
-----------------------------------
zoth
09 Sep 2007 12:04

Stim ce vedem?
-----------------------------------
Intrebarea din titlu nu isi asteapta un raspuns direct asa incat ea nu trebuie sa supere pe nimeni, este mai mult un pretext pe care vreau sa il folosesc pentru o analiza sumara asupra unor factori ce ne influienteaza perceptia vizuala.
Sunt convins ca o mare parte dintre lucrurile ce vor fi prezentate aici sunt deja bine cunoscute, dar sunt la fel de convins ca unele dintre ele nu sunt suficient constientizate.

Radiatiile electromagnetice cuprinse intre 380 nm si 780 nm au proprietatea de a excita ochiul uman provocand senzatia de lumina si din aceasta cauza aceste radiatii se numesc radiatii vizibile sau luminoase.
Excitand ochiul cu radiatii cu anumite lungimi de unda se obtin senzatii de diferite culori pe care in mod abisnuit le definim prin cuvinte. Astfel radiatia de 780 nm produce senzatia de rosu, dar si radiatia de 680 nm produce tot senzatia de rosu, cu deosebirea ca in acest caz rosul va fi de alta nuanta.
In practica nu este posibil sa se stabileasca o corespondenta intre fiecare lungime de unda si o denumire a nuantei culorii, din aceasta cauza s-a convenit ca unei anumite game de lungimi de unda sa i se asocieze nuantele unei culori dominante:
780-650 nm pentru culoarea dominanta rosu
650-590 nm culoarea dominanta portocaliu
590-550 nm culoarea dominanta galben
550-490 nm culoarea dominanta verde
490-430 nm culoarea dominanta albastru
430-380 nm culoarea dominanta violet
Culoarea reprezinta rezultatul actiunii radiatiei luminoase asupra ochiului si deci notiunea de culoare include doi factori: unul obiectiv care este radiatia luminoasa si unul subiectiv care este sesnzatia ce apare in creierul omului la actiunea acestei radiatii.
In mod obisnuit senzatia de culoare nu apare doar in cazul actiunii unei radiatii cu spectru ingust (radiatii monocromatice) ci se poate datora si unor radiatii complexe.
Lumina solara de multe ori postulata ca si lumina alba cuprinde toate lungimile de unda din spectrul vizibil plus radiatiile in UV si IR iar distributia spectrala este aproape uniforma in domeniul vizibil, doar cu un mic surplus in gama 500-600 nm.
