-----------------------------------

IACOB DUMITRU

15 Iun 2021 07:02



-----------------------------------

Se presupune ca, principiul incertitudinii este de fapt o constrângere fundamentală în capacitatea de a face afirmații precise despre comportamentul unui sistem cuantic, indiferent de actul nostru real de a face sau nu observația. Efectul observatorului, pe de altă parte, implică faptul că, dacă facem un anumit tip de observație, sistemul însuși se va comporta diferit decât ar fi fără a observa această observație.”

Afirmatiile anterioare promoveaza fara buna stiinta cateva falsuri, exemplu:

se doreste sa se faca masura extrem de exacta a unui “obiect” exceptand din start orice posibilitate reala ca acesta sa nu aiba pur si simplu, sa nu fie tributar “masurilor extrem de exacte”, sa fie practic construit pe reguli si constrangeri pe care, din motive subiective, refuzam sa le luam in calcul, sa nu fie in fapt vorba doar de un “simplu” corp sau de o “simpla” inertie. 

Oriunde si oricand, oricare repr al spatiului fizic isi face resimtita prezenta permanenta prin interactiile, relatiile pe care le are cu celelalte repere.
Reperele, sunt in sine relatii fizice, sunt informatii, observatii si observatori.

-	In spatiul real semnul egal face obiectul unei relatii de aproximare;
-	Intotdeauna Δx ≠ 0, Δp ≠ 0, ΔE ≠ 0, Δt ≠ 0;
-	nu exista spatiu fara cantitate de miscare;
-	Orice informatie reala are ca si substrat o “abatere” minima, o aproximare;
-	Abaterile de aproximare sunt informatii materializate, observate, contabilizate, determinate;

In fond, atat experientele noastre cat si experientele intregului spatiu fizic sunt evolutii bazate pe garantarea, certitudinea in orice situatie a cantitatii de miscare si implicit a cantitatii spatio-temporale.