
-----------------------------------
Teo
01 Iul 2015 23:17


-----------------------------------
In general la observarea obiectelor DSO nu se folosesc puteri mai mari de 100-120 X. De regula se utilizeaza puteri mici ( 20 X- 40 X, 60 X, 100 X).
Puteri ceva mai mari (ex. 150 X) se folosesc la unele nebuloase inelare (planetare) sau la roiuri globulare cu dimensiuni (unghiulare) aparente mici, ori la unele galaxii  dar asta merge la telescoape cu apertura mare.
Cu cat cresti puterea de marire (grosismentul), cu atat imaginea se intuneca si nu mai poti vedea obiectele ce prezinta o lumina redusa . Imaginile obiectelor DSO sunt difuze si slab luminoase. Pentru a putea castiga lumina la mariri puternice ( la observatii vizuale) ar trebui sa avem un telescop cu apertura foarte mare, ori in regim de amator suntem limitati de buget si de alte considerente practice.
La observarea vizuala a obiectelor  DSO, rar se utilizeaza oculare cu focala sub 10 mm. 
De regula, cele sub aceasta focala sunt utilizate la observarea planetelor si a Lunii.
Marirea sau grosismentul il calculam impartind focala telescopului la focala ocularului.
Daca vorbim despre astro-fotografie cu timpi lungi de expunere si sensibilitati ISO ridicate, atunci este altceva, dar asta nu intra in discutia actuala a observatiilor vizuale la ocular.
