
-----------------------------------
Dbird
31 Ian 2018 23:19

Review binoclu IOR BI 7x40
-----------------------------------
Review binoclu IOR BI 7x40 
&#8222;Un binoclu mult prea militar...&#8221;

1-PREZENTARE GENERALA 
Un binoclu iesit de pe usa IOR-ului in 1977. O reala legenda a opticii romanesti. Un binoclu care in gama lui (si aici as vrea sa cititi &#8222;gama&#8221; ca fiind cu predilectie nu atat 7x40 cat cea militara) a concurat in multe review-uri pe net (facute de specialisti) cu cele mai mari nume de producatori de astfel de echipamente iesind in mai toate pe locul unu sau doi. Deci un binoclu dedicat si fara echivoc domeniului militar. In lumea celor ce utilizeaza binocluri, notiunea de &#8222;binoclu militar&#8221; a generat mereu respect si a constituit implict o garantie a calitatii. Toti am dorit astfel de produse. Si totusi. Exista o vorba romaneasca care zice sa ai grija ce iti doresti :) . Am un respect deosebit fata de producatorul roman, si acum recunosc sincer ca in reviewuri am fost poate putin mai bland cu aceste emisii autohtone, dar de asta data cred ca voi fi putin mai dur, dar in sensul corect al termenului. Un binoclu care abia acum mi-a trecut prin mana (spre deosebire de 8x30 pe care l-am cunoscut de tanar) si de la care aveam foarte mari sperante. Voi fi foarte corect si din cauza raportului pret / calitate deoarece achizitia unui astfel de binoclu (nu numai pe siteurile romanesti dar si pe cele straine) se poate face la niste preturi extrem de mari cuprinse intre 110 - 400 euro (500-1200 lei). Binoclul ajuns la mine este, daca se poate spune asa,  nou. Este impecabil, nu a fost folosit niciodata, este inca etans, pic de rugina sau alte probleme optomecanice. Armura de cauciuc este la randul ei in perfecta stare dar a suferit o intinerire in baie de silicon pentru luciu si eliminarea unei tendinte vagi de lipire a eye-shildurilor de piele (strat superficial imbatranit). 
In rest (in afara unei curatari de sterilizare generala) nu a fost nevoie de alte interventii. 

Caracteristici tehnico-functionale:
Grosisment:	7x
Focus: Reglaj independent pe fiecare tub
Diametrul pupilei de intrare 
2- ISTORIC 
Este fara doar si poate un binoclu cu istoric. A fost folosit masiv de-a lungul timpului in aramata si chiar dat la export. Dotat cu sticla Schot si acoperiri T3  este fara doar si poate un &#8222;original&#8221; romanesc. Asta chiar daca sticla este germana, chitul de izolare este tip rusesc si ocularele de diametre mari au inflenta japoneza. Rezultatul final este interesant si este de laudat faptul ca binoclul ca si concept are un ocular mai deosebit (5 lentile in trei grupuri , un triplet si doua simplete), un sistem sanie port prisme care insa se monteaza invers ca la celelate modele respectiv prin partea din fata, filtru IR, gradatie pentru masuratori in camp, armura generoasa rapid demontabila/schimbabila, eyeshilduri fixe chiar daca reglajul de clar este de tip independent per fiecare tub.

3- MECANICA 
Desi mi-a placut o afirmatie de pe un site celebru de astronomie in care un utilizator de IOR 7x40 zicea ca prima impresie ar fi ca &#8222;manipuleaza un cauciuc de automobil&#8221; , totusi sa nu fim rautaciosi si sa dam o ocheada la frati lui militari facuti de mari firme de prestigiu pentru a constata ca si acolo exista mult cauciuc chiar daca intr-adevar aduce aminte de automobile. Armura de cacuciuc este de foarte buna calitate, groasa cu nervuri puternice si proeminente dar mai ales foarte, foarte elastic. Ideal pentru socuri. Binoclu gol (vezi poza) cantareste  872 de grame lasand cele 228 de grame la dispozitia armurii, capacelor de ocular si curelei de prindere. Mecanica are un concept extrem de solid la baza. Mult metal. Multe sisteme demontabile ce cheltuiesc mult metal, resistenta creste dar din nefericire creste si greutatea totala a binoclului. Un binoclu &#8222;atomic&#8221; eu asa i-am spus la finalul testelor. El va rezista ca parte mecanica la majoritatea socurilor ... probabil si la o explozie atomica situata la niste km departare ...dar masa mare de metal va sensibiliza optica care daca nu se va sparge de la soc , macar se va decolima.  In anii 70 acest sistem repezenta o solutie. Un binoclu era un echipament ce trebuia sa tina &#8222;vesnic&#8221; si sa poata fi reparat indiferent de defectele si problemele aparute. Mecanic vorbind executia este superba si ar da chiar impresia efectiva a unui binoclu fabricat in Germania, daca solutiile in sine nu ar fi originale si nemaiintalnite la binoclurile germane, austriece sau japoneze contemporane lui. Ca sa desfaci un IOR 7x40 iti vor trebui alte scule decat cele pe care le-ai folosit pana acum :) . Binoclul foloseste solutia chitului de etansare de tip rusesc care desi este mult mai inestetic, eu cel putin, il consider mai bun decat sistemul modern cu garnituri din cauciuc. Totul se misca corect reglajele sunt relativ dure dar exact atat cat trebuie pentru a genera o siguranta ferma la defocalizare, vaselina a rezistat bine in cei 40 de ani si nu a produs fluaj (in mod cert acest binoclu a stat toti acesti ani nefolosit in conditii foarte bune de depozitare). Da, atunci cand il aduci in priza spre ochi ai efectiv senzatia ca manipulezi un cacuciuc de masina, el fiind mai voluminos decat te-ai fi asteptat. Se aseaza insa bine in palma, este bine echilibrat si placut de folosit. Eye-shildurile au o forma interesanta cu o incercare de a acoperi partile laterale de lumina parazita mai putin reusita. Poate ca daca mai ridicau putin lateralele se obtine un efect perfect de izolare a ocularelor. In mod cert as miza pe faptul ca proiectantul nu a vizat efectiv eliminarea luminii parazite din spate ci asigurarea integritatii zonei din jurul ochilor observatorului in cazul unui impact violent din fata (poate inamicul va lovi cu patul armei in binoclu exact cand eu neatent priveam prin el sau pot sa revin la explozia atomica mai devreme mentionata spre care intamplator tocmai priveam). Interesant curajul proiectantului de a asigura binoclul cu o curea din chinga de plastic. Poate multi vor rade si vor arata elegantele curele de piele tipice ale binoclurilor sau alte solutii, doar ca ... cu  o astfel de chinga pusa in doua, cel mai probabil, veti putea tracta si un automobil. In conditii de razboi aceasta chinga poate deveni un element de maxima utilitate. Caci vreau sa revin la ideea principala ce trebuie sa se inteleaga in spatele acestui review : acesta este un binoclu 100% militar.
Toate bune si frumoase dar in final urmare a unui exces de zel, avem un binoclu de 1100 de grame care are o putere maritoare 7x si o deschidere de doar 40. Rezultanta este obosirea rapida a mainii, tremur evident survenit foarte repede care nu mai putea fi compensat de slaba putere maritoare. Un 7x40 care tremura si oboseste la fel cu, de exemplu, un 10x50 Dekarem. 

4- OPTICA 
Optica este Schott. Prisme mari generoase pentru un 7x40, alezaje de trecere fara obturari ale conulu optic. Din aceasta cauza se poate totusi observa o vaga interpunere a marginilor prismelor in axa optica. Personal nu as critica aceasta obturare, o prefer solutiei in care prismele ar fi fost mai mici si /sau alejajele mai mici dar nu ar fi existat obturari. Motiv pentru care nici pupilele de iesire nu sunt absolut perfect rotunde. Exista o alta mare problema. Si asta darama o constructie foarte bine facuta. Pentru ca vroiam sa privesc in direct ciuperca atomica prin acest binoclu, stratul tint galben este de peste 2 ori mai dens decat la binoclurile rusesti. Devine clar ca daca un german, un rus si un roman privesc o explozie atomica fiecare printr-un binoclu de productie proprie, germanul orbeste primul, rusul orbeste al doilea si romanul orbeste ultimul. Daca discutam de o definitie si chiar contrast &#8222;Schott&#8221; ce nu mai trebuie prezentate, trebuie sa atragem atentia ca luminozitatea este foarte mult atenuata de stratul de tint galben, pe timp de zi.  Obisnuit ca pe masura ce lumina scade in intensitate lumina sa creasca pana la nivelul unui binoclu similar dar fara tint, am facut cu increderea teste in faze de amurg si noapte. Aici, surpriza, lipsa de luminozitate se mentine. Cauza nu o cunosc ... poate tintul romanaesc este mult prea mult, poate este de alta formula si difera de cea gremana, japoneza sau rusa, oricum ceva nu este in regula in mod clar. Si daca pe timp de zi este mai putin important, seara devine cel putin din punct de vedere astro, fatal. O mare deziluzie. Asta totusi in contextul unui contrast foarte bun. Un binoclu facut superb, moare ..exact ca &#8222;pisica la stors, ca la baie nu a avut nimic..&#8221;. Este un binoclu pe care nu il recomand deloc in mod astro (putine au fost cazurile in care am zis asa ceva) ci doar in mod zi. Oare soldatul nu lupta noaptea ? Nu era important sa vada cat mai bine cu un binoclu cat mai luminos si noaptea? ... se dorea vizionarea in direct a unei explozii atomice? Ok, pentru asta (ca uitam sa va spun) exista in dotarea lui IOR 7x40 inca 2 filtre dense portocalii care nu mai are rost sa va povestesc ce efect au daca le si pui. Soldatul nu trebuie sa vada color ? Caci din nefericire culorile sunt complet bramburite cu galben astfel incat pentru prima oara imi dau seama ca va fi o problema sa le determin corect. Foarte deranjant chiar pentru mine care nu urmaresc de exemplu pasari sau animale. Bineinteles ca in mod astro nu exista deca o singura culoare in tot campul vizual, dar stiti ce ? cred ca asta nu este chiar asa de grav. Grav in astro este o lipsa masiva de sensibilitate, de lumina, de informatie deja. Voi explicita efectiv nemultumirea mea in capitolul urmator de teste.
Asta in contextul in care zona de clar este situata superb undeva la 23 % fata de margine, corectiile geometrice sunt superbe, si efectul 3D este din nou superb.
In astro stelele sunt punctiforme, ceea ce este absolut normal pentru doar 7x.
Binoclul are reticol  pe tubul drept si are avantajul cunoasterii algoritmilor de calcul ce pot fi gasiti in manualul de utilizare a binoclului postat de colegul nostru dan.smarandoi. 
Pentru cei intersati il voi reposta putin prelucrat si compactat intr-un format unitar pdf (toate multumirile si creditele merg la dan.smarandoi).
De asemena binoclul dispune de un filtru IR actionabil din exteriorul binoclului prin intermediul unei parghii pe tubul stang. Filtrul transforma radiatia IR in radiatie vizibila bleu deschis. Este de tip pasiv (chimic) si spre surprinderea mea este inca functional. Nu stiu cat de util este el efectiv dar asta este alta probelma si nu sunt in masura sa o comentez. Este prevazut ...deci este necesar... sau as spune ca daca romanul de mai sus orbeste ultimul .... intern vorbind .... ochiul din stanga va orbi ultimul &#61514; ceea ce va asigura o si mai mare autonomie soldatului roman.
Antireflexul (T3 Magnesiumfluorid) este dual mov-indigo si maro relativ palide (am mai vazut la japonezi acest tip de amestec) dar care spre surprinderea mea isi face cu prisosinta treaba inclusiv vis a vis de lumina parazita fie fata, fie spate. In oculare exista niste false reflexii (vezi poza) dar in modul normal de privire prin el, nu exista reflexii parazite de nici un fel. Campul este bine delimitat si este un &#8222;wide&#8221; adevarat. In plus diametrele mari ale ocularelor asigura efectul de &#8222;hublou&#8221; asemenea celor mai noi si mai moderne binocluri de azi. 
Personal sunt extrem de suparat. Am o bijuterie de binoclu care exceleaza din mai toate punctele de vedere doar ca sufera de o acuta lipsa de luminozitate.

5- TESTE 
Testele ale caror rezultate sunt (deci nu are rost sa mai mentionam coloritul in comparatii, limitandu-ne sa declaram densitatea tintului galben IOR cam dublu fata de cel rusesc) prezentate mai jos au stat la baza comentariilor acestui review. Toate binoclurile cu care s-au facut comparatiile sunt deja prezentate in review-uri:
1-	A fost comparat cu un binoclu Revue 7x35 (BK7, are review) pe timp de zi si au performat cam la fel ca luminozitate, Ior putin mai bun ca definitie. Pe astro au vazut identic! Contrast identic.
2-	A fost comparat cu Binoctem 7x50, si IOR a fost depasit la toate capitolele vizibil si in regim de zi si diurn si astro. Contrast identic.
3-	A fost comparat cu Lacerta 8x45. IOR a fost depasit cu mare violenta si in regim de zi si Astro. In astro a fost infiorator privind in exact aceeasi zona cu IOR vedeam doar 3 stele , cu Lacerta am vazut inca 16 in plus si nu cu periferica! Da, stiu ca 8x45 este lejer mai sus decat 7x40 dar  Lacerta 8x45 costa 380 lei si il comparam cu un binoclu de peste 500 lei! Contrast comparabil dar putin mai slab la IOR.
4-	A fost comparat cu CZ Deltrintem 8x30 si am declarat egalitate. In special in astro 8x30 a vazut absolut identic cu 7x40. Contrast identic.
5-	A fost comparat cu HACO 8x30 (japonez BK7, are review) si similar cu IOR in mod astro s-a vazut identic. Contrast identic.
6-	A fost comparat in regim de zi cu Lacerta 10x42. Lacerta l-a depasit putin in luminozitate. In mod astro nu este concludenta comparatia. Contrast comparabil dar putin mai slab la IOR.
7-	 A fost comparat cu Meade Wilderness 8x42 a fost depasit la luminozitate. Contrast si Definitie comparabile.

6- CONCLUZII 
Acest binoclu nu este recomandat celor ce doresc sa il foloseasca pe inserat si noaptea  inclusiv astro. Punct. Daca doriti insa sa il folositi numai ziua, trebuie sa atrag atentia ca daca doriti sa receptati nuante de culori nu veti putea, deci inclusiv celor ce urmaresc pasari sau animale, nu il recomand. Restul utilizatorilor il pot folosi .... inclusiv militarii ? Oare in ziua de azi un militar mai are rost sa care 1,1Kg de binoclu .... la gat ?

Pretul unui astfel de binoclu, in contextul performantelor / pret nu trebuie sa depaseasca  54 euro &#8211; 82 euro (250 lei &#8211; 380 lei) zona in care se pot folosi cu mai mare succes binocluri 8x30, 8x45, 7x50, 10x42 si chiar 10x50 similare cu cele din testele de mai sus. 

N.A. &#8211; pe de alta parte, daca la acest binoclu veti schimba toate cele 4 prisme cel mai probabil veti obtine un binoclu cu adevarat reusit in zona lui 7x40. Si daca veti renunta la armura (il veti acoperi doar cu un strat de piele sintetica) si la capace, veti obtine cu adevarat un binoclu foarte bun, recomandat inclusiv in mod astro.
Nota importanta: avizam cititorii acestui review ca in cazul in care veti face totusi modificarile propuse la N.A. nu mai garantam utilizarea acestui binoclu pentru a privi explozii atomice in plina desfasurare fie ele si la distante de mai multi kilometri. 

