----------------------------------- Night 21 Noi 2024 01:03 ----------------------------------- Îmi amintesc primele sentimente legate de cer, undeva pe marginea unei uliți încinse de Soarele arzător, într-o vacanță de vară, când ziua se muncea pe câmp, la diverse activități undeva în Bărăgan, în special culesul de tutun. Eu participam la însirat. se împungea cu o andrea, sau andrelă (un fel de ac mare) foile de tutun, care mai apoi se înșirau pe garduri. Iar seara ne prindea pe toți întânși pe marginea uliței prin șanțuri, privind cerul și depănând povești. Anul aproximativ 1983 sau 1984. Într-o asemea noapte am observat un fel de flash pe cer, ca și cum sute de mii de meteori telescopici au intrat toții deodată în atmosferă, creând un efect de voal de lumină albă cam de 1 grad (lungime), de o formă neregulată dar pe care o pot aproxima cu forma unui pătrat. Așa ceva nu am mai văzut de atunci, și nici nu am citit pe undeva. Tot pe atunci, am primit cadou prima mea carte, Ce ne spune telescopul. Mă fascinau toate acele desene viu colorate și întrebările veneau de la sine. Ultima memorie din aceea perioadă o am cu cană de ceai, pe care era desenată copilăresc o rachetă și cuvintele, Primul cosmonaut român în spațiu. Virusul astronomiei s-a re-activat prin 1996, cu prilejul cometei Hyakutake (pe care o vedeam pe undeva în zona Carului Mare) și după perioada anilor Star Trek - TNG (cu care am rămas și acum). Țin minte că am fost atât de impresionat de imagine încât am săpat în curte un fel de groapa, capsulă a timpului, în care am descris și cometa (ar fi comic să regăsesc sticla, tot amân momentul). Povestirile științifico-fantastice au contrinuit și ele la această stare, Almanahul Anticipația (cel anual) și primele cărți din colecția SF de la Nemira. Am citit și tot ce ținea de fenomenul OZN, etc. Și uite așa, pe nesimțite am început să vânez (la început inconștient) orice știre legată de astronomie, orice articolaș de prin ziare. Când am cumpărat primul Anuar Astronomic (la Academiei Române), am crezut că am dat de o comoară, de o carte extrem de importantă, un fel de Biblie a cerului. Acolo am găsit și prima hartă cerească (cea cu epoca 75) cu care am învățat primele constelații. Prima lunetă având un obiectiv din ochelari, a fost următorul pas firesc. A trebuit să o diafragmez la 2 cm să scap de aberațiile de sfericitate. Dar, eram mulțumit. Cel puțin aparent, deoarece ulterior am încapsulat un capac de ceas și o stică rotuntă plană între două capace de butoi de varză, încercând să construiesc un obiectiv mai mare. Ce este comic, faptul că toată acțiunea se petrecea într-un butoi cu apă, mediul dintre cele două suprafețe fiind apa. Apoi scoteam obiectivul cu apă din butoi. Evident, se scurgea apă de obiectiv, când încercam să caut distanța focală a acestuia. Acestea au fost primele mele experimente optice. Obiectiv cu durata de viață de câteva minute. La asemenea disperare, am cumpărat din târg două lentile de proiector, pe care le-am tot combinat. Era perioada anilor 1997-1998, când încă acest domeniu suferea și de informație, și de instrumente. Democratizarea (și belșugul) venind mult mai târziu, când intrumentele și informațiile au devenit mult mai accesibile. Tot atunci am cumpărat și o prismă din sticlă galbenă (cu sodiu?) pe care o mai am și azi, ciobită un pic, dar având un grad de dispersie fenomenal. Ce îmi amintesc de acei ani de început, este că devoram orice carte de astronomie (cărți apărute înainte de 1990), alte informații fiind efectiv inexistente. Internetul a schimbat lucrurile în mod pozitiv, după 2000. De ce observăm? (și nu voi deschide subiectul că a observa fără a nota, este doar contemplare). Eu îmi explic că probabil undeva în străfundurile ființei noastre există o uimire în fața existenței care se manifestă prin incredulitate. Nu ne vine să credem că existăm (la modul subconștient, inconștient, nu intru în detalii), și avem acest impuls psihic de a căuta, acel DE CE. De ce ceva există, cum de există, care sunt procesele asociate, cum se explică, ... multe întrebări. Iar după întrebări urmează stările de uimire în fața Universului, pornind de la inelul planetei Saturn, de la relieful lunar, de la sateliții lui Jupiter la stelele duble. Și undeva pe parcus, ... vin și răspunsurile, chiar dacă vin nespuse, prin trăiri interioare, lăuntrice. Fiori ce nu se pot cuantifica. Astronomia este regina științelor, le înglobează pe toate și este cea mai accesibilă, la vedere. Nu avem nevoie decât de un cer senin și curiozitatea de a ne uita .. către cer. În era camerelor CCd/Cmos, uităm, pierdem cred, sentimentul acela firesc și copilăresc de început, fiind captivați mai mult de a realiza ceva imagistic (ca astronomi amatori), ne-realizând că pierdem fiorul acela, din acea clipă în care suntem doar .. noi și cerul (Cum era o revistă SARM, si cred o emisiune).