
-----------------------------------
saiph
02 Feb 2021 13:52


-----------------------------------
Bine ati venit! :)
Ca prim instrument, cel mai indicat ar fi un binoclu, si sunt cateva ratiuni in spatele acestei recomandari:
 - utilizatorul foloseste ambii ochi, fapt ce contribuie la un start fara constrangeri
 - putere de marire mica si un camp aparent destul de larg, ceea ce contribuie la confortul pe timpul observatiilor (tintele se pot gasi relativ usor, imaginea e cat de cat stabila, campul este luminos, poate invata constelatiile astfel)
 - pret relativ mic
 - usurinta in ceea ce priveste depozitarea, transportul, utilizarea.

Pt incepatori mai hotarati, o luneta pe trepied sau montura alt-az ar fi cea mai indicata, de preferat chiar pe montura manuala, ne-computerizata, iar in spatele acestei recomandari ar sta cativa factori:
 - pret relativ mic - in caz ca interesul nu se mentine pe termen lung, macar investitia nu a fost prea mare
 - gabarit relativ redus, e usor de carat si depozitat
 - nu presupune cunostinte prea avansate pentru utilizare - sistemul in care se misca este unul cunoscut (sus-jos, stanga-dreapta - mimeaza miscarile capului/gatului)
 - desi sunt convins ca vor fi destui care au argumente pro monturi automatizate, as zice, cel putin pt inceput, mai degraba nu, pt ca: 
 - - utilizatorul pierde legatura directa cu mecanismul prin care cerul se desfasoara in fata lui, 
 - - nu este incurajat sa caute singur, cu harta in mana, obietele pe care vrea sa le observe
 - - este documentata, prin studii, importanta stimulilor incrementali in raport cu capacitatea individului de a-si dori sa continue sa caute ceva mai bun; ce vrea sa zica asta? nimic altceva decat ca "daca te-nveti cu prea bine prea devreme, te culci pe-o ureche"; este posibil sa nu se aplice la absolut toti indivizii, dar statistic vorbind, sansele sunt foarte mari sa se aplice, nestiind exact ce se ascunde in spatele aparentei; deci, daca o sa vrea mai mult, o sa ceara singur, de aceea e bine sa "inghita portii mici, digerabile".

Altfel, desi nu e neaparat un "sport de ehipa", prinde bine interactiunea cu alti pasionati, fie de pe forum, fie dintr-un club, sau un grup cat de cat organizat, cu care sa iesiti la observatii si sa schimbati informatii, materiale, echipamente. Asa se obtine o anumita expunere la ceea ce inseamna instrumentar, tehnici de observare, tips & tricks, si mai ales cer senin.
