
-----------------------------------
Mircea Pteancu
18 Sep 2008 21:43

Originea telescopului
-----------------------------------
De la inceput,adica de cand am citit prima data istoria inventarii telescopului,personajele foarte mediatizate precum Lipperhey si Metius nu mi-au inspirat incredere.Iata ca cercetari mai noi ale lui Simon de Guillema,optician si istoric amator spaniol,reluate de Nick Pelling , indica Spania drept  locul in care s-a nascut luneta,adica, vorbind la modul general, telescopul.Adevaratul inventator ar fi  burgundul (folosind nomenclatura de azi) emigrantul francez Juan Roget , stramutat in orasul spaniol Gerona,si care s-a ocupat cu productia de ochelari.

http://news.bbc.co.uk/2/hi/science/nature/7617426.stm

Unele indicii merg inapoi pana la o carte publicata  de catre italianul Girolamo  Sirtori si, care ,deja il cita pe Roget in 1609 drept inventator al lunetei.
Cazul nu ar fi singular.Numele lui Messier si Herschel sunt atat de legate de cataloagele obiectelor ''deep-sky'' incat numele lui Hodierna,primul observator si autor al primei carti /catalog de obiecte ''deep-sky'',isi face loc cu mare greutate.
Informatia am aflat-o de la Vladimir Galogaza de pe ATM Email List si caruia-i sunt recunoscator.
Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
27 Sep 2008 22:24


-----------------------------------
In aceasta toamna se implinesc 400 de ani de cand este atestata construirea si folosirea lunetelor.Deci in toamna lui 1608 luneta a devenit obiectul atentiei publice.Dupa cum arata linkul din postarea precedenta,este posibil,chiar probabil, ca totul sa fi inceput mult mai devreme.
Fara a fi inventatorul lunetei,Galileo Galilei a perfectionat-o si a prezentat-o in ''Mesagerul stelelor'' din care vedem mai jos pagina de titlu precum si descrierea (inexacta) a schemei optice a lunetei.Pozele apartin lui Kemal de Soysa,Catedra de Istoria si Filozofia Stiintei a Universitatii Cambridge.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
16 Oct 2008 21:07


-----------------------------------
Alte premise ale inventarii telescopului/lunetei:
-In jurul anului 1200 ochelarii erau cunoscuti in Florenta,Italia,acolo unde azi se si afla un bogat muzeu de Istoria Stiintei , pe scurt IMSS,cu o splendida colectie de stravechi lunete si telescoape,lentile-obiectiv si oculare,astrolabe,quadrante,sfere armilare,microscoape,lentile prismatice
-La 1595 optometristii(mesterii care produc ochelari) din Olanda realizeaza microscopul simplu,constand dintr-o singura lentila montata intr-un suport
-In Octombrie 1608, acum patru sute de ani , Hans Lipperhey (1570-1619) cere patent pentru construirea lunetelor.Dintre lunetele pretendentilor la patent,(vai,da,exista deja concurenta !),luneta sa cu o marire de 10x a fost, de altfel ,cea mai evoluata.
Chiar daca acum,privind evenimentele cu un ochi critic,ne indoim de prioritatea absoluta a lui Lipperhey ca inventator al lunetei,totusi el  a publicat o schema,un desen al lunetei sale si, prin aceasta, luneta a intrat in domeniul public.Deci ,cel putin formal si pentru a fi corecti pana la capat,Lipperhey trebuie sa fie considerat unul din parintii lunetei.Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
20 Oct 2008 20:31


-----------------------------------
Dupa Henry King:Cautand  originea telescopului,ajungem inevitabil la originea sticlei.Sticla era cunoscuta in Egypt in jurul anului 3500 Inainte de Cristos,deci acum cinci milenii si jumatate .Cei care au devenit faimosi ca producatori de sticla ,si care au facut comert cu ( si cu) obiecte de sticla ,au fost  fenicienii.Iata cum descrie Pliniu cel Batran descoperirea sticlei:niste negustori fenicieni navigau pe raul Belus.Seara au acostat sa-si prepare cina.Negasind pe mal pietrele necesare  pentru a-si aseza oalele la fiert,au folosit niste bolovani de soda aflati printre marfurile transportate si pe care i-au asezat ca vatra pentru foc,pe nisip.In prezenta focului,parte din bolovanii de soda s-au topit,s-au amestecat cu nisipul si iata un lichid transparent incepe sa curga si apoi sa se solidifice.Era sticla.
Arta producerii sticlei, a ajuns apoi de la fenicieni la negustorii bizantini ,de la care apoi a fost obtinuta (cumparata/furata) de catre venetieni.Si ne-am propiat de anul crucial 1300.Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
20 Oct 2008 20:49


-----------------------------------
Anul 1300 se impune , la modul general ,ca fiind important pentru nasterea Opticii practice deoarece in jurul acestui an a inceput productia de componente optice sub forma lentilelor de ochelari.
In legatura cu inventarea ochelarilor,Henry King mentioneaza doua nume,doi prieteni:Alexandro della Spina si Salvino d'Armati.Ce se cunoaste despre cei doi?
Despre Alexandro della Spina se stie ca a fost un calugar din  Pisa,apartinand Ordinului Dominican si care a murit in 1313,(calambur:Dominicano=Domini+cano =caine(de paza) al Domnului),ordin apropiat de temuta Inchizitie.
Cat despre Salvino d'Armati ,i se cunoaste mormantul care poarta acest epitaf:
''Aici hodineste Salvino a lui Armato ,dintre Armati din Florenta.A inventat ochelarii.Dumnezeu sa-i ierte pacatele!A.D. 1317''

-----------------------------------
Mircea Pteancu
23 Oct 2008 18:40


-----------------------------------
Primul invatat care a studiat refractia si reflexia luminii si care a aratat ca lumina se propaga in linie dreapta a fost Euclid din Alexandria, care a trait intre 325 si 265 Inainte de Cristos.Opera de capatai a lui Euclid, intitulata ''Elementele'', a influentat dezvoltarea matematicii pentru urmatorii doua mii de ani.Vedem mai jos cateva portrete ale lui Euclid,in primul dintre ele el poarta chipul arhitectului Bramante.
Asadar dupa descoperirea sticlei si punerea la punct a tehnologiei de productie,incepand cu Euclid incep sa se acumuleze si notiunile teoretice necesare constructiei de lunete,telescoape.
Memoria lui Euclid este perpetuata de un crater selenar .
Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
23 Oct 2008 20:01


-----------------------------------
In epoca noastra tulbure ,cand auzim de Islam, ne gandim imediat la Al-Queida ,la terorism.Uitand ca pentru multe secole invatatii arabi au fost pastratori si continuatori ai invatatilor Antichitatii.
Abu Ali al Hasan ibn al -Haytham,cunoscut in lumea occidentala drept Alhazen, a trait intre 965 si 1039,si desi nascut in Irak, a locuit cea mai mare parte a vietii lui in Spania.A scris peste 200 de lucrari, ocupandu-se de Cosmologie,Matematica,Optica,metoda cercetarii stiintifice.In ceea ce priveste Optica a studiat propagarea luminii si dispersia acesteia in culori,refractia si reflexia.In cartea sa ''Kitar-al-Manazir'',Alhazen arata influenta refractiei atmosferice asupra formei Soarelui si Lunii si necesitatea introducerii corectiilor necesare asupra masuratorilor de pozitie ale corpurilor ceresti,a studiat si experimentat efectul de marire al segmentelor sferice de sticla cunoscute acum sub denumirea de lentile.In traducerea in latina  din 1672 a cartii sale ''Opticae Thesaurum Alhazeni Aribis'' sunt prezentate si studiile si experimentele sale cu oglinzi plane,sferice si parabolice.Nu a mentionat insa experimente cu instrumente maritoare gen telescop.
Un frumos crater selenar imortalizeaza amintirea lui Alhazen.Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
23 Oct 2008 21:25


-----------------------------------
Dupa Henry King:In 1850 ,Sir John Layard a scos la lumina in ruinele de la Nimroud din Irak, o lentila de cuart,expusa acum la British Museum , si posibil confectionata de vechii Asirieni candva intre  anii 721 si 705 (Inainte de Cristos).Dar suprafetele acesteia sunt de o calitate atat de proasta incat exclud utilizarea acesteia ca ajutor al vederii.O alta lentila ,de data aceasta de forma convexa mult mai corecta , si confectionata in jurul anului 600 (Inainte de Cristos) ,a fost gasita in ruinele cetatii Ninive. Profesorul Giovanni Pettinato de la  Universitatea din Roma,  crede ca aceasta lentila explica de ce cunosteau atat de multe despre Astronomie vechii asirieni.
Alte lentile stravechi,in numar de doua, au fost dezgropate in pestera de la Muntele Ida din Creta si alte lentile in alte locuri de pe coastele Asiei Minor, din straturi datand din anii 2000 (Inainte de Cristos),deci vechi de 4000 de ani.Aceste lentile au fost confectionate din cristal de stanca si poarta urmele finisarii pe pietre de tocila.Nu se stie daca aceste lentile au servit drept ornamente,drept obiecte votive sau ca ajutor al vederii.Lentilele cretacice sunt mult mai puternice si de o calitate net superioara celei de la Nimroud-Babylon.
Vedem mai jos portretul din tinerete al lui John Layard care in 1850 a descoperit ruinele legendarului Babylon dupa ce cu un an inainte ,la 1849,a socat lumea  prin descoperirea ruinelor la fel de legendarei cetati Ninive.Mai vedem si poze ale lentilei de cuart descoperite in ruinele de la Nimroud-Babylon.
Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
29 Noi 2008 00:21


-----------------------------------
Asadar prin Ianuarie 1609,studentul Jaques Badovere,din dorinta omeneasca de a intra in gratiile profesorului sau  Galileo Galilei (un prof aspru dar...sever(':cry:')),i-a povestit ultima barfa de senzatie despre un ''tubus opticus'' olandez care mareste obiectele indepartate.In primavara aceluiasi an,Galilei construieste o luneta de 8x iar in toamna o buna luneta de 20x, cea care avea sa fie alintata drept ''Batranul descoperitor''.Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
30 Noi 2008 23:08


-----------------------------------
La 1387 ,Geoffrey Chaucer ,unul din slujbasii de la curtea regelui Richard al II-lea ,a descris in ''Canterbury Tales'' o oglinda magica si care te poate avertiza de pericole de departe sau il demasca de la distanta pe sotul infidel:
''They speken of Alocen (Alhazen) and Vitulon (Vitelius)
And Aristotle ,that writen in their lyves
Of quyente mirours and of perspectives...''

Este interesant de vazut cum un curtean,scriitor,diplomat, si cu experienta prin cancelarii ,ce-i drept curtean de un anumit rang , de la curtea regala  ,si care este considerat parintele literaturii culte engleze,era la curent cu progresele din Optica,vezi referirea lui,de mai sus, la cei doi savanti.Asadar oglinda la care se gandea Chaucer era ceva mult mai concret decat oglinzile magice ale lui Merlin.Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
01 Dec 2008 00:10


-----------------------------------
Nu Isaac Newton a construit primul telescop cu oglinda.

Un grup de invatati a corespondat despre telescopul cu oglinda inca in primele doua decenii de existenta a lunetei.Astfel Galileo Galilei dezbate acest subiect in corespondenta sa cu prietenul sau Gian Francesco Sagredo (1571-1630).Iar Cesare Marsili ii scrie in 1626 lui Galileo despre un  telescop cu oglinda construit de catre Cesare Caravvaggio din Bologna.
Cel care insa a efectuat primele experimente concrete cu un telescop cu oglinda a fost Niccolo Zucchi (1586-1670),calugar iezuit si profesor la Colegio Romano,si care le descrie in cartea sa ''Optica Philosophia'' din 1652.Astfel ,Zucchi in 1616 a incercat sa inlocuiasca obiectivul lunetei sale Galilei cu o oglinda de bronz ,folosind ca ocular lentila divergenta a lunetei.Imediat si-a dat seama ca drumul optic este obstructionat si,pentru a vedea peisajul din spatele sau,a trebuit sa incline oglinda principala.Ceea ce a mai remarcat Zucchi a fost faptul ca in imagine existau aberatii desi oglinda fusese executata de un ''meserias tip-top'', adica in latina : ''ab experto et accuratissimo artifice elaborantum nactus''.
Nu mica o fi fost supararea lui Zucchi pe optician si nu stim daca si cat l-a certat.Ceea ce nu stia insa Zucchi era ca o oglinda de telescop trebuie sa fie de patru ori mai precisa decat o lentila pentru a obtine rezultat similar.Ori la nivelul anului 1640 stim cu siguranta ca doar portiunea de 20mm diametru din centrul lentilelor era utilizabila,tehnologia de slefuire  a oglinzilor de telescop nefiind inca inventata.
Parintele Zucchi in schimb ,folosind o luneta Galilei a fost descoperitorul benzilor lui Jupiter,a studiat magnetismul si a facut studii de ''Filosofia Masinilor'',ceea ce am numi azi ''Organe de Masini''.Un crater selenar imortalizeaza amintirea lui Zucchi.Mircea

-----------------------------------
Ionut Dohotariu
20 Ian 2009 15:52


-----------------------------------
Interesant!!!

-----------------------------------
Mircea Pteancu
17 Iun 2009 21:19


-----------------------------------
Din colectia IMSS vedem aici trei scule de alama pentru slefuirea lentilelor,care la vremea lor au avut manere de lemn si au fost folosite fie la slefuirea manuala fie pe strunguri de slefuit lentile.
Sculele prezentate au fost folosite de Campani,unul din opticienii cei mai cautati ai secolului XVII .Cassini ,astronom al Regelui Frantei,de exemplu , folosind de preferinta lentile Campani a  si obtinut cu ele rezultate deosebite.In afara de lunete ,Campani a  produs si microscoape de constructie proprie,  pentru care a creat independent si ceea ce se numeste acum ocular Huygens.Mircea

-----------------------------------
Stanescu Octavian
18 Iun 2009 08:16


-----------------------------------
Din istoria mai recenta : o poza cu unele scule de bronz-alama folosite de mine la slefuiri.

-----------------------------------
Doru Dragan
18 Iun 2009 08:21


-----------------------------------
Graveaza si tu ceva pe ele: anul, localitatea, numele tau sau ... al cuiva :) altfel peste cateva sute de ani nu o sa se mai stie nimic :(

-----------------------------------
Mircea Pteancu
04 Apr 2010 22:12


-----------------------------------
In cartea ''The Telescope'',Louis Bell,editura Mac Graw- Hill Book Co,la pagina 20 gasim o nota, usor ironica, despre ceea ce numim acum telescopul Newton.Dupa primirea lui Isaac Newton ca membru al Royal Society in 1672,aclamatul sau prototip de telescop reflector ,care-i si poarta numele,a fost pus pe raft si timp de 50 de ani nu a produs nici-o schimbare in optica astronomica.Dupa Bell,adevaratul creator al telescopului reflector trebuie sa fie considerat John Hadley care a prezentat in 1722  aceleiasi Royal Society un telescop in configuratie newtoniana de 15cm diametru si 157cm focal ,pe o montura azimutala,cu miscari fine pe ambele axe,cu cautator si cu oculare asigurand grosismente de pana la 230x.Telescopul lui Hadley a fost testat cu succes comparativ cu o luneta aeriana cu obiectiv slefuit de Huygens de aceeasi apertura si 37 metri focal.
Citind acest capitol aflam motivul pentru care Bell il considera pe Hadley parintele telescopului reflector.Astfel aflam ca,tot in 1672,la numai doua saptamani dupa prezentarea lucrarii sale, un telescop de tipul descris de Newton a fost adus in fata distinsei Royal Society ,si acesta nu mai era o jucarie-prototip.A fost descris drept un telescop de patru picioare.Putem doar deduce ca dupa regulile empirice ale epocii acest telescop a avut o apertura de patru toli,adica 10cm,un diametru de telescop folosit si in zilele noastre.Succesul acestuia a fost palid,a fost readus usor imbunatatit la urmatoarea sedinta cand a fost dat spre imbunatatire in grija lui Mr. Hook.Si apoi nimic nu s-a mai auzit de el.
Telescopul reflector al lui James Gregory cat si cel al lui Isaac Newton au fost doar succese teoretice,prototipurile s-au comportat slab la testele practice dintr-un motiv comun.In cazul telescopului lui Gregory ,acesta a incercat in 1664  sa-si construiasca prototipul apeland la Reive,un optician din Londra.Insuccesul a fost complet deoarece Reive a incercat sa poliseze oglinzile pe fetru,ceea ce explica rezultatul negativ.Robert Hooke a incercat sa imbunatateasca si acest telescop,fara rezultate notabile insa.
In cazul lui Newton insa insuccesul telescopelui mai mare este unul de conceptie deoarece el a considerat ca telescopul sau trebuie sa foloseasca ,indiferent de dimensiune,o oglinda principala sferica.I se datoreaza lui Hadley folosirea oglinzii principale parabolice in telescopul reflector.Mai mult,Hadley a descris amanuntit metoda de parabolizare astfel incat aberatia sferica a inceput sa fie stapanita,eliminata.''Gheata s-a spart'' si imediat opticieni priceputi precum Molyneaux,Hawksbee,Short au inceput sa construiasca telescoape reflectoare tot mai mari si mai performante.
Abordarea lui Louis Bell ne indeamna sa privim detasati evolutia telescopului si sa renuntam la afirmatiile sforaitoare caracteristice manualelor tampite si literaturii de popularizare de nivel manelist.
Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
05 Sep 2010 20:04


-----------------------------------
Revenind la Roget,este logic sa presupunem ca s-a  straduit sa valorifice inventia sa,luneta.Cum se facea asta atunci,vanzand noul instrument notabilitatilor locale.Optometristului Simon de Guillema,original cercetator al preistoriei telescopului,i-a venit ideia de a cauta mentiuni ale unor asemenea lunete in testamentele epocii.
O prima mentiune este gasita la 10 Aprilie 1593 cand Don Pedro de Carolona lasa prin testament sotiei sale Dona Maria de Cardona y Eril ''una ullera larga guarnida de lauto'' adica ''un ochelar/ocular/telescop decorat cu alama).La randul ei,cand a murit la 13 Decembrie 1596,a lasat acelasi obiect mostenire fiului Enrique de Cardona.Adnotarile amanuntite ale notarului l-au intrigat pe Guillema si a presupus ca ,deoarece acesta a notat chiar si faptul ca ''ullera'' se afla, impreuna cu alte obiecte precum scrisori,intr-o ''arquillita'' adica o caseta mica ce se putea incuia,instrumentul nu putea fi mai lung de 20cm.Asadar ar fi putut sa fie ochelari cu maner de alama.
Urmatoarea  mentiune este insa mai putin echivoca si  ne spune clar ca un telescop care a apartinut negustorului catalan Jaime Galvany a fost vandut la o licitatie la 5 Septembrie 1608.

Nota:termenul de ''ullera'' a fost folosit atat pentru ochelari cat si pentru luneta in urmatoarele doua secole.Sa ne amintim ca o jumatate de secol mai tarziu,Cherubin d'Orleans numea luneta drept ''occulaire dioptrique'',intr-o vreme cand valul enigmei parea ca s-a ridicat de pe telescop.Vedem insa ca enigma si misterul aveau sa insoteasca telescopul pana in zilele noastre.
Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
21 Noi 2011 01:37


-----------------------------------
La acest link puteti rasfoi copia electronica a cartii in Latina  ''De Vero Telescopii Inventore'' a lui Pierre Borell,publicata la 1655 sub auspiciile  Hagae Comitum si tiparita de ''Typographia Adriani Vlacq''.
A fost una dintre primele investigatii ( a doua de care stiu eu) cu privire la originea telescopului,desfasurata la doar patru decenii dupa intrarea  in viata publica a acestuia.Si,deja/inca/nici atunci/ lucrurile nu erau prea clare.



http://fermi.imss.fi.it/rd/bdv?/bdviewer/bid=000000300919#

Prima carte dedicata subiectului a fost cea  a lui Sirtori,scrisa in 1612 si publicata in 1618 si a carei copie electronica am binevoit sa o pierd.Dar am sa incerc sa o obtin din nou,dar daca nu ma descurc singur, am sa cer ajutorul lui Petre Avram.

Mircea

-----------------------------------
Mircea Pteancu
31 Iul 2021 12:24


-----------------------------------
Subiectul inventatorului telescopului este in continuare unul confuz.
Pana una, alta, Hans Lipperhey ramane in istoria telescopului ca fiind prima persoana care a cerut patent pentru instrumentul pe care noi il numim ''luneta'' sau ''telescop refractor'' sau ''refractor''.
La 29 Iulie 2021, profesorul Reno Falcke  a dezvelit in Middelburg o statuie dedicata lui Hans Lipperhey:

https://www.pzc.nl/walcheren/telescoopuitvinder-lipperhey-zit-nu-op-een-bankje-bij-de-abdij-hij-zorgde-voor-een-oerknal~a9877f3e/?fbclid=IwAR02bRsfaie8VsICoZmMsoTOV_dEOWMmk9GLokNjSBH5Oi3ZExE4JHdunGU

Mircea

-----------------------------------
Erwin
01 Aug 2021 11:16


-----------------------------------
Din câte &#537;tiam eu, Galileo Galilei a fost primul care s-a uitat la cer cu instrumentul inventat de Lipperhey. Galileo a &#537;i perfec&#539;ionat acest instrument rudimentar făcând-ul efectiv un telescop astronomic, nu doar un instrument terestru. Dacă este adevărat atunci statuia este gre&#537;ită, Lipperhey nu s-a uitat la cer.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
01 Aug 2021 17:20


-----------------------------------
Figura lui Galilei beneficiaza de o propaganda foarte intensa si partinitoare din cauza scandalului pe care l-a avut cu biserica catolica. Dar si in aceasta privinta exista documente noi, deloc magulitaore pentru memoria savantului.

Nici informatia ''virala'' despre prioritatea lui Galilei in folosirea lunetei in scopuri astronomice nu este corecta.

Englezul Thomas Harriot a studiat relieful selenar cel tarziu pe 27 Iulie 1609 si a intocmit o harta selenara.
Galilei a indreptat o luneta spre cer nu mai devreme de  Noiembrie sau Decembrie 1609 si a publicat despre aceasta in Martie 1610. (vezi Allan Chapman, ''Thomas Harriot: the first telescopic astronomer'', Mermaid Conference Center, 2007 Christmas Lecture, London)

Germanul Simon Marius a descoperit si observat satelitii jovieni la sfarsitul lunii Noiembrie 1609 si a facut primul desen cu masuratori/ estimari ale pozitiilor reciproce la 8 Ianuarie 1610 in timp ce Galilei a descoperit satelitii jovieni pe 7 Ianuarie. ( vezi Albert van Helden , ''The Invention of the Telescope'', Philadelphia, 1977) 

Pasaj dintr-un fluturas publicat in orasul olandez Hague in Septembrie 1608 si care da detalii despre luneta lui Lipperhey, spunand printre altele :

'' ... And even the stars which ordinarily are invisible to our sight and our eyes, because of their smallness and the weakness of our sight, can be seen by means of this instrument''. 

(vezi Huib J. Zuidervaart , ''The ''true inventor'' of the telescope. A survey of 400 years of debate'' in ''The Origins of the Telescope'', KNAW Press, Amsterdam , 2010)

Galilei a avut cultura necesara ca sa generalizeze cele vazute prin luneta si sa traga concluzii profund inovatoare. 
Exemplele de mai sus demonstreaza clar ca a fost foarte priceput sa ceara prioritate ( chiar si acolo unde nu a avut-o).
Dar nu a fost primul care a indreptat luneta spre astrii, nu a fost primul care a facut observatii astronomice. Din foaia volanta din Septembrie 1608, toti locuitorii cetatii Hague stiau ca prin luneta vezi stele invizibile pentru ochiul liber.

Mircea

-----------------------------------
tudor
01 Aug 2021 19:27


-----------------------------------
Mi-e foarte greu sa cred ca cel care a inventat luneta pentru navigatie, sa nu fi fost curios macar sa o indrepte spre Luna sau stele!! Mai ales ca, de cand lumea, in navigatie stelele sunt elemente de ghidare importante !!

-----------------------------------
Erwin
01 Aug 2021 22:08


-----------------------------------
Mul&#539;umesc, Mircea!

-----------------------------------
valy
17 Noi 2021 12:07


-----------------------------------
Un articol in Libertatea despre "Cine a inventat cu adevărat telescopul astronomic":
https://www.libertatea.ro/lifestyle/cine-a-inventat-telescopul-hans-lippershey-galileo-galilei-3837647

-----------------------------------
Mircea Pteancu
19 Noi 2021 01:28


-----------------------------------
Valy

Multumesc pentru semnalarea articolului.
Te rog sa nu o iei la modul personal, tu doar ai semnalat articolul.
L-am citit si este superficial.
Am de facut mai multe observatii legate de acest articol despre care sfatuiesc sa nu fie in nici un caz folosit ca sursa bibliografica deoarece este impanat cu mituri si inexactitati.

Comentariile mele ref articolul ''Cine a inventat cu adevarat telescopul astronomic'' al lui Mihai Morcovescu din ''Libertatea'' :
1) Numele corect este Hans Lipperhey nu Lippershey , lucru lamurit deja la sfarsitul secolului XIX
2) Povestea cu copiii jucandu-se cu lentile este exact cum am spus o poveste. In atelierul lui Lipperhey un strain ramas pe veci neidentificat a comandat niste lentile convergente si divergente. Le-a verificat in fata lui Lipperhey cat sunt de bune, daca functioneaza ca luneta. Nu i-a fost greu lui Lipperhey sa-i repete gesturile si sa descopere la ce i-au trebuit lentilele acelui gringo.
3) Articolul eludeaza cafteala pe care olandezii le-au tras-o spaniolilor datorita unuia dintre cele trei binocluri pe care Lipperhey le-a construit pentru Printul Mauritius, print de Nassau. Cu binoclul respectiv, printul care era si comandant suprem al armiei olandeze, a spionat pregatirile si dispozitivul de lupta spaniol si i-a intampinat cum se cuvine. Episodul acesta razboinic era inclus in cursul predat studentilor sai de catre renumitul astronom Cristopher Scheiner.
Am descris partea aceasta a istoriei lunetei si binoclului in articolul ''Istoria binoclului- Fragmentarium'' din ''Pasi spre infinit'' nr. 42 

 https://www.academia.edu/44150388/Istoria_binoclului_Fragmentarium

4) Telescopul reflector,inteles ca instrument optic cu obiectiv oglinda, a fost inventat de catre James Gregory, vezi cartea sa ''Optica Promota'' , publicata de acesta in 1663 (disponibila pe Google Books, de exemplu).

Gregory a publicat descrierea teoretica a telescopului care-i poarta numele.
Idei similare au avut ,chiar mai devreme B. Cavalieri si , in mod deosebit, parintele iezuit Marin Mersenne, in 1636.
Prototipuri functionale de telescoape Gregory au construit Robert Hooke, Februarie 1673 si John Hadley - trebuie sa caut in arhiva data.

Isaac Newton a inventat doar reflectorul care-i poarta numele in 1668.
Comentatorii care vad lumea in alb/negru afirma adesea despre Newton ca este inventatorul telescopului reflector deoarece el a prezentat un prototip functional.
Telescopul Newton este un instrument minunat si prin cele scrise mai sus incerc doar sa lamurim unele detalii nu as vrea pentru nimic in lume sa stirbesc gloria bine meritata a inventatorului sau.

5) In schimb, Morcovescu ii acorda lui Galileo calitatea de inventator al lunetei care pe nedrept ii poarta numele. Desi insasi Galileo recunoaste in Sidereus Nuncius ca a obtinut o descriere sumara a lunetei olandeze de la studentul sau francez Iacobo Badovere din Lutetia , numele latinesc al Parisului.
Citind cele de mai sus, este clar ca dintre toti, Galilei merita cel mai putin denumirea de inventator.
Dar pentru ca globalistii sunt feudalii de tip nou (si la ei se poarta din nou temenelele si pupincoorismul) ,dl. Morcovescu a gasit corect sa puna in articol numai portretul lui Galilei.
Ca Galilei a copiat o idee a unui instrument care se vindea deja la Paris si a pretins ca este inventatorul , nu-i bai.
Insa Doamne fereste, daca lui Galileo i s-a parut ca Simon Marius i-a copiat o inventie, un compas militar cred, l-a urmarit pe acesta si de dincolo de mormant.

Deci nu recomand articolul din Libertatea.

Mircea

-----------------------------------
valy
19 Noi 2021 10:59


-----------------------------------
Aceeasi senzatie de superficialitate am avut-o si eu, cateodata cu accente de gluma cu astfel de expresii:
- "..oglinzilor căptu&#537;ite cu argint.."
- "..la cele mai îndepărtate planete, aflate la mii de kilometri distan&#539;ă.."
Multumim pentru detaliile istorice, de aceea am si postat, pentru o astfel de interventie.
Articolul din Libertatea pare preluat de pe space.com, un articol de acum cateva zile:
https://www.space.com/21950-who-invented-the-telescope.html

-----------------------------------
GunDALF
19 Noi 2021 11:43


-----------------------------------
Multe dintre aceste inventii stravechi sunt anonime si se concretizeaza prin munca si contributiile mai multora, de obicei. Trebuia creditat cineva. Pentru mine personal, nu are asa mare importanta cine e acela. Daca, de pilda, ar fi sa acord o nota, i-as acorda nota mai mare vikingului anonim care a descoperit si folosit "Piatra Soarelui".
Ocazie cu care va si (re)salut, domnilor!

-----------------------------------
gpaunescu
19 Noi 2021 11:49


-----------------------------------
Bine ai revenit; eu personal, ti-am simtit lipsa.

-----------------------------------
GunDALF
19 Noi 2021 17:05


-----------------------------------
Multumesc, dar implicarea mea va fi minima de acum inainte. Totusi, voiam sa salut persoanele dragi, unde te includ si pe tine.  :oops:

-----------------------------------
Mircea Pteancu
19 Noi 2021 20:36


-----------------------------------
Valy

Multumesc pentru noile detalii.
Imi parea mie stilul cunoscut, acum am priceput.
Atunci de acolo provine ploconirea la icoana lui Galilei, nu de la Morcovescu.
(Cred ca nu este un secret, se vede cu ochiul liber antipatia pe care o am - si pe care nu o pot reprima - fata de Galilei. Motivul cel mai important este modul josnic in care s-a comportat cu Kepler, un prieten, admirator si aparator pe care nu l-a meritat.)
Dar nici nu as vrea sa cad in extrema cealalta, doar am semnalat niste inadvertente in eventualitatea in care cineva ar avea intentia sa foloseasca articolul la bibliografie.
E totusi bine ca se discuta in presa teme de Astronomie si de istoria ei. 
Cu putin efort se pot obtine articole mai bine documentate. Poate asa va fi urmatorul !

GunDALF

Un ''Bine ai revenit'' si din partea mea !
Vikingii au folosit scrierea runica.
Nu se stie, poate se va descoperi pe undeva vreo inscriptie care sa-l dezvaluie pe inventatorul ''busolei solare''.

Iti propun sa initiezi aici un topic intitulat ''Astronomia si navigatia'' ( sau cum consideri mai bine) in care sa discutam vechi metode si instrumente astronomice de navigatie maritima.
Banuiesc ca Braila a dat multi marinari de-a lungul vremii si tare m-as mira daca acolo nu ar exista un numar frumusel de sextante, zacand uitate prin sertare.
Ai putea incepe chiar cu ''Piatra Soarelui''.

Mircea

-----------------------------------
valy
19 Noi 2021 22:29


-----------------------------------
E foarte interesanta propunerea, si eu m-am gandit (fara sa merg mai departe, adica chiar sa gandesc) cum foloseau stele la navigatie, mai ales in contextul pamantului plat si al locului lui in centrul universului.


Cu putin efort se pot obtine articole mai bine documentate. Poate asa va fi urmatorul !Adica sa traduca/preia din surse mai de incredere, ceea ce e putin probabil pentru ca de obicei senzationalul nu apare acolo. Totusi nu tine de documentare fraza cu planetele aflate la mii de km departare sau oglinzile captusite cu argint/aluminiu.

-----------------------------------
Mircea Pteancu
24 Iul 2022 20:20


-----------------------------------
Prima carte din istorie despre constructia de telescoape este ''Telescopium: sive ars perficiendi novum illud Galilaei visorium instrumentum ad Sydera''.
Autorul cartii este Girolamo Sirtori iar anul publicarii a fost 1618.

https://archive.org/details/ita-bnc-mag-00000876-001/page/n12/mode/2up

Roger Ceragioli lucreaza la o traducere, cu note si comentarii a lucrarii lui Sirtori.

Iata cateva detalii interesante despre Sirtori, aflate de la Ceragioli.

Ca scena generala, sa avem in vedere ca in vremea aceea, Europa era la scara continentala zguduita de razboaiele religioase. Sa calatoresti prin Europa, era ca si cum ai calatori acum prin Ucraina.

Hieronymus Sirtori a fost italian din Milano /Mediolanum, avand o personalitate foarte interesanta. 
A calatorit prin Europa,din Milano natal la Girona in Spania, la Viena in Austria, la Regensburg in Germania pentru  a cerceta ''originea telescopului''. Avea relatii la Curtea Spaniei si a fost de mai multe ori oaspetele Arhiducelui Maximilian al III-lea al Austriei.
A invatat sa confectioneze lentile si sa construiasca lunete galileene, chiar a propus perfectionari tehnice ale acestora.

Sirtori a fost martor sau participant la evenimente cheie din istoria timpurie a lunetei:

-Astfel, a avut ocazia extraordinara de a testa una dintre lunetele lui Lipperhey, numit de el Lippersein, afirmand ca era de calitate exceptionala (pentru acele vremuri).

-In 1608 a avut ocazia de a observa cu una dintre primele lunete construite de Galileo din turnul Campanila di San Marco din Venetia cu doar cateva zile inainte de prezentarea facuta de savant Marelui Doge, (ducele conducator) al Senatului venetian.

-L-a cunoscut personal pe Galileo si a participat la dineul la care a fost anuntata denumirea de ''telescop'' pentru noua inventie.

Mircea
