
-----------------------------------
dmtr69
30 Noi 2023 17:17

OCAL -colimator electronic
-----------------------------------
Salut!
 
 Ei bine, din  necesitatea unei colimari bune pentru noul OTA, am inceput sa mai caut prin ofertele cu intrumente de colimare. Am dat si peste unul electronic, o versiune avansata a colimatorului cu webcam: https://www.noctutec.com/astronomie-shop/ocal-kollimator/ L-am vazut si la TS si intr-un site autohton.    Sunt facute de chinezi (Chaoxing Astronomy). Sunt mai multe versiuni pe piata, cele vechi cu camere rosii ( versiunea simpla, sau "pro" ), cele noi cu camere verzi, versiune "pro" (are si niste adaptoare, plus ca se poate vedea si pe telefoane Android). Unele magazine au doar versiunea noua, pro (mai scumpa).
Am fost tentat, dar pretul maricel (290 euro) m-a facut sa cantaresc bine eventuala achizitie. Am fost si circumspect in privinta rezolvarii problemelor pe care le-am intalnit cand am incercat colimarea cu webcam ( https://www.astronomy.ro/forum/viewtopic.php?t=18561&highlight=instrumente+colimre ). Zilele astea, chiar mi-am refacut un colimator cu SPC900 (cu placa de tilt pentru centrare), doar pentru centrare secundara. De ce nu merge pentru toate etapele colimarii? Sunt mai multe probleme pe care trebuie sa le rezolve un instrument unic:
-centrarea senzorului pe axa optica a focuserului;
-alinierea axei optice a lentilei-obiectiv a camerei cu axa focuserului(de cele mai multe ori nu coincide cu axa mecanica data de montura- imaginea face cerculete cand rotesti lentila);
-Partea cea mai grea este ca trebuie sa poti focaliza separat pe elementele de interes in colimare: marginea tubului focuser, muchia oglinzii secundare, muchia oglinzii principale (respectiv si inelul de marcare a centrului);
-Folosirea unei lentile cu focala foarte mica, de 1-2mm, cu camp mare, si punerea camerei la o distanta mai mare fata de secundara (chiar in planul focal al telescopului), micsoreaza neclaritatea elementelor care nu sunt focalizate (poti focaliza pe muchia secundarei, dar se vede destul de bine si marginea tubului focuser). Insa secundara apare mica pe imagine si rezolutia mica a camerei nu iti da posibilitatea de a face zoom. Iar pentru primara am estimat ca aveam nevoie de o lentila de 16mm ca sa vad bine inelul central. Deci ar fi nevoie de o lentila variofocala care trebuie sa-si pastreze colimarea si cand o ajustezi. Ar trebui sa fie si motorizata, controlata din exterior, ca sa nu scoti dispozitivul din focuser.
Datorita acestor probleme am vrut sa fac cate un instrument separat(fiecare cu camera web si lentila lui) pentru fiecare etapa a colimarii. Multa munca, cu posibilitate de esec, dar daca tot nu aveam ce face pe vremea asta...
Eram in constructie cu doua instrumente pentru etapa a doua (aducerea centrului primarei in axa optica a focuserului, prin reglajul de tilt a secundarei)- una cu camera web si una cu o mica luneta (focusabila si colimabila) cu reticul iluminat, cand am dat de oferta de la Artesky, versiunea veche de OCAL, rosie, simpla, la 170 euro. Nu am rezistat si am comandat-o vineri(pe 24) si am primit-o marti(pe 28 ). Ce poate face OCAL:
-fiecare camera are un SN pentru identificarea precisa a centrului senzorului, se ia codul de calibrare dintr-o lista cu toate camerele si se introduce in program. 
-lentila are focala fixa, dar este focusabila (automat sau manual de software). Camera are vreo 8Mpx rezolutie, deci permite un zoom mare, chiar daca lentila are focala mica.
-inelele virtuale pe care le poti pune cu programul ca sa marchezi marginea focuserului, muchia secundarei si muchia primarei, sunt ajustabile si se pot colora dupa dorinta (nu poti face asta cu "Mire de collimation" ). Poti pune si un reticul in centru pentru ultima etapa a colimarii.
Am instalat softurile necesare pe laptop (W7 _64b), urmand toate instuctiunile din manual, dar nu reuseam sa pornesc programul (nu vedea camera). Dar SharpCap o vedea si o deschidea. Pe un PC mai nou cu W11, programul mergea fara probleme. Le-am dat un mail chinezilor, cerandu-le ajutorul. Au fost prompti, mi-au raspuns a doua zi, intrebandu-ma daca am instalat programele suplimentare pentru W7 (i-am iertat, ca doar sunt multi care se cred destepti si nu citesc instructiunile), in al doilea mesaj mi-au dat si solutia (ei nu s-au mai intalnit cu o problema ca a mea): dezinstalare camera din Device Manager in timp ce era conectata, scoatere si reintroducere in portul USB, pentru ca Windows sa faca instalarea. Acum merge.
Am facut o colimare de test la newtonul nou (Omegon 203/800). Am vazut ca secundara trebuia deplasata putin spre primara si suportul tras un pic mai jos din paianjen (usor necoliniare bratele laterale- am pus rigla pe ecran ca sa verific). Am avut putin de lucru pana cand am centrat secundara in focuser, restul a fost simplu. Etapa a doua (tilt-ul secundarei) a mai stricat putin centrarea, dar daca vedeam toata primara si daca centrul ei era aliniat cu axa focuserului, ce mai conteaza? (oricum o usoara descentrare este inerenta datorita perspectivei). In etapa a treia am reglat principala ca sa vada centrul camerei (lentila ei).
Tragand linie, sunt multumit de achizitie. Mult mai precis decat concentratorul cu inele sau Cheshire, care aveau o imagine neclara, ochiul neputand sa focalizeze in acelasi timp la doua distante diferite. In plus ai si eroarea de pozitionare a ochiului fata de linia optica. Laserul nu se poate utiliza in etapa 1, centrarea secundarei, iar daca nu este colimat foarte bine, nici in celelalte etape.
Pun pozele facute in toate etapele (se vad si problemele marginii primarei, pe cere le voi masca cu diafragma).
