
-----------------------------------
Mircea Pteancu
02 Dec 2021 02:10


-----------------------------------
Uite ce colegi de forum am eu ...  :( 
Am deschis acest topic ca sa participe toata lumea dar mie abia azi mi-a picat fisa de ce postez aici numai eu: toti cred ca a lor e mai mare !
Luneta desigur, despre ea vorbesc ... :P

Azi, Miercuri 1 Decembrie a.c. am sarbatorit Ziua Nationala printr-o sesiune de observatii cu luneta cu obiectiv ''zoth'' 60x828mm. Am folosit prisma diagonala (exceptie la  observarea planetei Venus) si ocularele Sirius Plossl 25mm / 33x + Sirius Plossl 10mm/ 83x+ BCO 6mm/ 138x.
Observatii:

-Jupiter : trei benzi (NEB-SEB-STB foarte slaba), forma ovala a discului, intunecarea spre poli, trei sateliti galileeni la- si crescand in luminozitate spre- Vest (Callisto-Europa-Ganymede)

-Saturn: disc si inel fara detalii, imagine foarte perturbata si satelitul Titan

-Venus: in faza estimata la ocular de 32-35 % fata de valoarea data de Stellarium de 28% ... treci in banca si mai invata, petite miserable 

-Alfa Cap ca dubla si Beta Cap cu trei companioni : doi la Vest si unul la Est

-roiul sferic Messier 2: o pata cetoasa mica si slab luminoasa la 83x

-roiul sferic Messier 15: alta pata cetoasa mica si inca si mai slab luminoasa.

-roiul sferic Messier 13: obiect cetos ceva mai mare si mai luminos ca precedentele

(Dar de ce m-as plange, oricum obiectele cu adevarat mici ca dimesiuni abia urmau sa vina...)

-Epsilon 1-2 Lyr: Epsilon 2 (dubla sudica) bine rezolvata, uneori parea chiar separata la 138x
Epsilon 1 (dubla nordica) s-a vazut tot timpul in forma cifrei ''8'', companionul fiind vizibil mai slab luminos ca primara. Companionul I,a fost bine vizibil si la maririle mai mici.

-Beta Lyr: a prezentat trei companioni

-STT 525 : ca dubla

-STF 2470+STF 2474: rezolvata si separata la 33x. Am gasit cu cautatorul RDF aceasta ''alta dubla-dubla'' prin metoda triunghiului isoscel

-Vega: si-a dat seama ca nu sunt vegan si nu m-a lasat sa-i vad vreunul dintre companioni.
Cand se va tremina postul am sa ma razbun!

-roiul sferic M56 a fost foarte slab luminos dar usor de gasit prin metoda lui Ygrec, langa steaua oranj HIP 94630

-planetara M57 a fost independent descoperita de catre Antoine Darquier cu o luneta Dollond de 60mm, asemanatoare deci cu a mea. Obiect cetos circular, inelar , cu centrul usor cetos la 138x

-Albireo, dubla colorata, splendida dar degradata la rangul de ''optica''. 
Degradarea suna nasol oriunde dar mai ales in statele bananiere condus de gradati.

-In micul roi deschis  M29 am numarat sapte stele

-In roiul deschis NGC 6910 s-au vazut la 83x mult mai multe stele

-Am rezolvat la 33x fara probleme dubla 16 Cyg dar de fapt cautam planetara NGC 6826: acolo era, in acelasi camp cu 16 Cyg dar la 83x inca isi pastra aspectul stelar. La 138x s-a vazut ca un disc minuscul, fara detalii.

-Gama Del+ OR Del: inca o ''dubla-dubla'', fain rezolvata la 83x

-Niu Dra a fost punctul de referinta pentru gasirea lui 16-17 Dra vazuta ca tripla la 83x.
Miu Dra a cerut 138x pentru a fi bine rezolvata

-Rho Her a fost bine rezolvata si separata la 83x dar companionul dublei vecine STT 329 s-a vazut doar uneori, fie la 83x, fie la 138x. Deci magnitudinea limita nu a fost prea stralucita :shock: in aceasta seara, la 10mv

-NGC 6943 din Dragonul am gasit-o cu RDF prin metoda triunghiului isoscel: un disc pufos minuscul, un fel de stea grasuta la 138x

-Gama And : rezolvata si separata la 83x, culorata mai discret ca Albireo

-roiul deschis M34 din Perseu a fost sarac in stele, in centru se vedea o stea dubla 

-Am admirat fugitiv roiul Alfa Persei in care am zarit in total trei randuri de ''semi-coroane'' de stele fata de singurul rand vizibil in binoclu

-Eta Per are primara de un galben intens, bine rezolvata la 33x

-Roiul Dublu cu multe stelute slabe formand asterisme iar roiul Stock 2 aka Muscleman se vedea cu ''osatura'' completa

-Pleiadele au fost cuprinse in intregime in campul 33x

-M38  abia, abia s-a vazut dar norii erau deja la mica distanta pe cer

- Am incheiat in tromba prin rezolvarea si separarea superbei stele triple Iota Cas.

Cer senin, Mircea


  

 

-
