
-----------------------------------
Teo
25 Feb 2013 13:45


-----------------------------------
Uneori, privitul printr-un telescop poate schimba la drept cuvant cursul vietii unui om.
Poate fi scanteia care declanseaza marea pasiune si duce apoi la dorinta de a citi, a se informa si de a avea un instrument cat mai performant.

Faptul ca privesti intamplator printr-un instrument astronomic ( fie al unui prieten, fie de pe strada ) fie ca iti cumperi unul cat de modest doar din dorinta de a vedea " ce mai e si asta " totusi sunt lucruri bune.
Nu trebuie neaparat sa fii informat inainte, sa cunosti principiile de functionare, sa ai la activ mai multe incercari de constructii home-made.

Conteaza prima reactie, prima impresie pe care o produce neofitului.

Spun asta pentru ca asa am inceput in 1994 cand am primit in dar prima luneta de 50 mm ( una turistica ruseasca).

Daca nu aveam sansa sa o primesc cadou si sa o indrept spre cer, poate nu as fi continuat sa ma informez si sa avansez in acest domeniu.

Multi incep intr-un hobby dintr-un lucru marunt sau intr-o conjunctura care pe moment pare fara prea mare insemnatate.

Asa am inceput si in radioamatorism...cumparand doua statii de jucarie si spunandu-mi in sinea mea " ia sa vad ce pot face cu astea"....apoi au urmat ani de mari satisfactii, evident in care m-am documentat, am dat examen apoi mi-am cumparat aparatura performanta.

La fel am inceput si in activitatea de scufundare in apnee pe care am indragit-o de-a lungul timpului, tot din cauza faptului ca la o varsta frageda am primit in dar ( pe post de banala jucarie) o masca pentru scufundari din cauciuc cu geam, produsa in URSS si cumparata din piata.
Ajungand cu ea la Eforie Nord am putut vedea in cativa metru cubi de apa ceva ce m-a fascinat si m-a atras ca un magnet. Pana in prezent indragesc scufundarile in ape limpezi la fel de mult cum indragesc privitul prin telescop.
Peste ani, cumparand o carte a lui Cousteau din anticariat am avut surprinderea sa vad ca si marele om de stiinta a ajuns unde stim cu totii, tot printr-o banala experienta a neofitului.
 A inceput totul exact din curiozitatea de a vedea ce se afla dincolo de oglinda apei, el fiind la acel moment un ofiter tunar pe care nu il interesa ce se afla sub fata apei, si pentru care, marea nu reprezenta decat un amestec sarat menit sa iti usture ochii.

Totul a inceput imprumutand o modesta pereche de ochelari subacvatici (masca) de la un prieten.

Va atasez aici doua pagini al caror mesaj nu il voi neglija deloc in viata asta ( nu ca voi ajunge vreun om de stiinta, dar m-a fascinat puterea pe care o are prima experienta asupra unui om) :

Asa si cu primul telescop...cat de modest ar fi si orice motiv ai avea sa il cumperi, cred ca pana la urma merita incercata experienta. Daca te atrage atunci te informezi temeinic si mergi mai departe.
