
-----------------------------------
iosif
28 Iul 2019 21:37

Radio Astronomie
-----------------------------------
Am intrat si eu recent in domeniul asta, si pare foarte interesant.
Am achizitionat un SDR RSP1A in domeniul de frecvente 1kHz (VLF) la 2GHz (Microwaves) .

Am reusit cumva sa configurez de inceput programul pentru inregistrare si urmarire.
O sa mai caut o antena sa vad ce model, sa o pun in locul LNB la o antena parabolica offset, si cu motor H-H, cu antena reglata pe curba Clarke, unde sunt pozitionati sateliti de telecomunicatii, pe Ecuator, ca sa urmarasc emisiile radio la Soare, Jupiter, si tranzitul Galactic.

Astept idei, corecturi, din experienta altora de pe forum.
Sper sa nu ma impotmolesc undeva, si sa abandonez.

Cer senin Iosif.

-----------------------------------
Armand Popa
29 Iul 2019 14:30


-----------------------------------
salut
cam acelasi lucru incerc si eu sa fac, dar pt prima faza am achizitionat un sdr care merge in domeniul de frecvente 27-2700Mhz. Pt inceput voi face urmarirea reflexiilor de meteoriti cu o antena Yaghi cu 4 elementi setata pe frecveta de 100Mhz

-----------------------------------
Remus Boldis
29 Iul 2019 14:54


-----------------------------------
De ce ai ales frecventa de 100 Mhz ?

-----------------------------------
Armand Popa
29 Iul 2019 16:03


-----------------------------------
pt ca asa am gasit pe net. cu antena asta orientata spre zenit, pot prinde posturi radio care se gasesc la distanta in plaja de precvente 80-100mhz, posturi ce devin pt scurt timp auzibile cand un meteorit intra in atmosfera (reflexie)
gresesc undeva?

-----------------------------------
iosif
29 Iul 2019 16:07


-----------------------------------
Aici este un articol despre meteoriti. Se poate vedea live activitatea lor.

http://www.livemeteors.com/

-----------------------------------
Remus Boldis
29 Iul 2019 16:20


-----------------------------------
Ideia e ca incerci sa prinzi reflexii date de urma ionizata lasata de meteoriti. Deci trebuie sa tintesti spre (zona inalta) un emitator puternic aflat dincolo de orizont. Banda de frecventa urmarita depinde de aceste emitatoare existente in regiune (zeci, sute de kilometri).
Spre exemplu in centrul Frantei e un emitator (radar) de mare putere pe  143.050 MHz.
Trebuie sa tii cont si de faptul ca reflexii pot aparea si de la avioane sau pot aparea reflexii sporadice pe stratul E din ionosfera.

-----------------------------------
Stille
30 Iul 2019 00:10


-----------------------------------
Ma intreb ce emitator de genul asta ar merge pentru zona Romaniei.

-----------------------------------
Remus Boldis
30 Iul 2019 09:16


-----------------------------------
Emitatoarele terestre de televiziune si cele pentru posturile Radio FM.

-----------------------------------
Erwin
31 Iul 2019 07:32


-----------------------------------
Bravo! 
Mă bucur că v-ați apucat de așa ceva și că ați abordat domenii diferite. 
Pentru Jupiter se folosește 20.1Mhz ( https://radiojove.gsfc.nasa.gov/ )
La Soare se poate observa și pe 20.1Mhz dar și în bandă cât mai largă, uzual în zona canalelor TV VHF+UHF dar activitatea este acum foarte scăzută, ne aflăm încă la minimum dintre cicluri. 
Meteor scatter este un domeniu foarte interesant, mai ales că observațiile pot fi făcute și în timpul zilei. Trebuie evitate frecvențele stațiilor locale. S-ar putea ca aceste observații să aibă valoare științifică cu condiția să se poată face localizarea cât mai precisă în spațiu-timp. 

Se mai pot face observații asupra ionosferei pe unde lungi (Super-SID) înregistrând tăria unui semnal produs de o baliză pentru submarine aflată la mare distanță. Sau, folosind furtunile cu descărcări electrice, aflate de asemenea la mare distanță. Fulgerele au o semnătură distinctă pe waterfall. 

Este bine dacă aveți observatoarele radio în zone liniștite, fără stații de emisie de mare putere. Amplasarea antenelor și receptoarelor trebuie făcută cu mare grijă pentru a evita pe cât posibil interferențele produse de sursele de zgomot radio ca sursele SMPS, aparate electrocasnice de tot felul, calculatoare etc și stații de radar și broadcasting. Un semnal puternic poate cauza înecarea amplificatorului de antenă. Uzual se folosesc filtre de bandă sau trece sus și trece jos. Este importantă ecranarea receptoarelor și împământarea antenelor+eclator și un paratrăznet aflat la o oarecare distanță. Dacă aveți un gard metalic bine împământat poate constitui o cușcă Faraday pentru izolarea observatorului de sursele de zgomot din apropiere. 

Spor și succese!

-----------------------------------
iosif
04 Aug 2019 01:34

131.725.000
-----------------------------------
Salut.

Seara trecuta am refacut conexiunea la intrare SDR, si am mai montat un inel de ferita, si rezultatul e foarte bun, in sensul ca au scazut foarte mult perturbatiile, si niste benzi de semnal parazit.

La o scanare in frecventa 131.725.000 cred ca sunt meteori, in sensul ca apar scurt, si uneori in rafala.
Un video mai jos.

https://www.youtube.com/watch?v=WWRVpGZI-cY

La un moment dat am comutat pe o frecventa air band, poate cineva intreaba ce sunt liniile care apar sporadic.

-----------------------------------
Remus Boldis
04 Aug 2019 09:19


-----------------------------------
131,725 Mhz e o frecventa alocata pt. aviatie, asa numitul sistem ACARS. Acel sistem are scurte transmisii digitale spre si dinspre avioane (bipul care se aude e de la inceputul fiecarei rafale transmise).
