
-----------------------------------
Mircea Pteancu
01 Apr 2016 00:24


-----------------------------------
Multumesc 2SKY , sper sa gasesti si tu ceva util printre ele.

Aseara am observat cu telescopul '' Hind '' urmatoarele obiecte :

Roiul Tau Canis Majoris a fost foarte spectaculos.
La 50x am numarat 12 stele dar la 83 x am vazut aproximativ 30 de stele. 

Messier 46 , roi stelar deschis si care imi place tot mai mult .
La marirea de 83x /ocular Erfle 15mm , roiul umple intreg campul vizual si creaza prin numarul mare de stele senzatia de ''warp'' !

Messier 47 , aflat la orele serii ''pe aceeasi orizontala'' cu M46 si doar la un camp vizual distanta , este un roi mai rarefiat dar are o stea dubla in centrul ei ,destul de luminoasa si de culoare galben -oranj ,rezolvata la 50x.
S-a vazut binisor si NGC 2423 aflat la o jumatate de grad spre Nord de M47.

In Leul am observat perechea de galaxii M65 - M66 ,foarte bine vizibila.
Si totusi ,la 50x ,oricat m-am straduit ,nu am vazut a treia galaxie ,deci nu am avut norocul sa vad acest celebru trio de galaxii.
E bun atunci si un duet !

Apoi au venit norii si spectacolul ceresc s-a incheiat cam devreme.

Mircea
