
-----------------------------------
tudor
28 Oct 2024 11:23


-----------------------------------
Felicitari pentru alegere Cristi!
Ai facut bine ca ai dat SLC 10x. Cel de 10x era bine de pastrat daca vroiai sa ai doar un binoclu, fiind varianta de mijloc foarte versatila. Dar tu ai ales sa ramai cu doua binocluri, asa ca alegerea variantelor de la extreme 8x si 15x este foarte logica in cazul tau. Sa le folosesti sanatos!

Acum despre diferentele dintre NL Pure si SLC  si eu as fi ales la fel ca tine, CristiB. As fi ales tot SLC dar nu din motive de bani cum a zis Cristian Kata, ci din faptul ca in aceste doua serii de binocluri Swarovski are o politica de gestionare a distorsiunilor foarte diferita. Eu am probat  SLC si Swarovision EL. Dar NL Pure nu inca. Insa am inteles ca toti cei care au probat NL Pure au spus ca este similar optic cu seria EL Swarovision, doar ca are un camp mult mai mare. 

Deci pe scurt:
Seriile NL Pure si EL sunt supra corectate pentru distorsiunea liniara, rezultand o subcorectie pt distorsiune de magnificatie unghiulara, adica micsoreaza la marginea campului vizual. Am probat Swarovski EL 10x42 si El 8x32 si efectul de micsorare pe margini este extrem de pronuntat catre marginile FOVului chiar si terestru. 
Pe de alta parte, seria SLC este corectata mai mult pentru distorsiune de magnificatie unghiulara rezultand o distorsiune liniara, adica liniile drepte par curbate pe marginile campului vizual (efect vizibil doar terestru). 

Acum este o problema de preferinte personale, mai mult de ordin estetic. Dar cand vine vorba de observatii atronomice aceste diferente de distorsiuni au si valoare practica, nu doar estetica. De exemplu atunci cand observam un grup stelar intins pe tot FOVul, stelele de pe margini vor parea mai apropiate in binoclurile de tipul NL Pure, pentru ca magnificatia pe margini este vizibil mai mica decat pe centru. Poate asta da si impresia mai puternica de claritate pe margini, totul fiind mai comprimat pe margini. In schimb, la SLC magnificatia ramane constanta pe tot campul vizual, si acest lucru mi se pare de importanta maxima la observarea cerului. Pe terestru in schimb SLC plateste cu indoirea liniilor drepte pe margini. Am observat ca binoclurile fara field flattener, asemenea SLC, dau o imagine parca mai naturala si cu estitica mai placuta, ceva ce atrage prin invaluire. Pe cand campul perfect plan si clar pana la margini, asemenea NL Pure, te atrage pe moment prin claritatea foarte mare, dar parca pe termen lung te oboseate lipsindu-i vibratia si naturaletea, personal consider ca imaginea prin asemenea binocluri are ceva ireal si artificial ca de tablou plat... Poate chiar aceste diferentele l-au facut si pe CristiB sa-i placa mai mult SLC decat NLPure. 
Totusi, ce e bine este ca, cantarind ce ne place mai mult, Swarovski ne lasa posibilitatea sa alegem intre doua tipuri de imagine complet diferite.
Deci, din considerentele prezentate mai sus, si eu as fi ales tot SLC, asemenea lui CristiB, chiar daca este un pic mai blurat pe marginile FOVului. Deci tine de preferinte!
