
-----------------------------------
Erwin
17 Sep 2013 01:53


-----------------------------------
Am profitat aseara ca a fost senin si Luna pe cer ca sa scot telescopul asamblat afara in spatele blocului unde este luminat ca pe stadion si altceva pe cer nu vezi. Cu ocularul de 32mm plossl nu am ajuns in focus, planul focal fiind foarte aproape de secundara dar am ajuns cu orthoscopicul de 12mm care este mic si scurt si a ramas 1.5mm fata de capatul cursei. Imaginea, exceptand turbulenta a fost superba, am si facut cateva poze cu telefonul afocal. O sa le descarc maine. Nu m-am putut satura de detaliile lunare care se vedeau pe toata suprafata chiar daca este aproape plina. 

Maine daca am vreme o sa ajustez pozitia tevii sa intre mai jos in suport (o sa pun o piesa care va culisa si se va fixa in pozitie cu un surub cu rozeta sau piulite fluture ca sa se poata ajusta la nevoie. Colimarea a durat 2-3 minute fara sa umblu la oglinda primara, consta in ajustarea pozitiei axului secundarei pe teava (inca nu am fixat definitiv suportii de la capetele tevii, dar cred ca am sa fac asta pentru ca in cursul observatiilor s-a rotit pentru ca am apasat unde nu trebuia cu mana... si a secundarei din suruburile ei. Exista oarecare vibratie datorata elasticitatii partii din lemn dar nu dureaza decat 2-3 secunde si poti observa lejer. E posibil sa adaug o piesa din lemn la montantul lateral care sa rigidizeze mai mult cutia cu montantul unde apare flexura respectiva.

Urneaza vopsirea si ultimele finisaje. L-am carat destul de usor jos montat cu totul, nu este greu insa loveam cu parasolarul partea de sus a usii si a trebuit sa ma aplec cu el cu tot. Asa ca la intoarcerea in casa am demontat teava cu ansamblul secundarei si le-am carat separat.

Imi place ca nu a trebuit sa umblu deloc la oglinda primara desi nu mi-au iesit toate unghiurile perfect la 90 grade. 

Sper sa mai fie vreme buna intr-o zi saptamana asta ca sa ies cu el din oras sa-l testez si la ceva DSO, chiar daca va fi Luna plina pe cer, ceva roiuri sau macar Andromeda si tot se va vedea ceva.
