
-----------------------------------
V. Istvan
31 Mai 2020 17:56

Suport harta pe tubul optic
-----------------------------------
Am conceput și realizat o soluție pentru ca harta stelară, sau un tablet, să nu trebuiască ținute în mână, dar nici să necesite măsuță în timp ce se umblă la instrument.
Este vorba de un clipboard, fixat pe tubul optic din tablă al newtonianului, cu ajutorul unor pastile magnetice. În acest fel, harta este la îndemână și la vedere, în apropierea ocularului, iar surplusul de greutate de câteva sute de grame nu încarcă semnificativ montura, el fiind aproximativ pe axa de declinație.
Clipboard-ul este lipit pe spatele unei bucăți de placaj. Pe placaj sunt fixate cu șuruburi de lemn patru balamale, iar pe aripa mobilă a acestora sunt lipite câte două pastile magnetice, cu polii opuși una față de cealaltă. În acest fel circuitul magnetic se închide prin aripa balamalei, mărind forța de atracție.
Articulația balamalelor face posibilă mularea pastilelor pe curbura tubului, iar clipboard-ul este fixat de tub prin patru puncte. Poziția este fermă, și poate susține un obiect de câteva sute de grame fără să alunece, inclusiv în plan vertical.
Suportul poate fi montat în câteva clipe, ținând cu câte un deget plăcuțele ce unesc balamalele pe cele două laturi.
Când nu se folosesc, aripile cu magneți pot fi rabatate spre înăuntru, astfel câmpul magnetic al acestora este în mare parte ecranat.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
31 Mai 2020 19:03


-----------------------------------
Istvan

Foarte ingenios ,felicitari pentru idee si realizare !
Multumesc ca ai impartasit-o cu noi.
Cele doua reflectoare ale mele au tub din tabla de otel deci pot si eu sa aplic ideea ta care ma va scuti de plimbarile pana la masa.
Deci voi sta mai mult la ocular,excelent !

Toate cele bune,Mircea

-----------------------------------
Matrixul
01 Iun 2020 00:16


-----------------------------------
Multumim pentru idee, foarte simpla si utila !

-----------------------------------
Erwin
01 Iun 2020 09:51


-----------------------------------
Felicitări pentru idee și mulțumiri că ai împărtășit-o cu noi! Spor la observații!

-----------------------------------
Dbird
01 Iun 2020 17:15


-----------------------------------
Superba idee, multumim !
