
-----------------------------------
Mircea Pteancu
15 Mar 2020 19:05


-----------------------------------
Tudor 

262x reprezinta 3.6x /mm deci niste aberatii cromatice pot fi iertate ,zic eu.
Ce aventuri a mai avut luneta ED de 72mm ?

Joi 12 Martie a.c. ''pohta ce am pohtit-o'' a fost sa fac observatii cu telescopul Maksutov Teleskop Service 100mm F/14.
Am folosit ocularul ''Super'' 25mm pentru G= 56x si care asigura un camp efectiv de un grad deoarece are campul vizual aparent de 56 grade ,mai mare decat cel de 52 grade al ocularului Plossl 25mm.
Pentru mariri mai mari am folosit ocularul zoom Seben 8-24mm (175x- 58x) si G=233x/Plossl 6mm ,rareori acceptat de starea cerului.
La cautarea obiectelor am folosit cautatorul RACII 9x50mm ,obtinut aici pe forum si devenit extrem de util ( dziekuje panie Saiph !)

Observatii  :
-Sigma Ori ca tripla
-roiul deschis Trapez/Theta 1 Ori ,cu patru stele
-Iota Ori ca tripla
-Mintaka ,dubla rezolvabila chiar si cu binoclul
-Zeta Ori rezolvata doar ca dubla AC cu separatie de 58'',companionul cu separatie 2.17'' nu a fost rezolvat  :( 
-nebulozitate in M42-M43 ,se vedea ''l'etoile de Huygens''
-Lambda Ori rezolvata
-M35 in Gemenii si M37 -M36-M38 in Auriga ,vazute la diferite setari ale ocularului zoom ,niste roiuri deschise fascinante
-Eskimo Nebula /NGC 2392 la care se vedea bine steaua centrala la G= 175x
-Theta Aur doar ca dubla AC cu separatia  de 55'',companionul AB cu separatia de 4.1'' nu s-a vazut :(  
-M44 este un roi prea mare pentru campul vizual disponibil de un grad dar am reobservat in asterismul in ''V'' din acest roi steaua  ADS 6915 ca tripla (ceea ce este OK) dar steaua qvadrupla ADS 6921 am vazut-o doar ca tripla 
-M67 a prezentat cateva stele rezolvate in ceata luminoasa a celor nerezolvate

... Ajuns aici trebuie sa fac o pauza ca sa fac un comentariu neprietenos : aceasta observatie ar fi trebuit sa o postez la sectiunea ''Incepatori 100% habarnamisti''.
Cu 30 de ani in urma,cand am avut primul meu telescop -dobsonianul de 160mm F/9 ,am notat de mai multe ori in jurnalul de observatii comentarii despre calitatea slaba a oglinzii.
Uneori mai dadeam vina pe starea atmosferei pentru ca nu vedeam detalii.
Dar niciodata pe nepriceperea si lipsa mea de rabdare.
Revenind la observatiile descrise cu Makul de 100mm , am repetat ( in ciuda celor 30 de ani de experienta) gresala din vremurile de inceput.
Dupa ce am esuat in rezolvarea lui Zeta Ori si a lui Theta Aur ,incepusem sa mustacesc si sa mormaiesc ''dulcegarii'' la adresa bietului telescop.
Dupa ce am observat multumitor roiul M67 ,am indreptat telescopul spre steau tripla Zeta Cnc,fara mari sperante.
Mare mi-a fost surpriza cand am vazut la 175x , o minunatie de tripla !
AB cu separatie de 1.14'' prezenta ambele stele cu minunate discuri Airy tangente iar AB-C cu separatia de 5.93'' excelent rezolvata.Marind grosismentul la 233x/Plossl 6mm , AB a prezentat clar puntita de cer negru intre stele ,intreaga tripla infatisand un tablou de o frumusete siderala aproape transcendenta.
Asadar mintea mea ,in ciuda deceniilor de experienta, a scos din ecuatie starea atmosferei pe partea de conditii obiective iar pe partea subiectiva ,legata de cel care observa , a uitat de rabdare.
Am biciuit fara remuscari doar calitatea telescopului,telescop care a lucrat imediat la limita teoretica ,de indata ce au fost intrunite conditiile .... :oops:  :oops:  :oops:

-Dupa ce am admirat vreo zece minute frumusetea lui Zeta Cnc , am observat M66 din Leul.
-Luna se ridicase deja binisor pe cer asa ca nu avea rost sa mai fortez observarea obiectelor slab luminoase.Am mai cautat si vazut doar M94 in CVn.

-Am incheiat cu trei duble : 

*Cor Caroli cu separatie de 19.5''
*Algieba/Gamma 1 Leo cu separatie de 4.7'' 
*una din favoritele Sultanului Binar Mirciloglu : Porrima cu separatie de 2.81'' ,dubla de o frumusete stupefianta !

Mircea
