
-----------------------------------
dragos.n
29 Ian 2022 01:35

Ocular zoom cu camp larg
-----------------------------------
Anul acesta, la sfarsitul lui aprilie isi va face aparitia pe piata un ocular zoom cu niste avantaje majore fata de ce exista acum pe piata. 

In primul rand, acesta va avea un camp vizual aparent (AFOV) constant, indiferent de focala. Iar acest camp va fi foarte generos, de 75 de grade. In plus, va fi afocal, deci nu va trebui refocalizat telescopul, atunci cand se schimba focala ocularului. Iar relieful de ochi este si el mare, 18-20mm, permitand observarea cu ocheleri. Cel putin asta ne spune producatorul, care este unul reputat. 

Ca de obicei, nimic nu e perfect pe lumea asta. Adica sunt si doua dezavantaje. Unul este plaja focala relativ scurta, de la 7,7mm la 15,4mm. Si apoi pretul. 395 euro.

Cred insa ca exista si la noi persoane care il vor achizitiona, si ar fi frumos sa ne spuna mai multe despre acest ocular, atunci cand vor intra in posesia lui. Deja se pot face precomenzi.

https://www.apm-telescopes.net/en/new-apm-super-zoom-eyepiece-77-mm-to-154-mm-with-125-connector

-----------------------------------
Mircea Pteancu
29 Ian 2022 20:13


-----------------------------------
Dragos

Multumesc pentru informatie !
Va fi scump dar ce nu face (era sa scriu ''omu'' dar mi-am amintit ca pe aici bantuie un alt fel de specimen, mult mai periculos) ... astronomul amator pentru un ocular bun. :P 
Mie plaja ''imi suna bine''. Pe dobul meu de 200mm, la f=15.4mm ar asigura G= 80x si un camp real pe cer de 56 minute, doar cu putin mai mic decat un Plossl 25mm.
Restul suna foarte interesant si am retinut ca va functiona bine si pe telescoape luminoase.

Poate ma apuc iar sa joc la Loto ... Mircea

-----------------------------------
dragos.n
29 Ian 2022 21:45


-----------------------------------
Eu castig la Loto de fiecare data cand nu joc.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
29 Ian 2022 23:55


-----------------------------------
....castigi de fiecare data ????  :shock: 

Inseamna ca asta-i un truc foarte tare. Nu cumva e ilegal ? ... :wink: 

Revenind la ''oili noastri'', eu m-am amorezat de ocularele zoom.
Intai am fost foarte incantat de ocularul zoom Seben 8-24mm, am facut o multime de observatii cu el.
Apoi am luat Mark III de la Baader care m-a incantat si mai mult.
Culmea ca nu simt nici un imbold ''sa marit'' ocularul Seben.
Dimpotriva, ''se potriveste ca o manusa'' cu luneta 60x828mm pe care imi ofera de la 35x la 103x cu imagini exceptional de frumoase.
Anul trecut, am vrut sa iau si un zoom HD 7.2mm-21.5mm de la Artesky.
Pana la urma am preferat sa iau un Planetary si un ocular Baader astrometric.

Poate imi pazesc ''cinstea si onoarea'' pentru APM Super Zoom ...

Mircea

-----------------------------------
dragos.n
30 Ian 2022 00:52


-----------------------------------
Hai sa iti spun si tie reteta cum sa castigi de doua pe saptamana la Loto. Dar sa nu spui nimanui. In fiecare zi cand e extragere, scot din buzunar banii de bilete, si ii pun in alt buzunar. Si asa castig garantat cel putin 20 de lei pe saptamana.

PS. Si data viitoare citeste mai atent.

-----------------------------------
zoth
30 Ian 2022 19:45


-----------------------------------
Eu nu percep decat un singur avantaj: faptul ca ar fi parfocal. In rest numai dezavantaje.

Comentariu: din cate vad, se pleaca de la o schema Konig 1-2-1 combinata cel mai probabil cu un dublet extender mobil si capabil sa acopere plaja focala 2:1. Baza de pornire este ok, formula Konig da rezultate bune si in BST si in Pentax XL si XF dar campul este cumva fortat, mi se pare prea mult 75 grade indiferent daca  se folosesc sorturi exotice de sticle sau nu. Campul e prima bila neagra.
Daca ocularul este parfocal si are camp constant inseamna ca dispune de o diafragma fixa ca pozitie dar variabila ca deschidere, ceva in genul diafragmelor din obiectivele foto. Cel mai probabil aceasta diafragma este comandata de inelul inscriptionat cu focalele ocularului.
Plaja focala 2:1 este mica, semnificativ mai mica decat la ocularele zoom clasice care au o plaja de 3:1
Asta ar fi a doua bila neagra.
Domeniul focal cel putin pentru mine, suna interesant doar in prima parte. Ceea ce trece de 10mm ne duce in tara ocularelor de babe. Inca o bila negra deci. A treia!
Mi-ar fi placut ceva de genul 3,5-7mm sau 5-10mm sau 25-50mm ... era cu totul altceva.
Pretul mi se pare enorm doar pentru o formula clasica combinata cu o diafragma cu deschidere variabila. Este de-a dreptul speculativ. Cu banii aia poti cumpara un instrument marisor de nou sau chiar un 254 SH 
https://astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=212401#212401&view=newest
A patra bila neagra. Ajunge, gata!!

Cu parere de rau, pe mine nu m-a convins  :?

-----------------------------------
catalin dumitru
30 Ian 2022 20:15


-----------------------------------
Sunt două metode de a face parfocal cu afov fix , fără a modifica diametrul diafragmei .

Ambele implică "tratament"optic înaintea diafragmei . 

Varianta lungă are compensare optică iar varianta scurtă are compensare mecanică .

Eu a&#537; paria pe varianta scurtă , adică două lentile divergente mobile , riguros plimbate prin caneluri trasate corespunzător. Un fel de smyth cu putere variabilă &#537;i plane principal &#537;i secundar , fixe . Sistemul se folose&#537;te la multe obiective cu zoom .

Varianta lungă implică doi duble&#539;i convergen&#539;i identici,par&#539;ial acromatizati ,a&#537;eza&#539;i confocal în schemă plossl , cu o divergentă între ei . Divergenta e fixă fa&#539;ă de ocularul propriu-zis , reglajul fiind făcut prin deplasarea înainte &#537;i înapoi a tubului care poartă cei doi duble&#539;i , care după cum am scris , sunt a&#537;eza&#539;i fiecare în focarul celuilalt .
Schema asta are o plajă grozavă de zoom , putând depă&#537;i 10 x , dar e cam lungă &#537;i de aceea e preferată la unele stereoscoape .

-----------------------------------
zoth
30 Ian 2022 21:58


-----------------------------------
Am gresit! ...in realitate nu este nevoie de diafragma cu deschidere variabila ci fixa. Doar dubletul extender se plimba in fata diafragmei mai aproape sau mai departe de ea, exact ca la ocularele nagler zoom (tot cu camp fix). Cu atat mai putin aspectul asta justifica pretul ocularului!!
Va rezulta in final un ocular cam lungut, dar asa il arata si imaginile din link.

-----------------------------------
valy
30 Ian 2022 22:02


-----------------------------------
Pare cam lung si gros in poza.
Alternativ/varianta la zoom nu ar fi o turela? Sunt cateva serii de oculare care se spune ca sunt parfocale.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
31 Ian 2022 00:20


-----------------------------------
Silviu

Multumesc pentru explicatii si analiza racoritoare care a dus la bilele negre.
(Nu ca as fi fost deja cu mana in portofel, gata sa platesc ...)

Intrebare: daca ocularul zoom APM ar avea lentile asferice, e posibil sa dispara din bilele negre ?

Despre bila neagra pentru plaja focala: Tele Vue are un zoom 2:1 / 3mm-6mm, foarte apreciat de cunoscatori.
Baader Mark III si IV au plaja 3:1 dar era mai bine daca se limitau la ceva ''mai putin rotund'' de genul 2.5 :1 si renuntau la focala redundanta de 24mm care ofera acelasi camp efectiv pe cer (plus ceva aberatii extra-axiale) ca focala de 20mm. 
Eu nu folosesc niciodata in mod deliberat focala de 24mm; mai exact, daca se intampla, tresar si mut imediat la alta focala.
La 20mm si mai jos, revii pe teritoriul Baader in ceea ce priveste calitatea imaginii.
Experienta mea  cu acest zoom este consistenta pe dobul de 200mm la F/6.
Am mai folosit Mark III doar pe luneta de 90x600mm dar rar. 

valy

Inaltimea ocularului APM introdus in focuser de 2'' (deci pana la buza  acestuia) este de 80mm.
Cota similara a lui Mark III este 82mm.
Diametrul exterior al lui APM este 50mm, al lui Mark III este 58mm.
Greutatea lui APM este 379gr, al lui Mark III este de 353gr.

Mark IV este mai siluet, nu am parametrii lui deoarece am preferat Mark III.
Am cumparat de la Starmax ultimul  lor ocular Mark III tocmai pentru ca imi plac ocularele ''mai plinute''. 

Mircea

-----------------------------------
dragos.n
31 Ian 2022 00:32


-----------------------------------
Diagrama prezentata de firma ne arata mai putin de jumatate din tot ocularul. Dar si eu cred ca este o schema cu doua grupuri optice mobile, ca la obiectivele foto cu zoom.

-----------------------------------
zoth
31 Ian 2022 08:25


-----------------------------------
Mircea, da, ocularele nagler zoom sunt apreciate tocmai pentru că au plaja focala cantonată in zona magnificatiilor mari &#537;i pot servi unui scop precis.
Cine se împacă cu plaja focala a APM-ului îl poate folosi fara probleme, mie însă mi se pare nepotrivita.
Am avut experien&#539;ă cu ocularul asferic de 36 de la Baader &#537;i nu mi-a plăcut. A&#537;a că zic pas!

-----------------------------------
Erwin
31 Ian 2022 09:00


-----------------------------------
Nu &#537;tiu al&#539;ii, dar mie nu mi-a plăcut nici Nagler Zoom, a&#537;a că, probabil nici acest APM nu o să mă dea pe spate. Poate când se vor folosi matrici cuantice care reduc ocularul la o singură lentilă de&#537;teaptă, ultraplată, cu zoom variabil &#537;i câmp cât vrea mu&#537;chiul ocular, atunci voi renun&#539;a la trusa clasică cu oculare din mm în mm în plaja scurtă.  :twisted:

-----------------------------------
Mircea Pteancu
01 Feb 2022 00:28


-----------------------------------
Ca sa invatam, puteti va rog sa detaliati un pic ce anume nu v-a placut la asfericul Baader (Silviu) respectiv la zoomul TV ( Erwin) ?

Mentionarea ocularelor asferice cred ca este ''pe subiect'' deoarece exista in comert oculare zoom cu lentile asferice dar despre care nu am aflat opinii:

https://astromagazin.ro/oculare/11777-ocular-zoom-tecnosky-8-24mm-asferic.html

Eu, aici in barlogul meu, nu prea cred ca ma voi intalni vreodata cu dumnealor, mai sus pomenitele minuni tehnice.

Mersi anticipat, Mircea

-----------------------------------
metalgibson
01 Feb 2022 18:46


-----------------------------------
Mereu aveam o rezerva,un stop fata de ocularele zoom,dubii de a procura unul sau nu,merita de dat banii care pot fi rederctionati catre un ocular cu focala fixa dar cu un Afov mare sau orto de la FUJIYAMA HD-OR (90$). Insa citind ce scriu titanii Vizualului s-a aprins dinnou flacara atractiei catre zoom. Chiar merita ele atentia? rezolutia,luminozitatea?la fiecare marire.
Zoomurile care le-ati enumarat costa cam multisor. Oare sunt alternative bune , acceptabile Celestron ,TMB (40-50$)
SVbony zoom 65grade ?

https://aliexpress.ru/item/1005002839628798.html?spm=a2g2w.detail.1000014.1.558715ceEsfpCa&_evo_buckets=165609,165598,188871,224373,176818,194275&sku_id=12000022414177108&gps-id=pcDetailBottomMoreOtherSeller&scm=1007.34525.250596.0&scm_id=1007.34525.250596.0&scm-url=1007.34525.250596.0&pvid=8dcd890c-df3a-467b-86e2-39ae965895e9&_t=gps-id:pcDetailBottomMoreOtherSeller,scm-url:1007.34525.250596.0,pvid:8dcd890c-df3a-467b-86e2-39ae965895e9,tpp_buckets:24525%230%23250596%2344_21387%230%23233228%237_4452%230%23226710%230_4452%233474%2316498%23660_4452%234862%2324463%2316_4452%233098%239599%2312_4452%235108%2323442%23564_4452%233564%2316062%2347&scenario=pcDetailBottomMoreOtherSeller&tpp_rcmd_bucket_id=250596

-----------------------------------
Mircea Pteancu
02 Feb 2022 22:52


-----------------------------------
Igor

Iti inteleg reticenta pe care am resimtit-o si eu.
Iti voi raspunde pe indelete, este un text deci mai lung.

S-a intamplat ca am citit multe rapoarte de observatii pe Cloudy Nights, in care erau laudate ocularele zoom, mai ales pentru observatiile Deep Sky. 
S-a nascut atunci in mintea mea intrebarea lui Hamlet : '' ...to zoom or not to zoom...''.

Prin Aprilie 2018, colegul nostru de forum Sorin aka sorini mi-a lasat o vreme, pentru testare si observatii, un ocular zoom Seben 8-24mm.
L-am folosit pe mai multe telescoape: dobsonian 200mm F/6, luneta 90mm F/6.7, luneta 60mm F/ 14.
La oricare focala, de la 24mm la 8mm, puteam sa il compar cu oculare fixe, multe dintre ele net superioare acolo ''in balta lor''.
Dar totusi, niciunul nu se compara cu zoomul care, fara a fi excelent la o focala anume, este singur bun la toate.

Modul de lucru: cu un ocular de camp ''mare'' (la mine asta inseamna LV 30mm x 60 grade/ format 2") cautam obiectele sau ''asterismele de domiciliu''. Apoi puneam in focuser zoom-ul, in adaptor de 2'' : focala de 24mm serveste in principal pentru a confirma ca telescopul a ramas tintind unde trebuie.
Dupa care vine partea superba : maresti continuu grosismentul pana la cel care este optim pentru observarea obiectului sau care iti da imaginea cea mai estetica. Poti sa tatonezi dupa plac si necesitate.
Nu bajbai in intuneric cu o gramada de obiecte scumpe si alunecoase cum sunt ocularele, cu degete de multe ori inghetate.
Asadar, atunci cand Sorin a dorit sa scoata la vanzare ocularul zoom, am sarit imediat cu oferta sa-l iau eu. Sorin a avut bunavointa de a accepta, ba chiar mi l-a lasat la un pret foarte bun.  Am petrecut multe ore de observatii incantatoare cu ocularul sau Seben zoom, ii multumesc lui Sorin pentru aceasta !

Apoi, din Decembrie 2019, dupa o familiarizare pe durata unui an si jumatate cu zoomul Seben, am primit de la familie cadou de iesire la ''penzie'' suficient loz ca sa-mi iau ce pohtesc. Am pohtit un zoom inca si mai bun, impreuna cu Barlow Baader Hyperion 2.25x asociat.
Fata de Seben zoom, Baader zoom ofera aceeasi gama de grosismente, camp vizual mai mare la toate focalele, aberatii extra-axiale mai bine corectate si rezolutie mai buna. La un pret de peste trei ori mai mare, daca ambele sunt noi.

Daca nu aveam ocazia sa cumpar Mark III de la Starmax, cred ca as fi continuat sa observ fericit cu zoomul Seben.
Dar vorba multa, saracia forumului !
Sa nu creada cineva ca fac reclama vreunei firme, doar povestesc experienta proprie.
Atasez un extras din jurnalul meu cu observatii la care am notat expres ca am folosit zoomul Seben.
Vedem acolo:

- am folosit zoomul Seben (pe care-l alint cu numele  Zoom cel simplu ) la grosismente de la 51x, la 88x, 108x, 123x pana la 154x.

-am observat Luna prin filtru #56, galaxii, nebuloase planetare cu filtru UHC - metoda pe care o numesc ''zoom UHC'', nebuloase H II.

-numeroase stele duble si multiple printre care ''monstrii sacrii'' care-si hranesc stralucirea din perpelirea indelungata si sadica a astronomilor amatori incapatanati: 52 Ori, Iota Leo, Delta Cyg, Nu Sco, Zeta Ori si altele.

Nu pot sa-ti spun cat de bun este zoomul SV Bony spre care ai dat linkul dar m-as astepta sa fie cel putin la egalitate sau mai bun decat zoomul Seben pomenit mai sus. Despre zoomul Seben si multe altele similare am citit adesea expresia ca sunt ''clone ale ocularului zoom Celestron''.

Aceasta este experienta mea cu un ocular zoom ''de baza''.
Desigur, unul mai scump ,mai sofisticat cred ca este inca si mai bun.
Am tot respectul si pentru adeptii ocularelor fixe pe care le iubesc si eu ( deh, asta e ...sunt un Cassanova al ocularelor :oops:), urez tuturor cer senin si spor la observatii.
Pe cer este loc pentru toti astronomii amatori, pentru toate tipurile si marimile de telescoape si de oculare.

Mircea

-----------------------------------
metalgibson
03 Feb 2022 22:23


-----------------------------------
Dupa cite am observat Seben seamana la exterior cu Celestron ,si daca Mircea e multumit de Seben , Se poate de procurat un Celestron .
https://aliexpress.ru/item/33014569222.html?spm=a2g2w.productlist.0.0.3bc71c8eUEMuf6&sku_id=67123671935

Iar Svbony zoom SWA 62grade seamana la exterior si interior cu Skywatcher HyperFlex-7E , ambele avind 7 elemente de lentile  a cite 4 grupe
https://www.cloudynights.com/topic/670156-six-zooms/


Zoom sunt de 4 feluri : 7-21 mm ,8-24 mm ,9-27 mm, 10-30 mm

Care ar fi mai optimal si de compromis ?

Si nu ar fi mai bine citeva oculare de la TMB Planetary (Burgess) decit un zoom ? https://aliexpress.ru/item/4000351002662.html?_ga=2.213158484.1326343754.1643914772-141621555.1627032714&mp=1&sku_id=10000001456071421&spm=a2g0o.cart.0.0.18313c00IRFjhD
https://www.aliexpress.com/item/1005003188905187.html?spm=a2g2w.detail.1000014.3.77b13bb1oEWDGv&_evo_buckets=165609,165598,188872,224373,176818,194275&sku_id=12000024573591309&gps-id=pcDetailBottomMoreOtherSeller&scm=1007.34525.257900.0&scm_id=1007.34525.257900.0&scm-url=1007.34525.257900.0&pvid=dfcc0251-0604-4912-bc36-9f7a84fba7c1&_t=gps-id:pcDetailBottomMoreOtherSeller,scm-url:1007.34525.257900.0,pvid:dfcc0251-0604-4912-bc36-9f7a84fba7c1,tpp_buckets:24525%230%23257900%239_21387%230%23233228%233_4452%230%23226710%230_4452%233474%2315675%2369_4452%234862%2324463%23472_4452%233098%239599%23440_4452%235108%2323442%23251_4452%233564%2316062%2347&scenario=pcDetailBottomMoreOtherSeller&tpp_rcmd_bucket_id=257900&_ga=2.50775657.1326343754.1643914772-141621555.1627032714

https://www.cloudynights.com/topic/616713-tmb-planetary-and-clones-info/
https://www.cloudynights.com/topic/743529-tmb-optical-planetary-eyepieces/

-----------------------------------
ZAN
03 Feb 2022 22:42


-----------------------------------
Folosesc 2 oculare cu zoom ieftine de buget ,nu am a&#537;a motive serioase sa le laud dar nu strica sa fie disponibile in trusa.
In schimb un ocular premium cu zoom nu am inten&#539;ia să achizi&#539;ionez.
Am urmărit o vreme unul mai mult timp dar la final după câteva luni am comparat cu oculare fixe &#537;i am ales sa achizi&#539;ionez 3 oculare fixe &#537;i am scăpat de obsesia  ocularului zoom premium 
7-21mm ,8-24 mm folosesc &#537;i eu, altele nu am luat în calcul

-----------------------------------
Erwin
04 Feb 2022 09:16


-----------------------------------
Mircea, aproape că mă faci să mă răzgândesc... Voi căuta să mă uit din nou prin oculare zoom ale colegilor &#537;i să mă edific.  :twisted:

-----------------------------------
Mircea Pteancu
04 Feb 2022 23:55


-----------------------------------
Igor

Parerea  mea este ca asa-numita varianta Celestron si clonele sale sunt ''aceeasi Marie cu alta palarie''.
Ti-am vorbit despre varianta cu care am observat, pe celelalte nu le cunosc.
Cel mai bine este sa urmezi sfatul unui amator care a avut si a folosit doua sau mai multe tipuri dintre ocularele care te intereseaza.
Eu nu pun mare greutate pe sfaturile celor care cunosc intr-o comparatie doar unul dintre oculare.

ZAN

Fain tratament ai gasit pentru obsesia unui ocularul zoom premium.
Eu nu am scapat si nu-mi pare rau dar, asa cum am scris, inteleg retinerile fata de zoomuri.
Trebuie sa foloseasca fiecare ce-i place si ce i se potriveste.
Ca sa fac o comparatie, desi am carnet de conducere din '75 si oricat este de fain, nimeni nu ma va convinge vreodata sa incalec o motocicleta.

Pe partea tehnica, am spus despre oculare zoom versus oculare fixe ceea ce am subliniat :


La oricare focala, de la 24mm la 8mm, puteam sa il compar cu oculare fixe, multe dintre ele net superioare acolo ''in balta lor''. 

Dar zoomurile se potrivesc perfect obiceiurilor mele observationale si imi plac. Asta decide fiecare pentru sine.

Erwin

Un vechi dicton spune ''Probatum est''.
Sau, asa cum spune Sfantul Apostol Pavel in ''Epistola I-a catre tesaloniceni'':

''Toate sa le incercati; tineti ce este bine''

Incearca mai temeinic si poate ti se vor potrivi, poate nu. 
Ma gandesc ca Bucurestiul e plin de oculare zoom.

Mircea

-----------------------------------
metalgibson
05 Feb 2022 00:56


-----------------------------------
Astazi toata ziua am privit oculare de top Baader,,Televue,Pentax,APM ... la un nene pe youtube, care e plin de bani si cumpara tot ce e gros si mare, si le testeaza aratind prin videocamera calitatea fiecarui ocular :ce rezolutie are,ce cimp vizual,ce contrast,ce luminozitate ...
La un moment am dat de ocularul lui Mircea de TOP , Baader zoom Mark III, doar ca in video ii MarkIV, M-am indragostit de el  - ce clar,ce finete de imagine arata ,ce culori,ce rezolutie... 
Pina la batrinete am ca scop sa-l obtin cu orice pret,tinind si greva foamei ))in favoarea ocularului.

https://www.youtube.com/watch?v=_swn9jGfzHY&t=587s de la minuta 7

Mi-a atras atentia in videourile acestui nene :
Sky watcher seria Nirvana 7mm,4mm, luminos,clar si relaxant pentru ochi.
Baader Morpheus 6.5mm
skywatcher swa 70° 3.5mm
Televue Delos 14mm
inteleg ca video nu-i un indiciu bun de calitate fata de realitate.dar oricum se obsearva diferenta intre firme.
Inteleg am luat-o cam razna ,reclamind oculare fixe,topicul este despre zoom ! oHHH Mark te-ai marcat in sufletul meu de la prima videoonline vedere !

-----------------------------------
ZAN
07 Feb 2022 00:14


-----------------------------------
Sunt interesat de un ocular zoom cu camp super larg pe format de 2" 21-42 mm.
O singura problema ar fi un astfel de ocular nu exista. 
As folosi sa urmaresc avioane.
Mai trebuie sa fie si ieftin de buget redus
In prezent fosesc exclusiv oculare Kellner 28mm,35mm,42mm pe format 2" lacerta 30,32mm tot pe 2"
Nu sunt interesat de un ocular zoom pe format de 1,25" ar fi inutil, nu ma ajuta cu nimic un astfel de ocular cu adaptor de 2"

-----------------------------------
Mircea Pteancu
29 Oct 2022 23:40


-----------------------------------
ZAN

Reactionez tarziu la ce ai scris, n-am mai fost ''pe aici'' din Februarie.
Un zoom cu focala intre 21-42mm, in format 2'' este o idee buna.
Inca la 20mm ocularele pe format 2'' au  logica sa existe.
La focale mai scurte, lentilele cred ca sunt de diametru prea mic. Formatul de 2'' o fi doar de fitze.
Sa vedem daca cineva va si produce un asemenea ocular.
Intrebare: de ce nu incerci tu sa faci unul, folosind obiective de binoclu ? 

Iata motivul pentru care am revenit la acest topic.
La iarna, SV Bony va lansa un ocular zoom cu focale intre 3mm si 8mm si camp vizual aparent constant de 56 grade.
Deocamdata, prototipurile sufera de lumina difuza si, la focale scurte, de curbura puternica a campului.
Pretul de oferta se crede ca va fi in jur de 150 verzisori.

https://star-hunter.ru/en/svbony-zoom-3-8-mm-review/

Mircea

-----------------------------------
ZAN
30 Oct 2022 10:29


-----------------------------------
Nu &#537;tiu dacă o să găsesc vreodată un astfel de ocular cu zoom pe format de 2" dar am &#537;i varianta de rezerva.
Monoculare defecte de la resigilate,din astea o sa incerc sa construiesc unul sau doua oculare.
150 de verzi&#537;ori in nici un caz  achizi&#539;iile sau încheiat.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
30 Oct 2022 15:36


-----------------------------------
ZAN

Buna idee, incearca sa construiesti unul.
In cartea lui Kulin sunt recomandari constructive pentru un ocular ''variabil''.
Prietenul Csillag a construit inainte de plandemie un ocular dublu Plossl ca cel discutat si la noi pe forum, folosind patru obiective de binoclu.
Armand l-a testat si el. Imaginea pare a fi buna, cu exceptia faptului ca Attila a folosit si obiective acoperite cu magaria aia portocalie ''rubby coating''. Din aceasta cauza apar probabil reflexii si lumina difuza. Dar calea este buna chiar daca deocamdata este cu hartoape.

Eu inclinam sa iau un zoom TS Deluxe, deoarece am ajuns la concluzia ca nu pot trai numai cu doua zoomuri. 
Dar daca apare zoomul fortzos al lui SV Bony inainte de Craciun ... hm ...sa vedem ...

Mircea

-----------------------------------
Erwin
30 Oct 2022 18:25


-----------------------------------
Cred că cele două perechi din ocularul dublu plossl pot avea un efect zoom dacă se îndepărtează sau se apropie unele de altele. Un astfel de proiect poate fi interesant, câtă vreme dispui de mijloace tehnice de a-l produce, respectiv strung sau imprimantă 3D - cu care nu sunt prieten din păcate. Pentru o focală de 40mm este nevoie de 2 obiective de 40 &#537;i 2 de 30mm, combina&#539;ia optimă care mi-a ie&#537;it mie. Este excelent pe timp de zi, pentru avioane ar putea fi foarte bun, profunzimea de câmp clar este impreisionantă. Însă la stele nu dă bune rezultate, nu am colimat bine grupurile de lentile fiind un corp improvizat &#537;i lipit cu bandă. Îl folosesc mai mult pe post de ocular de căutare, de câmp larg.

-----------------------------------
catalin dumitru
31 Oct 2022 09:09


-----------------------------------
Cu lentilele de la binocluri , se poate construi cel mult un dublu plossl cu focală variabilă ! Dar asta numai zoom nu e ...

Din păcate , varia&#539;ia focalei nu va fi una prea mare , ăsta fiind doar unul dintre neajunsuri .Pentru efect zoom real , conul de lumină trebuie atacat înainte de field-stop .

Sunt două sau poate trei metode de a face asta însă doar una oferă un gabarit mic , adică un ocular zoom scurt : cea cu lentilă smyth cu focală (negativă bineîn&#539;eles) variabilă .

-----------------------------------
Erwin
31 Oct 2022 09:20


-----------------------------------
Într-adevăr, Cătălin, varia&#539;ia e mică. 

Am pe undeva o lentilă negativă de bună calitate - posibil dublet, recuperată de la un obiectiv foto sau de cameră de filmat, care are un diametru destul de mic să se preteze pentru a fi a&#537;ezată în fa&#539;a unui ocular. Trebuie să văd cum pot să o adaptez să se mi&#537;te în interiorul unui barel de 1.25", celula ei încape acolo. A&#537; încerca să văd dacă merge pe post de lentilă Smyth. La obiectivele cu zoom fie prima lentilă este negativă &#537;i un grup pozitiv se deplasează în interior, fie ca lentilă mobilă în interior, cum era obiectivul de la care am luat-o. Însă aceste obiective folosite ca atare pe post de ocular au câmp prea îngust.

-----------------------------------
catalin dumitru
31 Oct 2022 13:38


-----------------------------------
Cred că pentru un ocular zoom cu AFOV fix  cea mai bună solu&#539;ie este compensatorul optic . Este destul de scurt &#537;i pentru a func&#539;iona nu trebuie îndeplinită decât o singură condi&#539;ie critică , aceea în care cei doi duble&#539;i acroma&#539;i mobili (a&#537;eza&#539;i în schemă plossl ) să se găsească fiecare în focarul celuilalt . Restul de cote sau distan&#539;e , pentru un zoom perfect , se găsesc repede prin tatonări . Inclusiv distan&#539;a fa&#539;ă de ocularul propriu zis.

Dar sistemul are o mecanică ceva mai complicată , lentila divergentă dintre duble&#539;i trebuind să rămână fixă , la o distan&#539;ă anume fa&#539;ă de diafragma de câmp .
Sistemul poate face zoom chiar &#537;i peste 10 X !
Un ocular construit în felul ăsta , ar cam arde buzunarele .

-----------------------------------
Mircea Pteancu
31 Oct 2022 23:33


-----------------------------------
Catalin

La ocularul zoom e obligatoriu sa avem AFOV constant ?
Nici la zoom Seben si nici Baader AFOV nu este constant.
Sunt ignorant in acest subiect de aceea intreb, cu rugamintea sa fiu luminat: nu orice ocular cu focala variabila este un ocular zoom ? 
Din cate am vazut pana acum, exista ocularele ''normale'' cu focala fixa si respectiv ocularele zoom, a caror focala este reglabila. 
Exista o a treia categorie, cea a ocularelor cu focala variabila ?
Care este diferenta dintre cele doua ?
Se stie cine a conceput primul ocular zoom ? Cand s-a intamplat aceasta ?

Mircea

-----------------------------------
catalin dumitru
01 Noi 2022 11:21


-----------------------------------
Hai să spunem că ocularul zoom cu afov constant e un moft . Dar din punct de vedere al mi&#537;cărilor opticii , e un zoom doar pe jumătate , asta din cauză că mărirea imaginii se face mult prea dependent ( dar nu total la scule serioase) de mărirea cercului ocular .
Totu&#537;i, planul focal fiind fix (în limitele adaptabilită&#539;ii ochiului ) , putem considera acest concept ca fiind zoom , atâta timp cât nu umblăm la refocalizare .

Aici ajungem la cealaltă problemă pusă , anume dacă un ocular cu focală variabilă este un ocular zoom . Din câte &#537;tiu eu , se consideră că dacă apare nevoia de refacere a clarită&#539;ii la varierea focalei ocularului , aceasta contravine principiului zoom .

Nu &#537;tiu cine a construit prima dată un ocular cu zoom dar nu m-ar mira să fi pornit de la fabrican&#539;ii de binocluri .

-----------------------------------
Erwin
01 Noi 2022 12:06


-----------------------------------
M-am jucat ieri cu lentila de care ziceam. Este un sistem multiplu, compus din 2 grupe, fe&#539;ele dinspre exterior sunt plane. Mi&#537;când lentila cu mâna apare necesară refocalizarea, a&#537;adar un sistem zoom de fapt are 2 grupe de lentile în interior care se deplasează corelat, exact ca la obiectivele fotografice. Este greu de realizat practic, a&#537;a că voi folosi lentila doar pe post de lentilă Smyth fixă. Se potive&#537;te în fa&#539;a unui kelner de binoclu, doar să o fixez cumva acolo &#537;i să fac teste, să pot constata dacă nu cumva mai mult strică...

-----------------------------------
catalin dumitru
01 Noi 2022 13:48


-----------------------------------
Se poate destul de u&#537;or construi un ocular cu focală variabilă . Cele mai potrivite sunt kellner sau rke , înaintea cărora se montează o divergentă cu posibilitate de deplasare .
Trebuie avut grijă ca lentila divergentă să fie destul de "puternică" &#537;i începutul cursei ei să fie din apropierea diafragmei .

Altfel , varia&#539;ia de focală va fi prea mică , dacă luăm în considerare o cursă nu prea lungă a acestei divergente .

-----------------------------------
dragos.n
21 Dec 2022 20:31


-----------------------------------
Chiar daca nu este chiar un ocular zoom de camp larg, noul ocular de la Svbony, de la 3 la 8mm, cu 56*, cred ca este interesant. Pretul insa este serios, peste 800 lei pe Aliexpress. Nu stiu daca a aparut pe oferta magazinelor de la noi.

 https://www.aliexpress.com/item/1005004883846890.html?spm=a2g0o.productlist.0.0.157a378f8GKC3n&algo_pvid=49c5698e-4611-45d2-85fb-69adc0f0473d&algo_exp_id=49c5698e-4611-45d2-85fb-69adc0f0473d-0&pdp_ext_f=%7B%22sku_id%22%3A%2212000030914780099%22%7D&pdp_npi=2%40dis%21RON%211033.19%21816.21%21%21%21%21%21%402101d91e16716418303563087e7bce%2112000030914780099%21sea&curPageLogUid=0ff2nRw0XF44

Si un review:

https://youtu.be/kG8-LIi97VM

-----------------------------------
Mircea Pteancu
21 Dec 2022 23:57


-----------------------------------
Dragos

Multumesc pentru link.
Am priceput ca noul ocular zoom Svbony este aproape la acelasi nivel de  contrast cu ortoscopicul Baader 6mm. Ceea ce nu-i putin lucru. Radian 6mm ofera camp mai mare, imaginea este un pic mai buna decat in Baader orto 6mm dar nu-mi amintesc de vreun obiect care sa fie vizibil in Radian si sa nu fie si in ortoscopic.
Ma bucur sa aud ca acest zoom puternic este unul destul de reusit.
De acum astept sa apara unul la ''Vinde'' ...

Mircea

-----------------------------------
dragos.n
22 Dec 2022 01:10


-----------------------------------
Eu astept pensia  :D. 

Acum m-am uitat pe Ali, si vad ca mai sunt doar 9 in stoc, deci probabil la stocul viitor.

-----------------------------------
Adrian Sirean
22 Dec 2022 04:11


-----------------------------------
Tocmai am vazut si eu review-ul la acest ocular si pare foarte interesant. Ma intreb acele 56 de grade afov-ul or fi constante pe toata plaja? Referitor la ortoscopicul Baader BCO 6mm cu care se face comparatia in videoclip, stie cineva care il are daca campul aparent in acest ocular este la fel ca si in al fratilor mai mari si anume BCO 10mm si BCO 18mm? Respectiv 50 de grade? Am citit in unelele locuri ca afov-ul in BCO 6mm ar fi mai mic insa nu se specifica clar cat de mic.
Intentionez sa comand doua bucati pentru binoviewer si nu prea am idee cum sta treaba. Am avut insa in trecut cate doua bucati BCO 10mm si BCO 18mm de care am fost foarte multumit. Nici nu mai stiu de ce nu le mai am. Vreau sa merg pe un setup minimalist, cat mai putina sticla in ocular, cat mai putina greutate pentru focuser si cat mai mult bang for the buck. Ms anticipat.

-----------------------------------
dragos.n
22 Dec 2022 05:28


-----------------------------------
Din ce vad eu pe site-ul Aliexpress al firmei Svbony, la celelalte zoom-uri facute de ei, si sunt vreo 5 diferite, la fiecare se specifica plaja FOV. De la xx* la yy*. La acest zoom se da doar o cifra, 56*. Si nici in review nu se spune nimic despre FOV  ca fiind variabil. Deci presupun ca e fix.

-----------------------------------
gpaunescu
22 Dec 2022 10:45


-----------------------------------
Am gasit un alt review aici, unde zice ceva de AFOV;
https://star-hunter.ru/en/svbony-zoom-3-8-mm-review/


Eye relief from the metal at a focal length of 8 mm: 10 mm
Eye relief from the metal at a focal length of 6 mm: 8 mm
Eye relief from the metal at a focal length of 4 mm: 7.7 mm
Eye relief from metal at 3 mm focal length: 6.8 mm
Field of view at 8 mm: 55 degrees
Field of view at 6 mm: 56 degrees
Field of view at 4 mm: 57 degrees
Field of view at 3 mm: 58 degrees

-----------------------------------
zoth
22 Dec 2022 14:54


-----------------------------------
 Deci presupun ca e fix.

Avem toate motivele sa presupunem ca e fix:

1. in linkul dat de tine la punctul 1 de la sectiunea descriere,  se spune ca atat campul aparent cat si eye relieful ocularului raman aceleasi la schimbarea focalei. Exprimarea e usor stangace probabil din cauza traducerii din chineza.

2. daca va uitati la mecanica ocularului veti constata o asemanare suspecta cu mecanica naglerului zoom care are un afov fix. Nu ar mai fi existat nici un dubiu daca erau specificate pe undeva si valorile stopului de camp.

3. reviewul dat de Gabi, arata si el un camp cvasi constant.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
23 Dec 2022 00:14


-----------------------------------
Adrian

Am BCO 6mm dar nu ma pot pronunta deoarece este singura focala pe care o am, nu stiu daca are camp aparent intocmai ca BCO 10mm.
Daca mai vine vreodata cerul senin pe la noi, pot incerca sa masor campul lui BCO 6mm folosind Delta Ori care-i (aproape) ''fix'' pe ecuator.
In orice caz, BCO 6mm are campul aparent mai mare ca ocularele orto Vixen din care am vreo patru sau cinci.
Cel de calitate ortoscopica  oricum este de 42 grade, ca la toate ortoscopicele, restul a fost lasat de proiectant pentru usurarea cautarii obiectelor. 
Si bine a facut. Culmea este ca unii se miorlaiesc de deteriorarea imaginii de la 42 grade incolo ...

Daca prinzi o oferta buna, eu zic sa nu stai pe ganduri, BCO 6mm este un ocular excelent.

Mircea

-----------------------------------
Adrian Sirean
23 Dec 2022 03:17


-----------------------------------
Ms mult Mircea, asta era si ideea. Se mai poate proba cu un plossl/super plossl de 25mm de exemplu. Acela are sigur 50 de grade la toti producatorii/comerciantii.
Efectiv unul la un ochi, celalalt la celalalt si se compara cercurile daca sunt la fel.
Am dat deja comanda de doua bucati.

-----------------------------------
catalin dumitru
23 Dec 2022 11:06


-----------------------------------
:)  :) 

Nu e tocmai un ocular zoom , e un ocular cu focală variabilă la care s-a aplicat mobilitate inversă , adică lentila smyth e oarecum fixă &#537;i ocularul propriu zis făcut să se depărteze sau să se apropie de ea . 
E o găselni&#539;ă bună dar parcă un pic cam costisitoare . Pentru buzunarul cumpărătorului , evident ...

-----------------------------------
Mircea Pteancu
23 Dec 2022 23:23


-----------------------------------
Adrian

Asa fac si eu din vremuri ''imemoriale'' !  :P 
N-are nimic a face ca ocularele sunt de tipuri si focale diferite, campurile vizuale pot fi comparate.

Ocularele mele de 25mm: un Plossl Sirius are 52 grade iar XCel are 60 grade. Sa mergi invers este imprecis, sa estimezi campurile la precizie de una, doua grade adica. 
Dar cand compari unul de 50 grade cu cel de 52 grade, se vede. Asa ca, buna idee ai avut.
Maine am sa fac comparatia asta intre BCO 6mm si Sirius 25mm, sa vedem ce iese.
As compara acum, Sirius este in valiza lui ETX dar BCO ... habar n-am.

Catalin

Te rog sa ai rabdare cu mine, trebuie sa repet intrebarea ca-s lamurit ''bustean''. 
Care este diferenta dintre un ocular cu focala variabila si un ocular zoom ?
Rusul spre a carui evaluare s-a dat link, asa incepe, spunand ca ocularul zoom x este un ocular ''pancratic''.
Toate dictionarele on-line au spus acelasi lucru despre ''pancratic'' : de focala variabila.  :roll: 

Mircea

-----------------------------------
dragos.n
23 Dec 2022 23:43


-----------------------------------
Dar despre termenul ''zoom'' ce spun dictionarele?

-----------------------------------
catalin dumitru
24 Dec 2022 12:07


-----------------------------------
Mi se pare că prin căr&#539;i se sus&#539;ine că principiul zoom se respectă arunci când focala e variabilă , planul focal fix &#537;i distan&#539;a dintre lentila de intrare &#537;i cea de ie&#537;ire , rămâne neschimbată .De asemenea, toată tubulatura păstrează constantă distan&#539;a până la peliculă , senzor , etc , cu excep&#539;ia reglajului de focus .

Aceste condi&#539;ii fac referire la obiective sau teleobiective foto sau pentru tot felul de camere de captare sau înregistrare .

Prin căr&#539;ile române&#537;ti am găsit ca fiind zoom veritabil reglajul de la stereomicroscoape , cel de la lunetele de ochire &#537;i cel de la teodolite .  Într-adevăr , la toate acestea nu există modificarea distan&#539;ei dintre primul &#537;i ultimul element optic .

Evident , asta e valabil &#537;i la binocluri .

Dar despre componente separate, precum ocularele , se pare că informa&#539;ia e cam sub&#539;ire .

-----------------------------------
catalin dumitru
24 Dec 2022 12:25


-----------------------------------
...Care este diferenta dintre un ocular cu focala variabila si un ocular zoom ?...

Un ocular cu focală variabilă este totodată un ocular zoom , dacă &#537;i numai dacă planul focal este fix în raport cu extremitatea sa dinspre obiectiv .
Asta fiind o defini&#539;ie a&#537;a mai relaxată .
Dacă ar fi după mine , un ocular zoom veritabil are bineîn&#539;eles focala variabilă , dar planul său focal este fix în raport cu lentila de ochi , care e &#537;i ea imobilă . Nu oare faimoasele Baader Mark xx.. sunt a&#537;a ?  Eu nu de&#539;in unul din astea , de aceea întreb .

-----------------------------------
dragos.n
24 Dec 2022 13:29


-----------------------------------
Nu se mentine distanta dintre primul si ultimul element optic decat la putine obiective foto cu focala variabila. Si anume la unele din cele care mentin diafragma constanta indiferent de focala. Majoritatea se extind cand focala creste.

Din punctul meu de vedere, cuvantul zoom a fost folosit initial pentru a defini pe scurt procedeul de apropiere de subiect la filmare, sau de strangere a cadrului pe subiect, fara sa misti camera - ''faci zoom''. Si apoi s-a raspandit si asupra obiectivelor cu care se facea acest lucru. Mult timp nu mi s-a parut normala aceasta extindere a domeniului de utilizare a cuvantului, dar daca a intrat in limbajul comun nu ai ce face. Vocabularul este un organism viu, care creste si se modifica indiferent de opinia cuiva.

Mai grav este ca e folosit de multa lume ca sinonim cu puterea de marire. Am fost intrebat de multe ori ''ce zoom are telescopul asta''?

-----------------------------------
catalin dumitru
24 Dec 2022 16:59


-----------------------------------
Nu se mentine distanta dintre primul si ultimul element optic decat la putine obiective foto cu focala variabila. Si anume la unele din cele care mentin diafragma constanta indiferent de focala. Majoritatea se extind cand focala creste.

N-a&#537; prea zice . Am prin casă un Varotal , un Meteor , &#537;i un Vivitar pe schemă "angenieux" , toate au lungime constantă la modificarea focalei . Ba mai mult , am demontat o grămadă de-a lungul timpului &#537;i toate erau la fel din punctul ăsta de vedere . Obiectivele de tip Angenieux nu sunt deloc rare , se găsesc sub multe mărci .

-----------------------------------
nobody
24 Dec 2022 18:32


-----------------------------------
Zoom-ul ala din cinematografie este de fapt o marire, nu apropiere.
Deci marirea telescopului raportata la ochiul liber, da in general un zoom de 300x la 100 de Megapixeli.  :) 
La asa intrebare, asa raspuns.

Cat despre "ocularul zoom adevarat" ar trebui sa nu-si schimbe planul focal primar si nici pozitia pupilei de iesire. In plus sa-si mentina constant si campul vizual aparent. Exista asa ceva ?

-----------------------------------
Mircea Pteancu
24 Dec 2022 20:13


-----------------------------------
Cele doua oculare vandute cu titlu de ''zoom'' pe care le am nu indeplinesc toate aceste conditii.
Deci rusul are dreptate, sunt oculare cu focala variabila, adica pancratice. Pentru mine ''ca va bien''.

Multumesc tuturor pentru lamuriri, Craciun  Fericit !
Acum, taman acuuuum, cand trebuie sa stau la masa si sa ma indop cu bunatati, e un cer senin de nota 10 !!!


Mircea

-----------------------------------
catalin dumitru
24 Dec 2022 20:46


-----------------------------------
Zoom-ul ala din cinematografie este de fapt o marire, nu apropiere.

Păi nu e tot aia ? E vorba tot de focală variabilă . Am gasit pe unul scris "40-400 mm" a&#537;adar un zoom de 10 x .


Cat despre "ocularul zoom adevarat" ar trebui sa nu-si schimbe planul focal primar si nici pozitia pupilei de iesire. In plus sa-si mentina constant si campul vizual aparent. Exista asa ceva ?

Eu am ob&#539;inut aceste cerin&#539;e prin ata&#537;area unui RKE la tubul cu lentile vehicul de la o lunetă de ochire cu zoom de la 3x la 9x . Panarama e cam lungă dar imaginea e faină &#537;i redresată . Ocularul original era un Konig 1 &#537;i avea câmpul aparent prea mic , ba&#537;ca un relief anormal de lung , cred că pentru a evita spargerea arcadei în momentul reculului .
