----------------------------------- CAdi 21 Oct 2015 15:50 Mars Project - Terraformarea planetei Marte ----------------------------------- ,,Nu exista nici un plan B si nici o planeta B “ Declaratia lui Ban Ki-moon secretarul general ONU constituie motto-ul celei de a 21-a ,,Conferinte mondiale asupra climei “ desfașurate sub egida ONU la Paris in perioada 30 Noiembrie-12 Decembrie 2015. Vor participa reprezentantii a 195 de tari pentru un acord mondial privind franarea procesului de incalzire globala a Terrei. Aceasta declaratie m-a inspirat sa deschid acest topic in care sunt invitati sa participe toti membrii forumului pasionati de cosmologie . Intrebarea provocatoare ar fi: Cum putem sa transformam planeta Marte intr-o planeta care sa detina conditiile propice vietii ? Cateva date despre Marte : Marte nu are magnetosfera. Atmosfera lui Marte este pe o orbita joasa si are o inaltime de doar 11 Km in comparatie cu a Terrei care are 100 km. Atmosfera este rarefiata si este alcatuita din 95% dioxid de carbon, 3% azot, 1,6% argon, si contine in proportii foarte mici oxigen si apa. Presiunea atmosferica este o sutime din presiunea Pamantului. Atmosfera lui Marte este prafoasa, din aceasta cauza cerul martian are o culoare maroniu-roscata. In lunile de iarna 25%-30% din intreaga atmosfera se condenseaza si apar bucati groase de gheata din CO2. Clima de pe Marte se aseamana cu cea de pe Pamant, in sensul ca exista 4 anotimpuri. Aceste anotimpuri sunt insa aproape de 2 ori mai lungi, pentru ca si anul martian este de aproape 2 ori mai mare decat al planetei noastre (daca tinem cont ca Marte se afla la o distanta mai mare de Soare). Temperaturile sunt cuprinse intre –140 °C si 20 °C . De asemenea, Marte are cele mai puternice furtuni de nisip din Sistemul Solar. Acestea se pot desfasura pe suprafete mici, dar sunt si furtuni ce acopera intreaga suprafata a planetei. Furtunile apar atunci cand Marte este pe orbita mai apropiata de Soare (periheliu). Marte are mai multe lacuri inghetate care contin probabil apa sarata. De asemenea Marte are multa apa inghetata la poli. Gravitatia este de circa 1/3 fata de Pamant. Ziua pe Marte este doar cu o jumatate de ora mai mare decat cea de pe Pamant.