----------------------------------- dragos.n 11 Feb 2018 20:52 ----------------------------------- As vrea sa subliniez un aspect. Opiniile exprimate aici sunt doar orientative, bazate peexperiente personale si evident, subiective, si tu cumperi ce vrei. Problema este cam in felul urmator. Monturile taiwaneze, adica SkyWatcher au specificatii cam ''optimiste''. Astfel, EQ5 e data ca fiind capabila sa faca fata la 10 kg vizual, si 7 kg foto. Dar ea este copie dupa montura Vixen GP, pe care japonezii o arata ca avand o capacitate de 7kg. Si experienta mea cu EQ5 inclina spre 6-7kg. Eu am folosit acelasi tub pe o montura HEQ5, care are, conform taiwanezilor o capacitate de 13 kg. Daca era calm afara, era bine, mai putin la focalizare, unde imi trebuia ceva timp sa merg din aproape in aproape, pentru ca atingand focuserul, miscam putin telescopul, si trebuia sa astept cam o secunda, doua, sa treaca vibratiile si sa vad daca am focalizat bine sau nu. La fel in cazul EQ6, care e specificata ca tinand 18kg, daca nu ma insel. Am vazut aceasta montura la lucru cu un telescop mai scurt si mult mai usor, un RC de 200mm, si o sarcina de 14 kg cu toate acareturile pentru astrofoto, si rezulttele era bune sau rele in functie de cat de cald era. De mentionat ca EQ6 se spune ca e copiata dupa Takahashi EM 10, despre care japonezii spun ca are o capacitate de vreo 12 kg. Si problema nu e doar greutatea, ci si lungimea, si pe vant, volumul destul de respectabil al unui newton de 200mm. Iar daca in viitor, vei dori sa cumperi un ocular performant de camp larg, se poate adauga pe fata chiar si un kg. Asa incat eu pot spune ca montura EQ5 poate sa tina telescopul oarecum, o perioada, dar mai bine ar fi cel putin un HEQ5. Sau o montura dobson, care insa are si ea parti negative. Spre exemplu, trebuie sa o urci pe o masa, sau sa stai in genunchi daca vrei sa te uiti la un obiect aflat mai jos pe cer. Nu sta la un loc, atingi telescopul, pierzi obiectul, si daca pui un ocular mai greu, poate sa se deplaseze singura in jos.