
-----------------------------------
Vlad Constantin
02 Iul 2018 15:29

Montura EXOS-2GT
-----------------------------------
Salut!

Am o montura Bresser EXOS-2GT pe care vreau s-o conectez la calculator. Din ce am inteles, este aceeasi montura ca LXD-75 de la Meade si EQ-5 de la Skywatcher, rebrand-uita, singura diferenta fiind telecomanda pentru GoTo, care este un StarTracker (https://www.bresser.de/en/Astronomy/BRESSER-StarTracker-GoTo-Set.html). Telecomanda are doua porturi: unul pentru conectarea la montura si celalalt (un port RJ9, presupun) pentru conectarea la calculator.

In manual, la sectiunea despre acest port RJ9, scrie succint si fara vreo explicatie: "Port for further development - Never attempt to connect a PC connection cable, not released by Bresser company, with this interface. This can lead to serious damage of the electronics!"

Am cautat pe site-ul Bresser si nu exista un astfel de cablu; oameni pe alte forumuri s-au confruntat cu problema asta insa nu am reusit sa gasesc vreo solutie. 

Cum este prima mea incercare de a conecta o montura la calculator, nu am deloc experienta. Exista vreun cablu pe care il pot folosi, desi nu este de la Bresser? Pot conecta montura la calculator fara telecomanda (direct prin portul la care se leaga telecomanda la montura)? 

Multumesc!
