
-----------------------------------
Astroclubul Bucuresti
14 Sep 2021 21:46

Exoplaneta TrES-5b
-----------------------------------
In data de 15.08.2021 am pornit impreuna cu colegii din Astroclubul Bucuresti la observarea tranzitului exoplanetei TrES-5b.
Sistemul TrES-5 se afla in constelatia Cygnus la o distanta de aproximativ 1174 ani-lumina de Terra. Steaua este de clasa spectrala K0V, are o masa de 0,89 mase solare si un diametru de 0,86 din cel al Soarelui nostru. Magnitudinea aparenta a stelei este de 13,7.
In anul 2011, a fost descoperita exoplaneta TrES-5b, folosind metoda tranzitului. Acest gigant gazos orbiteaza la o distanta de 3,6 mil. km de steaua-parinte, pe care o parcurge in 35,5 ore (!). Este putin mai mare decat Jupiter, avand o raza de 1,2 ori mai mare.  
Perioada tranzitului este de aproximativ 85 minute, cu o scadere a magnitudinii aparente a stelei de 0,023 mag.
Datele analizate au fost subscrise si aprobate de catre baza de date ETD, link-ul fiind acesta:
http://var2.astro.cz/tresca/transit-detail.php?id=1631019486&lang=en

Informatii mai detaliate despre acest sistem puteti gasi la link-ul urmator:
https://exoplanetarchive.ipac.caltech.edu/overview/tres-5b#star_TrES-5_collapsible

Atasam curba de lumina a stelei TrES-5 ca urmare a tranzitului exoplanetar, unde se vede diminuarea luminozitatii. 

De asemenea, puteti vedea principiul detectiei exoplanetelor prin metoda tranzitului in animatia furnizata de NASA-JPL la acest link:
https://exoplanets.nasa.gov/resources/2161/transit/

Bonus: in campul de analiza al sistemului TrES-5, am analizat si 6 variabile cu semnal si magnitudini destul de bune pentru a fi incarcate in baza de date AAVSO. Toate sunt de tip EW, cu exceptia uneia din ele, neexistand observatii oficiale ale curbelor de lumina. Atasam rezultatele la acest articol.
Echipament: Telescop Skywatcher 130/646, camera QHY 163M, rezolutia sistemului 1.21&#8221;/pixel.
170 x 60 sec
Softuri folosite - ASTAP si SIPS pentru fotometrie, VStar pentru graficul curbei de lumina, HOPS pentru analiza tranzitului exoplanetar.

Cer senin tuturor!

Text: Bogdan Stanciu. Au colaborat: Cristian Suciu si Daniel Bertesteanu
