
-----------------------------------
saiph
13 Iun 2019 10:53


-----------------------------------
Inspirat de ispravile lui "Henry-cel-Rosu" si manat de succesul lui Erwin (multumesc pt sfarturi), m-am gandit sa vad ce mi-o iesi si mie din resturile de lentile de la diversele binocluri mai putin norocoase ce mi-au trecut prin maini in ultima vreme. Asa ca a iesit asta - un dublu Plossl pe 2 inch. A mai iesit si un fratior mai mic, pe 1.25", dar lentilele din el sunt ruby-coated si nu vreti sa stiti ce.. "interesant" se vede prin el :lol: Clar, nimic de comentat, dar.. cum ziceam, interesant.

Desi un pic greut, cu atata sticla in el, asta mare da o imagine greu de egalat de oricare din ocularele din trusa (~mea, cel putin). Este format din 4 dublete: doua de 30mm si doua de 50mm, fiecare F/4 la origine. Din compunerea focalelor, la distantele minime de pozitionare, a rezultat un ocular cu 52mm focala si tot cam atatea grade aFOV, in care orice detaliu - fie crater, fie stea - ramane la fel de clar cum se vede in centrul campului si pana cand iese din camp. 
Nu prea l-am testat asa pe-ndelete, deocamdata doar pe Luna, ceva stele si detalii terestre, dar din ce am vazut, se pare ca e un design destul de reusit. Nu am remarcat distorsiuni sau virari de nuante (poate doar un pic de tot in galben, dar aproape insesizabil).

Carcasa si inelele distantiere sunt printate 3D si usor corectate ca sa se potriveasca - daca va bate gandul sa va faceti ceva similar (carcase printate 3D pt elemente optice), aveti grija sa lasati suficienta toleranta dimensionala pt asamblare (cel putin 0.3mm), altfel va trebui sa raschetati de zor pana intra una-ntr-alta. Se contracta mult materialul la solidificare. Mai bine sa adaugati un pic banda autocolanta pe marginea lentilelor (daca e nevoie) decat sa va chinuiti sa sapati in plastic. Nu e super greu, dar e neplacut si pierzi timp aiurea. 
A... si asigurati-va ca cine va printeaza componentele va folosi plastic negru :D bine ca am avut marker negru si s-a mai linistit treaba in interiorul carcasei ocularului. Pe din-afara poate fi si roz-bombon fosforescent.. couldn't care less.
