-----------------------------------

Teo

22 Sep 2013 18:35


Re: Ce este atat de uimitor...?

-----------------------------------


Ma regasesc cu usurinta in intrebarile lui Doug ,citesc pe nerasuflate raspunsurile posibile si imi amintesc cu o uimire ,usor estompata de ceata timpului,trairi similare celor descrise de astronomii amatori citati.Printre care se afla,desigur,si Doug insusi.

Am trait si eu sentimentul ''orientarii profunde'' citat de catre ''punkastronomy'' din propria sa experienta,o perceptie adanca ,in mare parte extrasenzoriala,a locului meu,al tau ,al celui care observa,in Universul stelar.
Asemenea trairi observationale sunt trairi directe,in prima instanta, obtinute fara ajutorul vreunor substante modificatoare de stare a constiintei.Dar numai in prima instanta.Observatorul stelelor primeste prin ochiul sau,prin retina sa,in insasi fiinta sa si in mod nemijlocit,lumina astrilor indepartati.
Fraza lui Otto Piechowski arunca o lumina neasteptata asupra subiectului:

''So when we observe the stars with our eyes,we are touching the stars'',

sau,in traducerea mea:

''Deci cand observam stelele cu proprii nostri ochi,noi atingem stelele''.

Asa si este,ce sentiment deosebit , ce senzatie puternica :sa fii atins de un astru,sa fii mangaiat de stelele departarilor inimaginabile.Iar aceasta este o realitate fizica,nu o figura de stil!

Mircea


Cat adevar in aceste fraze..... 

Pacat insa ca tendinta actuala este de a indeparta ochiul de la ocular si de a inlocui observatiile vizuale cu camere fotografice, imaginile aparand pe monitoare.
Cine nu a gustat din observatiile vizuale la ocular, cine nu s-a indragostit de observarea haului galactic prin ocular, sa nu o faca. Este mai bine sa se multumeasca cu poze "moarte si ultraperformante". Poate este mai bine asa. Nostalgicii observatiilor directe la ocular isi au locul lor si o lume a lor. O lume buna ?  E greu de raspuns, insa o lume frumoasa, cu siguranta ca da.
Ramanem sa visam in spatele ocularelor, al lunetelor singuratice ce mijesc in linistea noptii pe langa acoperisurile caselor, acompaniati vara de greierii ce isi canta placutele partituri. 
Uneori mai adie si un vanticel cu miros de regina noptii...insa cui ii pasa ? Noi ramanem fascinati de lumea ce se afla dincolo de sticlele ocularului, iar lumii acesteia cotidiene, odata cu lasarea cortinei noptii incetam sa  ii mai apartinem.....

Oh...badie Eminescule...unde te-ai ascuns ?