
-----------------------------------
Radu Cocoral
25 Aug 2021 16:41

Buna, prieteni!
-----------------------------------
Va salut si ma bucur ca am prilejul de a ma alatura celor insufletiti de aceasta nobila pasiune! Astronomia si S.F.-ul au fost intotdeauna aproape de sufletul meu. Am 54 de ani si abia acum mi-am cumparat primul telescop. Dobsonian Skywatcher FlexTube de 12 toli.

 Am ocularele Super Plossl de 25 mm si de 10 mm primite o data cu telescopul si ocularul zoom Baader Hyperion 8-24mm Universal Mark IV cu Barlow-ul 2,25x, tot de la Baader. Telescopul este bine colimat. Ma surprinde calitatea ocularului de 25mm. Mi se pare mai clar chiar decat zoom-ul.

 Va cer sfatul in privinta planetei Jupiter. Oarecum am fost dezamagit. Port ochelari si ocularul de 10 mm este inconfortabil pentru mine. Cu zoom-ul vad destul de neclar la 8mm. Abia am putut ghici doua benzi ecuatoriale, daca nu cumva mi s-a parut ca le vad. Atmosfera terestra nu parea rea. E drept ca observatiile le-am facut din balcon si ca nu am inca o husa, astfel incat lumina lunii, destul de puternica, poate intra nestingherita prin zona laterala flexibila. Nu stiu ce influenta are. De asemenea as vrea sa stiu ce filtru ar fi cel mai util pentru Jupiter. 

 Si daca tot am ajuns sa intreb, mai vreau sa ma sfatuiti ce ocular sa-mi iau in viitor. Cu nepriceperea mea as opta pentru un Morpheus de 9mm sau de 12,5mm. TeleVue sunt cam scumpe pentru buzunarul meu si vreau eye-relief mare. Nu numai pentru Jupiter ci si pentru deep sky. De asemenea M-ar tenta un APM UFF 30 mm.

-----------------------------------
valy
25 Aug 2021 18:08

Re: Buna, prieteni!
-----------------------------------
Bine ai venit!

..E drept ca observatiile le-am facut din balcon ...Aici este marea buba! Balconul fierbe, orasul din prejur fierbe, banui ca si telescopul fierbe.

Cat priveste ocularele eu sunt de parere ca ai tot ce iti trebuie, nu vei vedea mai bine decat daca iesi cu telescopul la o locatie mai buna dpdv al seeingului si conditiilor de aclimatizare.

-----------------------------------
Radu Cocoral
25 Aug 2021 18:41


-----------------------------------
Multumesc! Am de gand sa il transport la tara. Totusi as fi curios cum se vede Jupiter intr-un telescop asemanator, fara prelucrare. Fiindca majoritatea fotografiilor pe care le-am vazut erau obtinute prin tot felul de tehnici pe computer, nu erau imagini brute.

-----------------------------------
valy
25 Aug 2021 19:16


-----------------------------------
E complicat de explicat in cuvinte cum se vede, este o experienta personala. Insa daca ai seeing bun, o perioada cu turbulente mici, telescopul este aclimatizat, colimat si rabdare la ocular, poti vedea cam asa, poate chiar mai bine:
https://www.youtube.com/watch?v=CsVnVtcwagM
Insa as opina ca o sa iti fie greu din balcon, dar depinde cum e balconul si blocul tau. Ce poti sa faci e sa aclimatizezi telescopul cam cu o ora inainte, cu un ventilator care sa sufle in oglinda, si sa astepti momentul magic cand toate se aliniaza perfect...care s-ar putea sa nu vina niciodata. Dar perseverenta e mama astronomiei.

-----------------------------------
Radu Cocoral
25 Aug 2021 19:58


-----------------------------------
Multumesc, din nou! Incerc iarasi peste cateva zile, Mi-am ales un loc de observatie potrivit. Dar trebuie sa il duc si sa redevina cerul senin.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
26 Aug 2021 00:19


-----------------------------------
Radu

Bine ai venit pe forum!
Subscriu la cele zise de colegii dar am mormaielile mele, poate-ti vor fi utile.

In cele ce urmeaza te voi apara pe tine ... de tine insuti.
Ai achizitionat un Stradivarius dar nu asta te face un instrumentist virtuos ci exercitiile, repetitiile.
Telescopul nu este televizor,sa  il instalam si sa apasam pe telecomanda si gata, sa vedem dupa plac.
Asa cum am scris si in CSIS, telescopul este ursuz, nu-i deloc prietenos, nu iti ofera nimic daca nu-l hranesti din belsug cu atentia si cu timpul tau.
Sfatul meu este sa fii ingaduitor cu tine dar numai in privinta timpului de invatare.
A vedea este o arta, trebuie invatata si de aici gata cu ingaduinta : e senin, afara la stele. 
Treptat vei vedea tot mai bine.
Abia atunci va fi vremea rasfatului cu oculare noi.

Cer senin, Mircea

-----------------------------------
Erwin
26 Aug 2021 08:28


-----------------------------------
Bine ai venit!

Indiferent de unde observi, în afară de cele spuse de colegi, trebuie să &#537;tii că ocularul este jumătate din telescop. Pentru planete ai nevoie de mai multe oculare, mai calitative decât cele care vin cu telescopul iar zoom-ul, de&#537;i lăudat de unii, nu este neapărat cea mai bună afacere. 

Pentru că por&#539;i ochelari nu înseamnă că nu po&#539;i vedea &#537;i fără ei, focalizatorul î&#539;i permite să ajungi să vezi clar în mod direct, fără lentile suplimentare. Asta în cazul în care nu ai un astigmatism pronun&#539;at. Eu am o leacă de astigmatism dar la ocular văd bini&#537;or. La ac&#539;iunile de popularizare am focalizat pentru mine &#537;i cea mai mare parte dintre purtătorii de ochelari au văzut bine &#537;i fără ei. 

Subliniez încă odată: turbulen&#539;a este cea care te va împiedica să vezi detalii planetare bune. Jupiter &#537;i Saturn sunt destul de jos pe cer acum. Chiar dacă observi din balcon trebuie să a&#537;tep&#539;i să ajungă la meridian (spre Sud) când sunt cel mai sus &#537;i să a&#537;tep&#539;i suficient până se aclimatizează telescopul, să nu ai turbulen&#539;ă în tub. În acele rare ocazii când &#537;i turbulen&#539;a din atmosfera mai înaltă î&#539;i permite tu trebuie să fii pregătit. Asta înseamnă să ai la îndemână &#537;i oculare sub 10mm. Sunt o mul&#539;ime de oculare pe pia&#539;ă dar pentru un compromis calitate-pre&#539; optim &#537;i care au distan&#539;ă mai mare între lentila de ochi &#537;i pupila de ie&#537;ire (eye-relief) î&#539;i recomand clonele de Nagler de genera&#539;ie nouă din seriile UWA produse sub diferite brand-uri: TS, Lacerta, Williams Optics etc. 

Aten&#539;ie &#537;i la luminile din jur care se pot reflecta fie în lentilele ochelarilor fie la intrarea în tubul telescopului. Un parasolar din carton negru cu lungime cât diametrul tubului ajută mult. De asemenea, căptu&#537;irea cu velur negru autocolant în zona interioară din spatele secundarei. Dacă nu ai cumva o husă care leagă partea de jos cu cu&#537;ca secundarei aceasta trebuie confec&#539;ionată, din material negru elastic, lycra sau stretch.

-----------------------------------
tudor
26 Aug 2021 08:29


-----------------------------------
Bine ai venit! Sa stapanesti sanatos marele telescop!
Sfaturile lui Valy si ale lui Mircea sunt foarte utile si trebuiesc urmate!

-----------------------------------
valy
26 Aug 2021 10:44

Re: Buna, prieteni!
-----------------------------------
.De asemenea as vrea sa stiu ce filtru ar fi cel mai util pentru Jupiter. 
Nu prea ai nevoie de filtru la Jupiter. As zice ca singurul filtru util ar fi cel pentru Luna, care sa mai taie din lumina, un filtru densitate neutra (ND, neutral density) eventual facut din filtre polarizate ca sa poti regla filtrarea in functie de faza lunii.

-----------------------------------
Vexatyk
26 Aug 2021 14:40


-----------------------------------
Salutari si felictari pentru achizitie. Seeing-ul influienteaza extrem de mult calitatea imaginii atunci cand ne referim la planete, la fel de mult influienteza si altitudinea la care se afla ( cu cat sunt mai jos cu atat mai rau ). Ca si ideea am vazut cel mai bine planetele Jupiter si Saturn acum 2 saptamani intr-o tabara astro undeva pe Transalpina la o altitudine de aprox 1300 m . Benzile de pe Jupiter s-au vazut in toata splendoarea lor , atat ca si culoare cat si ca delimitare, Saturn la fel - diviziunea Cassini pronuntata, Se observa umbra inelelor pe planeta cat si diferentele de culoare din diferite zone. Chiar mi-am permis sa merg in magnifieri de peste 300 x . Ca si ocular planetar eu folosesc un Lacerta UWA ( 82 grade ) de 7 mm . 

Referitor la ocualarele din doatare : cel de 10 mm este penibil ( camp mic , eye relief la fel ), cel de 25 mm este oarecum decent ( am folosit cam 6 luni acel ocular standard care vine impreuna cu telescopul si e relativ ok ), despre zoom nu stiu ce sa zic ( multi nu prea il au la inima , dar ofera confort ). 

Ca si oculare ok eu ma inteleg f bine cu cele de la explore scientific , principalul meu ocular de observare fiind un 20mm cu 70 grade de la ES.  Nu sunt chiar atat de scumpe incat sa trebuiasca renuntat la un rinichi si ofera o calitate buna.  Mai am si un 30mm de la GSO - care il scot doar pentru 4 -5 obiecte deep sky ( North America, Andromeda, Orion, Veil din Cygnus, California nebula ) si in rest sta si se odihneste. 

Cer senin.

-----------------------------------
Radu Cocoral
26 Aug 2021 16:15


-----------------------------------
Multumesc pentru raspunsuri! Pentru dorinta de a ajuta si pentru ingaduinta fata de incepatori.

-----------------------------------
Erwin
26 Aug 2021 21:34


-----------------------------------
Este bun Lacerta UWA de 7mm, eu îl am sub brand TS. Îl po&#539;i lua &#537;i pe cel de 4mm care î&#539;i va da mărire mai mare fără barlow, dar nu este chiar a&#537;a de reu&#537;it.

-----------------------------------
Radu Cocoral
17 Sep 2021 18:29


-----------------------------------
Mai intai despre depozitare. Am inteles ca este bine sa tin telescopul la o temperatura apropiata de cea a mediului ambiant. Asa ca l-am depozitat intr-o magazie inchisa, dar neincalzita, protejat in panza si celofan. Citind acum vad ca ar trebui indepartat celofanul, recomandandu-se o panza prin care sa treaca aerul. Ce imi recomandati?

Intr-un topic alaturat citesc despre incalzitoare. Dobsonianul meu de 12 toli Skywatcher FlexTube are o husa pentru partea flexibila. Am inteles ca, la condens, este sensibila oglinda secundara. Mi-am luat un telrad si am vazut ca si el are nevoie de protectie. Totusi as vrea sa stiu ce este strict necesar.

-----------------------------------
Erwin
18 Sep 2021 09:23


-----------------------------------
Celofanul păstrează umezeala, de-aia nu este bun. Dacă telescopul stă în magazie trebuie să-l protejezi doar de praf. După o sesiune de observa&#539;ii îl la&#537;i descoperit până se evaporă condensul dacă este, apoi îl acoperi. Dacă ai capace la oglinzi le pui doar după ce s-a evaporat. Îl &#539;ii orizontal să nu se a&#537;eze praf. 

Ai observat &#537;i singur ce este strict necesar: să împiedici condensul pe elementele expuse direct, respectiv secundara &#537;i căutătorul. Primara este protejată de tub &#537;i de husă a&#537;a că se va aburi mai greu dar dacă stai mult se poate aburi &#537;i aia. De regulă obose&#537;ti până se abure&#537;te... :D

-----------------------------------
2SKY
18 Sep 2021 09:49


-----------------------------------
Eu le tin pe toate in casa 12 , 10 , 8 , Meade 10 , 3  inch . Sticla , metalul conduc destul  de bine temperatura si in timp acumuleaza umiditate care pot da nastere la diverse , oxizi , ciuperci , rugina , in timp nu il mai recunosti . Am vrut sa cumpar un telescop tinut prin magazii , avea rugina si montura si telescopul , dar pret de bun . Cel mai bine am vazut Jupiter cu cel de 3" din balcon , la joasa inaltime spre E  ,  ocular standard 0.965 4mm . Era iarna , stelele nu licareau  , erau luminoase cerul negru , iar  Jupiter 4 benzi  color stabil , satelitii f luminosi clar , nu aveau aceiasi nuanta . Oculare planetare sint de preferat , sint set si destul de bune si ieftine , au si eye-relief bun . La DSO  Barlow 2" Tele Vue , GSO30mm /70gr , Skywatcher 25mm . Deocamdata sint multumit ...

-----------------------------------
Darius M
24 Sep 2021 21:14


-----------------------------------
Bine ai venit, Radu!

Dobsonian Skywatcher FlexTube de 12 toli.
Iti urez sa-l stapanesti sanatos si sa-ti aduca multe bucurii.
Dimensiunea asta de 300 de mm cred ca iti va permite sa observi multe obiecte Deep-Space in toata splendoarea lor, mai ales cu ocularele potrivite.

Referitor la planete, subscriu la ce s-a mentionat deja mai sus, iar daca ai acces la locuri intunecate in noptile cu atmosfera linistita, cu siguranta vei putea vedea detalii faine, in special la Jupiter si Saturn. Perseverenta si pasiunea conteaza mai mult decat accesul la echipamente de top, cu toate ca echipamentele de calitate cu siguranta imbunatatesc experienta :D 

In functie de ce doresti sa observi, ai nevoie fie de o magnificare totala mare sau mica.

Magnificarea totala = Lungime focala telescop / Lungime focala ocular

Tinand cont de formula de mai sus, exista doua categorii cand vine vorba de modul de vizualizare si echipamentul necesar:



1. DSO (Deep Space Objects / "Obiecte din Spatiul Indepartat"): Magnificare mica.
Acestea in general sunt tinte mari dar slab iluminate, asadar ai nevoie de o magnificare mica iar avantajul sta in a folosi un telescop cu:
- diametru cat mai mare, pentru a aduna cat mai multa lumina. Orice peste 150-200mm diametru
- lungimea focala nu conteaza asa de mult, dar mai mica este mai buna deoarece poti folosi oculare mai accesibile pentru a ajunge la magnificarile mici necesare pentru DSO.
 De exempu, pentru a ajunge la magnificare 50x, poti utiliza:
    a) lungime focala telescop 3000mm si ocular 60mm
    b) lungime focala telescop 1000mm si ocular 20mm; ocularele de 20mm sunt in general mai ieftine si mai usor de gasit folosite, asadar e mai avantajos un telescop cu lungime focala de 1000mm



2. Corpuri din sistemul solar: Magnificare mare.
Acestea sunt tinte foarte mici, asadar ai nevoie de o magnificare mare (200x-300x nu e iesit din comun). Fiind tinte foarte bine iluminate, te avantajeaza un telescop cu:
- * diametrul nu conteaza asa mult, dar unul mai mic ajuta la portabilitate.
- lungime focala mare pentru a ajunge usor la magnificarile necesare folosind oculare usor de procurat.
 De exemplu, pentru a junge la magnificare 200x, poti utiliza:
    a) lungime focala telescop 2000mm, barlow 2x si ocular 20mm; usor de procurat ocular si barlow.
    b) lungime focala telescop 1000mm si ocular 5mm; ocularele bune de 5mm de calitate sunt cam scumpe.




Ca sa decizi mai usor ce oculare si barlow sa cumperi, recomand sa folosesti Stellarium. Odata instalat pe PC, iti va permite sa simulezi exact ce vei putea vedea in orice combinatie de telescop + barlow + ocular.
Cred ca asta te va ajuta sa decizi mai usor spre ce lungimi focale sa te orientezi.
Bineinteles, odata ce stabilesti cam ce lungime focala doresti, poti vedea pe forumuri ce pareri au altii despre anumite modele cu acea lungime focala.




*)
Mai exista conceptul de magnificare teoretica maxima a unui telescop, iar formula simplificata spune ca magnificarea utila maxima a unui telescop este egala cu diametrul acestuia masurat in mm. 
Spre exemplu, un telescop cu diametrul de 300mm are o magnificare maxima utila de 300x.

Totusi deseori putem ajunge la dublul acestei limite sau chiar mai mult pentru ca desi nu vedem mai multe detalii, este de ajutor sa percepem obiectul mai mare in ocular.

Cu alte cuvinte, la un telescop de 300mm, pana la magnificare 300x vedem tot mai multe detalii, iar peste 300x nu vedem mai multe detalii ci doar marim dimensiunea obiectului in ocular, adica "se apropie" imaginea fara a castiga mai multe detalii, iar asta de multe ori este de ajutor.




Cer senin tuturor!

-----------------------------------
Mircea Pteancu
27 Sep 2021 23:59


-----------------------------------
Darius

Nu se pot face observatii azi , cica din cauza eruptiei vulcanului din La Palma este transparenta atat de scazuta. 
Asa ca discutam, sper sa nu fie cu suparare.

Experienta mea spune contrariul in privinta observatiilor DSO: fara marire mare, la majoritatea obiectelor nu vad nimic sau aproape nimic.
Pe dobsonianul de 200mm, rareori folosesc mariri sub 150x la DSO. 
Fac exceptie unele roiuri foarte mari si nebuloasele, acestea sunt obiecte atipice.
Folosind diametrul pupilei de iesire: ma incadrez de obicei intre 1,3mm si 1mm dar foarte frecvent scad la 0,8mm sau 0,65mm. Eu numai asa vad galaxii si roiuri slab luminoase. 
Cu atat mai mult planetarele si stelele duble.
In fisierul excel in care-mi notez observatiile, intre Mai 2008 si Ianuarie 2020 am notate 2235 de intrari.
Multe or fi observatii repetitive dar banuiesc ca o treime sunt obiecte unice.
Daca adaug stelele duble-multiple, carbon, oranj, variabile etc contorul arata 4239. Or fi si aici repetitive dar mai putine, banuiesc ca am vreo 1200 duble/multiple observate.
Experienta acumulata prin aceste observatii pledeaza pentru folosirea grosismentelor care dau pupile de iesire in jurul unui mm sau mai mica. 

Sunt curios sa aflu si parerea altor colegi, in baza observatiilor proprii.
Avertisment: nu ma consider prea batran si daca povestiti vreo metoda interesanta, mi-o voi insusi fara rezerve, sunt gata ''sa fur meserie'' chiar si acum.

Mircea
