
-----------------------------------
david_eco
22 Ian 2016 19:18


-----------------------------------
Pentru mine nu pot spune ca a fost o data la care observatiile facute mi-au placut cel mai mult.
De fiecare data cand setez telescopul am o satisfactie profunda. Mirosul ocularelor si a cutiei de depozitare imi pregatesc mintea si ma face sa retraiesc acele momente din tacerea noptii.
Prima data cand am descoperit (pentru mine) saturn, am ramas mut pentru un minut. Observam prin newton de 114mm la 20x cand am recunoscut acea bilu&#539;a aurie inconjurata de un inel, mi-a stat inima-n loc. Am schimbat ocularul cu cel de 10mm plus barlow cu lentila din plastic...am alergat in casa sa scot lumea afara spunandu-le ca am gasit saturn.
am urmarit prin binoclu 20x80 cum a rasarit Andromeda de dupa un munte/deal... Cerul nu era perfect negru -cred ca era un pic de
luna - asa incat siluetele rare ale brazilor erau totusi vizibile: Andromeda s-a ridicat incet printre ei si in spatele lor apoi deasupra lor....impresia a fost ca galaxia este imensa- aceeasi iluzie care face ca luna sa para mult mai mare la orizont.
Experienta asemanatoare am avut si eu cu aceeasi configuratie. Superb chipul galaxiei deasupra siluetelor brazilor, nu era prima data cand o observam, stiam unde va rasari asa ca am asteptat-o si nu m-a dezamagit :D
O alta amintire memorabila a fost cand am facut prima scanare cu monstruletul de 450mm prin roiul de galaxii din constelatia fecioara. Andromeda prin asemenea apertura (cu seeing mediu) ramane de neuitat, acompaniata de cei doi sateliti cu chipuri evidente de galaxii si nuclee bine definite.
Pe data de 24 dec 2014 la -25 de grade in timp ce observam cometa Lovejoy mi s-a parut ca nucleul se spliteaza. De fapt asistam la ocultatia cu o stea de o stralucire identica cu cea a nucleului. Am tot verificat din 30 in 30 de secunde si am observat cum distanta aparenta dintre cele doua puncte se marea. 
Partea frumoasa este ca, pe masura ce castigi experienta la ocular, obiectele observate sunt de o frumusete tot mai mare chiar daca le stim si ne-am invatat cu ele.

David
