
-----------------------------------
starbuck
05 Iun 2015 21:03


-----------------------------------
A fost greu sa ma abtin sa nu achizitionez si celelalte doua oculare de 6mm, respectiv 32mm.
In continuare descriu experienta cu toata gama Baader Ortho Classic dupa cateva nopti bune de observatii cu newtonianul de 150mm F/5. 
Nu am facut teste cu refractorul de 70mm F/13 deoarece am vrut sa vad comportamentul ocularelor in cazul unei configuratii rapide (F/5) unde pot fi evidentiate mai usor eventualele defecte.
Per ansamblu a se considera un seeing mediu pentru conditiile de observatie.

1. Baader Classic Ortho 6mm

Un "specialist" planetar de exceptie. Mai exact, o transmisie foarte mare a luminii, optica de varf, distorsiuni nule (datorita campului vizual aparent destul de mic de 52 grade).  
- Jupiter: impreuna cu filtrul Baader UV/IR-Cut la 125x benzile ecuatoriale erau foarte vizibile iar lunile galileene perfect vizibile, fara dubluri. Transmisia mare a luminii combinata cu raportul focal destul de mare au impus suplimentar folosirea filtrului Lumicon ND 25 (transmisie 25%).
- Saturn - de asemenea cu filtrele Baader UV/IR-Cut  si Lumicon ND 25 - a fost vizibil intr-o noua maniera pentru mine, as putea zice cu mult peste imaginea oferita de Hyperionul de 5mm (chiar daca nu cu acelasi confort vizual. Diviziunea Cassini este vizibila foarte usor si orice efort pana la 3.30-4.00 dimineata merita din plin pentru a avea parte de diminuarea turbulentelor atmosferice.
Luna - o plimbare de vis prin craterele din zona Terminatorului, singurul regret fiind lipsa unui binoviewer. Eye relief-ul de 5mm este destul de mic dar cu putin exercitiu acomodarea este usoara.

 
2. Baader Classic Ortho 10mm

Fata de ocularul de 6mm acest ocular ofera o imagine mult mai clara, mai taioasa ca sa spun asa din cauza diminuarii efectelor de seeing slab in condittile unui grosisment mai mic, de 75x.
Jupiter si Saturn apar aproape ca in imaginile procesate iar in plus pot fi abordate roiurile stelare. 
In rest poate fi remarcata aceeasi transmisie mare a luminii cu distorsiuni minime (pana la 70% din raza campului vizual). Din cauza conditiilor urbane de seeing mediu (ca sa fiu totusi tolerant), de multe ori am preferat observatiile cu acest ocular in locul celui de 6mm. Oricum sunt convins ca ocularul de 6mm este cel putin la fel de performant in conditiile unui seeing mai bun.
Luna este cuprinsa aproape 100% in campul vizual oferind conditii excelente pentru fotografia de proiectie prin ocular sau afocala. Eye relief-ul este un pic mai mare (8mm), efortul de acomodare fiind destul de mic.


3. Baader Classic Ortho 18mm

Ocularul acesta iese din sfera de observatie planetara abordand obiectele deep sky in aceeasi maniera HT (high transmission) pentru lumina oferind o imagine semnificativ mai buna decat Hyperionul de 21mm (cel mai apropiat ca distanta focala din dotare). Stelele din Trapesium sunt vizibile clar si punctiform, fara distorsiuni. Hyadele si Pleiadele pot fi luate la bani marunti vorba aceea, cu exercitii de numarare a stelelor cu ochiul "liber" la un nou nivel. Claritatea si lipsa distorsiunilor este prezenta pana la aproape 80% din campul vizual aparent.

 
 4. Baader Classic Ploessl 32mm

Desi nu are caracteristici de ocular ortoscopic in maniera ocularelor descrise anterior acest ocular completeaza destul de bine gama Ortho Classic prin talente de adevarat "sky walker" cu un efect de imersiune in spatiu foarte spectaculos, asta in ciuda unui camp vizual aparent de numai 50 grade dar cu un eye relief de 21mm si aceeasi trasmisie de calitate HT a luminii. Mie mi-a fost destul de greu sa-mi stabilesc un obiectiv de observatie cu acest ocular. Cautam initial roiuri stelare si nebuloase dar ma pomeneam ca faceam minute in sir star hopping si prea putin mai conta de unde porneam si unde ma opream. Poate ca partea asta contemplativa a observatiei nu e atat de relevanta din punct de vedere tehnic  dar ofera o imagine destul de relevanta (zic eu) despre o realizare de exceptie a celor de la Baader Planetarium. Impachetare de ortoscopic, multicoating high transmission din gama premium si totul in design si la pret de Ploessl ! 

Toate cele patru oculare descrise au constructia bazata pe corp metalic negru, bine finisat, cu capace si protectii de cauciuc pliabile. Cu toate ca au corp metalic greutatea lor este foarte redusa (toate cele patru oculare nu depasesc in greutate Hyperionul de 5mm :) ). Am vrut sa achizitionez de asemenea restul componentelor (Barlow-ul de 2.25x respectiv tureta Q dar le-am considerat redundante avand deja un Barlow ED iar tureta m-ar fi facut prea comod :) ).

Oricum recomand fara ezitare intregul pachet:  
http://www.starmax.ro/Baader/oc_clasic_ortoscopice.htm
http://www.astroshop.ro/baader-set-oculare-q-turret-1-25r/p,33617
