
-----------------------------------
keppler
09 Apr 2009 16:59

Yuri's Night la Timisoara
-----------------------------------
Aveti mai jos Comunicatul de Presa lansat de Libraria Carturesti Timisoara.

"Duminică, 12 aprilie 2009, ora 20:00, Cărturești (Iulius Mall, Timișoara)

&#8220;Noaptea lui Yuri&#8221; reprezintă o acțiune internațională dedicată aniversării primului zbor al unui om în spațiul cosmic, Yuri Gagarin, precum și primului zbor al unei navete spațiale americane. Ambele evenimente au avut loc pe 12 aprilie, la o distanță de 20 de ani unul de celălalt &#8211; 1961, respectiv 1981. Pe 12 aprilie 2009, Cărturești Timișoara are bucuria de a găzdui ediția locală a &#8220;Nopții lui Yuri&#8221;, un eveniment oferit de către Agenția Spațială Română (ROSA) și Astroclubul Antares Timișoara.

2009 este Anul Internațional al Astronomiei &#8211; prilej înnoit pentru a avea capul în stele și picioarele pe pământ. Cu atât mai mult, așadar, un eveniment care are loc anual, și anume &#8222;Noaptea lui Yuri&#8221;, are anul acesta valențe amplificate. Ce înseamnă, în fapt, &#8222;Noaptea lui Yuri&#8221;? Pentru sărbătorirea &#8222;Nopții lui Yuri&#8221; nu există o rețetă standard. De la sesiuni de comunicări științifice la observații astronomice și petreceri cu acte în regulă în cluburi, orice manifestare dedicată acestui eveniment se califică. În anii trecuți, evenimentele organizate sub egida &#8222;Nopții lui Yuri&#8221; au variat de la petreceri masive la Los Angeles, San Francisco, Houston și Stockholm la mesaje din partea astronauților și cosmonauților la bordul Stației Spațiale Internaționale. 

Pentru sărbătorirea &#8222;Nopții lui Yuri&#8221; în România s-au pregătit evenimente în multe localități din țară. La Timișoara și Cluj-Napoca, librăriile Cărturești vor găzdui întâlniri ale publicului cu specialiști în astronomie și astronautică și expoziție de carte pe aceste domenii, urmate de observarea corpurilor cerești prin telescoapele astronomilor amatori. 

&#8222;Noaptea lui Yuri&#8221; găzduită de librăria Cărturești Timișoara (din incinta Iulius Mall) va cuprinde prezentări susținute de către Virgiliu Pop, cercetător la Agenția Spațială Română și coordonator național al &#8222;Nopții lui Yuri&#8221; și Andrei Juravle, de la Astroclubul Antares. Constelații, planete, galaxii, comete și sateliți, orbită, supernove &#8211; terminologia astronomică de bază reușește să ne fascineze fără excepție. Andrei Juravle și Virgiliu Pop vor &#8222;traduce&#8221; acești termeni în limba română, îi vor face de înțeles, așa că apropiați-vă fără teamă de un domeniu care a magnetizat omul din timpuri vechi, astronomia.

După acest dialog degajat pe teme de astronomie și aeronautică desfășurat în librăria Cărturești, vom face câțiva pași mici pentru om, mari pentru omenire: vom ieși pe terasa Iulius Mall, unde, la capătul scărilor care duc spre Casa Căsătoriilor vom privi, prin telescoape profesionale, cerul Timișoarei.

Astronomie și aeronautică pe înțelesul tuturor, observații astronomice pe terasa Iulius Mall &#8211; o seară de duminică inedită, de care vă invităm să vă bucurați alături de noi, la Cărturești. "
