----------------------------------- Erwin 06 Mar 2022 09:35 ----------------------------------- Într-adevăr, și condensatorii sunt buni pentru că permit curenți mari la descărcare însă nu ai control la intensitatea sau durata impulsului iar asta poate duce la arderea materialelor de sudat. În loc să ai punct de sudură vei avea o gaură. Nici sistemul simplu pe care vreau eu să-l fac nu permite reglajul curentului ci doar durata impulsurilor însă există o strategie pentru a evita arderea pieselor: nu se sudează cu un singur impuls ci cu 2: unul foarte scurt de inițiere a lipirii și unul lung imediat pentru sudura propriu-zisă. Piesele în contact trebuie să fie curate și strânse bine. Pe vremea comunistă am lucrat în fabrică la întreținere unde m-am ocupat printre altele de repararea mașinilor de sudat în puncte. Erau imense și foarte puternice, se puteau suda piese groase de până la 10mm. În mod curent se foloseau pentru a suda sârmă de la cuștile pentru găini și iepuri. Transformatoarele aveau câteva sute de kilograme, le scoteam cu macaraua dacă se ardea vreunul, erau bobinate cu o platbandă de cupru cu secțiune mare în primar și secundarul era făcut din multe tole de cupru înfășurate în paralel, practic o singură spiră. Sistemul de comandă original era construit cu Tyratroane, niște tuburi electronice uriașe, cam cât un PET de 2L. La cele românești, făcute prin autoutilare se foloseau tiristoare de putere. Presarea pieselor era asigurată de un cilindru pneumatic cu diametrul de peste 100mm la o presiune în jur de 5-6 bari, cam cât era maximul din rețeaua de aer comprimat. Cel mai des se defectau electrovalvele care comandau acești cilindri și pe care eu le reparam. O istorie pe care poate am mai povestit-o. La un moment dat fabrica producea cuști în baterie pentru poporul chinez și prieten, nu că ei nu și-ar fi putut face singuri, ci așa erau parteneriatele economice pe atunci: noi vă dăm cuști, voi ne dați hârtie igienică și creioane colorate. Oricine a lucrat într-un domeniu în care se făcea export știe că securitatea și partidul erau veșnic prezente și atenți ca produsele exportate să respecte normele de calitate. La intern "dă-o dracului, merge și așa!" Lucru cu care eu, tânăr fiind, mă supăram, de ce adică să dăm doar la export ce este bun și la intern rebuturi?! La un moment dat presiunea pe producție era așa de mare încât mașinile originale elvețiene erau supra-solicitate așa că muncitorii au fost nevoiți să le folosească pe cele produse prin autoutilare care erau mult mai lente și se fereau de ele. La astea mereu se stricau electrovalvele iar eu nu mai aveam piese bune cu care să le repar așa că am stat pur și simplu. S-au isterizat maiștrii și inginerii și a venit la mine însuși Tărăbâc, un om mic de stat dar mare goangă în partid, șeful producției, de care tuturor le era frică. Mie nu mi-a fost frică să-i spun adevărul, nu știu, am avut un moment de bravură atunci. "Tovarășe inginer, nu am cum să fac electrovalve bune, uitați, nu am garnituri potrivite, pun ață sub ele ca să stea cum trebuie pe pistonașe"... Din fericire, în loc să mă trimită la Canal sau pe alte șantiere ale patriei socialiste, cum era moda pe atunci să se procedeze cu cei care se împotriveau regimului, m-am trezit că vine la mine inginerul electricienilor, cel care a conceput și realizat sistemul electronic de comandă la mașinile românești și le întreținea pe cele originale. A venit omul cu planurile electrovalvelor și am comparat cele originale cu cele făcute de autoutilare. Planurile erau bune, dar piesele românești: "dă-o dracului, merge și așa!" În scurt timp, omul s-a dus personal la Fartec Brașov care producea inele O și mi-a adus destule. Mi-a dat vaselină siliconică ca să le ung înainte de a le monta, mi-a dat piulițe cu autoblocare ca să nu se mai desfacă șuruburile centrale. Pistonașele care se turnau chiar la noi în fabrică la secția Cabluri unde erau mașini de injectat sub presiune erau făcute din cel mai prost plastic posibil, aveau goluri și se spărgeau. A venit la mine chiar și un inginer chimist de la fabrica Spumotim, specialist în mase plastice, să-i arăt care este problema. Așadar, toată lumea a fost pusă în priză de această mică împotrivire a mea și astfel, după ce am primit componente de calitate treaba a mers strună! Am construit un dispozitiv pe care puteam testa electrovalvele, dintr-un cilindru vechi de la o mașină casată și o placă cu strângere rapidă pe care puteam monta electrovalvele fără să mai pun ștuțuri și furtune, lucru care îmi permitea să repar 3-5 electrovalve în timp ce băiatul de la Autoutilare făcea doar unu. Scula asta făcea gălăgie destul de mare așa că s-a întâmplat de câteva ori să iasă inginerul șef din cușca lor suspendată din hală și să strige la mine să mă opresc... Uneori făceam gălăgie doar așa, de-al naibii, să știe că lucrez! :twisted: