
-----------------------------------
alex.irimiea
30 Iul 2015 01:51

Posibila problema DEC Motor la Celestron Advanced VX? Help!
-----------------------------------
Salutare tuturor,
Acum cateva luni in urma am achizitionat un telescop Celestron Advanced VX SCT 9.25 dar niciodata pana acum cateva zile nu am avut ocazia sa ies undeva cu el "sub cerul liber" - stau la bloc iar din balcon spatiul nu mi-a permis sa efectuez o aliniere polara (nu aveam o "vedere" buna catre steaua polara din cauza volumului ocupat) asa ca tot ce puteam face era sa-l folosesc fara partea computerizata (un fel de point and shoot).
Am incercat totusi sa invat din manual cum se seteaza pregatind cumva momentul in care voi iesi cu el in natura.
Asta s-a intamplat weekendul trecut, totusi - surpriza - dupa fixarea telescopului pe pozitii (+ setare latitudine, azimut), nu am reusit sa aliniez telescopul folosind "Two star alignment": de fiecare data cand selectam anumite stele pentru procesul de aliniere, localizarea stelelor selectate nu parea sa se efectueze corect. Incercand sa-mi dau seama unde gresesc (initial am suspectat coordonate si/sau ora setate gresit), am observat insa ca orice stea alegeam pentru aliniere, telescopul se misca doar pe axa RA, nu si pe DEC. Mentionez ca ambele motoare se auzeau functionand, insa doar cel pentru axa RA misca (vizibil!) tubul atasat monturii.
Nu cred ca am gresit cu nimic in ceea ce priveste setarile, cablul DEC e conectat corect (conecteaza cele doua mufe DEC Port - DEC Port - altfel ma gandesc ca motorul DEC nici nu s-ar mai auzi functionand), sa fie o problema mecanica (din fabrica)? A mai avut cineva asemenea problema?
Mi-ar fi de mare ajutor niste sfaturi - sa stiu daca trimit montura pentru reparatie/inlocuire (telescopul este in garantie).
Multumesc mult!
