----------------------------------- mmarin 31 Aug 2019 22:54 Review Sky-watcher Skyliner 200 dobson ----------------------------------- După multiple încercări de a scrie un review am decis că acest instrument are nevoie de mai mult decât o seacă trecere în revistă a caracteristicilor, calităților și neajunsurilor sale; câteva îndrumări izvorâte din experiența personală ar ajuta persoanele interesate să decidă mai ușor dacă merită sau nu cheltuiala. Pentru mulți astronomi amatori Sky-Watcher Skyliner 200 pare să reprezinte compromisul ideal între preț, performanță, portabilitate și nivelul de frustrare atins în timpul utilizării totuși sunt destui cei ce subestimează părțile negative și ajung să regrete achiziția. Mai întâi mărimea: cu un diametru al bazei de 500mm și o înălțime de aproximativ 1300 ocupă doar ceva mai mult loc decât un scaun sau un ficus dar nu e la fel de decorativ. De asemenea îi lipsește prestanța unei lunete – pur și simplu te roagă să-l ascunzi în debara. Greutatea este un alt dezavantaj, cele 20 de kilograme combinate cu volumul îl fac dificil de transportat și are o tendință supărătoare de a se lovi de tocurile ușilor. Ideal ar fi să fie stocat cu tubul optic detașat de montură, cu un suport dedicat și sigur; în felul acesta poate fi transportat în două etape fără riscul de a lăsa tubul optic într-o poziție precară, invitație la accidente. Un alt aspect important: acest telescop trebuie privit mai degrabă ca un „starter kit” decât ca un produs finit; va avea nevoie de câteva ajustări ca să dea tot ce poate. Telescopul a fost livrat în două cutii de carton, una lungă conținând tubul optic și una plată și grea conținând montura, ambele arătând destul de hărtănite. În cutia tubului se află o a doua cutie, de astă dată intactă; înăuntru am găsit tubul învelit în hârtie și asigurat la capete și la mijloc cu perechi de blocuri din polistiren expandat. Unul din blocurile ce protejează capătul de jos al tubului l-am găsit spart, semn că cutia a fost trântită zdravăn la un moment dat. Când am verificat colimarea, atât oglinda principală cât și cea secundară au avut nevoie de aliniere dar nu am găsit nimic deteriorat. Două cutii mici, una conținând căutătorul cealaltă accesoriile se aflau de asemenea în cutie, între tub și peretele de carton, de asemeni manualul, o șurubelniță și o cheie hex într-o pungă de plastic, nedesfăcută nici acum. Montajul începe cu construirea monturii; părțile componente sunt bine ambalate cu separatoare decupate din panouri fagure dar un suport lateral avea un colț strivit. Cum cutia de carton nu era deteriorată în partea respectivă am concluzionat că piesa a fost scăpată din mână înainte de a fi ambalată. De această dată am considerat că ignorarea instrucțiunilor ar fi o greșeală dar am preferat să folosesc propriile scule în locul celor furnizate în pachet. Construcția nu e dificilă dar cere puțină atenție pentru că există posibilitatea de a monta panourile invers. Am pus nițică vaselină în fiecare gaură înainte de a înfileta șurubul pentru a reduce frecarea dar și pentru a ține umezeala departe; în găurile de trecere pentru șurubul ce unește postamentul cu montura și în cele pentru mânere am pus puțin ulei; niște lac sau ceară topită ar fi totuși mai potrivit. Tubul optic se așează pe „dopurile” de plastic fixate pe interiorul panourilor laterale și se asigură prin înșurubarea mânerelor. Acestea sunt diferite, unul având un rulment de presiune și permite reglarea forței necesare mișcării pe verticale a telescopului și trebuie montat pe partea cu ocularul. Focuserul este de tip Crayford, fără reglaj fin și folosește adaptoare separate pentru oculare de 2” și 1.25”; cel pentru 1.25 are și un filet T2 accesibil prin deșurubarea port ocularului. Per ansamblu nu e deosebit de impresionant, dar nu are joc și poate acomoda oculare grele chiar dacă are tendința să patineze – pe Youtube am găsit tutoriale despre cum poate fi reșlefuită calea de rulare a axului. Ceea ce NU e OK e faptul că focalizarea e extrem de dificilă la magnificații mari și că intră prea mult în interiorul tubului, mușcând din suprafața efectivă a oglinzii principale. Lacerta comercializează un kit cu două viteze pentru a rezolva prima problemă dar eu am preferat să cumpăr un focuser plat de 1.25” de la Baader care, montat în locul port ocularului a rezolvat ambele probleme la juma’ de preț. N-am așteptat să vină noaptea pentru a-l pune la muncă, mai ales că nu am deschidere spre obiecte terestre îndepărtate, am ales să aliniez căutătorul pe Luna aflată înainte de primul pătrar. Căutătorul (9x50) m-a impresionat în mod plăcut, având un câmp larg și bine corectat – mult peste cel de 6x30. Nu uitați să montați o-ringul de cauciuc înainte de a-l instala pe suport; ca bonus puteți să ajustați focalizarea după cum preferați să-l folosiți – cu sau fără ochelari. După reglarea căutătorului am început să privesc mai atent prin ocular și... Uau! Prin ocularul ieftin băgat pe gât în toate kiturile Sky-Watcher luna arăta absolut impresionant, contrastul imaginii fiind mult peste așteptări. E adevărat că ocularele „super” nu sunt chiar atât de proaste pe cât sunt creditate dar pot să jur că perechea livrată cu acest telescop e superioară celei pe care am primit-o cu comascopul S-W 114/500. Și, apropo de comă, deși e decelabilă se menține la un nivel redus pe întregul câmp al ocularelor de 1.25”, doar puțin mai mare decât aberațiile ocularelor uzuale. Un corector de comă s-ar dovedi însă util pentru oculare de 2”. De-a lungul nopților de observație mai multe probleme au început să ceară rezolvarea. Prima bătaie de cap mi-au dat-o pastilele de teflon pe care se rotește montura: odată cu scăderea temperaturii crește frecarea până la punctul în care manevrarea telescopului devine dificilă. După ce am încercat să strecor niște șaibe subțiri sub șaiba de teflon din centru pentru a reduce presiunea pe pastile, fără mare succes, am cumpărat un rulment plat „lazy Susan”. Acesta a venit uscat și nu poate fi dezasamblat ceea ce face gresarea o problemă destul de complexă. Pentru a face vaselina să ajungă la bile aceasta trebuie injectată printr-o țeavă fină și destul de lungă sau trebuie încălzită până devine lichidă și turnată în rulment, treabă complicată, dificilă și chiar periculoasă. Am decis să o iau pe scurtătură și am cumpărat vaselină la spray – rapid, curat și complet ineficient, după gresare rulmentul e la fel de zgomotos ca mai-nainte și se mișcă doar puțin mai ușor. Pentru instalare am decis să nu găuresc nimic, Lidl mi-a sărit în ajutor cu bandă dublu adezivă. După ce am măsurat cu grijă și am marcat poziția, am reușit să lipesc rulmentul cu o eroare de doar 1/2mm; a fost ceva mai greu să pun montura peste dar ținând un ochi deasupra orificiului central am reușit din prima încercare. Cu șurubul central la locul lui am testat libertatea de mișcare a ansamblului și a fost OK, în afară de o vagă tendință de a încăleca bilele când și când efortul e constant. Mi-ar fi plăcut totuși să se miște puțin mai greu; uneori mă întreb dacă niște role micuțe nu ar fi fost mai potrivite. Scăderea temperaturii ambiante agravează o altă slăbiciune a telescopului: curenții termici din interiorul tubului. Este o problemă comună tuturor newtonienelor, este practic imposibil să ai echilibru termic având un obiect masiv (oglinda) la baza unui tub deschis care are tendința să devină mai rece decât aerul ambiant dar telescopul ăsta încearcă să stabilească un record. Lucrurile par să fie agravate de vopseaua folosită de fabricant, nu m-ar mira să fie o vopsea pentru calorifere cu proprietăți radiante deosebite. Când ieșeam la observații cu newtonul de 114mm condensul apărea mai întâi pe obiectele din plastic de culoare închisă, acum primul care transpiră e tubul de tablă iar impactul pe care îl au curenții interni asupra imaginii din ocular este foarte deranjant. Lidl mi-a sărit încă odată în ajutor cu un protector de parbriz din care i-am croit frigurosului un palton. Materialul (polietilenă expandată aplicată pe o folie metalizată) are bune proprietăți termoizolante și anti radiante și, chiar dacă nu a eliminat total problema, a făcut lucrurile tolerabile. A treia problemă este controlul luminii parazite. Focuserul este montat aproape de capătul tubului astfel încât orice sursă de lumină aflată în fața telescopului ajunge să deranjeze. Un parasolar demontabil, înnegrirea tubului în partea opusă focuserului, înnegrirea marginii oglinzii secundare, toate acestea pot îmbunătăți semnificativ calitatea imaginii de la ocular. Acestea sau un loc de observații mai ferit. După ce norii atrași de instrumentul proaspăt despachetat s-au risipit am avut norocul să prind câteva nopți cu turbulență mică (deși cu lună plină) și cu transparență bună astfel încât să pot evalua calitatea optică a jucăriei. Mai întâi testul pe stea: un punct luminos la 200x, un disc mic la 450x. Primul inel de difracție complet, al doilea și al treilea întrerupte ici-colo, perfect centrate în jurul stelei. Intensitatea inelelor este neașteptat de slabă prin comparație cu luminozitatea stelei, am privit prin refractoare care arătau mai rău. Imaginile intra și extra focale sunt identice și uniform iluminate. Oglinda asta nu e semnată Zambuto dar nu cred că-s mulți cei ce pot decela diferența. Pentru că turbulența părea să crească, am ales o „dublă” ușor de localizat: dubla dublă din lira, rezolvată lejer, cu suficient spațiu între perechi ca să încapă două discuri airy. Marte a fost următoarea țintă. Deja departe de opoziție (testele au avut loc în perioada octombrie-noiembrie 2018) era suficient de sus pe cer ca să promită detalii și nu am fost dezamăgit: câteva regiuni întunecate pe suprafața planetei și cele două calote polare. Calota sudică este deconcertantă, fiind plasată departe de polul geografic și mi-a luat ceva timp să mă conving că nu-mi joacă feste ochii. Luna s-a încăpățânat să se ascundă după nori sau turbulențe în fazele cele mai propice observațiilor dar, atât cât a fost mi-a arătat suficient ca să mă conving că optica telescopului e ireproșabilă. Cel mai frumos moment a fost când,pe lună plină, am lăsat peisajul să „curgă” sub ocular. Nu mă așteptam să văd mare lucru și, pentru că strălucirea îmi ardea retina, am împins magnificația la maxim cu ocularul BCO 6mm și barlowul dedicat 2.25x. Incredibil, puzderie de craterlete au început să apară în centrul câmpului ocularului, alunecând pe sub ochi ca să dispară ceva mai încolo. Intrigat, am schimbat ocularul cu BCO 10mm și de data asta le-am văzut dar, deși dispăreau din cadru mai încet, strălucirea intensă le face mult mai greu de urmărit. Deși astfel de detalii sunt vizibile când turbulența e minimă și lumina cade pe ele pieziș, nu credeam să fie observabile cu un instrument atât de mic pe lună plină. Într-o doară, am încercat ocularele Super 10mm și 10mm asferic și... nimic. Doar detaliile pe care te poți aștepta să le vezi pe lună plină La începutul verii am prins câteva seri cu condiții bune pentru Jupiter și Saturn. Întrucât acestea sunt foarte jos pe cer am fost nevoit să cocoț telescopul pe un stelaj improvizat și nu tocmai stabil, cu toate acestea am putut să le urmăresc fără să scutur imaginea prea tare. Pata roșie și câteva festoane în benzile lui Jupiter la 200x, o bandă lata la ecuator, umbra inelului pe planetă, cea a planetei pe inel și diviziunea Cassini la 270x pentru Saturn, nimic extraordinar dar nici neașteptat: atât se poate vedea de aici. Despre aventurile cu nebuloase și galaxii... e mult de povestit și nu tocmai relevant pentru că rezultatul depinde mult de condițiile și tehnica observării dar merită notat că telescopul e suficient de mare ca să disting o tentă de culoare în M27 și M57 iar marea nebuloasă din Orion e în mod clar verde cu scăpărări de trandafiriu atunci când mișc ochiul și mult mai întinsă decât credeam că poate fi văzută pe cerul albicios dinspre sud. În concluzie, Skyliner 200p poate fi considerat o achiziție bună atâta vreme cât suntem conștienți de limitele sale și îl tratăm ca pe un proiect ATM. Altfel, sunt pe piață modele mai elaborate (și mai scumpe) care pot mulțumi pe cei nu sunt înclinați să șurubărească. Focala de 1200mm îl face să fie puțin pretențios cu ocularele dar e bine de știut că majoritatea ocularelor vândute la prețuri accesibile au o curbură a câmpului focal deranjantă pentru ochi bătrâni ca ai mei și în consecință nu oferă o imagine clară pe întregul câmp vizual. E bine să testați înainte să dați banul.