
-----------------------------------
Mircea Pteancu
10 Feb 2023 13:23


-----------------------------------
Am fost ''cam'' ocupat cu observatiile, nu am avut timp sa intru pe net.

Luni 6 Februarie am vazut pentru prima data cometa E3 ZTF cu binoclul Swarovski 10x40mm.
Am facut o schita.

Marti 7 Februarie am reobservat cometa si am facut un al doilea desen, folosind dobsonianul ''Ratusca cea urata'' D=125mm F/6.9. 

Miercuri 8 Februarie am participat cu ''Ratusca cea urata'' la observatia publica a Astroclubului Galaxis, dedicata cometei C/2022 E3 ZTF   si care a avut loc in colaborare cu ''La Bottega'' pe Malul Muresului. 
Am reobservat cometa cu ''Ratusca'' si cu un reflector newtonian D=203mm F/5 dotat cu vizor binocular.

In toate aceste trei ocazii au fost vizibile doar nucleul cu aspect stelar si coama cometei, asimetrica fata de nucleu.

Joi 9 Februarie am reobservat cometa E3 cu dobsoniene  D=250mm si D=203mm, cu vedere ciclop si binoculara.
Cerul de la locul de observatie, aflat inspre Tarnova, era Bortle 4, poate chiar Bortle 3.
Coma era foarte extinsa, se vedea coada extinsa inafara campului vizual, nucleul cu aspect stelar era foarte luminos. Pe directie opusa cozii dar facand unghi cu aceasta, ''in fata'' coamei se vedea bine o extensie a acesteia: anti-coada.

Faimoasa culoare verde insa nu am vazut-o la nici una din observatii.

Cer senin, Mircea
