
-----------------------------------
iulian90
17 Apr 2025 23:19


-----------------------------------
Interesant. Mai gasisem si eu o linie de Ti II ,titan ionizat pe lungimea de unda de 4468.5A in zona albastra a spectrului, nu departe de linia He 4471.5A insa nu am scanat Soarele pe acea linie. 

Prezint cea mai buna imagine a Soarelui in Heliu-D3 de pana acum, rezultata dintr-un stack de 14 scanari facute pe 16 aprilie in mod Bin2 cu camera ASI178 si SHG-ul de 60mm. :) Imaginea in He-D3 a iesit foarte curata si cu semnal puternic dupa scaderea cu Continuum, insa marele merit il are stacking-ul celor 14 scanari dar si modul Bin2 care are avantajul unui raport semnal-zgomot mai bun decat modul Bin1, desi rezolutia este mai mica, dar si avantajul de a ocupa mult mai putin pe hard si de a putea fi prelucrate mult mai rapid scanarile in modul Bin2. In plus imaginea are si un fundal lipsit de gradienti sau benzi transversale gratie inca unui avantaj; driftul polar al monturii (nealiniata corespunzator) care in multe alte situatii ar reprezenta un mare dezavantaj in astrofoto, in cazul de fata ajuta mult din perspectiva faptului ca discul solar deplasandu-se cate putin de la o scanare la alta pe axa N-S , la stackare se eventualele benzi sau gradienti se suprapun decalat si uneori se anuleaza, rezultand un fundal uniform in interiorul discului solar. Deci driftul polar actioneaza ca un fel de "dihtering", ajutand la anularea benzilor sau gradientilor nedoriti si chiar la reducerea suplimentara a zgomotului.

In imaginea in He-D3 acum se observa si cele mai slab vizibile si fine structuri de nori de He, nu doar cele mai intense din dreptul regiunilor active, si chiar protuberantele acum se vad mult mai bine pe limbul solar.
L.E. Mai pun si o varianta "invert" a imaginii in He-D3, in care se vad mai bine norii de He alb pe gri inchis, si se deosesbesc si niste zone fara He, poate chiar gauri coronale in emisfera sudica.
