
-----------------------------------
Cosmin Iftode
02 Mar 2017 13:39


-----------------------------------
Salut Catalin,

Sunt cateva chestiuni importante in astrofotografia cu DSLR dar depind in buna masura si de nivelul spre care vrei sa tinzi. Sunt de interes performanta senzorului, functia de live view, posibilitatea de control de pe PC cat si posibilitatile de accesorizare.

Senzorii actuali folositi de Nikon (inclusiv cel din D5300) sunt ceva ceva mai buni decat ce au Canon pentru astrofotografie dar Canon (inca) au ceva mai multe accesorii dedicate, mentionez aici in primul rand filtrele de poluare luminoasa ce se pot monta in corpul obiectivului, daca vei fotografia din apropierea Bucurestiului e ceva ce te va interesa mai devreme sau mai tarziu. Anul asta au inceput sa apara astfel de filtre si pentru Nikon totusi iar trendul va tine, acum ceva vreme Canon era aproape alegerea implicita pentru astrofotografie dar acest monopol dispare. 

Atat Canon cat si majoritatea modelelor Nikon pot fi controlate de pe un laptop cu softuri dedicate (BackyardEOS si BackyardNikon fiind exemple) ce ajuta la incadrare si la focalizare. 

Mai e de luat in calcul si faptul ca pentru Canon se gasesc (relativ) usor adaptoare de curent pentru a le putea conecta de la masina sau de la priza, pentru Nikon mai greu. 

Pentru Canon exista de asemenea posibilitatea relativ facila de a scoate senzorul IR-cut (care diminueaza semnificativ una din cele mai importante lungimi de unda in astrofotografie, banda de emisie H-alpha), asta deja e un pas mai avansat insa si recomand sa te informezi pe cat de bine posibil inainte de a-l face.

Mult mai important decat modelul camerei este insa o montura cu tracking, care sa urmareasca miscarea siderala, o camera veche de 10 ani pe o astfel de montura da mult mai multe posibilitati si calitate decat cea mai buna camera de pe piata pe un trepied. Daca bugetul tau e disponibil in principal pentru astrofotografie as lua mai degraba o montura rezonabila si o camera ieftina modificata pentru astro (are de exemplu rabeir una la vanzare http://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?p=164164#164164) sau poti folosi in continuare camera pe care o ai.
