
-----------------------------------
robotractor
02 Dec 2024 09:45

Eveniment Astro interesant/ciudat
-----------------------------------
Buna, 

Pe 30 Noiembrie în timpul unui zbor catre Londra pe la 11km altitudine un coleg a fotografiat cea ce vedeti in poze, acea linie de lumina , cum stie ca sunt pasionat de astronomie/astrofoto mi-a trimis pozele poate am o idee ce este, eu habar n-am si-am zis sa postez pe forum poate cineva a mai vazut sau stie ce este. 

Nu este o reflexie în parbriz (ce se vede în col&#539;ul dreapta sus alea sunt reflexii din cockpit de la lumina instrumentelor) in plus foarte multe echipaje intrebau pe frecventa de urgen&#539;ă ce este , daca mai vede cineva etc&#8230;) 
 :?:

-----------------------------------
catalin dumitru
02 Dec 2024 13:36


-----------------------------------
Probabil un jet de radia&#539;ie ionizantă  sau unul de particule de înaltă energie . Ar trebui să fie de vină soarele , dacă direc&#539;ia este cea potrivită .

-----------------------------------
robotractor
02 Dec 2024 14:35


-----------------------------------
De la soare nu avea cum sa fie, a fost pe la ora 20:00 local in Romania, deci era apus de cateva ore soarele, iar un gamma ray burst nu cred ca este atat de concentrat avand in vedere ca vine din cerul profund chiar din alta galaxie...ar invalui toata planeta fara probleme , probabil tot sistemul solar.

Un satelit sa straluceasca atat de puternic?
 :idea:  :?:

-----------------------------------
valy
02 Dec 2024 15:23


-----------------------------------
Ce interval de timp este intre poze? Nu au EXIF. Pare ca "raza" s-a mutat, mai spre sus (spre Calea Lactee), desi nu stim care e primul si al doilea cadru. Daca au vazut mai multi inseamna ca era o raza, deci nu o reflexie in geam sau camera.

-----------------------------------
robotractor
02 Dec 2024 15:34


-----------------------------------
1min35sec intre cele doua poze, si da in nici un caz nu este reflexie, am si eu 11.000h de zbor si nu am vazut asa ceva niciodata, am vazut chestii care pareau iestite din comun initial dar la toate am gasit sursa, acum ridic din umeri...
Si nu s-a miscat deloc, din ce s-a vazut cu ochiul liber parea perfect stationar.

-----------------------------------
valy
02 Dec 2024 15:56


-----------------------------------
Fata de acel grup de stele e ceva schimbare.

-----------------------------------
robotractor
02 Dec 2024 16:08


-----------------------------------
Din ce vad eu unghiul pe care il face raza de lumina cu calea lactee este identic in cele 3 poze, fiind facute cu telefonul este imposibil sa scoti 3 poze din exact aceiasi pozitie, si mai ales ca sa evitam reflexiile din geam trebuie gasit unghiul bun fara reflexii, ziua nu exista problema asta dar noaptea avem insrumentele care se vad in geam. Cea care are orizontul inclinat ce se vede un pic in coltul stanga jos are timp de expunere de 4 sec, celelalte doua 10sec. Ah si cea de 10sec cu orizont inclinat e un crop.

-----------------------------------
valy
02 Dec 2024 16:11


-----------------------------------
Ma refer evident la schimbarea razei referitor la acel grup de stele. E clar ca telefonul s-a miscat in cele trei poze, poate si pozitia avionului, intr-un minut parcurge o distanta considerabila..
Daca avionul cobora inseamna ca raza era undeva in fata la o distanta relativ mica si s-a deplasat aparent in sus.

-----------------------------------
robotractor
02 Dec 2024 16:18


-----------------------------------
la viteza de croaziera cam 15km/minut , nu este o distanta suficient de mare sa schimbe pozitia stelelor , vizual.
Avionul nu cobora, erau la croaziera , mai aveau mai mukt de 1h pana la punctul de coborare.

-----------------------------------
tudor
02 Dec 2024 16:47


-----------------------------------
Aduce un pic cu o raza de proiector laser, care este acoperita partial in partea de jos de pacla atmosferica. Asa poate se explica si schimbarea pozitiei aparente fata de stele o data cu miscarea avionului, ea fiind destul de aproape de avion (intre orasul luminat si avion)...Dar nu putem zice cu certitudine ce a fost, zic si eu asa dioar ca ipoteza probabila! Foarte ciudata aparitie!

-----------------------------------
Erwin
02 Dec 2024 18:48


-----------------------------------
Dacă a fost observat de mai mul&#539;i ar fi interesant de aflat dacă s-au făcut poze &#537;i atunci se poate face triangula&#539;ie, desigur cunoscând planul de zbor &#537;i ora exactă a pozelor, pentru a localiza fenomenul. Dacă este un proiector laser atunci arată ca raza venind de sus în jos, jos este mai difuză, nu invers.

-----------------------------------
David Marica
02 Dec 2024 19:08


-----------------------------------
Interesant fenomen! Am observat acum cateva zile pe reddit o imagine asemanatoare: https://www.reddit.com/r/space/comments/1h3u1uh/what_did_i_see_this_morning/
In aceste fotografii ar putea fi, dupa parerea mea: 
1. meteori / bolizi ale caror urme au persistat pe cer mai multe minute in sir, poate chiar o ora(am mai citit despre astfel de cazuri);
2. lansare racheta sau reintrarea in atmosfera a unei rachete / satelit artificial / deseu spatial;
3. fenomenul Steve.

-----------------------------------
mmarin
02 Dec 2024 22:13


-----------------------------------
Dacă avionul mai avea o oră pân' la Londra &#537;i era cca 20:00 ora Bucure&#537;tilor înseamnă că nu era mult după apus, obiectele din atmosfera superioară erau încă în lumina Soarelui. La fel, dacă era aparent sta&#539;ionar înseamnă că era departe &#537;i mai la Vest, deci &#537;anse încă mai mari ca obiectul să fie în lumina Soarelui. Dacă prive&#537;ti imaginea oblic se observă că obiectul are oare&#537;ce curbură, sigur nu e LASER. Eu pariez pe un gunoi care a ars la reintrarea în atmosferă.

-----------------------------------
Quasar
02 Dec 2024 22:44


-----------------------------------
Cel mai sigur a fost un bolid , in aceasta perioada sint multi curenti  cu meteori mari si rapizi . Din avion se vede probabil mult mai spectaculos , fiind deasupra cupolei de lumina parazita . Se vede ca intra in atmosfera cu mare viteza , si se disipeaza sub forma de dira mai groasa , probabil zbor intunecat. Am  gasit multe astfel de dire mai vechi , dar si mai noi , din Rusia , SUA.... acum nu cred ca nu stiau ei ....si sa lase un eveniment "ciudat"  la voia intimplarii.
https://www.imo.net/meteor-activity-outlook-for-24-30-november-2018/

-----------------------------------
robotractor
03 Dec 2024 07:53


-----------------------------------
Da cel mai probabil a fost un bolid care a lasat acea dara care a persistat in atmosfera, nu a durat mult evenimentul cateva minute, poza din link este acela&#537;i fenomen, iar probabil ca din avion cu jumătate din atmosfera sub nivelul de croazieră si cu mai putina poluare luminoasa se vede mai bine .

-----------------------------------
David Marica
03 Dec 2024 08:42


-----------------------------------
Au apărut &#537;i videoclipuri pe youtube în care se discută despre acest fenomen: https://www.reddit.com/r/space/s/NHyrVZBAdm (link-uri in comentarii).
ex. https://m.youtube.com/watch?v=7pdRkFiv9ew ; https://m.youtube.com/watch?v=yQTBwvacSTU

-----------------------------------
tudor
03 Dec 2024 08:59


-----------------------------------
Nu &#537;tiam ca din avion se poate vedea urma unui bolid timp atat de indelungat (de ordinul minutelor). Si eu care ma bucuram când vedeam de pe sol o urma/ dara timp de 2-3 secunde.  :oops:

-----------------------------------
Mircea Pteancu
03 Dec 2024 12:47


-----------------------------------
Am vazut de-a lungul timpului cativa bolizi care au lasat urme persistente pentru cateva zeci de secunde sau chiar doua-trei minute. 
Unul recent , din 2022, l-am descris aici:

https://observoergosum.blogspot.com/search?q=fireball

In 2023 am mai vazut unul dar nu am notat nimic despre el. Imi amintesc ca urma a durat vreo doua minute si s-a descompus in segmente fumurii in forma de S care s-au disipat.

Fenomenul descris de robotractor insa nu seamana cu nici unul dintre bolizii pe care i-am vazut. Darele de bolizi devin tot mai late si mai luminoase cu cat se apropie de punctul de explozie. De asemenea, luminozitatea nu este nici pe departe atat de constanta ca in acest fenomen. Bolidul se vede ca un punct lumnos care se deplaseaza pe intervalul marcat de urma. Parca ai vedea cursorul unui fermoar ceresc, cursor care insa dispare. Dara de fum nu este nici pe departe atat de luminoasa ca bolidul propriu-zis. 
Dara bolidului dispare repede deoarece este format din fum si particule ramase in urma arderii. Cand ma uit la pozele prezentate eu vad ca dara contine ''ceva'', o materie care este diferita de aerul atmosferic, are alte proprietati, este probabil mai densa si de aceea se disperseaza mai greu.

Fie votez cu mmarin pentru ipoteza unui deseu cosmic. Unghiul este insa prea abrupt pentru un obiect care decade de pe orbita satelitara si care datorita frecarii cu aerul atmosferic scade la viteze suborbitale. 
Mai degraba cred ca este vorba despre testarea unei arme anti-satelit. De aceea partea de jos a urmei este mai difuza pentru ca ''bolidul'' de acolo a pornit.

Mircea

-----------------------------------
nobody
03 Dec 2024 20:02


-----------------------------------
@robotractor
Poate fi si dara de gaz rarefiat puternic ionizat, din avion cred ca se vede mai bine decat de la sol.
Mai exista meteori, bolizi care sunt aruncati inapoi in spatiu, daca au viteza foarte mare si intra razant cu atmosfera.

Dara aia parea la distanta mare ? Adica ramanea aparent pe aceeasi directie (azimut) ?

(doar de curios ii stii cumva pe Iani, Vladut, Paul ... ?  nu dau nume de familie pe aici)

-----------------------------------
catalin dumitru
03 Dec 2024 20:22


-----------------------------------
Dâra aia este foarte albă , parcă a făcut-o o bucată de titan sau de magneziu , arsă la frecarea cu aerul stratosferic .

Cred că e un de&#537;eu terestru venit de departe , pe care terra l-a luat în freză cu viteze însumate . De aceea &#537;i unghiul este ne specific gunoaielor circumterestre care intră la prăjeala finală .

-----------------------------------
nobody
03 Dec 2024 20:35


-----------------------------------
Asa mi se pare si mie ca n-a fost finalul, probabil ca acu cu sarbatorile au inceput astia, stii tu care, iara sa bage drifturi pe la marginea atmosferei, nu-i pomenesc ca-s printre noi, si sa nu stie ca stiu, care este.  :)

-----------------------------------
robotractor
03 Dec 2024 21:25


-----------------------------------
A preluat si poza de la colegul meu:
https://youtu.be/JE5aZjiW5Fk?si=jTDouzPcQnwf57PN
Sa vazut si in Australia, nu stau foarte bine cu germana dar din cate am inteles merge pe ipoteza unui fragment de cometa de la 2024XA

-----------------------------------
robotractor
04 Dec 2024 08:22


-----------------------------------
@robotractor
Poate fi si dara de gaz rarefiat puternic ionizat, din avion cred ca se vede mai bine decat de la sol.
Mai exista meteori, bolizi care sunt aruncati inapoi in spatiu, daca au viteza foarte mare si intra razant cu atmosfera.

Dara aia parea la distanta mare ? Adica ramanea aparent pe aceeasi directie (azimut) ?

(doar de curios ii stii cumva pe Iani, Vladut, Paul ... ?  nu dau nume de familie pe aici)

Da, distan&#539;ă mare, aparent pe aceasi direc&#539;ie cu deplasare pe verticala, este o poza a analizat @valy si se vede clar miscare de-a lungul liniei de lumină.

-----------------------------------
Erwin
04 Dec 2024 08:40


-----------------------------------
Un bolid ar trebui căutat &#537;i în baza de date [url=https://fireball.fripon.org/list_multiple.php]FRIPON

-----------------------------------
Quasar
07 Dec 2024 16:55


-----------------------------------
Este necesara o ora la care a avut loc evenimentul si punctul cardinal . Sint multe camere si posibil sa fii fost prins , poate si raportat. Daca se poate afla . 
Ora 20 este putin folositoare , la nivel planetar pot fi multi meteorii mari pe ora.

-----------------------------------
dragos.n
07 Dec 2024 20:30


-----------------------------------
Lipsa unei identificari exacte e mai buna decat o identificare eronata.

-----------------------------------
Quasar
07 Dec 2024 23:15


-----------------------------------
Se poate sa fie asta , ora corespunde si seamana . Poate gresesc , daca nu , a fost raportat din Germania .
https://fireball.amsmeteors.org/members/imo_view/event/2024/7389
Este alta calitate a imaginii , poate dupa stele sa poata fi comparat.
https://fireball.amsmeteors.org/members/imo_photo/view_photo?photo_id=18260
