
-----------------------------------
Mircea Pteancu
01 Dec 2024 16:06


-----------------------------------
Cu cat mai multi cu atat mai bine. 
Pe cer avem cu totii loc, ceea ce inseamna, de fapt, ca si pe Pamant.

Nu cred ca este o surpiza, v-ati putut da seama ca sunt un admirator, un fan cum se zice acum,  al lui Camille Flammarion.  
Profit de ocazie ca sa dau unul dintre citatele mele preferate din scrierile lui, mai exact din ''Astronomie populaire''.  Am folosit citatul in lucrarea mea ''Astronomii amatori romani la inceputul secolului XX''. 
Pare sa nu aiba o legatura directa cu tema propusa dar exista o legatura subliminala foarte puternica. Traducerea imi apartine si sper sa nu mi-o luati in nume de rau daca dau linkul la care lucrarea mea poate fi citita, vezi mai jos, de la pagina 43:

https://www.academia.edu/41481484/Conferin%C8%9Ba_SRPAC_2018_-_Lucr%C4%83ri_%C3%AEn_extenso

'' Care fiinta inteligenta, care fiinta capabila sa raspunda emotional unei minunate privelisti poate sa priveasca la zimtata secera argintie a Lunii tremurand in cerul azuriu, asa cum se vede chiar si prin cel mai modest telescop si sa nu fie cutremurata la modul intens si placut, care sa nu se simta desprinsa de zilnicele griji ale vietii pamantesti si sa nu sa se lase purtata spre acest  prim popas al calatoriilor ceresti ?
Care suflet ganditor poate privi la stralucitorul Jupiter cu cei patru sateliti care-l insotesc, sau la splendidul Saturn incins cu misteriosul sau inel, sau la o stea dubla luminand in rosu si bleumarin infinitul noptii si sa nu fie cotropit de uimire? Da, intradevar, daca omenirea, de la modestul fermier al campurilor  la truditul muncitor al oraselor si pana la profesori, la oamenii cu bunastare, pana la cei care au atins culmile faimei si bogatiei si chiar si pana la cele mai usuratice femei ale societatii - daca ar stii ce bucurie sufleteasca-i asteapta pe cei care observa astrii, atunci Franta, ba chiar intreaga Europa, ar fi acoperita de telescoape nu de baionete si ar promova astfel pacea si  fericirea universala"' - Camille Flammarion ,1880

Cer senin, Mircea
