----------------------------------- Andrei Ionescu 09 Mai 2022 17:43 ----------------------------------- Un nou raport de observații, așa cum v-am promis, de la cea mai proaspătă ieșire a lui Gargantua, un weekend (aproape) plin de observații sub lumina stelelor, într-o locație cu cer superb. Încep prin a menționa faptul că cerul a fost unul foarte bun, probabil ca în nicio altă locație din centru țării. Bortle 2 este valoarea menționată de light pollution map, însă îmi permit să contrazic puțin această estimare, din punctul meu de vedere ledurile instalate în satele din apropiere spunându-și cuvântul. Seeingul și transparența au tot fluctuat pe parcursul celor două nopți, de la valori mai scăzute la unele moderate, însă per total, pentru perioada actuală a anului, mă declar foarte mulțumit de condițiile atmosferice de care am avut parte. Pe parcursul celor două nopți, însoțit de mai toți participanții din tabără, am reușit să vedem destul de multe obiecte prin Gargantua, telescopul de 20” (508mm), prin oculare de top de la TeleVue, cum ar fi Ethos-urile de 13mm și 21mm, ajutate, unde a fost nevoie, de filtre UHC și OIII de la Astronomik (mulțumiri lui Ivo). ⭐La categoria galaxii, poate cea mai bogată în obiecte observate, ne-am făcut de cap cu obiecte populare, mari și luminoase, Gargantua depășind chiar așteptările personale și a celorlalți astro-prieteni. Începând cu M51, care de data asta chiar m-a dat pe spate, la propriu, am reușit să observăm foarte clar nu doar nucleele, puntea de legătură și spiralele, ci și materie stelară la greu de jur împrejurul structurii spiralate, cum numai în poze mi-a fost dat să văd. Toată priveliștea ocupa o bună parte din imensul câmp oferit de Ethos-ul de 13mm, grosismentul de 150x fiind ideal pentru observarea acestui obiect; Traseul ne-a dus de la M51 la vecina M101, unde efectul de gură căscată a fost amplificat de un aspect pe care nu l-am mai observat niciodată cu nivelul acesta de detalii. E de prisos să mai spun că am observat spirale, vreo 4 la număr, dintre care două extrem de evidente, însă puteau fi extrem de ușor identificate roiurile și nebuloasele prezente în brațele galaxiei. Pe mine unul m-a pus pe gânduri faptul că pot observa obiecte deep-sky din altă galaxie; În continuare, ne-am plimbat prin puzderia de galaxii din zona Coma-Virgo-Leo, unde am observat fenomenul astronomic al momentului, imediat lângă galaxia M60, și anume supernova 2022hrs, vizibilă foarte ușor în interiorul galaxiei spiralate NGC 4647 (despre care voi scrie un articol în zilele care urmează, întrucât avem poze cu ea trase în tabără). Tot în acea zonă am observat galaxii precum M104 (Sombrero Galaxy), NGC 4565 (Needle Galaxy) și celebrele formațiuni galactice tripleta și cvartetul din Leo, fiecare dintre ele fiind aclamate de fiecare persoană care își băga ochiul în ocular; Canes Venatici ne-a adus perechea de galaxii NGC 4631 (Whale Galaxy)-una dintre preferatele mulțimii, și NGC 4656 (Crowbar Galaxy), de-a dreptul superbe în ocular, cu extrem de multe detalii și de o parte și de cealaltă, neexistând dubii referitoare la denumirile primite de către cele două obiecte; În imediata apropiere am dat și de NGC 6946 (Fireworks Galaxy), cu o formă clar neregulată și cu ceva-ceva indicii de spirale pe ici pe colo; M81 și M82, celebra pereche din botul Ursei Mari, a fost încă o zonă îndelung cercetată de noi, acest fapt datorându-se priveliștii incredibile din ocular. Dacă M81, mult mai întinsă decât vecina ei, a reușit în sfârșit să ne arate cele două brațe spiralate pe care le conține, M82 ne-a uimit pur și simplu cu filamentele întunecate de materie stelară din interior; ⭐ Din punct de vedere al roiurilor de stele, pot spune cât pot de sincer că provoacă dependență observarea întinselor clustere deschise prin câmpul imens al Ethos-ului de 21mm, iar pe cea a globularele prin cel de 13mm. În aceste condiții am observat M13, celebrul roi globular din Hercule, unde am putut rezolva extrem de multe stele până în centru și, spre dimineață, M11 (Wild Duck Cluster), unde contrastul a fost mai bun decât în orice altă sesiune de observații, formațiunea de stele chiar prinzând o formă interesantă și ciudată în același timp, fiecare dintre noi văzând în interiorul roiului o z…. un simbol în formă de cruce specific unui regim de extremă dreaptă 😄. De asemenea, am ținut neapărat să revin la activitatea mea preferată de pe cerul de vară, și anume „star-walk” printre miile de stele ce compun M24 (Sagittarius Star Cloud), roiul meu deschis preferat. NGC 7789 (Caroline’s Rose) care, pentru prima dată, chiar avea formă de trandafir și C13 (Owl Cluster) au fost opririle din această categorie de obiecte aflate în constelația Cassiopeia, o revedere foarte drăguță. ⭐Nebuloasele planetare au avut, de asemenea, locul lor aparte printre observațiile făcute în cele două nopți. NGC 6826 (Blinking Planetary Nebula), privită printr-un telescop de calibrul lui Gargantua, face ca numele să nu mai aibă niciun sens. Nebuloasa apărea ca o gogoșică pufoasă inclusiv privind direct la ea, însă e interesant să vezi atât steaua suprapusă pe nebuloasă cât și nebulozitatea din jurul acesteia, în același timp; M57 (Ring Nebula), mărită de 150 de ori și fără filtru ne-a arătat niște culori impresionante, verde și albastru deopotrivă. La un moment dat, de la prea mult entuziasm și imaginație, unii dintre noi, mai exact eu și Cătălin, au văzut o tentă cărămizie pe marginea nebuloasei, cu toate că acest lucru tinde mai degrabă spre imposibil; M27 (Dumbbell Nebula), în combinația dintre ocularul de 13mm și filtrul UHC de la Astronomik, a oferit detalii de-a dreptul excepționale, partea ce seamănă cu un cotor de măr sau cu o ganteră fiind mai accentuată, așezată superb pe fundalul cu mai puțin contrast al restului nebuloasei, rezultatul dând forma specifică unei nebuloase planetare. Pe lângă toate aceste detalii impresionante, pitica albă din centrul nebuloasei era foarte clar vizibilă; ⭐ Ultima categorie și poate cea mai impresionantă este cea care înglobează nebuloasele. Am observat, până ca nebuloasele de vară să ajungă la altitudini decente, NGC 7023 (Iris Nebula), vizibilă, în primă instanță, ca o stea pufoasă, norii de praf și gaz ieșind cu adevărat în evidență abia după cuplarea filtrului UHC. Tot în zonă și cu același filtru am observat și NGC 281 (Pacman Nebula), nume care i se potrivește perfect, nebulozitatea ieșind destul de bine în evidență pe fundalul plin de stele din Cassiopeia. Imediat ce constelațiile de vară au ajuns la peste 20-25° altitudine, am pus filtrul OIII (sau filtrul Veil, cum l-am poreclit) și am început să scrutăm constelația Cygnus. Prima oprire, complexul Veil. Efectiv cel mai frumos lucru pe care l-am văzut vreodată prin telescop. În ambele părți, atât în cea de est cât și în cea vestică, filamentele nebulare căpătau un efect 3D puternic, având impresia că din moment în moment vor ieși din ocular și vor împrejmui telescoapele. În lipsa de câmp destul de generos pentru a le cuprinde integral, ne-am plimbat în zonă, în urma „voalului”, câteva zeci de minute bune, nevenindu-ne a crede ce vedeam. Zona Deneb-Sadr ne-a oferit, de asemenea, două nebuloase superbe, și anume NGC 7000 (North America Nebula) și NGC 6888 (Crescent Nebula). În prima am aterizat, conform planului, în „Golful Mexic", unde nebulozitatea se vedea, citez „ca un M42 mai mic” (credite lui Alexandru Gabriel). Dacă am crezut vreun moment că, trecând de la imensa NGC 7000 vom ajunge la ceva mult mai mic, nebuloasa Crescent, ne-am înșelat amarnic. Am avut parte de o surpriză când, în ocular, am dat peste o meduză cât se poate de luminoasă, ce ocupa aproape tot câmpul vizual disponibil, în centru aflându-se nenumărate filamente și firicele de materie nebulară. Orele dimineții au adus, însă, adevăratul spectacol. Ok, am zis de OIII că e „filtrul Veil”? Am vrut să spunem filtrul Veil și Swan. M17, Swan Nebula, Omega Nebula, cum vreți să-i spuneți. O superbitate. Coada lebedei se întindea până departe, spre marginea câmpului vizual generos, de 100 de grade, iar interiorul nebuloasei prezenta zeci, sute de filamente întunecate de-a dreptul superbe. Ceva mai sus am dat peste M16 (Eagle Nebula). Primul gând, înainte să ajung cu Gargantua în dreptul ei, a fost „Stâlpii Creației”. Și chiar acolo erau. Printre zecile de stele din interiorul nebuloasei, printre marea de gaz gri, luminos, se afla o pată întunecată, lunguiață, cu o formă foarte bine cunoscută grație imaginilor celebre ale telescopului Hubble. Vedeam pentru prima dată, fără pic de îndoială, Stâlpii Creației, iar sentimentul a fost de neprețuit. M8 (Lagoon Nebula) nu avea cum să dezamăgească. Poreclită de mine, pe merit și pe bună dreptate, M42 de vară, a oferit o baie în marea de nori gazoși din componență, întrucât câmpul vizual a fost efectiv inundat de nebulozitate, luminată incredibil de strălucitorul roi stelar deschis din interior. Vecina ei, M20 (Trifid Nebula), a fost însă cireașa de pe tort. Pentru câteva secunde am avut impresia că cineva îmi face o farsă și îmi pune în fața ocularului o poză cu această nebuloasă. Pur și simplu filamentele negre din interiorul nebuloasei erau bine contopite în părțile luminoase, creând un tot unitar superb. Acestea au fost principalele obiecte observate în mini-tabăra din județul Buzău. Ne-am distrat pe cinste în această scurtă călătorie prin Cosmos, căci așa am perceput-o datorită oglinzii de 508mm în combinație cu superbele oculare Ethos, de la TeleVue. Ne-am relaxat, am făcut fotografii, spre dimineață ne-am delectat cu parada planetelor pe fundalul crepusculului (vine curând și articol despre acest fenomen) și, cel mai important, am cunoscut oameni noi iar pe unii i-am reîntâlnit cu mare drag. Aștept cu mare nerăbdare următoarea ieșire de o asemenea anvergură, sub un cer, sper eu, asemănător celui sub care mi-am petrecut weekend-ul. Cer senin!