
-----------------------------------
mflorian
04 Iun 2013 10:35


-----------------------------------
Duminică, 2 mai, m-am uitat întîmplător pe geamul orientat spre nord și am văzut cerul roșu. Deși era relativ înnorat, cerul arăta ca un apus spectaculos, colorat destul de intens. Într-un tîrziu mi-am dat seama de ce aveam o persistentă impresie că ceva nu este în regulă: soarele nu apune în nord! Am dat fuga afară să mă conving de ceea ce eram absolut sigur, respectiv de faptul că soarele apune în altă parte, adică la locul lui, în vest. Am ajuns în sfîrșit într-un loc în care vedeam simultan atît orizontul vestic cît și cel nordic. Și da, la vest se vedeau ultimele urme ale apusului, iar la nord era alt "apus", mai luminos, care părea că nu are nici o trebaă cu apusul adevărat. După ce m-am dezmeticit, am dat fuga după aparatul foto, dar bineînțeles că am ratat momentul, deoarece s-a lăsat un strat gros de nori peste nord și a început o ploaie intensă.
Mult timp m-am întrebat ce naiba a fost aia. La un moment dat mă gîndeam că așa ar arăta un incendiu apocaliptic după linia orizontului.
După articolul de mai sus, aș putea să mă gîndesc la vreun foarte rar fenomen atmosferic de tip auroră boreală, a cărui imortalizare am ratat-o cu brio.
