
-----------------------------------
zahei
26 Iul 2019 12:49

Salut
-----------------------------------
Salut tuturor!

Povestea a inceput cu pasiunea copilului pentru astronomie, prin 2015, cand a inceput sa deseneze planete, comete si sa modeleze galaxii din plastelina.

Ca orice parinte responsabil, am considerat ca e o toana de moment, dar anul trecut a inceput sa stranga bani pentru telescop, iar lucrarile cu care a inceput sa vina la mine au inceput sa imi depaseasca cunostintele despre cele celeste, asadar am simtit nevoia sa ma documentez, ca sa poata purta copilul o conversatie cu mine, in loc de un monolog. Asa am aflat despre eclipsele penumbrale si despre destinatiile de concediu care trebuie sa se suprapuna cu evenimente lunare sau solare.

Intre timp, history-ul tuturor aplicatiilor youtube din casa prezinta doar astronomy related things, iar telefonul copilului s-a umplut de aplicatii de astronomie, motiv pentru care a trebuit sa primeasca altul mai nou si mai mare. In fiecare saptamana am inceput sa primesc rapoarte verbale detaliate despre cati bani a strans, cat mai are de strans si estimarea momentului cand isi va cumpara telescopul, precum si oferte de munca in schimbul unei remuneratii.

M-am luat cu treaba, timpul a trecut si la inceputul lui iulie am primit informatia ca el a cam strans suma de bani convenita anul trecut si ca ar fi momentul sa imi fac datoria si sa ii cumpar telescopul. Am deschis internetul si m-am panicat. De atunci parca sunt intr-un carusel dement cu informatii, contrainformatii, review-uri, opinii, poze si zeci de materiale citite ca sa inteleg fie tehnologia, fie mecanismele ceresti. Dupa aproape o luna, pot sa afirm fara modestie ca sunt cam in acelasi punct. atunci nu stiam nimic despre nimic, acum stiu cate nimic din toate.

Pentru ca totusi trebuia sa aleg ceva si pentru ca acel ceva trebuia sa respecte niste limitari/solutii impuse de varsta copilului, pana la urma am ales un Celestron Evolution 6, cu StarSense. Telescopul a venit ieri, StarSense-ul vine abia saptamana viitoare.

Dupa o dupa amiaza intreaga petrecuta intr-o casa plina de cutii pline, cutii goale si amenintari de divort, ne-am luat calabalacul si ne-am mutat in parc. La fix ca sa prindem Jupiterul in spatele copacilor. Am schimbat locul, am realiniat telescopul (dupa ce il aliniezi o data, devine banal sa repeti operatiunea) si ne-am delectat, sub privirile admirative ale celor 450 de tantari veniti sa serveasca cina, cu niste vederi superbe ale lui Jupiter si Saturn.

Telescopul mi se pare fantastic pentru marimea lui, nu ca as avea cu adevarat cu ce sa il compar, insa am amintiri cu newtoniene mult mai mari prin care nu se vedea neaparat mai bine. GoTo-ul este foarte precis, desi putin zgomotos, iar trackingul este foarte silentios.

Lectii invatate:
- stelele nu se vad mai mari prin telescop. wtf
- avem nevoie de un barlow 2x/3x
- spray de tantari
- avem nevoie de oculare in plus. momentan avem doar unul de 40mm si unul de 13mm
- ne trebuie o camera foto astronomica. ne TREBUIE, in caz ca citeste acest mesaj si jumatatea mea mai buna.
- trebuie sa avem un text mai bun pregatit cand ne intoarcem acasa la ora 1AM

Diseara iesim din nou.

-----------------------------------
valy
26 Iul 2019 12:59


-----------------------------------
Bine ai venit!
Si acum ca aveti telescop va uram cer senin.

..am primit informatia ca el a cam strans suma de bani convenita..
Insa in primul si in primul rand spune-ne si noua care e secretul de a reusit sa tranga bani pt. telescop. Dupa aceea cum ai reusit sa scapi de divort, si trei ce motivezi invoci cand te intorci noaptea la 1?

-----------------------------------
zahei
26 Iul 2019 13:13


-----------------------------------
multumim de urare!

pai ca sa incepem cu inceputul, nu i-as fi cumparat niciodata telescop daca nu mi-ar fi dovedit ca si-l doreste cu adevarat. n-am nici spatiu de depozitare si nici sume inutile prin casa, ca sa pot absorbi cheltuieli pentru lucruri de care ne plictisim in 3 zile. este o investitie substantiala, care mi-a afectat grav nu doar bugetul casei, ci mai grav, bugetul celorlalte hobby-uri. ca sa nu mentionam ca am prea multe hobby-uri deja. cum a reusit sa stranga bani? exista o singura metoda pentru asta, NU I-A CHELTUIT SI A AVUT RABDARE. stiu, si eu sunt invidios si nici eu nu inteleg exact cum se face chestia asta, dar cuvantul e cuvant asa ca am bagat mana adanc in buzunar si am pus langa suma lui restul de 80% :)

cu divortul, cred ca pur si simplu cateodata sunt foarte norocos sau ea nu e atenta tot timpul. iar cu textul de la 1 noaptea, inca mai lucrez la asta. daca gasiti ceva care functioneaza, sunt numai urechi.

-----------------------------------
valy
26 Iul 2019 13:50


-----------------------------------
Oricum banii se duc, macar asa cu astronomia ai un singur hobby, ca daca te apuci de treaba e in stare sa pape tot bugetul, nu mai lasa si pentru altele.
Acum daca pasiune e, instrument e, nu mai trebuie decat dedicatie si perseverenta, mai ales la planete unde seeingul bun trebuie urmarit ca e scump la vedere. Singura problema e ca pierzand noptile afectezi a doua zi.

Avand in vedere ca e un instrument relativ mic, il poti lua la iesiri in afara orasului, la munte de exemplu unde cerul este mai curat si poate reusesti sa vezi si altceva nu numai planete.

-----------------------------------
saiph
26 Iul 2019 13:55


-----------------------------------
Bine ai venit, Zahei :) sau bine ati venit, ca sunt convins ca la un moment dat va da si copilul peste forum.

In primul rand felicitari pt asa un copil cuminte, inteligent si devotat. Jos palaira.
Apoi felicitari pt ca ai dat curs dorintei lui celei mai mari, aceea de a avea un telescop - iar alegerea mi se pare chiar buna.  Daca a asteptat atata timp si a strans bani constiincios, nu cred ca e doar o toana. Adica.. parca ma vad pe mine acum vreo 20+ ani - si ai mei nu au avut posibilitatile altora din ziua de azi. Cu cat copilul depune mai mult efort pt a dobandi ce-si doreste si constientizeaza ca lucrurile bune nu vin intotdeauna de-a gata, cu atat conexiunea lui cu hobby-ul va fi ma durabila.

Despre partea cu tantarii - subscriu :) niciodata nu poti avea suficient spray de tantari in geanta. 
La partea cu invatatul, n-am cum sa te ajut - trebuie sa tii pasul cu copilul!  E musai.  Asa ramane si el antrenat in "fenomen" pe termen mai lung (ca are cu cine se consulta, schimba o parere), iar pe viitor, daca treaba mentine trendul, poate chiar il va interesa o cariera in domeniu. Si-atunci sa te tii :D nu-ti stric surpriza sa afli ce urmeaza, dar se lasa cu multe calatorii pe munti si alte zone remote in colturi frumoase de lume.

Cat timp copilul e minor, mai merge sa zici ca te-ntorci dimineata de la o steluta, dar dup-aia incep intrebarile "cine-i Steluta asta la care mergeti voi? o cunosc??" :lol: Asigura-te ca stii si ii zici un nume de stea care nu suna a feminin, ca atat iti trebuie.. Sunt doar vreo 3-400 stele cu nume proprii, [url=https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_proper_names_of_stars]ai de unde alege.

Despre camera foto - as zice sa o luati treptat, ca e timp si pt aia. O sa-i rapeasca timpul de observat, de invatat; sa nu se grabeasca. A, daca vrei tu si crezi ca ii poti face accesibile copilului pe intelesul lui informatiile de care are nevoie sa utilizeze camera, ok, o sa fie fun. Dar pt inceput probabil s-ar simti mai stimulat de o camera web (de preferat [url=http://www.astronomy.ro/forum/files/20190402_212634_458.jpg]convertita pt astro, conectabila direct la telefon) sau planetara dedicata, si ar putea incepe sa ia imagini cu Luna, asa cum o vede si in ocular. Pun pariu ca i s-ar parea mult mai incitant - implica notiunea de "putere de marire", oarecum, care e foarte atractiva pt copii; mai tarziu descopera ca se pot face treburi faine si la "zoom" mic, intre timp intelege si diferenta intre concepte, afla despre metode si technici de achizitie de imagini etc.. e un intreg univers la care trebuie sa se adapteze din mers, iar acum e un pic prea "fraged" pt a-si ocupa mintea cu inca unul, e de-ajuns cel pe care-l descopera prin ocular.

Spor la observatii, sa faceti o echipa buna, si sa ne aduceti si noua din cand in cand cate un raport de la iesirile la stelute; daca nu suntem prea indiscreti ;)

-----------------------------------
valy
26 Iul 2019 14:07


-----------------------------------
..Sunt doar vreo 3-400 stele cu nume proprii, 
Ea: De unde veniti la ora asta?!
El: Am fost sa o vedem pe Lira
Ea: Care Lira?!? &#951; Lyrae Aa sau &#956; Lyrae?

-----------------------------------
zahei
26 Iul 2019 14:34


-----------------------------------
Avand in vedere ca e un instrument relativ mic, il poti lua la iesiri in afara orasului, la munte de exemplu unde cerul este mai curat si poate reusesti sa vezi si altceva nu numai planete.

Asta e unul din motivele pentru care alegerea modelului de 150mm a fost una usoara. Avem o rulota cu care fugim aproape in fiecare weekend prin locuri pustii de munte. telescopul portabil nu mai pare deloc o idee proasta, in aceste conditii. un telescop performant care sta in cutie acasa vede mai putine decat unul mic care se plimba cu noi.

-----------------------------------
zahei
26 Iul 2019 14:40


-----------------------------------
@saiph o alta pasiune de-a lui este sa faca filmulete si sa le puna pe canalul lui de youtube. mi-as dori sa pot gasi acea camera care sa-i permita, pentru un buget de om sarac, sa faca filme planetare rezonabile, cu care sa nu se faca de ras. apoi, cand sotia va mai fi uitat ca am cheltuit un concediu pe &#8220;inca un fier&#8221;, sper sa capat indrazneala sa cumpar si pentru mine una dedicata pentru deep space. si de ce nu si pentru copil. de fapt e pentru copil, daca ma gandesc mai bine.

-----------------------------------
valy
26 Iul 2019 14:46


-----------------------------------
Din pacate filmarea planetelor nu prea produce rezultate rezonabile.


Avem o rulota cu care fugim aproape in fiecare weekend prin locuri pustii de munteIn rulota incapea la fix un dobson mare :)

-----------------------------------
saiph
26 Iul 2019 15:01


-----------------------------------
A mea e un webcam HD de 150 ron SH (luata acum vreo 6-7 ani, cred). Am dezbracat-o si pus-o intr-un costum compatibil cu telescopul - corpul a intrat in piciorul unui ocular, pe care l-am invelit intr-o carcasa printata 3D si infipt intr-un mic tub cu mufa de 1.25" de la un filtru polarizor chinezesc. I-am adaugat o mica extensie de 6mm si un filtru IR-cut, si aia a fost. 
Totusi, nu toate merg conectate la smartphone prin OTG. Eu am avut noroc, sa zic asa, ca s-au potrivit driverele.
E cea mai la-ndemana solutie, daca nu vrei sa dai cat nu face pe o camera laudata de diversi dealeri astro.
Nu e cea mai cea, dar pt inceput, cred ca i se va parea suficient de ok imaginea, avand avantajul aperturii (raportat la ce am eu, vreau sa zic - 6">5"). Trebuie sa invete sa-si seteze asteptari realiste, raportate la dotare si conditii. Asa crestem mari :D
Se gasesc tutoriale foarte detaliat explicate despre cum se poate converti o camera web pt astronomie, cu si fara expunere lunga; daca esti dibaci pe electronica, LX-mod, sau "long exposure modification" cum i se mai zice la hackul pe placa de baza a camerei, ii va da un plus de luminozitate la stele mai slabe, dar nu cred ca se preteaza inca o indrazneala de genul asta :)
Tot de pe net poate invata si ce poate face cu filmuletele la Luna si planete, cum poate scoate o poza draguta din ele.
Deja are canal YouTube, wow :) ce varsta are, daca-mi permiti intrebarea?

@valy:  numai sa nu zica "am fost sa vedem gogosica Lyrei. e atat de fru.. *POC!* "  :lol: :lol:   - referindu-se la M57, desigur, ca are forma caracteristica de gogoasa, covrig, sau inel, daca tot i se mai zice Ring Nebula

-----------------------------------
zahei
26 Iul 2019 15:11


-----------------------------------
are 8 ani jumate si asta e o mostra de pasiune 
https://www.youtube.com/watch?v=0tfBV7Vrh1c

-----------------------------------
saiph
26 Iul 2019 15:18


-----------------------------------
face ASTA la 8 ani jumate??   :shock:   in ENGLEZA?
ce faceam eu la varsta aia?.. cred ca auzeam primele cuvinte in lb. engleza, ca pana atunci invatasem bulgara de la teveu :lol:  si colectionam surprize Turbo.
sa va traiasca, sa se faca mare si sa-si urmeze visul! ;) sa-l indrumati bine!

-----------------------------------
zahei
26 Iul 2019 15:26


-----------------------------------
sunt in aceeasi situatie cu tine, ma minunez de diferentele dintre el si mine in 1981, cand aveam varsta lui. asa se intampla cu toti copiii de azi, au acces la informatie de mici. engleza a invatat-o cu filmuletele lui de pe youtube si cu google translate. 

atasez si materialul de training facut pentru mine asta iarna, cand m-a scolarizat in eclipse :)

p.s.: intamplarea face sa avem o imprimanta 3d prin casa, poate ne facem un proiect pentru camera.

-----------------------------------
valy
26 Iul 2019 15:49


-----------------------------------
..
atasez si materialul de training facut pentru mine asta iarna, cand m-a scolarizat in eclipse :)
..Tu ne pacalesti, defapt e student la MIT?!

 intamplarea face sa avem o imprimanta 3d prin casaLa 8 ani aveam ciocan si cuie, si cateodata o sarma gasita pe strada.

-----------------------------------
saiph
26 Iul 2019 16:00


-----------------------------------
Wow..
In toamna lui 1996, cand am vazut prima eclipsa de Luna, ma uitam un pic ca la film, aflasem doar asa, intamplator ca exista fenomenul si cam asa trebuie sa se vada; dar nu aveam prea multe notiuni despre ce se intampla de fapt. Cam asa a pornit scanteia; intre timp ma tot holbam la M42 cu un binoclu 8x30 imprumutat si habar nu aveam ce-i aia si de ce arata asa :lol: Apoi a urmat august 1999, iar restul e istorie :)
Da, deci, trebuie cultivata cu mult drag si atentie pasiunea copilului. Cine stie, daca se tine de ea, in timp  poate se transforma in profesie (daca vrea, nu-i obligatoriu). Sau macar ii va forma un mod de gandire - iar cel care are la baza notiuni de astronomie mi se pare cel mai ancorat in realitate, pentru ca pleaca de la observatii, dupa care elaborezi un model, pe care-l rafinezi cu observatii ulterioare si tot asa; adica nu e un mod dogmatic, nu iei ceva de bun pt ca asa a zis cineva, te invata sa gandesti fenomenele cat se poate de rational si de critic. Sper sa ai toate raspunsurile la tine peste cativa ani, cand vine cu cate o intrebare din aia :D

-----------------------------------
zahei
26 Iul 2019 16:01


-----------------------------------
eu n-aveam ciocan, trebuia sa folosesc o piatra ca sa indrept niste capace de bere.. imprimanta e facuta acum vreo 2-3 ani dupa un proiect de pe net. treceam prin criza barbatului de 42 de ani jumate, sau ceva de genul asta :)

copilul e complet autonom si autodidact, asa a fost dintotdeauna. cand e pasionat de ceva zgarma in google si traduce in romana, se chinuie de mori de ras. pana sa-l vad la treaba, nu stiam ca youtube poate fi instrument educational. nu prea stie termenii in limba romana pentru ca nu prea avem continut in limba romana pe internet. din pacate.

-----------------------------------
saiph
26 Iul 2019 16:15


-----------------------------------
eu n-aveam ciocan, trebuia sa folosesc o piatra ca sa indrept niste capace de bere.. imprimanta e facuta acum vreo 2-3 ani dupa un proiect de pe net. treceam prin criza barbatului de 42 de ani jumate, sau ceva de genul asta :)

A, da, exact - jucam galoape!! :lol:  Facute din coperti de carti si de manuale scolare. Miza era pe capace de bere aplatizate si mai tarziu pe surprize de la guma de mestecat. Copiii parintilor clienti de restaurante, baruri si bodegi erau cei mai "bogati" :D Ce amintiri....

Prinde excelent un 3D printer in astro.  Cate adaptoare si oculare am facut in ultimul an :)
Poti sa scutesti ceva la capitolul investitii pt a-i face rost de piese, in felul asta.

-----------------------------------
zahei
30 Iul 2019 08:35


-----------------------------------
cum pot sa reduc lumina? magnificatie mai mare? reducator de focala? Saturn e atat de stralucitor incat nu se vad detaliile, desi imaginea este foarte sharp. ma asteptam sa vedem diviziunea cassini.

-----------------------------------
tudor
30 Iul 2019 09:15


-----------------------------------
Aveti un copil minunat!!! (de altfel toti copiii sunt minunati!) 
El trebuia sa se inscrie direct pe forum nu taticul :) Glumesc...Daca copilul e asa inseamna ca taticul (aici sa nu o uitam si pe mamica) ascunde potential pentru ca "ce se naste din pisica soareci mananca"

Cand e vorba de redus lumina e mai simplu decat de amplificat: cea mai buna optiune este, dupa cum ai spus, marirea magnificatiei (un ocular cu focala mai mica sau atasarea unui barlow) La planete magnificatiile mari sunt o normalitate, limita fiind de cele mai multe ori condiiile atmosferice si apoi  intrumentul in sine. Reductorul de focala nu ajuta pentru ca iti va reduce focala instrumentului, deci vei avea puteri mai mici cu aceleasi oculare.

-----------------------------------
zahei
30 Iul 2019 09:27


-----------------------------------
multumesc si multumesc, @tudor 
barlow-ul era oricum pe wishlist, precum si niste oculare cu focala mai mica. momentan avem doar ce a venit cu telescopul, unul de 40 si unul de 13mm. as vrea sa am si eu macar un hobby ieftin, gen lins timbre. parca le caut! :)

-----------------------------------
Stille
30 Iul 2019 09:32


-----------------------------------
Daca imaginea e foarte sharp, baga cu incredere magnificatie mai mare. Alaltaieri ma jucam pe Jupiter imediat dupa apus. La 80x cerul era albastru azuriu, la 300x bleumarin aproape negru.

Pentru continut de astronomie pe youtube subtitrat macar in limba romana, recomand ESOCast si HubbleCast - sunt videocasturi de stiri in lumea astronomiei facute de European Southern Observatory si Hubble. Nu-s subtitrate toate inca (mai mult cele mai recente) dar sunt unul dintre traducatori, deci daca aveti nevoie de unul in particular, trimite-mi un mesaj privat si se rezolva :)

Edit: 
ESOCast: https://www.youtube.com/playlist?list=PL25F06D1140B44361
Hubblecast: https://www.youtube.com/playlist?list=PL206E0B9C3D070D40

Si felicitari pt sprijinul pe care i-l oferi, in '99 ai mei n-au vrut sa mergem pana in zona de totalitate a eclipsei desi eram la rude la Galatzi, la o aruncatura de batz, si am ramas inca cu traume si complexe  :lol:

-----------------------------------
zahei
30 Iul 2019 09:46


-----------------------------------
wow, multumesc pentru linkuri! i le-am dat, astept review-ul :)

tocmai d-aia il sustin, pe mine nu m-au sustinut ai mei cand eram copil. in 1988 fugeam pe ascuns la Casa Pionierilor ca sa invat programare. ai mei aveau impresia ca aceasta activitate ma distrage de la scoala. avea sa devina profesia mea, dar nu pentru ca am fost sustinut de parinti. or sa il traumatizeze suficient fetele in cativa ani, macar sa aiba ce sa-l aline :)

-----------------------------------
saiph
30 Iul 2019 10:05


-----------------------------------
as vrea sa am si eu macar un hobby ieftin, gen lins timbre. parca le caut! :)

:lol: :lol:
Daaaaa...  pai, din punctul asta de vedere, ce sa zic - nu s-a potrivit prea bine; astronomia de amatori poate deveni asemenea unei gauri negre pt fonduri, daca te lasi ademenit de toate posibilitatile de pe piata. E bine sa stii cat te poti intinde si ce poti intr-adevar face cu tot ceea ce poti gasi de cumparat.

Asa cum au recomandat si colegii, un Barlow 2x te va ajuta sa vezi planeta si mai mare si mai putin stralucitoare - la 230x se vad chiar ok detaliile. 
Eu folosesc un binoviewer cu barlow 2x, pe un Maksutov 127 (focala tot 1500), puterea de marire 225x (oculare de 13.3mm), iar detaliile sunt suficient de bine conturate. Tot in jurul puterii asteia pot ajunge si cu un Plossl de 12.4mm + Barlow 1.8x (218x), sau direct cu un ocular de 7mm (215x), iar detaliile sunt la fel de clare - mai luminoase decat in binoview, dar la Saturn e ok, ca si planeta e mai slab stralucitoare (spre deosebire de Jupiter). 
Pt Luna s-ar putea sa aveti nevoie de un filtru neutru, de preferat gri si nu verde (ca sa pastreze nuantele subtile ale solului lunar), pt ocaziile cand vreti sa cuprindeti cat mai mult din discul lunar in campul vizual. Funny - ii zicem "disc" planetar / lunar / solar, desi sunt sfere (mai mult sau mai putin), dar in proiectie "plana" (portiuni suficient de mici de cer) apar ca discuri.


tocmai d-aia il sustin, pe mine nu m-au sustinut ai mei cand eram copil. in 1988 fugeam pe ascuns la Casa Pionierilor ca sa invat programare. ai mei aveau impresia ca aceasta activitate ma distrage de la scoala. avea sa devina profesia mea, dar nu pentru ca am fost sustinut de parinti. or sa il traumatizeze suficient fetele in cativa ani, macar sa aiba ce sa-l aline :)

Pe langa satisfactiile evidente, de a invata foarte multe (despre natura, despre tehnologie, despre sine), de a descoperi universul si poate chiar de a face unele descoperiri relevante, poate fi si un mod extraordinar de a-si face prieteni, de a-si croi un drum in viata si, de ce nu, poate chiar de a-si gasi jumatatea (ca s-au mai vazut cazuri ;) )

-----------------------------------
theogon
30 Iul 2019 15:55


-----------------------------------
Zahei a scris 
as vrea sa am si eu măcar un hobby ieftin, gen lins timbre. parca le caut! 
Eu zic să nu te necăje&#537;ti, nu există hobby ieftin (să spun cât costă ni&#537;te mărci po&#537;tale din primele din primele emisiuni ale Moldovei din 1859 ?) Din toate pasiunile astea ale noastre  învă&#539;ăm câte ceva &#537;i ne îmbogă&#539;im cu cîte ceva &#537;i asta contează mai mult decât sumele pe care le cheltuim &#537;i aici n-a&#537; vrea să repet tot  ce au spus prietenii mei.

Avînd un instrument cu focala mare ai (ave&#539;i)  avantajul că lucrează bine  &#537;i cu oculare mai pu&#539;in scumpe. Deci câteva oculare Plossl  de la TV (Tele Vue) (8 mm, 11 mm, poate 15 mm) (mie îmi plac foarte mult)  &#537;i un barlow bun 2X &#537;i în viitor un binoviewer.
Spor[/quote]

-----------------------------------
zahei
30 Iul 2019 16:16


-----------------------------------
ma gandeam doar sa ling marcile postale, nu sa le cumpar :)

ma orientez la un barlow 2x si niste oculare, revin cu impresii. poate o sa am ocazia pe la vreo intalnire sa ma uit si eu printr-un binoviewer.

-----------------------------------
theogon
30 Iul 2019 17:30


-----------------------------------
Am să iau bino-ul la Lisa, sper să avem un cer bun.
