
-----------------------------------
zoth
24 Aug 2013 12:24


-----------------------------------
Cateva idei care sper sa va fie de ajutor in operatiunile de aliniere ale unui binoclu:

- In linii mari vorbind, axele optice ale unui binoclu bine aliniat pastreaza atat coincidenta intre ele cat si coincidenta cu axa mecanica a binoclului (axa sarnierei) pe care o vom numi de aici incolo axa de vizare (axa de referinta).
In aceasta situatie binoclul va aparea bine colimat pentru orice distanta interpupilara utilizata.

- Decolimarea unui binoclu inseamna de cele mai multe ori devierea cu un anumit unghi a axei optice  a unui canal fata de axa de vizare. Foarte rar sau doar in situatii catastrofice ambele axe optice ale unui binoclu vor prezenta deviatii unghiulare diferite fata de axa de vizare.

- Urmare a situatiei de mai sus consider ca cel mai important pas in alinierea unui binoclu este analiza preliminara a decolimarii lui. Ne va fi de un ajutor fantastic referinta data de canalul care a ramas bine aliniat. Graba de a interveni haotic la reglarea prismelor pe ambele canale poate sa ne coste o gramada de munca in plus, rezultate finale incerte sau ambele la un loc.

- Un canal bine aliniat (dpdv optic) implica o concentricitate buna intre obiectiv, cele trei diafragme ale prismelor si optica ocularului. Verificarea concentricitatii canalului se poate face vizual privind cu ochiul liber prin centrul obiectivului in timp ce tinem ocularul indreptat catre o sursa buna de lumina.
Cei care nu au suficienta experienta (sau siguranta ca privesc prin centrul obiectivului) pot folosi un capacel care intra fest pe obiectiv si in care practica o gaura centrala cu diametrul de 1-1,5mm.

sa aveti spor!
