----------------------------------- Teo 30 Mai 2016 07:08 ----------------------------------- Putem aminti aici si despre heliografe ? Nu stiu daca sunt instrumente arhaice insa sunt frumoase. Iata cateva date : Determinarea duratei de stralucire a soarelui Durata de strălucire a soarelui reprezintă intervalul de timp între care Soarele a strălucit pe bolta cerească. Ea variază în funcție de nebulozitate. Se determină cu ajutorul heliograful, care se exprimă în ore și zecimi de oră. Poat fi de tip Fuess, Universal sau Metra-Praha. Cel de tip Fuess este format din piesa receptoare pentru radiații, ilustrată printr-o sferă masivă de sticlă, cu diametrul de 10 cm, având rolul unei lentile convergente, apoi montura metalică aflată la o distanță egală cu distanța focală a lentilei. Pe montură se fixează diagramele, heliogramele, pe care se imprimă o dungă carbonizată, o arsură când Soarele strălucește. Montura metalică prezintă pe partea internă trei perechi de jgheaburi în care se introduc trei tipuri de heliograme. Unele scurte, de iarnă fixate în perechea de jgheaburi superioare, în intervalul 21 octombrie 10 martie, unele drepte de primăvară și toamnă, între 11 martie – 20 aprilie și între 11 septembrie – 20 aprilie așezate la mijlocul monturii, și unele lungi, de vară, de la 21 aprilie – 10 septembrie, când înălțimea Soarelui deasupra orizontului este mai mare. Ele se așează în perechea inferioară de jgheaburi. Heliograful Metra-Praha se deosebește de cel de tip Fuess prin lipsa tijei arcuite folosită pentru orientarea heliografului pe direcția nord și prin faptul că prezintă pe suportul general o nivelă cu bulă de aer și trei șuruburi de calare, în scopul verificării orizontalității. Heliograful Universal (foto stanga jos) cuprinde o parte superioară formată din sfera de sticlă, din montura pentru helograme și din tija arcuită, ce se poate roti în jurul axului vertical prin scoaterea știftului, și alta inferioară, reprezentat de un cadran semicircular gradat de la 0°–90° latitudine și un șurub de fixare cu ajutorul cărora se reglează heliograful în funcție de latitudine. Noțiunile fundamentale utilizate pentru această determinare sunt durata efectivă, durata posibilă sau astronomică și fracția de insolație. Durata posibilă se referă la perioada timpului suprapus între momentele răsăritului și apusul Soarelui, timpul maxim posibil de strălucire a Soarelui, în lipsa totală a norilor, timpului teoretic, dependent de poziția matematică a punctului considerat. Prin durata efectivă înțelegem intervalul de timp în care Soarele a strălucit pe cer, fără ca acesta să fie acoperit de nori. Prin asocierea duratei efective, cu cea astronomică se obține fracția de insolație redată prin relația F = d/s Ž 100, unde F este fracția de insolație, D este durata astronomică, iar d este efectul de strălucire a Soarelui. Când Soarele strălucește permanent în zilele senine, fracția de insolație este egală cu unitatea, adică F = 1, pentru că durata efectivă este egală cu 0, adică d = 0. Pentru că norii reduc intensitatea radiației solare directe prin reflexie, aceștia măresc radiația difuză, slăbesc radiația efectivă, luminozitatea și limitează în efecte de strălucire a Soarelui. Fracția de insolație se exprimă în procente și arată cât la sută din durata posibilă, Soarele strălucește efectiv. Sursa articolului : https://besttravelsaroundtheworld.wordpress.com/2011/01/19/soarele/