nu se stie daca va fi gata pana in Septembrie. Ca o alternativa, ea, patroana va incerca sa vorbeasca cu alt vecin, patron si el, cu alte vile, de la care sa imprumute cateva camere.
In August mi-a promis ca va avea raspuns pentru suplimentari. Nu depinde deci de mine. Eu insa o sa te pun in lista, dar fara garantii prea mari. Deocamdata nu plati. La fel voi face si pentru cei ce vor solicita de acum incolo. Am convingerea ca totul se va rezolva cu bine, asa cum a fost si in anii trecuti.
   In August voi  anunta noile camere disponibile. Oricum, pentru meniu nu va fi o problema de rezolvat, evident contra cost. Sa fim optimisti. Tinem legatura. :)

-----------------------------------
racostru
18 Iun 2018 09:06


-----------------------------------
Sa ma treceti si pe mine pe lista de asteptare in cazul in care se elibereaza vre-o camera.

-----------------------------------
V. Istvan
18 Iun 2018 09:55


-----------------------------------
M-aș înscrie și eu pe o listă de așteptare.
Nu exclud nici dormitul în cortul personal, dacă am acces la un grup sanitar.

-----------------------------------
URANUS7
18 Iun 2018 14:50


-----------------------------------
Salut Istvan !

Sigur ca da, cu toata dragostea, te trec chiar acum.
O rezolv eu in cele din urma, astfel ca sa poti veni si tu.
Am sa va anunt eu pe toti cei din lista de asteptare, cam pe 15-20 August.
Fiti increzatori ca sunt sanse foarte mari sa fie totul ok.
Eu vreau din tot sufletul sa vina tot mai multa lume si sa ne cunoastem mult mai bine !  
 :D  

Toate cele bune si FITI CU OCHII PE ACEST TOPIC !!! :) 

Cer senin!

Gabriel

-----------------------------------
URANUS7
24 Iun 2018 19:50


-----------------------------------
Reuniunea Nationala - 2018 : 7-9 Septembrie 2018  

 230 Ron/pers 

Rog pe cei deja inscrisi in tabel si care vor sa plateasca macar avansul, adica cei 100 lei, sa ma anunte si pe mine dupa ce-mi trimit banii in cont (prin PM sau SMS la 0744777705) ca sa nu-mi accesez inutil contul prin I-Banking. 

Reamintesc aici datele contului meu: 
CORBAN OCTAVIAN GABRIEL 
RO13BTRL04801201S87579XX adica Banca Transilvania.  Smile 

(din pacate comisionul interbancar BT a ajuns acum la 5 lei (scazut de la mine), daca nu mergeti, fizic, sa depuneti la un sediu BT, asa ca mai adaugati la avans si 5 lei,va rog) 

Aici este si tabelul pentru 2018: 

https://docs.google.com/spreadsheets/d/1jfe9WUoUH7qQPt3ZtPUqmiFCNpZUfOgKX-nRT_eHGbU/edit#gid=1150653945

Multumesc !

-----------------------------------
URANUS7
12 Iul 2018 12:11


-----------------------------------
Rog pe cei din primele 2 cabane care n-au platit nimic, sa incerce sa plateasca avansul de 100 lei.


Dupa ce platiti, dati va rog un sms de atentionare la 0744777795. Daca nu primiti replay inseamna ca sigur ati gresit numarul (s-a mai intamplat deunazi). :P

-----------------------------------
URANUS7
09 Aug 2018 06:49


-----------------------------------
Discutii noi cu patroana complexului Lisa !
Pe scurt:
Cabana 3 nu s-a reconditionat deci nu poate fi folosita.
Tabelul de la cabana 3 a devenit atunci lista suplimentara.
Pentru lista suplimentara (intocmita in ordinea solicitarilor), exceptand fam. Truta, locurile sunt asigurate prin folosirea unei cabane invecinate.
Aceasta cabana are camere configurate altfel (exemplu-apartament cu 2 camere izolate una de cealalta) dar intimitatea familiilor sau perechilor este asigurata iar gradul de confort nu difera de cel al primelor cabane. cabana 
Incercam sa rezolvam si pt fam. Truta la o alta cabana aflata cam la 150 m departare.
Pana la data de 20 August trebuie platit avansul de 100 lei/persoana.
Celor din Cabana 1 si Cabana 2 care nu vor plati pana la aceasta data, li se vor ocupa locurile cu persoane din lista suplimentara.

Faptul ca ar fi bani pentru avansul global (unii dintre noi au platit deja integral) nu este o garantie ca cei care nu vor plati nimic pana pe 20 August vor si veni. Oamenii constiinciosi nu trebuie sa plateasca neseriozitatea altora iar patroana de care vom mai avea nevoie pe viitor, trebuie respectata.

Asadar, cei care nu vor plati absolut nimic pana pe 20 August, risca sa fie scosi din liste.

Sper sa nu se ajunga pana acolo.

Cer senin!

Gabriel

-----------------------------------
Erwin
18 Aug 2018 10:17


-----------------------------------
Am trimis și eu acum.

-----------------------------------
Al3cks
18 Aug 2018 12:35


-----------------------------------
Buna ziua domnul Gabriel,

Mai este vreo op&#539;iune de cazare sa pot veni cu so&#539;ia si copilul de 3 ani?

Multumesc

Alexandru

-----------------------------------
Erwin
19 Aug 2018 01:32


-----------------------------------
Este îmbucurător faptul că mișcarea de amatori continuă să crească, tot mai mulți oameni noi, chiar dacă sunt deja experimentați, se alătură forumului, grupurilor și cluburilor de astronomie din toată țara.

Oameni buni, am impresia că se alterează scopul principal al Reuniunii Naționale a ASTRONOMILOR amatori. La anul viitor propunerea mea este să renunțăm de bunăvoie la a aduce familia, prietena, iubita, cățelul, purcelul... pentru că suntem deja prea mulți pentru capacitatea de cazare și este păcat că astfel nu au acces și alți astro-amatori care ar vrea să vină. Soția mea a renunțat să vină la Lisa din cauza asta deși în ultima tabără în care tocmai am fost a prins gustul observațiilor binoculare. Sau, să căutăm alt loc cu capacitate mai mare și poate condiții de astroclimat mai bune.

-----------------------------------
Al3cks
19 Aug 2018 11:55


-----------------------------------
În&#539;eleg ideea, ca si mie mi-ar fi plăcut sa fim ceva de genul "doar noi, băie&#539;ii", dar vreau sa continui sa practic acest hobby si faptul ca o implic si pe ea ocazional este solutia care func&#539;ionează. Îmi place lini&#537;tea in casa. Am o so&#539;ie foarte în&#539;elegătoare, dar se vede pe chipul ei ca nu-i convine mereu cand zic "e senin diseară, vreau sa ies cu telescopul".
Nu &#539;in neapărat sa ne cazam la vile, ca bănuiesc ca nu mai sunt locuri, dar întrebam de o solu&#539;ie de cazare in zona (in afara de orasul Făgăra&#537;), sa pot veni măcar eu la discu&#539;ii si apoi la observa&#539;ii.

-----------------------------------
sang
19 Aug 2018 12:31


-----------------------------------
Trebuie sa se gasesca cazare/masa in complexul Sambata. E la 3km de locatia Lisei. Si ne putem vedea cu totii astfel.

-----------------------------------
URANUS7
19 Aug 2018 14:36


-----------------------------------
Sunt absolut de acord cu punctul de vedere al lui Erwin. Este spre binele acestor reuniuni, pentru viitor. Nu trebuie sa fim nici radicali dar ceea ce se intampla anul acesta imi pune la incercare pana si ultimul dram de rabdare. Si inca am rabdare. ;) Daca ar fi sa se poata rezolva toate solicitarile am avea probabil cam 65 persoane inscrise. Relatia patroanei cu ceilalti colegi patroni care mai pun la dispozitie camere, in vile relativ invecinate nu este o relatie sigura. Nu ni se poate garanta initial un numar mare de locuri care sa poata fi asigurate si de vilele invecinate care apartin altor patroni. Treaba aceasta cu perechi care doresc intimitate, evident strica toate socotelile caci camerele cu doar 2 locuri sunt foarte limitate si fiecare pereche va trebui sa stea in camere cu 3 locuri (sau mai multe locuri) fara altcineva in camera. Adica risipa crunta de locuri..NU ???

Sigur va trebui sa luam o hotarare pentru viitor. Cel mai bine ar fi sa va convingeti sotiile/prietenele ca 2 zile lipsa nu vor aduce nenorociri relatiei. Exista si varianta de a caza separat doamnele si domnii (atunci cand nu vin cu copii). Peste toate acestea apare problema ca patroana nu poate face fata cu servitul mesei (preparare, cand e cazul) pentru mai mult de 55 persoane. 

Astept solutii realiste din partea membrilor Astronomy.ro. De maine incepand, in masura in care se vor garanta locuri noi pentru perechi, vom scurta lista de rezerve iar cei care au primit acceptul ar trebui "instant" sa transfere bani in contul mai sus afisat (100 lei avans).  

Solicitarile de ultim moment vor completa lista de rezerva dar asta nu inseamna ca exista garantia certa ca vor fi rezolvate. Eu incerc sa rezolv cu patroana care vrea lista suplimentara completa MAINE (20 August).

Va voi tine la curent.

Cer senin!

-----------------------------------
Al3cks
19 Aug 2018 14:36


-----------------------------------
Am găsit pe Booking niste variante de cazare interesante. In cazul acesta cu ce suma trebuie sa particip pentru eveniment? În&#539;eleg ca închiria&#539;i ceva sala de conferin&#539;e si sunt si ceva materiale promo din ce am citit printre rânduri despre evenimentele anterioare.

-----------------------------------
Al3cks
19 Aug 2018 14:41


-----------------------------------
Pai ca sa nu va mai încurc si eu, rămâne sa-mi iau cazare in sta&#539;iunea Sâmbăta :).
Rămâne întrebarea, cu ce suma trebuie sa particip pentru eveniment?

Multumesc.

-----------------------------------
URANUS7
19 Aug 2018 14:53


-----------------------------------
Al3cks,

Poti face o rezervare, doar atat. E posibil sa poti fi inclus in lista celor care beneficiaza de meniurile servite la Complexul Lisa. Maine iti pot spune.

Taxa de care vorbesti include cazarea pentru 2 nopti  + masa pt 2 zile (Sambata+Duminica din care scazi o cina). Nu exista alt tip de taxa. Daca ai cazare la Sambata vei plati doar masa la Complexul Lisa (daca nu vor fi prea multe persoane in final). 

Dar daca patroana imi gaseste camere (doar pentru perechi/familii) in vilele imediat apropiate,  atunci vei renunta la Sambata de Sus. 
Mai asteapta.

-----------------------------------
Stefan Pop-Cot
19 Aug 2018 20:11


-----------------------------------
În camera in care sunt eu pus oare cum sunt paturile? Prietena mea nu &#537;tiu dacă mai vine, asa că se eliberează un loc, sau pot să fiu distribuit altundeva dacă va este mai comod. &#536;i în caz că totu&#537;i vine prietena mea o sa doarmă cu mine in pat. Deci Lavinia se poate scoate din tabel.

-----------------------------------
URANUS7
19 Aug 2018 20:26


-----------------------------------
Este ok. Am s-o scot. Atunci am sa te pun intr-o camera cu baieti care au venit singuri. Va fi mai usor de rezolvat in acest caz. Vei aduce la venire doar restul de 30 lei. S-a facut!

-----------------------------------
URANUS7
20 Aug 2018 09:46


-----------------------------------
Pentru astronomii amatori care vor veni la Lisa dar in special pentru cei care vor sa inteleaga mai bine si mai clar notiuni de Astronomie, subliniez aici oportunitatea de a cumpara cartea nou aparuta "Astronomie - manual pentru amatori." semnata de colegii nostri, Marcel Jinca si Aurelia Idita, intr-o editie corectata si revizuita.

Cartea este un manual de referinta adresat astronomilor amatori aflati la inceput sau deja avansati, manual foarte valoros prin informatiile cuprinzatoare continute in aproape 300 pagini, insotite de numeroase imagini.

Cartea costa in general 40 lei la care se adauga sipretul transportului, ea fiind distribuita de cateva magazine virtuale romanesti. In tabelul pt LISA (la subsol) am pus deja lista doritorilor de pana acum.

NOUTATEA:

Colegul nostru si in acelasi timp patronul magazinului virtual Telescoape.ro, Dl. Dragos Brasov, care va veni deasemeni la Reuniunea de la Lisa, s-a oferit sa aduca cu dansul aceste manuale pe care sa le ofere la suma de 35 lei / bucata. Ar fi deci o economie de aproape 20 lei (calculand si transportul).
Conditia este ca sa existe macar 10 cereri din partea celor care vin la Lisa. 
Exista deja 4 cereri. Daca mai sunt persoane care vin la Lisa si care vor sa o cumpere la aceasta noua oferta, va rog sa ma contactati prin mesaj privat sau prin telefon (0744777795) astfel incat sa-l anunt pe Dragos despre numarul de manuale pe care le va aduce.

Mai jos va prezint in sumar cuprinsul si date despre dimensiuni, nr. pagini, etc.


Specificatii: 
- Dimensiune: 29x20,5 cm (A4); 
- Coperta color - carton 300 g; 
- Numar pagini: 288 (alb-negru); 
- Hârtie 75 g/m^2; 

CUPRINS	

INTRODUCERE	
CAPITOLUL 1	
1	SUMARE CUNOSTINTE MATEMATICE	
1.1	NUMERELE	
Nume de numere	
Notarea stiintifica a numerelor	
Prefixe metrice si abrevieri	
1.2	UNITATI DE MASURA PENTRU UNGHIURI SI ARCE DE CERCURI	
Gradul sexazecimal	
Gradul centezimal	
Radianul	
1.3	NOTIUNI ELEMENTARE DE TRIGONOMETRIE SFERICA	
Geometria sferica	
Trigonometria sferica	
Tipuri de triunghiuri sferice	
Formulele fundamentale ale triunghiului sferic	
1.4	INTERPOLAREA	
1.5	SECTIUNI CONICE	
Elipsa	
Parabola	
Hiperbola	
CAPITOLUL 2	
2	ASTRONOMIE SFERICA	
2.1	SFERA CEREASCA	
Miscarea diurna aparenta a sferei ceresti	
Elementele sferei ceresti locale	
2.2	DIFERITE SISTEME DE COORDONATE	
Sistemul de coordonate polare	
Sistemul de coordonate carteziene	
Sistemul de coordonate geografice	
Sistemul de coordonate orizontale	
Sistemul de coordonate orare	
Sistemul de coordonate ecuatoriale geocentrice	
Relatii simple intre coordonatele geografice si cele ceresti	
Rasaritul si apusul astrilor	
Miscarea anuala aparenta a Soarelui pe sfera cereasca	
Efectele miscarii anuale aparente a soarelui	
Anotimpurile	
Zonele climatice	
Fenomenul zilelor si noptilor si inegalitatea lor	
Sistemul de coordonate ecliptice geocentrice	
Sistemul de coordonate ecliptice heliocentrice	
Sistemul de coordonate galactice	
2.3	TRANSFORMARI INTRE SISTEME DE COORDONATE	
Transformari intre sistemul orizontal si cel geocentric ecuatorial	
Transformari intre sistemul geocentric ecuatorial si cel geocentric ecliptic	
Transformari intre sistemul heliocentric ecliptic si cel geocentric ecliptic	
Transformari intre sistemul geocentric ecuatorial si cel galactic	
CAPITOLUL 3	
3	FENOMENE CARE MODIFICA POZITIILE ASTRILOR PE CER 
3.1	VARIATIILE COORDONATELOR CERESTI	
3.2	PRECESIA	
Cantitatile acumulate ale precesiei	
Reducerea pentru precesie &#8211; formule aproximative	
Reduceri aproximative pentru coordonate ecliptice si pentru elementele orbitale	
3.3	NUTATIA	
Reducerea pentru nutatie	
3.4	MISCAREA POLULUI	
3.5	REFRACTIA ASTRONOMICA	
3.6	ABERATIA LUMINII	
3.7	PARALAXELE SI DETERMINAREA DISTANTELOR CERESTI	
Paralaxa diurna	
Paralaxa anuala	
3.8	MISCAREA PROPRIE A STELELOR SI VITEZA LOR SPATIALA	
CAPITOLUL 4	
4.	TIMPUL SI MASURAREA LUI	
4.1	SCARI DE TIMP SI ORIGINEA LOR	
4.2	TIMPUL SIDERAL	
4.3	TIMPUL UNIVERSAL	
Relatiile intre Timpul universal si Timpul sideral	
4.4	TIMPUL SOLAR APARENT, TIMPUL SOLAR MIJLOCIU SI ECUATIA TIMPULUI	
4.5	ORA LEGALA. FUSELE ORARE	
4.6	TIMPUL DECRETAT SI ORA OFICIALA DE VARA	
4.7	UNGHIUL DE ROTATIE AL PAMANTULUI	
4.8	TIMPUL DINAMIC	
Diferenta dintre TT si UT	
4.9	TIMPUL ATOMIC	
Relatiile dintre UT, ERA, GMST si GST	
Relatiile dintre origini	
4.10	DATA IULIANA	
4.11	CALENDARUL	
CAPITOLUL 5	
5	MISCAREA APARENTA A PLANETELOR	
5.1	SISTEMUL SOLAR DE LA GEOCENTRISM LA HELIOCENTRISM	
5.2	EXPLICAREA MISCARII PLANETELOR	
5.3	LEGILE LUI KEPLER	
5.4	LEGEA ATRACTIEI UNIVERSALE	
Enuntul legii atractiei universale	
5.5	FAZELE PLANETELOR SI ALE LUNII	
CAPITOLUL 6	
6	SISTEMUL SOLAR	
6.1	CONSIDERATII GENERALE	
6.2	SOARELE	
Date generale	
Structura Soarelui	
Activitatea Soarelui	
Fenomene nestationare in atmosfera Soarelui	
Fenomene fotosferice	
Fenomene cromosferice	
6.3	PLANETELE MARI	
Mercur	
Venus	
Pamantul	
Forma si dimensiunile Pamantului	
Miscarile Pamantului	
Miscarea de revolutie	
Miscarea de rotatie	
Structura interna a Pamantului	
Atmosfera Pamantului	
Magnetismul si magnetosfera Pamantului	
Marte	
Jupiter	
Inelele lui Jupiter	
Sateliti ai lui Jupiter	
Saturn	
Inelele lui Saturn	
Sateliti ai lui Saturn	
Uranus	
Inelele lui Uranus	
Sateliti ai lui Uranus	
Neptun	
Inelele lui Neptun	
Satelitii lui Neptun	
6.4	LUNA SATELITUL PAMANTULUI	
Date generale despre orbita lunii	
Excentricitatea	
Paralaxa Lunii	
Pozitiile Lunii in raport cu Pamantul	
6.5	LIBRATIA LUNII	
6.6	ROTATIA LUNII	
6.7	REVOLUTIILE LUNII	
6.8	FAZELE LUNII	
6.9	GRAVITATIA SI MAREELE	
6.10	ATMOSFERA LUNII	
6.11	RELIEFUL LUNAR	
Termeni folositi la observarea Lunii	
Marile lunare	
Muntii lunari	
Alte forme de relief de pe suprafata Lunii	
6.12	APA PE LUNA	
6.13	MASCONII	
6.14	ECLIPSE DE SOARE SI ECLIPSE DE LUNA	
6.15	OCULTATII CU LUNA	
6.16	OBIECTELE TRANSNEPTUNIENE	
Distributie si clasificare	
Caracteristici fizice ale obiectelor transneptuniene	
6.17	CORPURILE MICI ALE SISTEMULUI SOLAR	
6.18	ASTEROIZII	
Denumirea asteroizilor	
Orbite de asteroizi	
Centura de asteroizi	
Familii de asteroizi	
Clase de asteroizi	
6.19	COMETELE	
Structura cometelor	
Denumirea cometelor	
Orbitele cometelor si originea lor	
6.20	METEOROIZI, METEORI SI METEORITI	
Tipuri de meteoriti	
Originea meteorilor	
Impacturi meteorice cu Pamantul	
Curentii meteorici	
Principalii curenti meteorici	
6.21	LUMINA ZODIACALA SI CONTRALUMINA	
CAPITOLUL 7	
7	NOTIUNI ELEMENTARE DE MECANICA CEREASCA	
7.1	DETERMINAREA ORBITELOR ASTEROIZILOR SI COMETELOR	
7.2	CALCULUL DE EFEMERIDA	
CAPITOLUL 8	
8	NOTIUNI DE ASTRONOMIE STELARA SI ASTROFIZICA	
8.1	CONSIDERATII GENERALE	
Cateva cuvinte despre formarea stelelor	
8.2	DEPARTAREA STELELOR	
8.3	LUMINOZITATEA STELELOR	
8.4	NOTIUNI DE FOTOMETRIE STELARA. MAGNITUDINI APARENTE SI ABSOLUTE	
Scara magnitudinilor stelare	
Magnitudini absolute	
Sisteme de magnitudini	
Indicii de culoare	
Excesul de culoare si absorbtia interstelara	
8.5	RADIATIA CORPULUI NEGRU SI TEMPERATURA STELELOR	
Temperatura de radiatie	
Temperatura efectiva	
Temperatura de culoare	
8.6	SPECTRE STELARE SI CLASIFICAREA STELELOR	
Spectre stelare	
Clasificarea spectrala &#8211; Angelo Secchi	
Clasificarea Harvard a spectrelor stelare	
Clasificarea Yerkes a spectrelor stelare	
Diagrama Hertzsprung-Russell (sau diagrama H-R)	
8.7	PARAMETRII FIZICI AI STELELOR	
Determinarea maselor stelare	
Determinarea razelor stelare	
8.8	SISTEME STELARE BINARE	
Binare vizuale	
Stele binare astrometrice	
Sisteme binare spectroscopice	
Sistemele binare fotometrice	
8.9	STELE VARIABILE	
Clasificarea stelelor variabile	
8.10	VARIABILE PULSANTE	
Cefeidele	
Stelele de tip W Virginis	
Stelele variabile de tip RR Lyrae	
Stelele variabile de tip Mira	
8.11	ALTE TIPURI DE VARIABILE PULSANTE	
Cefeidele pitice si stelele de tip Delta Scuti	
Stelele de tip Beta Cephei	
Stelele de tip RV Tauri	
Stelele variabile semiregulate si neregulate	
Stele variabile eruptive 
Stelele de tip UV Ceti	
8.12	VARIABILE NEBULOASE	
8.13	STELE VARIABILE ERUPTIVE	
Novele	
Supernovele	
8.14	ESTIMAREA STRALUCIRII	
Metoda lui Argelander	
8.15	REALIZAREA CURBEI DE LUMINA	
8.16	STELE NEUTRONICE SI GAURI NEGRE	
Pulsarii	
Magnetarii	
Gaurile negre	
ROIURILE STELARE	
Roiuri dispersate	
Roiuri globulare	
8.17	NEBULOASELE GAZOASE 
Nebuloasele de reflexie	
Nebuloasele de emisie	
Nebuloasele obscure	
Nebuloasele planetare	
8.18	GALAXIILE	
Galaxiile eliptice	
Galaxiile spirale	
Galaxiile neregulate	

ANEXE SI TABELE UTILE	
REFERINTE 
   

-----------------------------------
URANUS7
21 Aug 2018 10:10


-----------------------------------
S-au rezolvat camerele pentru toti din lista suplimentara ... cu mari eforturi. GATA. Suntem 56 persoane care vor veni la Lisa (exceptand copii). 

ATENTIE!!!
Avem pana acum 11 solicitanti pentru cartea "Astronomie - manual pentru amatori." : 

Cristi Danescu 
Sorin Constantin
Stefan Pop Cot
Nicolae Voicu  Vicu
Bogdan MB
Tudosie Tiberius
Alexandru Fratila
Andrei Savah
Rabei Razvan 2 bucati
Sfartz Sorin


Nu pierdeti o asemenea ocazie, ca sa nu regretati mai tarziu, la Lisa, cand veti vedea ce cuprinde cartea si ce bine este scrisa. Astept noi solicitari prin PM sau SMS. Inca este timp

-----------------------------------
URANUS7
21 Aug 2018 22:37


-----------------------------------
Am facut o actualizare finala a tabelului de participanti, consultand intrarile din contul meu. 
Va rog sa consultati tabelul si sa-mi semnalati eventuale inadvertente relative la plata si datorii (probabilitate eroare 0.001 :) ).

Tabelul este aici: https://docs.google.com/spreadsheets/d/1jfe9WUoUH7qQPt3ZtPUqmiFCNpZUfOgKX-nRT_eHGbU/edit#gid=1150653945

Avem 2 persoane foarte serioase care n-au platit avansul din motive obiective (plecate momentan din tara) dar avem garantia participarii si resurse ca sa le platim acest avans. Avem alte 2 persoane care au platit dar banii nu au intrat inca in cont.

Dupa cum am anuntat mai sus, vom fi 56 persoane. Cred ca e un record de participare la Reuniunea Anuala Lisa. :)

-----------------------------------
StarChild
24 Aug 2018 11:11


-----------------------------------
oh boy oh boy !...mai 2 saptamani pana la intalnire !  :D deja intru in fibrilatie sa speram ca o sa avem vreme buna 

@uranus7: trece-ma si pe mine te rog pe lista ptr carti . Multumesc.

-----------------------------------
URANUS7
24 Aug 2018 11:18


-----------------------------------
Gata Liviu. Te-am trecut. :)

Din ce in ce mai multe cereri mi-au venit. Atrag atentia celor nehotarati in privinta cartii ca Domnul Dragos Brasov va aduce la Lisa doar atatea carti cate s-au comandat.

-----------------------------------
URANUS7
24 Aug 2018 11:45


-----------------------------------
Atentie:


Pentru cei care mai au de adus bani ca sa lichideze plata pentru Lisa dar si pentru cei care au de platit cartea "Astronomie - manual pentru amatori." :

va rog sa aduceti la Lisa bani potriviti pentru plata .



-----------------------------------
Stille
25 Aug 2018 13:22


-----------------------------------
Salut!

Ar avea cineva 2 locuri libere in masina, fie de la Brasov fie de la Bucuresti? Nu venim cu bagaje multe

-----------------------------------
jimao22
26 Aug 2018 11:37


-----------------------------------
Păi asa cum ti-am spus mai demult, as putea sa va iau eu. Sper sa nu am vreo problema majora cu masina (acum m-am intors din concediu si masina are ceva la calculatorul de bord - sper sa o rezolv repede). Dacă nu reusesc, am sa iau masina so&#539;iei (e un pic mai mica, dar totusi suficienta), asta însemnând că vom sta mai înghesui&#539;i. Vom fi 5 in masina , trebuie sa spun.

-----------------------------------
Erwin
26 Aug 2018 17:03


-----------------------------------
Eu aș putea lua pe cineva doar dus. De la Lisa plec la Timișoara.

-----------------------------------
Stille
26 Aug 2018 17:49


-----------------------------------
Nu-i problema cu inghesuiala :) Jimao, tu cam pe la ce ora pleci din/vii in Ploiesti? Sa stiu cum gandesc transportul pana acolo :)

-----------------------------------
jimao22
27 Aug 2018 00:27


-----------------------------------
O sa ne gandim, programul meu e complicat, trebuie in acea zi sa ajung in Bucuresti unde am si treaba si trebuie sa ii iau si pe ceilalti 2 prieteni ce vor veni cu mine la Lisa, pe Matei Conovici si pe Mark Rushton. Asa ca e posibil sa ne vedem in Bucuresti sau daca nu am bagajele facute la timp, atunci ne vedem in Poiesti, unde ma voi intoarce sa imi iau lucrurile. Greu de spus acum. Vorbim la telefon cu o zi-doua inainte de eveniment.

-----------------------------------
Erwin
27 Aug 2018 13:43


-----------------------------------
Pot să-i iau eu pe Mark și pe Matei, doar să-i aduci tu înapoi. Vorbim mânie.

-----------------------------------
toriqo
27 Aug 2018 14:04


-----------------------------------
salut! mai sunt locuri?

-----------------------------------
jimao22
27 Aug 2018 14:44


-----------------------------------
Pot să-i iau eu pe Mark și pe Matei, doar să-i aduci tu înapoi. Vorbim mânie.
Nu e cazul, s-a aranjat deja. Vezi daca mai e cineva dornic si nu are cu ce veni. Uite, tocmai s-a aratat cineva care ar mai vrea...

-----------------------------------
URANUS7
27 Aug 2018 15:44


-----------------------------------
salut! mai sunt locuri?
Nu. Prea tarziu.

-----------------------------------
URANUS7
27 Aug 2018 15:47


-----------------------------------
Pentru gratarele pe care le vom face in prima zi, adica Vineri 7 August, dupa-amiaza, cu mici si alte specialtati de carne aduse evident de noi, am sa aduc un sac de carbuni. Daca mai poate cineva sa mai aduca un sac ar fi excelent, avand in vedere numarul mare de participanti. :)

-----------------------------------
Stille
27 Aug 2018 16:48


-----------------------------------
O sa ne gandim, programul meu e complicat, trebuie in acea zi sa ajung in Bucuresti unde am si treaba si trebuie sa ii iau si pe ceilalti 2 prieteni ce vor veni cu mine la Lisa, pe Matei Conovici si pe Mark Rushton. Asa ca e posibil sa ne vedem in Bucuresti sau daca nu am bagajele facute la timp, atunci ne vedem in Poiesti, unde ma voi intoarce sa imi iau lucrurile. Greu de spus acum. Vorbim la telefon cu o zi-doua inainte de eveniment.

Ok, in cazul asta, pentru siguranta, noi ne luam bilete pana in Bucuresti, si mai vorbim cu o zi doua inainte despre locul si ora intalnirii. Sincer, Bucuresti dupa ce iti termini tu treaba pe acolo suna foarte bine - mai apuc si eu sa trec printr-un magazin de munte, ceva, ca in Iasi e penurie  :lol: 

Ca tot vorbim de munte: e cineva interesat de ceva traseu sambata? Ma gandeam la Valea Sambetei (pana la Fereastra Mare a Sambetei, sau Vf. La Cheia Bandei, daca avem timp) - https://muntii-nostri.ro/ro/routeinfo/complex-turistic-sambata-fereastra-mare-sambetei - daca avem masina pt prima portiune de forestier, sau Lisa - Vf. Trasnita daca nu (prima portiune din https://muntii-nostri.ro/ro/routeinfo/lisa-refugiul-cataveiu-creasta-principala , Trasnita e penultima curba a traseului, din jnepenis). Sau Valea Sambetei cu Piatra Caprei, fara sa mai ajungem in creasta principala, daca timpul e scurt, dar trebuie sa ma mai informez putin despre partea dinspre Piatra Caprei

-----------------------------------
Erwin
27 Aug 2018 19:29


-----------------------------------
Timpul e prea scurt pentru drumeții, mai ales dacă avem noroc de vreme bună noaptea.

-----------------------------------
StarChild
28 Aug 2018 12:17


-----------------------------------
si oricum sambata avem si discutiile/prezentarile, cel mult dupa amiaza, dupa pranz raman 2-3 ore ptr o plimbare, asta daca nu ne intindem cu discutiile si dezbaterile.... drumetiile sunt ptr altadata si in alt context  8)

-----------------------------------
jimao22
28 Aug 2018 13:21


-----------------------------------
Ar fi bine sa va pregatiti prezentările si sa le punem si pe ele intr-un fisier, ca sa avem o eviden&#539;ă a lor. Dacă nu a&#539;i făcut nimic pana acum, nu e tarziu. Sunt absolut convins că fiecare are ceva frumos de aratat pentru ceilalti. Uite, dau un exemplu: Cristi Popescu - Construc&#539;ia unui observator astronomic la Otopeni! Sper sa nu ma ia la pietre cand ma va vedea la Lisa !

-----------------------------------
URANUS7
28 Aug 2018 15:16


-----------------------------------
Deja avem cateva prezentari propuse. 
Am sa amintesc doar persoanele:

Balica Nicu
Octavian Blagoi
Andrei Sava

Desigur, lista e in curs de completare iar eu astept, in acest sens si alte raspunsuri ferme de la potentiali prezentatori.
Pentru cei care vin pentru prima oara, amintim ca la "Reuniunea nationala Astronomy.ro" aproape an de an in ziua de Sambata a weekend-ului propus pentru Reuniune, dupa orele 10:00 a.m., s-a organizat o "Sesiune de Comunicari" in cadrul careia cei care au avut activitati specifice ( proiecte privitor la constructii de observatoare/ telescoape/adaptari tehnice  personale, observatii astronomice, astrofotografie, etc) au putut face prezentari intr-o sala special amenajata la Lisa. Evident, nu se intentioneaza si nu s-a intentionat pana acum sa se transforme Reuniunea intr-un eveniment cu precadere turistic.

-----------------------------------
Stille
28 Aug 2018 16:13


-----------------------------------
Ok, scuzati, nu stiam programul  :)

-----------------------------------
cspopescu
30 Aug 2018 13:04


-----------------------------------
 Ar fi bine sa va pregatiti prezentarile si sa le punem si pe ele intr-un fisier, ca sa avem o evidenta a lor. Daca nu ati facut nimic pana acum, nu e tarziu. Sunt absolut convins ca fiecare are ceva frumos de aratat pentru ceilalti. Uite, dau un exemplu: Cristi Popescu - Constructia unui observator astronomic la Otopeni! Sper sa nu ma ia la pietre cand ma va vedea la Lisa! 

Daca e binevenita, o scurta prezentare se poate oricand.  Trebuie sa vad pe unde am imprastiat pozele.
Daca gasesc macar 2000 de poze, o sa iasa ceva condensat, pe parcursul a 2-3 ore. Preferabil sa se intample inainte de masa de pranz, ca sa nu pierdem cvorumul in timpul telenovelei. Glumesc   :D 

Sa ne asteptam la ceva detalieri si rezultate furnizate de ceata de MOROI?

-----------------------------------
Al3cks
30 Aug 2018 13:45


-----------------------------------
Deja avem cateva prezentari propuse. 
Am sa amintesc doar persoanele:

Balica Nicu
Octavian Blagoi
Andrei Sava

Desigur, lista e in curs de completare iar eu astept, in acest sens si alte raspunsuri ferme de la potentiali prezentatori.
Pentru cei care vin pentru prima oara, amintim ca la "Reuniunea nationala Astronomy.ro" aproape an de an in ziua de Sambata a weekend-ului propus pentru Reuniune, dupa orele 10:00 a.m., s-a organizat o "Sesiune de Comunicari" in cadrul careia cei care au avut activitati specifice ( proiecte privitor la constructii de observatoare/ telescoape/adaptari tehnice  personale, observatii astronomice, astrofotografie, etc) au putut face prezentari intr-o sala special amenajata la Lisa. Evident, nu se intentioneaza si nu s-a intentionat pana acum sa se transforme Reuniunea intr-un eveniment cu precadere turistic.

La "adaptari tehnice personale" se considera si modificari facute unui telescop comercial (dobsonian)?
Eu de exemplu am facut ceva de genul
- balansare OTA
- offset oglinda secundara
- imbunatatire miscare pe axe
- instalare DSC
- instalare ventilator racire oglinda principala
etc.

L.E.: mare parte din modificari sunt cu solutii comerciale.

-----------------------------------
jimao22
30 Aug 2018 14:20


-----------------------------------
Desigur, desigur. Am pus ceva pe blog la mine, dar pot sa si explic verbal...

-----------------------------------
URANUS7
30 Aug 2018 21:11


-----------------------------------


CATEVA ATENTIONARI FOARTE UTILE:

In atentia celor care au monturi electronice si vor sa faca si ceva capturi:
asigurati-va ca ati luat  cabluri de alimentare!
 
Repartizarea activitatilor pe dealul din fata celor 3 cabane va fi astfel:

stand cu spatele la masivul Fagaras si fata spre cabane - pe partea dreapta stau cei care au monturi electronice si care fac capturi deoarece au prize montate la foisor. .
Pe partea stanga stau cei care fac observatii.

Observatii sau capturi se mai pot face si in spatele celor 3 cabane dar alimentarea la prize nu este asigurata asa incat trebuie sa va asigurati ca aveti o baterie speciala in acest sens.

Patroana nu agreaza instalarea de corturi pe deal si nici parcarea masinilor pe aceasta suprafata (parcarea se face doar in spatele cabanelor de la Plaiul Lisei). 

Pe timpul celor 2 nopti, in masura in care cerul va fi senin, participantii vor putea vizita punctele de observatii de pe flancul stang al dealului, cu acceptul celor care detin instrumente special instlate in acest sens.

In ceea ce priveste flancul drept, dedicat capturilor, este recomandabil sa se umble cu mare grija deoarece vibratiile pasilor pot afecta calitatea capturilor.

Nu vom deveni absurzi cerand sa nu existe nici cea mai slaba sursa de lumina pe deal caci nu cred ca cineva va face capturi pentru castigarea unui APOD si nu acesta este scopul Reuniunii. :P

Treaba cu acceptul in exclusivitate al luminii rosii este iar o absurditate si nu trebuie sa cadem asa cum au facut altii,in situatii prin care aceste cerinte devin evident lipsite de logica. Avem membrii care fac expuneri si la frecventa luminii rosii deci i-ar afecta oricum. O lumina alba, palida...foarte redusa, ar fi suficient pentru a nu ne impiedica mergand pe deal de colo colo . La fel, cei care stau in camere cu ferestre indreptate spre deal, ar fi bine ca seara sa traga draperiile daca nu chiar sa stinga luminile in acele camere.

Ne intalnim pentru a face schimb de experienta, pentru a socializa, pentru a vedea efectiv instrumente pe care nu le-am vazut pana acum, pentru a afla noutati.
Restul il facem acasa, unde putem munci pentru castigarea unui APOD (Astrophotography Picture of the Day). :P 

Vom mai furniza ulterior ceva informatii legate de locatie, pentru cei care vin pentru prima data.

Incercati sa simulati mental ceea ce va propuneti sa faceti, astfel incat sa nu uitati nimic, ca si instrumente, in bagajul cu care veniti.

Sa ne vedem cu bine !  :) 

-----------------------------------
jimao22
30 Aug 2018 21:27


-----------------------------------
Unul dintre colegii nostrii nu mai poate veni din motive obiective, foarte serioase. Asa incat este un loc disponibil pentru inca o persoana.
Daca mai sunt doritori sau cunoasteti pe cineva dornic sa vina si nu a mai avut loc in prima instanta, acum este momentul sa se inscrie.

-----------------------------------
URANUS7
02 Sep 2018 18:50


-----------------------------------
Urmare a solicitarilor membrilor care vin la Lisa, pentru cartea  "Astronomie - manual pentru amatori.", am reusit sa suplimentam numarul exemplarelor ce vor fi aduse.
 Deoarece oferta speciala pentru cei care vin la Lisa este de doar 35 lei/exemplar iar in mod normal cartea costa peste 55 lei , numarul cererilor a crescut depasind acum cifra 18. Pe de alta parte, aud ca este deja epuizata in stoc cel putin la unul dintre cei 3 distribuitori oficial (Astroshop). E posibil ca aceasta prima editie sa fie curand epuizata total, datorita cererilor din partea unitatilor de invatamant, la inceputul acestui nou an scolar.
O asemenea ocazie nu va mai fi, cu siguranta.
Rog pe cei care doresc un exemplar sa ma contacteze prin PM, aici, pe Forum sau telefonic.

-----------------------------------
V. Istvan
07 Sep 2018 00:44


-----------------------------------
Salutare!

În&#539;eleg că în ziua de vineri mâncăm ce aducem de acasă.
Afară de cărbuni :) ce ar mai fi indicat de adus, în ipoteza unei mese comune?

-----------------------------------
URANUS7
07 Sep 2018 05:00


-----------------------------------
Salutare!

Multumim.
Pai ceva apa plata sau ma rog...tot ce poate sa hidrateze... :)
Voie buna, bancuri noi... :P

-----------------------------------
URANUS7
07 Sep 2018 05:20


-----------------------------------
Cateva recomandari:

Seara temperatura coboara pana la 12 grade. Haine portrivite, va rog.


Pentru cei care n-au mai sosit deloc cu masina personala: folositi aplicatia Waze de la celular si cautati Manastirea Brancoveanu, care este in zona "Sambata de Sus" 
si are coordonatele (in zecimal) 45.69186 cu 24.79943. Treceti pe langa manastire nu mai mult de 50 m, directia inainte iar la stanga imediat aveti un pod de lemn peste un parau.Treceti peste el, intrati in padure si mergeti drept inainte cam 3.2 km dar nu depasiti 15 km/h (amortizoarele). 
La o rascruce "in furca" unde apare scris pe o placutza albastra "Complex Lisa", faceti la stanga in coborare si la 50 m distanta deja vedeti 3 cabane aliniate. Inseamna ca ati ajuns...in sfarsit. :P

Coordonatele complexului Lisa (in zecimal) sunt:

45.68727 lat.
24.82462 long.


Pentru eventuale probleme sunati-ma la telefon (0744777795).
Conduceti cu grija !

Drum bun !

-----------------------------------
Stefan Pop-Cot
07 Sep 2018 11:18


-----------------------------------
Nu &#537;tiu cu cine dorm in cameră dar il avertizez că tu&#537;esc. Trec printr-o răceală la plămâni. Sunt spre revenire însă. Sorry!

-----------------------------------
Erwin
07 Sep 2018 12:06


-----------------------------------
Io vă avertizez să vorbiți tare și clar, ca la armată, aparatul meu auditiv cam face figuri de la o vreme, trebuie să-mi iau unul nou. :D

Drum bun! Sănătate, Fane!

-----------------------------------
StarChild
07 Sep 2018 13:44


-----------------------------------
Daca aveti la indemana si nu ati plecat inca de acasa, aduce cineva va rog un tarod M5 si unul M6 (si cheie de tarozi) ?  Am nevoie vreo 20min. Multumesc

PS: 1L de horinca de Baia Mare ajunge ca sa vedem stele verzi ?  :-)

-----------------------------------
cspopescu
07 Sep 2018 14:31


-----------------------------------
Sa caut. Cam 100ml/min/buc e pretul pt. inchiriat. Nush daca ajunge butelca aia...

-----------------------------------
Mircea Pteancu
08 Sep 2018 17:15


-----------------------------------
Urez succes lucrarilor congresului !

Mircea

-----------------------------------
URANUS7
13 Sep 2018 23:55


-----------------------------------
"O imagine valoreaza cat o mie de cuvinte", dupa cum bine stim. Avem aici mai multe imagini de la Reuniunea Nationala Astronomy.ro, Lisa 7-9 Septembrie 2018, fotografii realizate de colegul nostru Costel Covaci, prelucrate si reduse de mine ca sa poata fi postate aici.

-----------------------------------
URANUS7
14 Sep 2018 09:02


-----------------------------------
Alte poze :

-----------------------------------
theogon
14 Sep 2018 10:08


-----------------------------------
Faine poze, faina intalnire.Poate reusim sa facem doua sesiuni: toamna devreme si toamna tarziu, zic si eu...

-----------------------------------
catalin dumitru
14 Sep 2018 15:31


-----------------------------------
Acum vreo patru zile am con&#537;tientizat faptul că nu s-a făcut o poză de grup . A&#537;a că trebuie să ne întoarcem  :) .

-----------------------------------
Stefan Pop-Cot
22 Sep 2018 10:17


-----------------------------------
Am facut si eu o poza 

https://www.facebook.com/BalauruAstROmaniac/photos/rpp.631375503687024/1100119636812606/?type=3&theater

-----------------------------------
jimao22
23 Sep 2018 20:56


-----------------------------------
Intalnirea a fost foarte frumoasa! Desi au trecut 2 saptamani, ecourile se sting greu. intalnirile de la Lisa in formula astronomy forum au un parfum aparte. 
Eu cred ca ideea lui Mihai (theogon) de a face cate 2 intalniri pe an, una primavara (in jurul datei de 1 mai) si una toamna, este de luat in considerare. Efortul financiar nu este deloc mare (200 de lei nu e un cap de lume pentru cei dispusi sa cheltuie o mica avere pe telescoape, oculare, camere si monturi) si schimbul de experienta este grozav. Cu cat suntem mai multi, cu atat mai bine. Si sunt vreo 2000 de membri pe forum, nu?
Hai sa ne gandim la asta si poate ii dam cep la anul!

-----------------------------------
Erwin
25 Sep 2018 14:55


-----------------------------------
De acord. Nu ați vorbit cu doamna patroană despre celelalte cabane? E posibil să fie finalizate în curând? Ar fi mai multe locuri.

-----------------------------------
URANUS7
25 Sep 2018 20:14


-----------------------------------
Da, cabana 3 este in curs de finalizare. Avem sanse mari sa redevina disponibila la inceputul anului ce vine.

-----------------------------------
Al3cks
01 Oct 2018 22:04


-----------------------------------
Vin si eu cu niste poze intarziate, daca mai este loc :D
Le-am gasit ratacite prin telefon.
