
-----------------------------------
rMarius
25 Oct 2017 14:23

Buna Ziua!
-----------------------------------
In primul rand multumesc pentru primirea ca membru pe acest forum.

  Pasiunea mea pentru astronomie este veche. Din pacate nu a fost constanta dar mi-a tot revenit de-a lungul timpului. Primele inceputuri au fost pe vremea copilariei, cand incercam sa-mi construiesc o luneta cu o lentila de la ochelarii sparti ai fratelui meu. Apoi am privit luna si stelele cu o luneta de jucarie dintr-o trusa de optica pentru copii. Cartile din domeniu citite in adolescenta m-au fascinat, apoi cu anuarul astronomic am  incercat sa localizez diferite stele si constelatii. Am cautat si am localizat Venus in timpul zilei cu ochiul liber. Am privit petele solare proiectate pe un ecran de carton alb. In tinerete am contruit chiar o montura pe rulmenti cu trepied de lemn. Desi culisa foarte silentios si avea suruburi de blocare, era inutilizabila din cauza vibratiilor. Este adevarat ca si luneta (tot construita acasa) atasata la ea era cam grea. 
  Acum cativa ani mi-am cumparat un binoclu de calitate pe care l-am folosit si pentru astro. De cateva luni am si un telescop Celestron Astromaster 130/650. Am cumparat pentu el oculare de calitate mai buna decat cele din dotare si desi este un intrument relativ modest, am vazut o gramada de lucruri frumoase cu el, Luna, planetele: Jupiter cu 2 benzi si cei 4 sateliti, Saturn cu inelele si satelitul Titan, Venus (ziua) in una din fazele sale.
   Urmaresc de multi ani forumul Astronomy.ro. Aici mi-am facut o parere despre multe din instrumentele astronomice aflate pe piata, cum poti sa le utilizezi si in anumite cazuri chiar sa le imbunatatesti. Si multe altele despre observatiile astronomice. Recent mi-au fost foarte utile informatiile despre colimarea telescoapelor Newton.
  Pe viitor as dori sa folosesc si sectiunea Bazar pentru a achizitiona un instrument mai performant (cand voi avea destui bani) si pentru a vinde unele componente care deja nu ma mai satisfac, poate chiar telescopul actual. As dori sa achizitionez (in functie de buget si de oferte) un Maksutov de 127 sau unul de 150 mm, poate chiar un refractor apo de 80-100 mm.
