
-----------------------------------
Teo
18 Mar 2016 15:34


-----------------------------------
Salut.

Acel obiectiv pare sa aiba focala foarte scurta. 
Nu are cum sa iti iasa o luneta din asa ceva si mai ales sa obtii si o imagine cat de cat decenta.
Cel mult vei obtine un fel de "vizor de usa" care mareste putin si e plin de aberatii pe margine.
Pentru o luneta "de incepator" care sa iti ofere si satisfactii ai nevoie de un obiectiv cu raportul focal mai lung. 
Te sfatuiesc sa iti achizitionezi un obiectiv cu diametrul minim 50-60 mm, de preferat dublet acromat, cu o focala de minim  500 mm. Ideal poate fi si mai lunga ( 600-1000 mm).
Daca pui un anunt la rubrica vanzari, este posibil sa gasesti pana in 100 lei. Numai atunci te poti gandi sa iei si un ocular si sa te apuci de o luneta care sa iti ofere satisactie atunci cand privesti Luna sau planetele, sa zicem la 50-100 X. O prima luneta bine facuta o poti pastra ani de zile ca valoare sufleteasca. De regula ne raman intiparite in minte toata viata primele imagini obtinute, cum ar fi: craterele de pe Luna, inelele planetei Saturn, satelitii lui Jupiter. 
Daca vei incerca cu lentile nepotrivite, la sfarsit vei obtine imagini deformate pe margine, cu aberatii cromatice mari si care in final te vor dezamagi.
Evita obiectivele care provin de la binocluri. Au focale relativ scurte si nu vei putea mari foarte mult fara ca imaginea sa se degradeze peste grosismentul la care au fost proiectate sa lucreze.
Eu as merge pe varianta : obiectiv dublet acromat, diametrul (apertura) 50-70 mm cu focala minim 500 mm (cu cat e mai lunga, cu atat e mai bine).
Dupa ce faci rost de un obiectiv bun, te vom ajuta cu sfaturi cum sa construiesti tubul, diafragmele interioare iar apoi vei gasi o solutie pentru focuser si trepied. Evident vei avea nevoie si de 1-2 oculare bune. Daca ocularul nu este de calitate, atunci nu vei putea obtine imagini frumoase, oricat de bun ar fi obiectivul. Pentru inceput, as incepe cu un ocular "Super" (Kellner) sau Plossl de 10 mm focala, daca vreau sa ma uit la Luna si planete.
Mult succes !
