
-----------------------------------
Catalin M. T.
08 Feb 2015 21:08

15.5 ani de activitate solara
-----------------------------------
Asa cum spune titlul, prezint rezultatele activitatii solare observate de mine in ultimii 15.5 ani. Observatiile cuprind jumatate din ciclul solar 23 si ciclul solar curent. Insumate sunt 3244 observatii solare(din 09.06.1999 pana la 03.02.2015). In cursul anilor am folosit 4 instrumente: binoclu IOR 7x40, refractor 50mm f/12.6, Newton 110mm f/4.5 si refractor 90mm f/10. Datorita acestui fapt ciclul solar 23 prezinta maximele mai mici datorita aperturii mici folosite. In realitate maximele ciclului solar 23 ar trebui sa fie cu aprox 1/3 mai mari pe graficele mele daca e sa compar cu cele oficiale.
Graficele atasate cu rezultatele prezinta nr. Wolf, MDF(Mean Daily Frequency), activitatea grupurilor de pete solare per emisfere solare, activitatea nr. petelor solare per emisfere solare, faculele si activitatea faculelor per emisfere solare. Graficele prezinta valoarea zilnica si "smoothed" pt. nr. Wolf, G, S si facule.
Dupa cum se observa din grafice ciclul solar curent(24) prezinta doua maxime(in 2012 si 2014). Ciclul solar 24 a inceput in 2009, interesant odata cu predominarea petelor solare in emisfera nordica si dupa cum arata tendinta de a se finaliza cu predominarea petelor solare in emisfera sudica(ca si in ciclul solar anterior). Ca si o previziune urmatorul ciclul solar(25) ar incepe aproximativ prin 2020.
Enjoy! :D
PS Legenda: R- Nr. Wolf; G- nr. grupe de pete solare (n-emisf. nordica, s- emisf. sudica); S- nr. pete solare (n-emisf. nordica, s- emisf. sudica); F- facule (n-emisf. nordica, s- emisf. sudica)
